Nu lumea trebuie să aibă repere, noi trebuie să ni le facem!

Cineva a fost întrebat dacă crede în Dumnezeu și a spus:

– Da, eu cred în Dumnezeu!

– Dar de unde știi tu că Acela este Dumnezeu Adevărat?

– Pentru că eu cred în El!

– Bun, dar de unde știi tu că este unicul?!

– Pentru că eu mă închin numai Acelui Dumnezeu!

– Bine, dar de unde știi că are atâta putere?!

– Știu sigur, pentru că nu mi-a îndeplinit niciodată nicio cerere.

Atunci când vom ajunge la acest adevăr, cu siguranță că putem să spunem că suntem pe drumul cel bun! Până atunci, mai orbecăim, așa, în lumea fără de repere, pentru că nu lumea trebuie să aibă repere, ci noi trebuie să ne facem repere! Mântuitorul, după ce l-a primit pe orbul din naștere cel vindecat și după ce i-a dat lumină, i-a și dat reperul, să se uite în el! Dacă vrea să creadă în Iisus, să creadă în el, pentru că Iisus este în el! Acesta este mesajul zilei de astăzi și Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne dea vedere astfel încât, atunci când ieșim din biserică, să vedem lumea dreaptă, lumea frumoasă, lumea luminoasă, pentru că Dumnezeu de aceea a spus ”Să se facă Lumină!”, pentru ca toată Creația Lui să devină vizibilă!

Iată-ne în Duminica a cincea după Sfintele Paști, în duminica de dinaintea Înălțării Domnului, în perioada aceasta în care încă ne salutăm cu bucuria ”Hristos a Înviat” și răspundem ”Adevărat a Înviat”, o duminică în care Sfinții Părinți au vrut să nu mai plecăm spre case așa cum am venit.

Astăzi aflăm un lucru foarte important, dintr-un fapt de viață petrecut în timpul Mântuitorului, în urma vindecării unui orb din naștere. Acum să știți că nu vreau să mănânc pâinea nimănui dintre medicii care sunt de față, Doamne ferește, dar medical vorbind, orbirea din naștere este foarte complicată pentru că nu există traseele, omul care se naște fără să fi văzut vreodată nici măcar nu știe ce este lumina, omul nici măcar nu știe ce înseamnă să vezi! Probabil că în lumea în care se desfășoară omul orb din naștere, Dumnezeu i-a dat ca alte simțuri să fie mult mai bine dezvoltate, să se desfășoare într-un fel, dar cert este că omul care nu a văzut niciodată, nici șanse de a vedea vreodată nu are. Iată însă că astăzi se întâmplă acest lucru minunat pentru că omul care nu a văzut niciodată a fost trimis la Scăldătoarea Siloamului ca să vadă! V-am mai spus și altă dată ce a văzut omul prima dată! În apele scăldătorii și-a văzut propriul chip și atunci când Mântuitorul l-a întrebat:

– Crezi tu în Iisus Hristos?

Omul a spus:

– Cine este Acela, Doamne? Ca să cred în El.

Iisus i-a răspuns:

– Cel pe Care L-ai văzut. Cel Care este înaintea ta, Acela este.

Și omul a spus:

– Cred, Doamne!

Vedeți că Mântuitorul a spus foarte clar și trebuie să fim și noi foarte atenți, ”Cel pe care L-ai văzut”, iar dacă primul chip pe care l-a văzut era propriul chip, înseamnă că Hristos este în noi! Mântuitorul l-a întrebat dacă crede în Iisus și, printre altele, l-a trimis într-o altă lume, în lumea lui, i-a poruncit să creadă în el, în Iisus dar și în el, pentru că Iisus fiind în el, l-a invitat Mântuitorul să creadă în el, în sine! Iată că aici este cheia vindecării! Mântuitorul întotdeauna ne trimite în lumea noastră, ne trimite într-ale noastre, ne trimite în noi și ne trimite să avem încredere în noi! Dar, să revenim la ale noastre! Noi credem că vedem?! Cu siguranță că ne amăgim.

