Dezlegare la a fi frumoși

Noi întotdeauna când primim un mesaj, vedem partea dureroasă a lucrurilor, partea care este mai puțin plăcută, partea de forțare, pentru că așa am fost educați. Știți că de când suntem mici, atunci când ne ducem la Grădiniță, ni se pare că ni se face program, ni se pare că ni se răpește din libertate, dar, dacă tragem linie după ce ieșim la pensie, datorită Grădiniței pe care am făcut-o mai serios sau mai puțin serios, avem și o pensie și avem și nepoți pe lângă noi și așa mai departe, dar acestea aflându-le prea târziu, câteodată este prea târziu.

”Adevărat vă spun vouă că dacă grăuntele de grâu nu moare, rămâne singur și dacă moare, aduce rod înzecit”.

În cea de-a doua zi a Săptămânii Patimilor, deja pentru creștinii noștri este a treia zi, pentru că acum a fost slujba care ne-a introdus în ziua de miercuri, în această zi importantă aflăm că toate lucrurile au un rost, dincolo de ceea ce credem noi despre rostul însuși. Rostul nu are nimic din cele ale superficialității. Rostul îl putem găsi, dar nu de sine, ci îl putem găsi într-un anumit context. Durerea are un rost. Rostul durerii este de a ne trezi. Sunt suferințe care dor și suferințe care schimbă. Rostul suferinței este de a ne schimba, nu de a ne durea! Noi, însă, căutând comoditatea, căutând confortul, am uitat de toate aceste rosturi ale lucrurilor și căutăm ceva superficial. Chiar este foarte greu de înțeles societatea aceasta, dacă nu îi respectăm modul în care ea se desfășoară!

Mă gândeam acum câteva zile la ce învățam noi despre Economie, la bruma aceea de școală pe care am făcut-o chiar înainte de Seminar. Era un capitol care se numea ”Preț”. Prețul însemna costul de producție la care se adăugau costul de transport, costul cu salariații, că nu erau pe atunci angajați, erau… ”proletari din toate țările, uniți-vă”, și peste toate acestea erau câteva adaosuri, era un adaos comercial cam până în 12%. Bun, așa am crezut că stau lucrurile! Ei bine, vine Revoluția și începe să pătrundă noțiunea de Bursă, să pătrundă o noțiune străină, pentru mine, aceea de aspect speculativ.

Pentru mine, cuvântul ”speculă” însemna un lucru atât de urât și în continuare pentru mine înseamnă un lucru foarte urât, încât nu aveam cum să înțeleg speculativul acesta! Și a venit Clujul, cu un sistem piramidal de câștig, care nu este cuprins în nicio Economie, în niciun manual! Dacă are cine să te împingă, adică fraierimea de jos, iertați-mă că spun lucrurilor pe nume, te duci în sus! Dacă piramida îți permite, sistemul piramidal ia de la o sută și dă la unul singur, bineînțeles, dar când ajungi tu ca să câștigi, trebuie să ai zece mii sub tine, ca să fii egalul celui pentru care tu ai fost al o sutălea! Sistemul piramidal a început să funcționeze până la un anumit punct, punct la care acum Clujul este deasupra tuturor orașelor. După aceea, ceilalți au început să aștepte și ei pe cel al zece miilea care să îi propulseze pe poziția întâi dar nu a mai fost al zece miilea! De ce?! Pentru că adevărații șmecheri erau în față, fuseseră demult, acum unde să te mai uiți în spate, dacă nu mai era nimeni în spate?! Tu fusesei în spatele tuturor și atât!

Ei bine, a mers mai departe această speculație, până când am aflat că de fapt, prețul nu mai înseamnă ceea ce am învățat noi din manuale, înseamnă numai și numai o părere, o jonglerie. Ce s-a schimbat în posibilitatea de a extrage petrolul dintr-o anumită zonă?! Prețul de cost este de opt dolari pe baril, atâta costă ca să îl extragă, ca să primească salariul la bună vreme cei care muncesc și să aibă și un minimum de beneficiu, țineți minte, firma care se ocupă! Ce este până la 150 sau 200 sau cât o vrea Dumnezeu să mai ajungă prețul, este speculație! Vine cineva și spune ”O să radem tot”, speculația merge sus! Vine a doua zi și spune ”Dar nu știu dacă o să ieșim din NATO chiar de tot”, imediat scade prețul! Păi, stați puțin! Nu vă fac acum un curs de Economie sau să credeți că m-am băgat să iau pâinea altora, dar vă spun cam cum stau lucrurile despre viața noastră!

