Nu trebuie să avem răspuns la nimic

Să știți că eu mi-am luat foarte în serios rolul! Nu vreau să fiu ca părintele acela cumsecade, care știți ce a pățit când a ajuns la Rai, în urma unui accident cu autobuzul! A trebuit să stea la coadă și până la urmă a spus:

– Doamne, nu Te supăra pe mine, dar chiar așa, acum mi-o ia în față și șoferul de autobuz?! Eu care Ți-am slujit atâția zeci de ani…

– Da, părinte, dar hai să îți povestesc! Păi, dumneata când erai la biserică, toată lumea era mulțumită, le zâmbeai, le cântai, să fie liniștiți! Câteodată, mai și picotea câte unul prin strană, nu l-ai văzut dumneata, dar i-a mai luat somnul pe câțiva! Ai fost foarte comod, pe când șoferul de autobuz, tată, când urca în autobuz conducea așa de prost, încât cum pleca de pe loc, toată lumea se închina:

– Dă, Doamne, să ajungem acasă!

Vreau să vă țin așa, vreau să vă țin în această nesiguranță pentru că adevărul este că fără nesiguranță, devenim oameni autonomi în sensul cel mai prost al cuvântului! Dușmanul cel mai mare al omului este autonomia, atunci când crede că le are pe toate și are răspuns la toate! Nu! Nu trebuie să avem răspuns la nimic! După ce dăm un răspuns, să ne îndoim de el!

Îmi aduc aminte de Mitropolitul Anania, Dumnezeu să îl odihnească, care spunea:

– M-am dus și l-am găsit la Sihăstria pe părintele Paisie Olaru, în ultimele zile și mi-am permis să îl întreb, deși era clar că erau ultimele sale zile:

– Părinte, ești pregătit pentru ce te așteaptă pe dumneata, acum, că ești la rând, iar pe noi după aceea?

Și l-am văzut oarecum tulburat dar și oarecum limpezit și liniștit și mi-a răspuns:

– Hai să îți spun, frate, sunt și tulburat. Nu știu dacă în scaunul de judecată de la spovedanie nu am dezlegat, cumva, pe cineva care nu trebuia și poate că am legat pe cine nu trebuia.

Vasăzică, dacă la acest nivel se duce nesiguranța, vă imaginați că noi cu atât mai mult trebuie să fim nesiguri! Dar nu nesiguri, așa, cu… drobul de sare! Nu. La astea trebuie să fim siguri! Să fim în nesiguranță în măsura în care această nesiguranță să ne țină treji, dar nu să nu mai dormim noaptea! Nesiguranța nu trebuie să vă trezească noaptea decât la rugăciune. Nesiguranța trebuie să fie acea cantitate de sare și piper care să ne asezoneze viața!

După ce faci o faptă bună, nu trebuie să fii, așa, într-o mulțumire totală, să spui că uite că ai făcut-o și pe asta! Să te întrebi dacă Dumnezeu a văzut-o cum se cuvine sau dacă ceilalți de lângă tine nu cumva, prin aplauzele lor, ți-au stricat fapta bună. Dacă a fost o faptă cu adevărat bună sau nu a fost bună. Acum îl știți și pe cel care a făcut și el o faptă bună, a ajutat o bătrână să treacă strada, dar ea nu vroia să treacă! Să nu credeți acum că neapărat stătea la semafor să treacă strada. Nu. A trece strada o bătrână înseamnă inclusiv a o lua din casa ei și să spui că faci un lucru bun, că o iei dintr-o bucătărie rece și dintr-un dormitor sărman și fără baie și o duci tu la apartament. Nu. Aceea nu este faptă bună, pentru că bătrâna respectivă a fost obișnuită să trăiască într-un fel.

Câte fapte bune din acestea nu am făcut noi și dacă ne aducem aminte, așa, fiecare, încet, încet să vedem faptele noastre pe care le-am făcut bune! Inclusiv luând un cerșetor și dându-l ceva mai încolo, mai departe sau spunând:

– Măi, uite care e treaba, nu mai cerșești, faci altceva!

Intervenția în destinul cuiva nu se face așa de brutal! Iată că o faptă bună nu este chiar atât de bună dacă începem să mărunțim lucrurile. V-am spus și de categoria aceea și vreau neapărat să o punctez, de oameni care vor să facă și ei o faptă bună. V-am spus despre cei care au venit la mine foarte, foarte tulburați să îmi spună:

– Știți, la noi, în scara blocului, de vreo șase săptămâni este un boschetar.