Se spune că odată, un om care își câștiga pâinea din tăiatul lemnelor s-a întors acasă și nu și-a mai găsit toporul. Acum, pentru un IT-ist nu e mare lucru că pierde cineva toporul, să nu cumva să piardă laptopul! Ei, gândiți-vă cei care vă ocupați cu calculatoare și cu telefoane că omul și-ar fi pierdut unul din obiectele de bază! Și, omul nostru s-a uitat după topor, l-a căutat, iar spre seară, foarte posomorât, a ieșit din curte să se ducă la un vecin și a văzut pe un alt vecin care când s-a uitat spre el, și-a întors capul, așa că omul nostru a spus:

– Da, el mi-a furat toporul, pentru că deja nu se mai uită la mine!

Într-adevăr, după ce l-a urmărit două, trei străzi, și-a dat seama că acel vecin se uita prin curțile oamenilor, așa că omul și-a spus în sinea lui:

– Da, da, este portretul unui hoț de topoare, se uită să mai păgubească și pe altul!

Omul nostru a început să se uite la vecinul respectiv ca la un hoț de topoare, numai că a doua zi, într-o rutină a lui de a-și lua toporul și să plece la lucru, și-a găsit toporul sub niște lemne! Când spre seară l-a văzut din nou pe vecin, acela nu mai semăna deloc cu un hoț de topoare!

Contează foarte mult cu ce ochi ne uităm la celălalt! Dacă ne uităm la celălalt cu suspiciune, cu siguranță că vom vedea ceea ce ochiul minții ne transmite! De aceea spuneam că ne amăgim crezând că vedem! Noi vedem întotdeauna realitatea pe care noi înșine ne-o proiectăm în mintea noastră! Cel care nu a văzut niciodată stătea la poarta cetății și cerșea, cum ne spune astăzi Evanghelia după Ioan. Când l-au văzut acolo cerșind, ucenicii Mântuitorului l-au considerat, deja, un material didactic excepțional și au întrebat:

– Învățătorule, spune-ne, cine a greșit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?!

Ați mai auzit pe vreundeva această iscodire? Cu siguranță. Întotdeauna se vrea o explicație. Întotdeauna, omul are nevoie de o explicație, să i se spună de ce e albă și nu e neagră și invers. De ce?! Pentru că mintea iscodește într-o lume în care vrea să acceadă dar nu are acces. Lumea reală este lumea răspunsului, adică, el s-a născut orb și atât! Răspunsul Mântuitorului a spus clar:

– Nu au greșit nici el și nici părinții lui.

V-am mai spus că sunt confundat de foarte multe ori, probabil că se uită la mine cu alți ochi cei care mă întreabă tot felul de lucruri și mă supun unui tir de situații extraordinare și anume:

– Dar, părinte, mătușa mi-a făcut și ea ceva, nu-i așa?!

Vă imaginați că eu sunt om serios și nu pot să îi răspuns la așa ceva, mai iau omul în brațe încă o dată, să îl trezesc, dar pe mulți nu pot să îi trezesc la această întrebare și trebuie să le răspund că totul este în noi, să verificăm în noi despre ce este vorba, doar că ei insistă:

– Nu, nu, nu! Stați puțin că mai avem pe cineva în neam ca mătușa asta care se ține de prostii!

Contează foarte mult cu ce ochi ne uităm la ceilalți. Oscar Wilde ne spune, într-una din povestirile lui, că Narcis, cel care s-a îndrăgostit de propriul chip și se uita întotdeauna în apele unui râu ca să își admire chipul, a fost atât de mult plâns de către toate florile și toată pajiștea care se întâmpla pe lângă râul acela, încât la un moment dat, râul a fost întrebat dacă nu cumva mai are niște apă să le dea ca să plângă și mai mult pe Narcis. Iar râul a spus:

– Eu însumi nu mai pot de plâns pentru că atât l-am iubit pe băiatul acesta, încât toate picăturile apei mele acum sunt lacrimi!

Iar florile i-au răspuns râului:

– Da, sigur că l-ați iubit! L-ați iubit pentru că era frumos!

La care râul, uimit, le-a întrebat:

– Da?! Era frumos?! Eu să știți că nu pentru frumusețe îl plâng acum și nu l-am iubit pentru frumusețe!

– Dar pentru ce?!

– Pentru că atunci când se apleca asupra apelor mele să își vadă chipul, în ochii lui vedeam frumusețea propriilor mele ape!

