Cât suntem de bogați!

Dacă nici această tâlcuire minunată a predicii ”Tânărul bogat” care în interpretarea clasică ne cam… dădea fiori pe șira spinării nu vă face să vă simțiți liberi să vă bucurați de cât de bogați sunteți de fapt, atunci știu sigur ce vă va face: următoarea predică pe care părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța ne-o va tâlcui! Dar, vă invit să vă bucurați de rândurile pe care le veți citi în continuare despre educație, despre sperietoarea facturilor cu TVA mărit și rezolvarea ei în doi timpi și tot două mișcări, despre copii dar și despre bătrânețea trăită sau pregătită din timpul tinereții și maturității și un inventar pe care suntem datori către noi și Împărăția Cerurilor din noi să îl facem. ACUM!  

Astăzi am de vânzare tot. Astăzi îmbrățișez pe toți. Astăzi vă dau și nu vreau să primesc nimic înapoi, pentru că mi-am făcut un sistem în care a da înseamnă a spori. A da celuilalt măcar un zâmbet înseamnă a avea mult mai mult decât ai avut înainte de a da.

Încercați lucrul acesta! Întoarceți-vă în altă parte atunci când vin alții să vă semene neîncredere, să vă semene îngrijorare, să vă semene tot felul de lucruri pe care însă noi avem posibilitatea să le dăm la o parte. S-a întrebat cineva cum s-ar fi simțit dacă într-o noapte ar fi căzut un obuz în apartamentul lui? Întreb cum s-ar fi simțit în cazul în care nu era ras de pe fața pământului, sunt conștient. Nu ne-am gândit niciodată, dar de ce să stăm atunci cu mintea că aoleu, ce o să vină peste noi?! Nu o să vină peste noi pentru că nu are nimeni ce să ne ia atunci când avem conștiința a ceea ce latinii au spus de mult: omnia mea mecum porto, tot ce este al meu port cu mine mereu! Dacă am avea această lege în noi, ne-am da seama că acolo este Împărăția Cerurilor și nu am mai căuta-o în altă parte.

Îmbrățișați ca să aveți mai mult, dați ca să primiți și mai mult și fiți în siguranță și dați siguranță ca să aveți siguranță! De câte ori încurajez pe cineva, să știți că eu primesc mai multă încurajare decât am dat, pentru că primesc să mai dau și altora. E adevărat că sunt și oameni care mănâncă mai multă energie decât am eu la un moment dat, dar există un echilibru macro, poate că nu se trage linie în fiecare zi, poate se trage la o lună jumate, la două, mai sunt și zile în care bieții oameni nu m-au găsit aici și le-am transmis că nu știu dacă mai ajung, când mai ajung, dar uite că am ajuns, pentru că nu știi unde se trage linia. Dar vreau să vă pregătesc pentru o viață frumoasă. Dacă vreți să aveți, dați!

Am învârtit această pericopă despre Tânărul Bogat în fel și chip, e adevărat, duminica aceasta, Sfântul Evanghelist Matei îl numește ”un tânăr oarecare”, adică deja s-a extins la tot tineretul, parcă știa că există în noi și un alt gen de tineri care țin la bogăție altfel decât țineau ceilalți, dar trebuie să vă mărturisesc că astăzi vă cer îngăduință să o updatez.

V-am spus de multe ori că de la înălțimea celor două mii de ani de la momentul în care au fost săvârșite minuni, au fost spuse parabole, pilde, s-au întâmplat evenimente de viață, din când în când am să îmi permit să fac dintr-o vindecare, o parabolă sau câte un cuvânt al Mântuitorului să îl diortosesc oarecum, mai ales că astăzi mă ajută și prăznuirea Sfântului Protopsalt Macarie, Ieromonahul care îmi este foarte drag că m-a însoțit în toată povestea mea cu doctoratul muzical. Această diortosire, însă, astăzi o să o trec mai departe și anume, am să vă prezint pericopa de astăzi, care este un eveniment din viața Mântuitorului și am să îmi permit să fac din ea nu numai o pericopă sau o parabolă, ci am să fac un dialog pe care Mântuitorul îl are în fiecare moment cu fiecare dintre noi, cu siguranță.

Spune Sfântul Evanghelist Matei că ”într-una din zile a venit la Iisus un tânăr oarecare, așa citez corect, și L-a întrebat:

– Învățătorule cel bun, ce să fac să moștenesc viața veșnică?”