O, și m-am bucurat că la tinerețea lor, au grijă de cei care nu au adăpost, dar m-au trezit repede:

– Nu vă supărați, faceți dumneavoastră un apel, poate îl ia cineva!

Adică era o faptă bună pentru ei, să nu se mai împiedice în boschetar la venirea și la plecarea din bloc, eventual să nu mai stea cu grijă dacă nemernicul acela o să dea foc la ceva sau o să lase ușa deschisă când nu trebuie. Așa se face faptă bună?! Nu. Trebuie să știm întotdeauna că în spatele unei fapte bune sau rele stă întrebarea:

– Când Te-am văzut, Doamne?!

Dacă această întrebare stăruie în noi, cu siguranță că duminica de astăzi este una câștigată, dacă nu, este pierdută și duminica aceasta, și toate celelalte până la Paștele ăsta și Paștele Paștilor următoare, pentru că aceasta este o cheie, a ști să ne comportăm unii cu alții, prin a ști să ne comportăm cu noi înșine.

Cam aceasta este întrebarea care ne macină de acum dar, vă spun sincer, ne va măcina și dincolo.

Întotdeauna, Împărăția Cerurilor a fost zidită, în ochii celor care Îl ascultau pe Mântuitorul, ca fiind ceva care seamănă cu ceva de aici, dar nu este nimic din ceea ce este aici. Așa și noi, vedem anumite lucruri și suntem chiar convinși că așa este, cum le vedem, dar aflăm mai târziu că nu este chiar așa. De altminteri știți și vorba românească, ”ceea ce vezi nu e ceea ce crezi”. Fiecare dintre noi avem anumite percepții, fiecare dintre noi, când constatăm ceva, credem că deținem adevărul despre ceea ce se întâmplă în ochii noștri, dar nu este așa. Cel care are încredere că tot ceea ce percepe el este adevărat, cu siguranță că se referă numai și numai la anumite calități superficiale. Putem să spunem, de exemplu, foarte simplu:

– Domnule, știu când e zi și când e noapte!

– Da?! Nu cred! Știi că este zi datorită faptului că este lumină afară? Bun, este lumină afară, dar sunt zone în care șase luni ține lumina aceasta și este Ziua Polară! Știm că este noapte atunci când este întuneric, dar ia gândește-te dacă este noapte pentru tot omul! Sunt oameni care nu au văzut lumina zilei niciodată și înseamnă că este noapte tot timpul?!

Vasăzică, tot ce credem noi că este adevărat, pentru celălalt poate să fie fals și invers!

Se spune că odată, o pacientă a unui psihiatru s-a dus la acesta și i-a spus:

– Domnule doctor, să știți că eu am început să nu mai am nicio siguranță!

– Adică?!

– Am început să mă îndoiesc de tot ceea ce se întâmplă pe lângă mine!

– A, nu este nicio problemă, doamnă! Să știți că siguranță au numai idioții! Iertați-mă că vă spun așa, pe față, dar cu siguranță, așa stau lucrurile!

– Dar sunteți sigur?

– Absolut!!!

S-ar putea să cădem în propriile noastre mreje pe care le aruncăm și să știți că trebuie să ne gândim mai profund. Astăzi, în calendare este scris ”Duminica Înfricoșătoarei Judecăți”. Strict, sec și la obiect. Ani de zile sunt de când mă rog la Dumnezeu să vin în această duminică cu rezolvarea problemei. Adică, de când sunt eu în studii teologice, mă gândesc de ce să se înfricoșeze oamenii, pentru că să știți că înainte de a fi aici, în fața dumneavoastră, și eu am fost în fața altor preoți și de când eram mic, toate începeau ”Duceți-vă, blestemaților… !”, c-o fi, c-o păți.

Măi fraților, nu este chiar așa! Duminica de astăzi este o duminică cu totul și cu totul realistă! Ne prezintă lucrurile exact așa cum sunt! Iată ce ne spune Sfântul Evanghelist Matei, că Mântuitorul a spus: ”Atunci când va veni Fiul Omului întru Slava Sa și cu sfinții Săi îngeri, va despărți lumea precum desparte păstorul oile de capre și va pune oile de-a dreapta Sa și caprele de-a stânga și le va spune celor de-a dreapta:

– Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția Cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță și ați venit la Mine!

