Ne aflăm într-o vară atât de ofertantă, atât de… răcoroasă, pentru că răcoarea nu este în termometru, este la noi în cap! Chiar spuneam acum câtăva vreme că atunci când nu ai cu ce să lauzi o mâncare, trebuie să te gândești la data din calendar! De exemplu, acum, dacă vă servește cineva cu o porție de paste care nu au nicio legătură nici cu Roma, nici cu Italia, cu absolut nimic, nici măcar cu fotbalul sau cu vreo posibilitate vocală a vreunui cântăreț, nici cu Pavarotti, nici cu nimic și totuși, le mănâncați, să știți că singura hrană adevărată pentru cel care a gătit este aprecierea dumneavoastră! Dar, cum puteți să spuneți că pastele acelea sunt bune, când ați deveni ridicoli, dacă ați lăuda ceva care nu este așa cum îl lăudați?! Atunci, vă invit să spuneți, dacă este vară:

– Ce m-au răcorit pastele acestea!

Când soarele ia vacanță și lasă marea să își mai răcorească valurile cu un vânt rebel deghizat în briză, călători sosiți din toate colțurile țării și ale lumii primesc provocarea de a-și petrece timpul altfel. Nu la plajă, dar tot frumos, memorabil prin… spontaneitate! Sigur, cei mai mulți caută marea în altă parte, în varianta ei de… orășeancă rafinată, pe faleza Cazinoului! Așa se face că într-o zi de luni, aceasta devine repede prea mică, plină de copii de toate vârstele și națiile. Aceștia au ales mișcarea în aer liber, privind la mare, scafandri, pescari cu bărcile pline cu… captura zilei, dar și la lucrătorii vrednici care pe ultima sută de metri vopsesc balustrada falezei și curăță spațiile verzi, înainte de Ziua Marinei.

Știți vorba aceea a românului glumeț, ”unde dai și unde scurte”, astăzi, din Matematica divină a înmulțirii pe care ne-a predat-o cu atâta drag părintele Marius în cuvântarea sa din Duminica a opta după Rusalii (Înmulțirea pâinilor), eu am înțeles în sfârșit de unde vine preferința omului pentru înmulțire! Știți că din Evanghelie rezultă că nu se înmulțesc doar pâinile, ci și talanții, simțurile, timpul, dar și credința și recunoștința! Cum îmi place mie să spun adaptând o vorbă americană care sigur sună mai bine decât cea românească având aceeași concluzie, când Dumnezeu îți dă lămâi, să nu strâmbi din nas, ci să faci limonadă dar și o plăcintă cu lămâie! Vedeți, cred, de ce prefer vorba americană celei de pe meleagurile noastre cu biciul care trebuie să mai și pocnească!

E toiul verii, când căldura începe înaintea răsăritului, când furtunile cu ploi torențiale surprind cerul senin al drumurilor noastre, așa că a ne rătăci devine un fel de… sport național, ca să nu spun internațional, cu turiștii poposiți pe la noi! Poate cineva să spună cu mâna pe inimă că nu s-a rătăcit niciodată?! Nici măcar printre amintirile altor veri?! Nu există vârstă limită la rătăcire, toți copiii de la o lună la o sută de ani și peste se pot rătăci, important este să ne amintim că nu ar exista regăsiri, fără rătăciri, așa că trebuie să revenim mai învățați din aceste experiențe de viață.