Și Mântuitorul i-a adresat prima întrebare care să îl introducă într-o anumită… testare:

”- De ce Îmi spui bun?! Unul singur, Dumnezeu, este bun! Dar dacă vrei să fii fiu, păzește poruncile!”

Și atunci, spre deosebire de Sfântul Evanghelist Luca, Sfântul Evanghelist Matei spune că acest tânăr a întrebat:

”- Care porunci?”

Fiți atenți că aici este o mare cheie!

”- Care porunci?

– Să nu fi desfrânat, să nu dai mărturie mincinoasă, cinestește pe tatăl tău și pe mama ta.

– Dar pe acestea le-am păzit din pruncie!

Și atunci, Mântuitorul i-a spus:

– Una singură îți mai lipsește. Vinde toate ale tale, împarte totul săracilor și vino și urmează-Mi Mie!”

Și tânărul acela a plecat capul, Sfântul Evanghelist Matei ne dă un argument: ”Pentru că era bogat foarte”. Și atunci, tânărul s-a retras și Mântuitorul a continuat:

”- Cât de greu îi este unui om bogat să intre în Împărăția Cerurilor! Mai ușor este pentru o cămilă să treacă prin urechile acului decât să intre un om bogat în Împărăția Cerurilor!

Și atunci s-a semănat oarece panică între apostoli, ucenici și cei care Îl ascultau și au avut curaj să Îl întrebe:

– Apoi cine poate să se mântuiască?”

Vă imaginați la ce înălțime se ridicase ștacheta! Și Mântuitorul răspunde cu așa o seninătate, pe care trebuie să o auzim și noi:

”- La oameni este cu neputință, dar ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu”!

Aici ne lasă Sfânta Evanghelie de astăzi, ne lasă la îndemâna noastră și am să vă cer îngăduință să îmi dați voie să poposesc asupra unui nou concept: cât suntem de bogați?! Aceasta este tema zilei de astăzi. Această întrebare poate să fie retorică dar este o realitate și v-am promis că facem din dialogul acesta al Mântuitorului cu tânărul acesta oarecare, care era și bogat, pentru că într-adevăr așa era situația, să facem un dialog pe care Dumnezeu îl face cu noi.

Este vorba în primul rând despre Împărăția Cerurilor, despre viață veșnică, viața veșnică este Împărăția Cerurilor și după ce acest tânăr dovedește că nu a întrebat degeaba ”Care porunci?”, pentru că le știa, dar nu știa din mulțimea poruncilor la care se făcea referire, era Codul lui Hammurabi, erau tot felul de coduri, de norme, de legi. Care dintre ele, că toate sunt porunci? Era un tânăr și cu minte, în afară de faptul că era tânăr și bogat: ”Care dintre ele Îți place mai mult, ca să pot să le implementez și să pot să intru în veșnicie?”. Numai șase i s-au citat, cele care țin de relația noastră cu Dumnezeu, știți că Decalogul se împarte în două: primele patru porunci sunt relația noastră cu Dumnezeu și următoarele șase sunt relația noastră cu ceilalți. Și când a aflat care sunt, tânărul a spus că le păstrează din pruncie, iar Mântuitorul a spus că una singură îi lipsește.

Din toate canoanele, din toată legislația și din toată norma morală scrisă, nu există niciuna care să spună să vinzi și să împarți și cu siguranță că vei avea loc în Împărăția Cerurilor! Și Mântuitorul a spus: ”Una singură îți lipsește”. De ce lipsește?! Pentru că încă lipsește din tot normativul de acte și de porunci! Această poruncă nu o căutați nicăieri că nu este scrisă nicăieri, este scrisă în inima noastră! De ce este scrisă în inima noastră?! Pentru că vrem să ajungem unde?! Din păcate, școala ne-a învățat să ne uităm la modele în exterior, apropo că începe școala! O să înceapă, să știți! Peste o săptămână, copii, mai aveți o săptămână de vacanță! Vacanță plăcută! Vedeți? Școala ne-a învățat să ne uităm în afară, dar Mântuitorul ne aduce acasă, ”Împărăția Cerurilor este în voi”! Măi copii, vă dați seama unde trebuie să ne îndreptăm privirea după ce aflăm lucrul acesta, atunci când citim o rugăciune sau când facem un acatist sau când ne rugăm la Dumnezeu?! Nu în sus, ci în inima și în sufletul nostru, aici este Împărăția Cerurilor!