Iar cei drepți se vor mira:

– Doamne, dar când Te-am văzut gol, flămând, bolnav, în temniță și am venit și Ți-am slujit Ție?!

Și a spus:

– Întrucât ați făcut unora dintre acești frați mai mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut!

Apoi se va întoarce către cei de la stânga și va zice:

– Plecați de la Mine, blestemaților, căci gol am fost și nu M-ați îmbrăcat, flămând am fost și nu M-ați hrănit, însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau, bolnav și în temniță și nu M-ați cercetat!

Și atunci, aceeași întrebare o vor pune și aceștia:

– Doamne, dar când Te-am văzut gol sau flămând sau însetat sau bolnav sau în temniță și nu Ți-am slujit Ție?!

Și a spus:

– Întrucât nu ați făcut celor mai mici frați ai Mei, nici Mie nu Mi-ați făcut!”

Iubiți credincioși, iată că nu poate să fie acuzat Dreptul Judecător că a folosit măsuri diferite, că s-a legat de anumite articole pentru o categorie și de alte articole pentru altă categorie. Nu. Pur și simplu, Mântuitorul a redus această judecată la modul în care noi am perceput viața și l-am perceput pe celălalt. De multe ori facem confuzia cu celălalt. Dacă nu suntem în stare să vedem pe Hristos în celălalt, nu avem ce să căutăm să dăm răspuns la întrebarea ”Când Te-am văzut, Doamne?”.

Bineînțeles că nu o să Îl vedem pe Hristos coborând pe norii cerului, cum L-au văzut Apostolii în Muntele Tabor! Nu mai suntem noi vrednici de așa ceva! Dar asta nu înseamnă că Hristos stă numai în Cerurile Tatălui! Nu. Este printre noi și să nu credeți că acum trecem la teorie! Nu, este la capitolul practică! De multe ori confundăm lucrurile.

Se spune că odată, una dintre fetițele unei familii cu două fete o întreba în fiecare zi pe mamă:

– Mami, unde este cămașa?

– Mami, mi-ai călcat sarafanul?

– Mami, ce mâncăm?

– Mami, la ce oră să vin?

Când venea de la școală, începea să spună:

– Mami, uite ce notă am luat!

– Mami, uită-te dacă e bine!

– Mami, hai să mă ajuți să îmi fac temele!

Mami în sus, mami în jos! Acum, tatăl ar fi vrut să îi adreseze fata și lui o întrebare, deși era de multe ori martorul acestor întrebări și văzuse că soția era foarte, foarte solicitată să dea aceste răspunsuri, mai ales că erau niște răspunsuri practice! Dacă o întreba unde era cămașa călcată, bineînțeles că biata femeie punea mâna pe fierul de călcat și călca o cămașă! Dar ar fi fost și el bucuros să îi adreseze fata și lui o întrebare! Măcar o dată! Ei bine și într-o zi nu era mama acasă! Bietul om, parcă îl și vedeți așa, stând și așteptând ca să intre fata în casă, pentru că acum trebuia să îl întrebe și pe el ceva! Bineînțeles, a intrat fata și când l-a văzut pe el, i-a adresat și lui o întrebare:

– Tati, unde e mami?

Dacă vom ști că noi, la un moment dat, suntem cei despre care întreabă copiii noștri:

– Tati, știi, avem și noi o întrebare, unde e mami?

Ne asumăm această situație, așa, mai din umbră, putem să o ajutăm pe mami să își facă datoria și să răspundă ea la întrebări, este vârful de lance al familiei și să ne asumăm această situație! Nu trebuie acum să o invidiem că este numai ea întrebată!

Trebuie să știm că astăzi, Mântuitorul nu ne adresează soluții, ne adresează întrebări și ne întoarce puțin, să nu mai vedem noi că am făcut cutare lucru sau cutare lucru, ci ne întoarce să raportăm noi înșine faptele noastre la Hristos, adică la persoana noastră, pentru că noi, când ne împărtășim, devenim Hristofori, purtători de Hristos și dacă nu credem lucrul acesta, degeaba ne aflăm aici!