Dacă stăm să punem preț pe ceea ce am învățat la școală sau pe ceea ce știm noi despre lucruri, greșim! Dacă noi credem că rostul vieții noastre este să avem, vă garantez că până ajungeți acasă nu mai aveți nimic! Și atunci, ce facem?! Nu mai avem viață?! Haideți, măi copii, să înțelegem măcar în seara asta ce înseamnă că dacă bobul de grâu nu moare, rămâne singur?! Exact lucrul acesta. Dacă eu însumi nu mi-aș fi înmormântat ideile preconcepute despre preț, despre cum se trăiește, despre cum se consumă și cum se adună, eu acum aș fi ca mai toată lumea, îngrijorat, adică, mort eu! În loc să moară educația care s-a dovedit a fi praf în ochi, aș fi murit eu și am preferat din aceste două variante, să trăiesc eu! Și cum trăiesc eu? Dând roadă înzecită! Adică spunând și altora:

– Măi fraților, treziți-vă!

De ce?! Pentru că noi merităm să trăim dar nu așa cum ne-au învățat alții, ci cum ne-a învățat Hristos! Astăzi ne învață exact rostul pentru care trăim, rostul pentru care suntem pe pământ și ne aduce aminte că Dumnezeu nu ne-a lăsat să ne târâm pe fața pământului, ci să stăm demni! Atunci când s-a întâlnit cu femeile mironosițe, după Înviere, Mântuitorul le-a spus:

– Bucurați-vă!

Nu le-a spus:

– Bateți metanii!

– Sluțiți-vă!

Nu le-a spus să țină Post, nu le-a spus decât să se bucure! Păi, ”Bucurați-vă!” știți ce înseamnă? Înseamnă o dezlegare la a fi frumos, o dezlegare la a fi luminos! Dacă vă spune cineva, acum, că vezi Doamne, mâine este Miercurea Mare și nu trebuie să vă spălați și veniți aici încât să vă fie rușine să vă uitați în oglindă sau unii la alții, nu acesta este sensul! Omorâți gândurile acestea!

Treziți-vă! Dumnezeu ne vrea frumoși, ne vrea buni, ne vrea unii cu alții! Ne vrea vii, nu ne vrea morți! Dar cum poți să fii viu, dacă nu înmormântezi ceea ce trebuie înmormântat?! Lumea aceasta este plină de pulberi care înseamnă inclusiv epiderma noastră care moare ca să vină alta!

Totul trebuie să fie dat la o parte și resetat! Postul acesta care a fost, până duminică seară, într-un fel, acum nu mai este, este un mod dincolo de Post! Ne-am antrenat șase săptămîni ca să nu ne mai uităm nici pe etichete, nici pe nimic, să fie o bucurie că ne-am înfrumusețat posibilitatea de a ne hrăni altfel! Și o să spuneți:

– Bine, dar de duminică încolo o luăm la rând cu ale noastre!

O să vi se pară! Nimic nu o să mai fie la fel cum a fost până s-a sfârșit Postul! Absolut nimic! Poate că unii vă veți mai amăgi un an, doi, trei, dar acest antrenament permanent vă va da de înțeles că într-adevăr, fiecare zi moare ca să învieze una mai frumoasă!

Acum știu că o să îmi fac mulți prieteni și o să fie mulți cârcotași care or să mă întrebe:

– Da, dar ce, e mai bine să îmbătrânim decât să rămânem tineri?

Măi copii, a rămâne tineri nu înseamnă ceva prin sine! Să știți că am văzut și foarte multă lume la o anumită vârstă venerabilă care arată mai interesant, cel puțin, decât arătau în tinerețe! Dar am văzut și oameni care s-au străduit să arate la fel ca în tinerețe, dar bătrânogi pe dinăuntru! Alegem varianta de a fi și atât! De a fi noi. Nu vă străduiți nici să întineriți și nici să îmbătrâniți, ci să rămâneți voi, cu rostul pentru care să vă întrebați în fiecare seară:

– Pentru ce mi-am propus să rămân așa?!