Să vă spun mai departe despre ce este vorba! Împărăția Cerurilor este în noi, înseamnă că veșnicia pe care tânărul bogat vroia să o aibă și simțea că îi lipsește ceva, dar simțea ca cel care împlinise toate poruncile și totuși îi lipsește ceva și Mântuitorul i-a spus: ”Da, una îți lipsește, asta! Vinde tot, împarte și vei avea viață veșnică”! Nici măcar nu i-a spus să vină după El, cum i-a spus altui tânăr bogat! Înseamnă că totul este în noi și acum ne dă o definiție la care vreau să ajung: cât suntem de bogați!

În duminica aceasta se face o evaluare, este un test: cât suntem de bogați?! Vom afla diferența între fini și beizadele din sărăcia părinților. Cunosc niște părinți atât de săraci încât nu pot da copiilor lor nimic în afară de bani și de mașini, și de case, și de posibilități și de vicii! Aceștia sunt niște oameni săraci, care cresc niște beizadele. Fiu crește și educă cel bogat sufletește, cel care are răbdare suficientă, are timp de a și-l petrece cu copilul! Acela este un om bogat! Acela a vândut totul ca să poată să stea lângă copilul lui!

Și acum intrăm în subiect, Împărăția Cerurilor, adică în creierul uman! Ce este bogăția aceea care se vede, cea pe care Mântuitorul a sugestionat să fie vândută? Nu înseamnă altceva decât educație… superșcolită, drumuri la Strasbourg, Oxford, Harvard! Aceasta este bogăția pe care o avea și tânărul acela! Această bogăție rămâne la nivel informațional, atunci când se vede pe tine, se vede în toată atitudinea pe care o ai asemenea fariseului:

– Mulțumesc, Doamne, că nu sunt ca aceștia care au terminat Liceul 10! Îți mulțumesc, Doamne, că eu îmi dau copiii la Harvard!

Această bogăție este cea pe care ne învață Mântuitorul ca măcar astăzi să scăpăm de ea! O să spuneți:

– Păi bine, părinte, dar ne învățați acum să fim împotriva educației?!

Împotriva informației, vreau să fiți puțin mai atenți! Școala de multă vreme informează, educă numai cei șapte ani de acasă, educă naveta de acasă până la școală, recreația mare este educație, împărțirea pachețelului cu cineva este educație! Nu așteptați să vă învețe școala așa ceva! Educația v-o învață Bubu și cu Buni când vă spun cum să vă comportați cu cineva, cum să ocrotiți pe cineva care este mai plăpând, educația aceasta nu o așteptați de la onor Ministerul Educației! Tot ceea ce primim de la aceste instituții sunt exact valorile pe care trebuie să le vindeți cât mai departe și să împărțiți săracilor! Adică, cine vine de la Harvard cum poate să vândă?! Păi, educația pe care a primit-o acolo poate că l-a făcut să fie atât de elegant în vocabular încât poate să vândă niște lecții de engleză sau de germană sau de franceză, asta înseamnă vinde tot și împarte săracilor! Săracilor care vor să învețe putem să le dăm din supraplinul pe care l-am primit într-o parte sau în alta!

Dar, revenim la creierul nostru. Creierul nostru a acumulat informații și informații și informații și când nu a mai avut loc, a scos emoțiile în afara graniței și a primit alte informații și a crezut că în momentul în care are toate informațiile, o să se simtă bine! Ei, nu!!! Asemeni tânărului bogat, s-a întrebat ce îi lipsește că nu se simte bine?!

– Ce îmi lipsește, că am împlinit poruncile?!

– Ce îmi lipsește, că iubesc pe fratele meu?!

– Ce îmi lipsește?!

– Păi, una singură îți lipsește: vinde tot și împarte săracilor!

Adică cum?!