Aceasta este adevărata frumusețe! Frumusețea este să îi oferi celuilalt o oglindă, să îi oferi celuilalt posibilitatea de a se vedea pe el însuși, să fii o oglindă limpede, în care cel care se uită la tine să se vadă pe sine și să înceapă să se iubească! Acum nu o să spun să înceapă să se iubească așa cum se iubea Narcis, dar să înceapă să aibă încredere în el, pentru că mesajul de bază al Evangheliei de astăzi este acela că Mântuitorul întotdeauna ne întreabă:

– Crezi în Iisus? Crezi în Cel pe care L-ai văzut, căci El este Cel pe care L-ai văzut?

Noi, însă, ce facem? De cele mai multe ori nu suntem atenți și confundăm pe celălalt. Cu ce îl confundăm pe celălalt? Cu ce este în mintea noastră! Chiar se spune că odată, o femeie care era bântuită de un coșmar, de ani și ani buni de zile, aproape că nu era săptămână în care să nu viseze pe cineva care o alerga printr-un parc din care nu știa cum să iasă mai repede, la un moment dat nu a mai putut, a obosit, s-a întors și a spus:

– Hei, acum ce vrei să îmi faci, când mă vei prinde?

Și se spune că cel din vis a spus:

– De unde să știu eu?! E visul tău!

Așa este și vederea noastră! Depinde cum vedem lucrurile, depinde la ce ne uităm și cu ce ochi ne uităm. Dacă ne uităm la lume și o vedem frumoasă, lumea cu siguranță este frumoasă! Dacă ne uităm la ceea ce este în jurul nostru ca fiindu-ne opozant, fiindu-ne vrăjmaș, cu siguranță că așa va fi, pentru că, cu ochii cu care vedem, cu aceia ne vede și lumea! Imaginați-vă pe cineva foarte, foarte posomorât cum se va uita cineva la el, ori nu îl va băga în seamă, ori dacă este mai insistent, cu siguranță că îl va întreba ce este cu el, dar bine nu va fi.

Eu v-am mai spus și altă dată, dar îmi place foarte mult să îmi aduc aminte de episodul acesta când slujeam la Eforie Nord și cineva se uita la mine foarte urât, dar urât de urât, de parcă m-ar fi bătut! Bineînțeles că la început am crezut că așa mă uit eu, m-am gândit că poate m-oi fi uitat vreodată urât, asta e! Am început să zâmbesc și să vorbesc despre frumusețe, despre una, despre alta, mai făceam ce mai făceam și iar mă uitam la persoana respectivă, care rămânea la fel și în cinci, zece minute mi-am încheiat cuvântarea pentru că pur și simplu simțeam că cineva este supărat pe mine și nu am putut să merg mai departe! Nu poți să fii nici indiferent, așa, să te uiți la lume ca și când e frumoasă și să nu iei măsuri, dacă lumea se uită urât la tine! M-am dus în Altar și am întrebat:

– Părinte, dar de ce se uită persoana aceea urât la mine?

– Cum adică?!

Dar, când a aruncat o privire spre respectiva persoană, mi-a spus:

– A! Da, așa se uită ea mereu!

Mai există și oameni care au mina de om îngândurat. De altminteri se și spune prin cărțile de specialitate că dacă ești într-o încurcătură și nu știi cum să ieși, să iei o mină serioasă și să te grăbești să ieși din scenă. Hei, trebuie să știm cum să ne uităm și la astfel de oameni! Nici să insistăm prea tare în a interoga pe cel de lângă noi, de ce se uită așa sau pe dincolo, pentru că aflăm tot din Evanghelia de astăzi, cât tărăboi s-a făcut după vindecarea orbului din naștere! Au chemat inclusiv pe părinți să afle dacă este copilul lor care s-a născut orb sau este altcineva, l-au întrebat de vreo trei, patru ori pe cel născut orb, cum a făcut și cine a făcut că era și sâmbătă și nu putea să facă cineva, omul lui Dumnezeu, o minune ca asta, pentru că încălca Sabatul, era mai importantă sâmbăta decât sănătatea omului și vederea! Vedeți cât tărăboi s-a făcut?! Să știți că acest tărăboi al zilei de astăzi ne învață să fim ușor mai temperați! Acum, eu am vorbit aici cu dumneavoastră dar mintea tot la Eforie mi-a fost, să vă spun și încheierea poveștii. La sfârșitul slujbei, crezând că dacă eu zâmbesc, toată lumea trebuie să zâmbească, am primit și câteva lecții la viața mea, dar nu o să mă las, mergând eu cu cădelnița și la Apostoli, și la Heruvic, văd pe cineva foarte abătut, așa, printre oameni. Și mi-am spus:

