Dacă vrei să îți faci ordine în viață, imaginează-ți trei cutii pe care le folosești atunci când îți faci ordine în casă. În una pui acele lucruri pe care le păstrezi, în cea de a doua le așezi pe cele pe care le dăruiești sau le donezi, iar în cea de a treia le arunci pe cele care nu mai pot fi folosite. Așa descoperim că principiile se păstrează, unele dintre ele updatate, îmbunătățite, în pas cu vremea și cu vremurile, experiențele și lecțiile de viață se dau mai departe, se dăruiesc sau se donează sub formă de poveste sau de sfaturi solicitate, întotdeauna așa, altfel rănim, incomodăm… De fapt, poveștile sunt calea prin care experiențele noastre de viață sunt scoase din lada de zestre plină ochi cu amintiri de tot felul.

Mă întreb de fiecare dată când nu scriu, de ce nu o fac?! Poate că nu am nimic frumos de transmis sau poate că, dimpotrivă, trăiesc atât de intens frumosul, încât aștept să se așeze ca un fluture în palma mea, pentru a-l putea încuraja, prin scris, să zboare mai departe spre palmele sufletelor voastre. Să le facă să se înfioare abia simțit, ca o atingere de grație. Așa simt, că nu merită să ne risipim în lucruri mărunte care dor, ci să ne adunăm pentru a le transforma în ceva frumos, oricât de grea ne-ar fi strădania.

Când te trezești înainte ca zorii zilei să își facă simțită prezența și când vezi întunericul care demonstrează asta, auzi gâlceava amuzantă a pescărușilor, te miști… natural, atât de natural încât până și junghiul din genunchiul drept te face să te simți viu și binecuvântat că poți ajunge la baie, simți pe piele atingerea apei calde, ce lux, dacă stăm să ne gândim, mai apoi simți mirosul proaspăt de cafea ce te îmbie la o și mai mare acuratețe a simțurilor, guști și din binecuvântarea apei potabile din ce în ce mai rece pe măsură ce și nopțile au devenit tot așa, spui:

Când lacrima emoției plânse se metamorfozează prin curgerea-i firească în lacrimă de râs sănătos, sincer, din toată inima, atunci poți spune că ești viu, că ai fost trezit la viață acum și aici, că ești prezent. Continuu! Vă invit să descoperiți o poveste de 31 de ani, din care pot spune că sunt parte doar de 11. Ani intenși, în care am trăit ca în basmele românești, într-o zi cât alții într-un an! Cuvintele scriu povestea, ochii o citesc dar este nevoie de o pauză cu ochii închiși pentru a o trăi, altfel sunt doar forme sărace de exprimare care nu cuprind Totul!