Asta este o lecție pentru noi, el s-a dus, treaba lui! Noi, acum, ce trebuie să facem? Să facem, exact ca într-un calculator, loc pentru a instala un alt program. Niciun program nu se poate instala dacă este mai mare de o anumită întindere în biți, dacă nu are memorie suficientă. Și de ce nu are memorie suficientă?! Acum, telefoanele astea îți spun foarte bine atunci când vrei să faci o poză și când să ți-o memoreze, îți spun să mai ștergi vreo zece, să vezi și de filmulețe. Ce să ștergem? Păi, în primul rând ceea ce nu am mai văzut de mult, ceea ce am crezut noi odată că o să vrem să vedem și nu am mai văzut de mult! Și primim imediat și niște sugestii, acum, calculatoarele și telefoanele sunt foarte performante și îți spun că ai câteva de mai multe ori, ai și unele numere în agenda de telefon care sunt dublate. Și eu mai găsesc, era același număr memorat cu alt adresant și telefonul mi-a sugestionat că nu mai aveam memorie, să scot vreo zece, douăzeci de numere dublate, din vreo 18.400, vă imaginați că nu era mare scofală dar am făcut lucrul acesta! Și când fac câte o fotografie și nu mai are loc, îmi spune că am făcut în data de, un clișeu de zece imagini care sunt la fel, scoate-le pe toate! Asta înseamnă vinde și dă săracilor tot, fă loc pentru Împărăție, Împărăția Cerurilor este în noi!

Acum, vă imaginați că dacă Împărăția Cerurilor este în noi și noi Îi dăm camera fără soare, camera în care noi nu am intrat niciodată, camera în care ne adăpostim niște vicii întunecate la care noi ținem, atunci Împărăția Cerurilor nu se poate dezvolta așa cum trebuie! E adevărat, nu Îi trebuie mult Împărăției Cerurilor, să știți că Ea nu este extensivă, este intensivă, dar trebuie să Îi facem loc de ce?! Să putem să intrăm și noi în camera în care este Împărăția Cerurilor! Dacă noi primim un program atât de performant, s-ar putea ca noi să rămânem pe dinafară! De aceea trebuie să vindem tot ceea ce avem! Și ce avem?! O să spuneți:

– Da, dar nu suntem așa bogați ca ăla care a lăsat capul în jos și a plecat!

Avem mai mult decât el! Avem un timp, avem sănătate, putem să ne deplasăm singuri! Din păcate, însă, noi nu aflăm de lucrurile acestea decât atunci când lipsesc! Prin lipsă aflăm cât de important este să respirăm fără aparate. Atunci când nu putem să mergem chiar atât de comod, ne dăm seama cât de valoroasă este deplasarea omului. Atunci când nu putem să ducem singuri mâna ca să ne hrănim, ne dăm seama câtă bogăție avem atunci când putem să facem lucrurile acestea! Și totuși, nu suntem în stare mereu să știm cât suntem de bogați! De aceea, măcar o dată pe an, ne aduce aminte Evanghelia aceasta cât suntem de bogați! Suntem superbogați atâta vreme cât conștientizăm ceea ce avem!

V-am rugat de la începutul verii și știu că aproape că v-am plictisit, să faceți inventar cu ceea ce aveți, nu vă mai gândiți la ceea ce vi se pare că nu aveți pentru că în momentul în care ați face un inventar cu ceea ce aveți, v-ați da seama că de fapt aveți tot ce vă trebuie! Nu așteptați să vină bătrânețea și să aveți nevoie de azil! Nu aș vrea să fiu un proroc, așa, dar eu caut de multă vreme și de abia m-am lipit de unul pentru mama soacră. Nu așa se face, faceți acum, cât puteți să vă îngrijiți singuri, faceți bucuria vieții acum! Mă gândeam așa, eu personal ce aș putea să fac?!

Vă imaginați că dacă aș ruga pe cineva să facă un exercițiu de imaginație că încă mai trăiesc părintele Arsenie, părintele Cleopa și toți cei pe care i-am cunoscut și aș întreba cine vrea să stea cu părintele Arsenie un ceas, bineînțeles că toată lumea ar vrea! Să știți că din momentul acela în care mi-a venit acest gând, mi-am dat seama că bogăția de timp și de sănătate și de bucuria slujirii pe care o am acum o dau săracilor, celor care au nevoie acum de o îmbrățișare din partea mea, cu împrumut sau cu dobândă, pentru momentele în care o să fiu și neputincios! Eu știu că am să fiu și neputincios, dar neputincios poate numai așa, să pot să duc lingura la gură, dar neputincios în a îmbrățișa măcar cu privirea pe cineva nu mă văd! Nu mă văd! Și atunci, dacă am avea grijă să dăm dinainte, atunci când suntem bogați și nu știm, cu siguranță că atunci când vom avea nevoie, se va găsi cineva care să spună să mergem acolo și să stăm împreună. Știu să spun povești, pot să își aducă pe lângă mine nepoții, strănepoții, adică știu să îmi plătesc pe ale mele! Dar nu am să intru niciodată în panică, pentru că un om care deja are o previziune, nu ajunge în zona aceea în care să aibă nevoie de altcineva, fără să aibă ceva de dat în schimb!