– Pentru că sunt bobul de grâu care în fiecare zi am datoria de a mă așeza în pământ ca să pot să răsar.

– Până când?

Să luăm un bob de grâu. Dacă un bob de grâu are lăsat de la Dumnezeu talantul de a ajunge Sfânta Împărtășanie, el până când nu ajunge prescură, nu se oprește din această ciclicitate! Așa sunt și gândurile noastre. Dacă nu ajunge acolo, ajunge iar în pământ și iar în pământ. Așa este și destinul nostru! Până când nu ne armonizăm cu talantul pe care îl avem, că este unul, că sunt doi, că sunt cinci, trebuie să înmulțim. Și cum se face înmulțirea aceasta?! Înmulțirea se face numai prin ajungerea în pământ, adică a ne lăsa la o parte tot ceea ce credeam noi că este adevărat, tot ceea ce credeam noi că este important.

Ce ar fi însemnat acum, pentru mine personal, mă întreb așa, în fața dumneavoastră, că îmi place să mă spovedesc înaintea dumneavoastră, ce ar fi însemnat pentru mine să cred în continuare că prețul înglobează producția și toate celelalte cheltuieli? Aș fi intrat în panică, aș fi crezut că petrolul se extrage mult mai greu și costă mult mai mult. Când colo, este vorba despre o speculație a unei articulații de două cuvinte. Dacă într-o propoziție a americanilor există cuvântul ”Irak”, ”Iran”, ”Afganistan”, ”Jihad” sau ”Israel”, cu siguranță că Bursa va avea de suferit. Păi, ce are de suferit?! Are de suferit producția sau costul de producție? Nu. Niște speculații! Eu am reușit să mi le îngrop, ca să pot să îmi înviez altceva. Și atunci, m-am gândit că dacă Dumnezeu mi-a dat să trăiesc aceste vremuri, înseamnă că mi-a dat și puterea de a o putea face, pentru că nu poți să trăiești chiar așa… suspendat!

Știți de cel care a venit la mânăstire în prima săptămână din Post și a spus că a venit la mânăstire să se liniștească, să se întâlnească cu Dumnezeu, așa că să nu îl mai frece starețul cu tot felul de ascultări! Și atunci, l-au lăsat în pace și după trei zile de stat în chilie, a spus:

– Da, dar în mânăstire aici nu se mănâncă?!

– A, ba da! De trei ori pe zi! Dar numai noi, ăștia păcătoșii, mâncăm, cei care sunt în direct cu Dumnezeu… Nu am putut să te deranjăm să te chemăm la masă!

Acum să nu credeți că eu vă invit să intrați în legătură directă cu Dumnezeu, așa, trecând peste prețul petrolului! Nu, nu, prețul petrolului o să îl găsiți și în piață, la prețul mielului care a ajuns șaizeci de Roni kilogramul și așa mai departe! Alta este problema!

Ce ne face pe noi de ne deturnează societatea asta atât de ușor?! Păi, nu avem credință suficientă! Adică, noi după ce ne antrenăm șase săptămâni să ținem Post, acum încă mai întrebăm dacă avem voie să ne spălăm pe cap în seara asta?! Înseamnă că chiar nu am făcut nimic, nu am făcut nimic și mi-e ciudă!!! Păi, dacă noi ne antrenăm de atâta vreme să rostim ”Hristos a Înviat” cu toată dragostea și cu tot ce este în sufletul nostru, stăm așa, să spunem sau să nu spunem?!

Chiar îmi aduc aminte, acum vreo 15 ani, cred, tot așa a căzut Paștele fraților catolici cu o săptămână înaintea noastră, și eu, de Florii, în bucuria aceea, cum a fost și acum trei zile, de altminteri, am spus ”Hristos a Înviat”! Vai, dar atâta… hate mi-am găsit pe toate rețelele, nu vă spun, că m-am făcut papistaș, că… Mă rog! Măi, dar Hristos chiar nu înviază în fiecare zi?! Eu nu postesc în perioada asta tocmai ca să mă pregătesc pentru așa ceva?!