Vasăzică, nu trebuie să mai întrebăm ”Când Te-am văzut, Doamne?”, ci ”Unde am fost cu mintea, Doamne, de nu Te-am văzut?”, că la noi este răspunsul la această întrebare. Ne rugăm bunului Dumnezeu ca în această duminică, mergând spre casele noastre, să ne aducem aminte că nu mai avem voie să procesăm siguranța de sine decât în latura profesională, strict, în latura în care ne străduim să facem o faptă bună, iar rezultatul îl vom vedea atunci când ne va împărți Dumnezeu, așa, ca oile de capre, de-a stânga și de-a dreapta! Nu vă spun acum cine sunt de-a stânga și de-a dreapta pentru că cine știe ce se interpretează și după aia, stânga și cu dreapta știți că de când a fost răstignit Mântuitorul de doi tâlhari, s-a împărțit lumea politică în stânga și dreapta, unii vorbesc și alții hulesc. Nu vreau să vă spun care e stânga și care e dreapta. De-a dreapta erau cei care L-au văzut pe Hristos, să fim și noi acolo, să Îl vedem pe Hristos, să Îl hrănim, să Îl adăpăm, să Îl îngrijim și să Îl cercetăm.

Copii, dacă noi vrem să răspundem la întrebările pe care viața ni le adresează, trebuie să fim sinceri în primul rând cu noi înșine! Să nu credem că noi suntem pe drumul cel bun și toți ceilalți sunt pe drumul lăturalnic! Nu. Se spune că odată, doi bătrânei, după ce probabil că intraseră în Programul Rabla și schimbaseră Dacia cu o altă mașină, au plecat și ei pe autostradă. Nu erau pe la noi, erau undeva unde erau mai multe autostrăzi. Bătrânica era mai atentă la ce se spunea la radio decât tataie care când îl înjura pe câte unul, când critica pe altul că nu făcuse bine ceva și toată lumea era vinovată pe lângă el. La un moment dat, bătrânica aude un anunț la radio și din curiozitate intră în vorbă cu tataie:

– Măi, moșule!

Pe de-a dreptul, că dacă erau de aceeași vârstă… !

– Noi pe ce autostradă suntem?

– Nu știu, domnule! Lasă-mă în pace!

– Auzi, dar vezi că este o autostradă A17.

Deci, sigur nu era România!

– Vezi că spun ăștia la radio că pe A17, unul a luat-o pe contrasens și nu știu cum să îl oprească!

– Dragă, numai unul? Ia uite-i, zeci, sute!!!

De multe ori credem că noi suntem pe sensul cel bun dar nu este așa. Mântuitorul ne avertizează astăzi că trebuie să facem ceea ce vedem la celălalt. Dacă vrem într-adevăr să Îl vedem pe Hristos, să Îl îmbrăcăm pe Hristos, să Îl hrănim, să Îl cercetăm, dacă e bolnav sau în temniță, nu trebuie să facem nimic alceva decât să mergem la cel de lângă noi. Icoana Mântuitorului este sensul de mers al drumului pe care trebuie să îl parcurgem. Se vor fi întrebat și unii și alții, vasăzică:

– Unde Te-am văzut, Doamne?

Păi, haideți să ne aducem aminte de cel căzut în mâinile tâlharilor! Cine a trecut pe lângă el? În primul rând a trecut preotul! Acum trebuie să vorbim și din casă! Aveam un coleg care, întotdeauna când era vorba de ”Samarineanul milostiv”, începea să spună despre Vechiul Testament, cum erau preoții pe atunci. Nu, tată, preoții sunt de acum 2000 de ani tot aceiași! Cu aceleași patimi suntem, nu ne jucăm cu vorbele! Și, vasăzică, trece un preot pe acolo și văzându-l, a trecut pe alături! Adică, l-a văzut, dar cum l-a văzut? L-a văzut numai atât cât să nu calce peste el! L-a văzut și a trecut pe alături. Tot așa și un levit. Levitul tot din administrație era, ca să spun așa. Levitul l-a văzut și a trecut pe alături. Un samarinean, văzându-l, i s-a făcut milă de el.

Vasăzică și vederea asta are mai multe aspecte! Una e să îl vezi pe om, așa, căzut în neputință și să începi chiar să îl și compătimești, dar să îl ocolești, așa, să treci pe lângă el și alta e ca vederea să îți dea ca efect o trăire a ceea ce vezi și când trăiești ceea ce vezi, înseamnă că încep roadele. Și când încep roadele, iată că prima rodire a fost că i s-a făcut milă, după ce a văzut, i s-a făcut milă.