Bătrânețea se trăiește la tinerețe și la maturitate! ”Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii”! Lângă un om blând să știți că, cu siguranță își va face cuib, foarte, foarte curând, siguranța! Siguranța pe care eu o simt vizavi de faptul că sunt conștient că neputințele vin după mine și mă vor înghesui la un moment dat, dar am siguranța că am ce să ofer. Poate că nici măcar nu am să pot să mai vorbesc, poate că nici măcar nu am să mai pot să îmbrățișez, dar amintirea a tot ceea ce am făcut tot restul vieții va fi o îmbrățișare mai adâncă decât aș putea să o fac și aceasta îmi dă mie siguranță! Revenim la ale noastre. Acea siguranță îmi dă voie să las emoțiile să lucreze, îmi dă voie să scot creierul din priză și să îl scot din starea de alertă și de alarmare!

Așa cum v-am mai spus, 99% din concetățenii noștri au grija zilei de 1 ianuarie când vin impozitele pe clădiri la următoarea tranșă. Copilași, heeei! În puțin probabilul caz că se vor întâmpla minuni să câștigăm mai mult, vă spun ceva: tot la noi este cheia! V-o repet scurt: unu, risipa; doi, reparația! În lumea aceasta în care totul se prezintă ca fiind de unică folosință, încercați să reparați! Ce?! Relațiile pe care le aveți cu ceilalți! Să nu credeți că a trânti ușa cuiva este de unică folosință și așa a rămas! Nu. Nu, poți să te duci a doua zi, a treia zi, peste o lună jumate, cu niște unsoare, să verifici dacă ușa aceea se mai deschide, să nu scârțâie, una, alta și așa veți avea un creier performant care cu siguranță că va produce exact cota mai mare, de la 19 la 24 cum va fi TVA-ul peste o lună jumate. Eu v-am spus ca să știți, nu v-am spus ca să vă înfricoșați! Gândiți-vă că mai sunt încă trei procente pe care trebuie să le aveți în vedere! Dacă încercați să dați sănătatea la schimb, exact cum i-a spus Mântuitorul tânărului bogat, ”Vinde toate ale tale”, să știți că ”Vinde toate ale tale” poate să însemne și faptul că măcar o dată pe lună puteți să mergeți doi, trei kilometri pe jos. O să întrebați ce economie o să se facă, de cinci lei?! Și doi lei dacă economisești, tot e ceva! Se adaugă, la o factură de 20 de lei, procentele de care v-am spus înainte!

Dacă știți să vedeți lucrurile așa, vă veți da seama că bogăția nu este în afară, după cum nici Împărăția Cerurilor nu este în afară, este în noi! Dacă tânărul acela bogat s-ar fi simțit bine cu el însuși, credeți că mai avea nevoie de ceva?! Au fost și alți tineri bogați și sunt și acum, dar nu beizadele, care au banul lor muncit și cu siguranță că nu au nevoie de altceva. Avem însă nevoie noi cei care poate că ne-am înfricoșat că am plecat după fentă, poate că am ascultat prea mult, prea multe știri! Ce înseamnă asta? Înseamnă că avem o bogăție informațională prea mare! Știm prea multe. Am fost acuzat de cineva, foarte de curând:

– Părinte, dumneata ești așa fericit că nu știi prea multe!

– Dar crezi că am nevoie să știu prea multe?!

– Păi, nu știi dumneata cum merge economia asta!

– Auzi?! Pe mine mă interesează economia casei mele, mă interesează foarte mult să pot să dau un sfat fiilor mei duhovnicești și să îi liniștesc, mai mult decât crezi dumneata că am nevoie de alte informații! Informațiile acestea pot să vină să îmi deturneze mie atenția și să nu mai pot dormi, să nu mai pot fi performant și nu aș mai putea să plec de acasă la ora patru și jumătate dimineață zâmbind că mă întâlnesc cu cineva care are nevoie de zâmbetul meu! Oamenii care mă întâlnesc nu au nevoie de altceva. Nu au nevoie să se mai întâlnească cu cineva care își plânge de milă.