Vreau să vă spun că rostul vieții noastre nu este să ne târâm pe fața pământului. Rostul nostru este să învățăm să trăim frumos pentru noi și pentru ceilalți. Să fim bobul de grâu, cu conștiința că până nu ajunge Trupul lui Hristos în Împărtășanie, în Sfântul Potir, el trebuie să se întoarcă în pământ, ca să mai vină o dată, și încă o dată, și încă o dată, până când ajunge unde trebuie! Asta înseamnă să înmulțim un talant pe care ni l-a dat Dumnezeu! Acesta este rostul venirii noastre! Credeți că am plecat de acasă numai așa ca să scăpăm de celelalte munci?! Am plecat de acasă numai pentru că era în calendar Denia din Săptămâna Patimilor?! Păi, dacă am făcut așa, înseamnă că de săptămâna viitoare ce o să mai facem?!

Ia să ne trezim noi, oleacă! Ia să tragem noi linie și să vedem după șase săptămâni ce ne-a rămas?! Ne-a rămas mai multă îngăduință? Ne-a rămas mai multă bucurie de a face ceea ce trebuie să facem? Ne-a rămas mai multă satisfacție că ne-am învins? Sau nu?! Dacă găsim răspuns că ne-a rămas ceva după aceste șase săptămâni de Post, mergem înainte, dacă nu, vedem ce nu a ieșit! Dacă ne-a rămas în minte numai faptul că am mâncat un produs în care este posibil să se fi strecurat coji de ouă și nu am fost atenți, dacă am mâncat crenvurști, e drept, de Post, dar care pot să conțină o proteină animală ca să dea gust, dacă acestea sunt întrebări, înseamnă că bobul de grâu nu mai este cazul să mai ajungă în pământ, și-a încheiat misiunea!

Dacă luăm din toate aceste săptămâni de Post bucuria că ne-am regăsit, bucuria că ne-am găsit rostul, bucuria că am constatat că suntem independenți, că nu ne mai deranjează lucruri din arealul nostru, înseamnă că Hristos se lasă pe mâna noastră ca să fim bobul de grâu din făina care a ajuns prescură și din prescură pe Sfântul Disc și de pe Sfântul Disc în Sfântul Potir, pentru că din Sfântul Potir nu a rămas acolo, a împărtășit pe cineva care s-a făcut hristofor, purtător de Hristos! Acesta este rostul vieții noastre, ca rostul bobului de grâu!

”Și a fost seară, și a fost dimineață, Ziua a treia”! Urmează ca săptămâna aceasta, dacă ne învrednicește bunul Dumnezeu, să înțelegem că rostul nostru de fapt este, este prezentul, este neîngrijorarea, este bucuria de a constata cât de mult ne iubește Dumnezeu.

”Nu există Înviere fără cruce”, chiar nu știam de ce m-a impresionat această replică din serialul ”Sfântul Paisie, din Farasa spre Cer” pe care am auzit-o aseară! Tocmai pentru că astăzi mi-a venit atât de natural să v-o împărtășesc în acest scurt cuvânt de mulțumire, la încheierea cuvântării părintelui Marius Moșteanu la Denia din Marțea Mare. Se potrivește de minune cu suferința care schimbă, despre care vorbea părintele, cu ieșirea din zona de confort și din comoditate, asta da, suferință a omului modern!

Părintele Marius ne ajută să sporim în bucurie, în gânduri bune, în frumusețe de Post cu rost și pentru asta îi mulțumesc din suflet, cât și pentru îngăduința de a-i reda cuvântarea aici, pentru că sper eu ca bucuria cu care mi-a fost dăruită de părintele, care s-a întâlnit cu bucuria cu care am primit-o eu și toți cei care au ascultat-o împreună cu mine, să se întâlnească apoi cu bucuria celor care citiți aceste rânduri sau le ascultați înregistrate de Cristina Veronica Radu, pe adresa   https://www.youtube.com/watch?v=gZItL6yFCic! Îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea care mi-a permis să scriu această poveste frumoasă. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru acest talant minunat al scrisului care se întâlnește cu talantul dumneavoastră minunat de cititori și ne ajută să sporim în rostul de a primi și a dărui bucurie!