Tocmai acesta este răspunsul la întrebarea:

– Când Te-am văzut, Doamne?

– Păi, când eram în mijlocul tâlharilor, când ai trecut pe lângă Mine și nu M-ai băgat în seamă!

Sau, Samarineanului îi va spune:

– Eu eram Cel căzut între tâlhari și întrucât ai făcut milostenie cu fratele tău, Mie Mi-ai făcut milostenie!

În viața aceasta în care parcă ne zbatem fiecare pentru fiecare, de multe ori avem falsa impresie că ne facem datoria. Chiar acum vreo câteva zile ascultam pe cineva care se disculpa cu atâta nonșalanță cum că a făcut numai după dreptate. Adică, domnule, dacă am de la medicul cutare un document de handicap pentru nu știu ce, gata! Nu mai conta că omul acela cu documentul conducea singur o mașină, nu mai conta nimic, pentru că el avea documentul, domnule! Asta ne avertizează astăzi Mântuitorul, nu cumva să nu Îl vedem pe Hristos în faptele noastre! Foarte frumos spunea părintele Constantin Necula:

– Aș vrea să faceți lucruri în care să nu vă încurce Hristos!

Pentru că noi știm ce este bine și ce este rău în conștiința noastră! În conștiința noastră știm că am luat-o la stânga sau la dreapta și drumul era înainte. Conștiința noastră ne spune dar încercăm de fiecare dată să o amorțim, să o adormim, să spunem:

– Lasă că și celălalt este așa!

– Lasă că și celălalt când a fost pe funcția asta a avut beneficii!

– Lasă că merge așa. Vedem noi până când.

– O să mai facem și niscaiva donații, mai pictăm o catapeteasmă pe vreundeva, mai facem o pictură, mai dăm cu var, vedem noi care-i treaba!

Fraților, duminica de astăzi este o duminică ce nu ne va lăsa să dormim măcar până la Paști și pe bună dreptate! Trebuie să fim atenți, de acum urmează Postul, (…) această întrebare, dacă L-am văzut sau nu L-am văzut pe Hristos în celălalt, trebuie să ne macine măcar până la Paști, pentru că altfel, trec pe lângă noi toate slujbele, toate Deniile și toate spovedaniile și toate împărtășaniile, toate trec așa, pe lângă noi, în loc să treacă prin noi! Trec așa pe lângă noi și de duminica viitoare începem să spunem că urmează duminica întâi, a doua, a șasea, vin Floriile și numărăm duminici și ne facem contabili, dar contabilitatea e în documente, noi însă trebuie să luăm aminte, nu mai avem voie să stăm liniștiți!

Aceasta este cuvântarea părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, pe care părintele a rostit-o în anul 2014, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Îi mulțumesc părintelui Marius pentru îngăduința de a-i reașeza cuvântul aici, căci, după cum putem constata toți, este la fel de valabil astăzi, cum a fost nu doar în urmă cu 12 de ani, ci și acum 2000 de ani! Nu este un motiv de consolare că dacă alții nu au putut, nici noi nu putem, ci o provocare în a întâmpina Postul cel Mare și Sfintele Paști mai vii și mai ușări sufletește și trupește. Îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, care mi-a permis să scriu aceste rânduri. Puteți urmări predica pe adresa https://www.google.com/search?q=predica+p%C4%83rintelui+marius+mo%C8%99teanu+la+%C3%AEnfrico%C8%99%C4%83toarea+judecat%C4%83&rlz=1C1GCEA_enRO981RO998&oq=predica+p%C4%83rintelui+marius+mo%C8%99teanu+la+%C3%AEnfrico%C8%99%C4%83toarea+judecat%C4%83&gs_lcrp=EgZjaHJvbWUyBggAEEUYOdIBCjIzMDUyajBqMTWoAgiwAgHxBXyUIFrchart&sourceid=chrome&ie=UTF-8#fpstate=ive&vld=cid:4c5d1b56,vid:k7EqFlwDL38,st:0. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru bucuria de a putea reda aceste cuvântări ale părintelui Marius aici, pentru ca bucuria mea să rodească bucuria celor care citesc aceste rânduri și cărora le mulțumesc, de asemenea.