Am fost solicitat foarte mult, în ultima vreme, de către oameni care ajută alți oameni și nu știu de unde îmi pot eu încărca mereu bateriile că sunt proaspăt, așa văd ei, îi felicit, că așa mă văd și eu dar nu știam că sunt chiar așa și mi-am dat seama eu personal de unde am această putere să dau. Pentru că în spatele fiecărui sfat pe care îl dau cuiva și sugestie pe care o dau cuiva și văd că i-am îmbunătățit viața astfel încât în trei minute să văd cum pe față deja este alt chip luminos, din satisfacția că am rezolvat un caz, eu mi-am cultivat emoția de a simți acest entuziasm și acest entuziasm se întoarce la mine de o sută de ori și eu îl dau de o mie de ori, ca să vină de zece mii de ori înapoi! Este un perpetuum mobile perfect, mai am puțin să mă cert cu fizicienii că nu prea mă acceptă cu așa ceva, cu transferul acesta energetic, dar o să o rezolvăm până la urmă, pentru că s-au făcut foarte mulți pași în a merge știința cu Teologia mână în mână.

În 1862 s-a făcut un experiment pe două grupuri de oameni și li s-a spus unora că o să fie atinși cu o plantă foarte toxică. Deși planta era inofensivă, 98% dintre ei au făcut urticarie și 25% deja aveau și bășici în primele minute de când au aflat asta! A doua zi li s-a spus că vor fi atinși de o plantă vindecătoare. Bineînțeles că era cea mai toxică plantă cu care putea să fie atins cineva și doar 3% au avut mici urme că acea plantă și-a făcut efectul. Asta înseamnă că Împărăția Cerurilor este în noi, în căpușorul nostru și în inimioara noastră se află totul. Depinde cât suntem de pregătiți să credem că putem muta munți. Dacă noi putem muta munți cu mintea, vă imaginați că bordurile de pe străzile Cuza-Vodă și Ștefan cel Mare se pot muta mult mai ușor?! Dar cum? Cu nejudecarea aproapelui, chiar dacă are o funcție și cu încurajarea, așa putem să mutăm și munții, dacă este nevoie!

Înțelegeți că suntem atât de bogați încât dacă am fi capabili să ne facem un inventar, ne-am da seama că nu mai avem nevoie decât să ne bucurăm, să admirăm tot ceea ce avem! Astăzi este duminica aceea superbă în care ni se spune cât suntem de bogați, pentru că la început v-am aruncat așa, într-o zonă, ca să puteți să mă ascultați. Nu este o întrebare cât sunteți de bogați, ci este o constatare: O, cât sunteți de bogați! Dacă v-ați întoarce și ați vedea că eu nu am făcut altceva decât să iau Împărăția Cerurilor pe care dumneavoastră o vedeați în sus, pe catapeteasmă, o vedeați pe undeva și să o introduc în dumneavoastră, este a dumneavoastră! Bogăția toată este înăuntrul nostru. De ce? Pentru că acolo ne-a dat-o Dumnezeu să o folosim. Dacă nu suntem conștienți de ea, o vom căuta în afară, din păcate, și nu o s-o găsim! Vă aduc aminte iar de Mohammad Ali care toată viața a vrut să fie primul, a vrut să ia toate centurile la box și să ajungă sus. Și a început să ajungă sus, cât mai sus și când a ajuns cel mai sus, și-a dat seama că sus nu era nimic, nici Allah, nici Dumnezeu și a primit un mesaj:

– Hei, coboară acolo de unde ai plecat, în sărăcia ta, acolo sunt Eu! Acolo este Împărăția Cerurilor și acolo ești tu și încarcă-te de acolo!

Și a venit și a început să facă tot felul de acțiuni de întrajutorare și într-adevăr, acolo era Împărăția.

Nu vă uitați în altă parte! O, cât sunteți de bogați! Dacă ați ști, nu ați mai da copiilor numai pâine și apă, nu ați mai da copiilor numai bani, ci le-ați da din timpul dumneavoastră! Știu că v-am mai spus dar tare mult m-a impresionat și m-a emoționat istorioara aceea în care un copil i-a cerut tatălui un răspuns la o întrebare:

– Cât costă o oră de muncă?

