Ion, Gheorghe și Maria, cei mai mulți din România! Așa se întâmpla până când, încet, încet, Andrei și Matei au venit așa, pâș, pâș, în spatele lui Gheorghe, ca să îi înlocuiască numele. Iată că astăzi este mare bucurie că sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a picat după Paști, cu o rânduială așa cum se cuvine, cu o bucurie că am întâmpinat Sărbătoarea Paștelui cu cântările care ne vorbesc despre Lumina Învierii, despre faptul că a răsărit primăvara. La anul vom săvârși această sărbătoare cu o săptămână înainte de Paști, va fi o slujbă cu totul deosebită, una mai cernită, dar nu disimulat cernită, ci pur și simplu pentru a înțelege mai bine perioada în care ne vom afla, pentru că anul viitor, Paștele va fi pe 1 Mai! Va fi o bucurie de mai multe feluri, se va amesteca, atunci, fumul din cădelniță cu fumul de la grătare, mă rog, vom vedea atunci ce va fi!

Astăzi am încercat să creăm o atmosferă de taină. Taina este legată și de lumină, pentru că prezența luminii trebuie să fie percepută altfel în zona de taină, este o lumină lăuntrică, nu este o lumină din afară, care să te ajute să vezi obiecte, ci este o lumină din interior, care să te ajute să ții drumul drept și să ocolești obstacolele. Lumina care te ajută să ocolești obstacolele nu este una artificială, din afară, ci invers. Dacă cineva crede că având o lumină foarte puternică poate să ajungă unde și-a propus câte ceva, se amăgește, pentru că lumina este cea care te protejează atunci când nu este văzută de către ceilalți, este o lumină interioară, lumina Cinei celei de Taină!

Noi întotdeauna când primim un mesaj, vedem partea dureroasă a lucrurilor, partea care este mai puțin plăcută, partea de forțare, pentru că așa am fost educați. Știți că de când suntem mici, atunci când ne ducem la Grădiniță, ni se pare că ni se face program, ni se pare că ni se răpește din libertate, dar, dacă tragem linie după ce ieșim la pensie, datorită Grădiniței pe care am făcut-o mai serios sau mai puțin serios, avem și o pensie și avem și nepoți pe lângă noi și așa mai departe, dar acestea aflându-le prea târziu, câteodată este prea târziu.

Este o săptămână atât de frumoasă înaintea noastră, încât nu cred că mai este cazul să ne întrebăm ce mâncăm! Să știți că dacă ne vom lua cu mintea spre altceva, nici nu ne vom mai aduce aminte când, cum sau ce am mâncat ultima dată! Este o realitate faptul că omului nu îi trebuie decât foarte puține, acele puține, însă, trebuie trăite la maxim! Spune Sfântul Apostol Pavel: ”Ori de mâncați, ori de beți, spre Slava lui Dumnezeu să o faceți”! Adică, nu neapărat să stăm cu ochii la Cer, spre Slava lui Dumnezeu, nu, pentru că Slava lui Dumnezeu este Slava faptelor noastre, este înclinația noastră de a face bine, de a nu ne mai tângui ce vom mânca sau ce vom bea sau ce vom îmbrăca, ci pur și simplu de a ne uita în noi înșine și a ne da seama că avem de toate! Din acele de toate trebuie să folosim câte puțin.