Și când i-a spus cât costă, din acel moment, copilul a început să strângă ban pe ban, eurocent pe eurocent, încât tatăl a crezut că băiatul a început să aibă alte preocupări, când a văzut că adună bani în fiecare zi. Numai că după ce a făcut suma respectivă, a spus:

– Tati, uite aici suma. Stai cu mine o oră!

Dacă nu vom putea sta o oră cu copilul, cu nepotul, cu vecinul, cu cel de lângă noi, înseamnă că nu suntem suficient de bogați. Înseamnă că am dus bogăția în altă parte. Unde?! Într-o zonă din care nu o mai putem cheltui. V-am spus și vineri despre vecinul meu care m-a ajutat anul trecut și îmi ținea arbuștii din fața casei ca să îi tai și acum mă uit spre casa lui și el nu mai este. Dacă nu aș fi avut bucuria de a împărți întotdeauna un salut frumos, dacă nu aș fi avut atâtea amintiri în care el a rămas viu, aș fi fost mai sărac decât sunt acum, dar sunt bogat în amintirile acelea pe care chiar pot să le șterg din telefonul mobil, că aveam și niște poze cu el, pentru că ele au rămas într-o zonă în care nu pot fi șterse. Sunt programe și programe de arhivare emoțională în creierul nostru, în inima noastră, astfel încât toate să rămână acolo.

O, cât suntem de bogați! Câte imagini frumoase avem, câte povești frumoase avem cu vecini care nu mai sunt, cu prieteni care s-au dus spunem noi înainte de vreme, toate acestea sunt bogățiile noastre. Pe acestea însă trebuie să le vindem. Imaginați-vă că vine vremea când trebuie să le vindem! Cum? Povestindu-le, așa vindem tot. Mântuitorul l-a îndemnat pe tânăr să vândă inclusiv amintirile lui și toată educația pe care a avut-o! De ce? Ca să afle și alții cât de frumoasă este viața! Poate că tânărul acela fusese școlit în niște zone despre care vecinii lui nici măcar nu aveau habar! De câte ori veneam dintr-un oraș mai nou sau dintr-o zonă care mi-a plăcut, veneam și vă povesteam, vă vindeam o poveste. De ce? Ca să mă îmbogățesc! Cine vinde se îmbogățește! Așa ne-a spus astăzi Mântuitorul: ”Vinde tot și împarte săracilor”! Ca să ce? Ca să moștenești viața veșnică, ca să iei un preț bun, să știi și cui să vinzi! A vinde o poveste, a vinde o încurajare, a vinde o îmbrățișare, știu cum sună și am noțiunea termenilor, nu înseamnă altceva decât a te îmbogăți cu o îmbrățișare a celuilalt, pentru că niciodată nu o să știi care pe care îmbrățișează! Niciodată nu o să știi cine dă și cine primește. Nu o să știi niciodată cine învață, profesorul sau elevul sau studentul. De ce? Pentru că bogăția constă în a accepta și a da la schimb.

De aceea, astăzi vă spun să vă așterneți pe hârtie un inventar cu ceea ce aveți și apoi așterneți-vă pe treabă să vedeți ce aveți de vândut. Tot. Vindeți tot! Dați tot! Rămâneți vulnerabili ca să fiți bogați! Dați tot pentru că numai așa puteți primi la schimb Împărăția Cerurilor! Nu are unde să încapă dacă nu vindeți tot. Dacă aveți de dat, dați acum, nu mai păstrați pentru așa-zise vremuri grele! A, dacă vreți vremuri grele, păstrați! Singuri vă trageți vremuri grele! M-am pornit la a vă învăța lucrurile acestea pentru că săptămânile care au trecut au fost, pentru mine, foarte bulversante, până la nivelul la care dacă nu aș fi fost pregătit, puteam să intru în depresie, pentru că așa se punea problema! Dar constatând că nu am intrat și chiar m-am întărit și mai tare, vreau să vă dau din preaplinul meu.

Îi mulțumesc părintelui Marius pentru îngăduința de a-i reda cuvintele aici, într-o reașezare tot în sensul creației, sper eu și îi mulțumesc Cristinei Veronica Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=RbHbMpE75C4. Vă mulțumesc tuturor celor care ați parcurs aceste rânduri de poveste și mulțumesc bunului Dumnezeu pentru modul în care m-a făcut să împărtășesc ceea ce îmi place mai mult și mai mult cu dumneavoastră.