– Gata! Acum aș vrea și eu ca astăzi să mă simt bine, vindecând pe cineva de… privire greoaie și explicându-i cum se întâmplă, de fapt, între cauză și efect, privirea este un efect, cauza este alta. Gata, depanăm un suflet, în sensul duhovnicesc al cuvântului!

Când a venit la miruit persoana respectivă, mi-am luat inima în dinți și am spus:

– V-am văzut foarte tristă și, știți, mi-am propus să nu las pe nimeni să plece așa. Ați putea să îmi acordați câteva minute?

Și, gata, nu am mai văzut-o! Să nu credeți că un mod de viață este perfect valabil pentru toată viața. Trebuie să fim puțin mai atenți, pentru că nu putem să intrăm cu bocancii cei buni, de biserică, în sufletul omului! Nu contează cât de curați sunt bocancii, dacă ai intrat în sufletul cuiva, tot cu bocancii se numește că ai intrat, dacă ai intrat pe ușă, forțând lucrurile! Nu. Totul se reduce la următorul sfat, pe care mi l-a dat părintele Arsenie (n.a. duhovnicul Arsenie Papacioc) și iată că începusem să îl uit:

– Nimănui să nu îi dai vreun sfat pe care nu ți l-a cerut! De nimeni să nu te apropii, dacă nu face și el măcar un pas! Să nu te consideri niciodată dator să îl faci pe cel de lângă tine la fel ca pe tine!

Acestea nu sunt principii, ci sunt fragmente din modul de viață frumos, pentru că, oricât ne-am strădui noi, cel de lângă noi poate să aibă o altă viziune și așa și trebuie să fie! Chiar îmi spunea cineva de dimineață și mă bucur că este aici și îmi iau puterea de a cita fără să plagiez, că a constatat un lucru, atunci când te uiți la cineva și îl vezi mai bun sau mai rău decât tine, este o greșeală. Nu trebuie să spui că e mai bun sau mai rău, mai disciplinat sau mai rațional, pentru că îl compari greșit cu tine. Să spui că este diferit! Și mi-am permis să spun și eu că poți să compari doar propria persoană cu tine! Tu poate că ești mai vioi astăzi decât ieri, poate că ești mai vesel sau mai trist decât ieri, dar niciodată să nu mai comparăm pe celălalt cu noi, pentru că ceea ce place ochiului nostru cu siguranță că nu este valabil și pentru alt ochi!

Dacă vă duceți într-un muzeu de artă contemporană unde nu știți dacă este vorba despre niște exponate tehnice cu care poți să depanezi ceva sau sunt niște produse artistice la care trebuie să te uiți numai ținând capul într-o parte sau probabil că dacă ai buzunarul plin în partea cealaltă poți să înțelegi ceva, nu vă dați cu presupusul! Nu dați cu barda în nimic pentru că s-ar putea ca lângă dumneavoastră să fie cineva care apreciază acea artă! De exemplu, acum vă uitați că afară este soare. Cu siguranță că măcar doi, trei la sută dintre noi își aduc aminte ce era la gura meteorologilor, acum vreo trei zile, când spuneau că iar vom avea un weekend compromis, cum auzisem și de 1 Mai și nu a fost așa! Cum au mai spus și alții despre Untold-ul (n.a. Festivalul de Muzică) din fața casei mele și, pentru că vreau să fac o dedicație soției mele, îi spun că nu vom mai avea acel Untold în zona casei noastre, pentru că nu s-a aprobat ISU și deocamdată, deși spun că o să fie și mai departe, s-a aprobat pentru Plaja Modern! Să știți că sunt la zi cu toate!

Fiți atenți aici! În primul rând, vreau să știți că dacă gândiți așa, cu voce tare sau cu voce înceată, despre lucruri că nu se pot modifica în favoarea dumneavoastră, greșiți! Ele deja sunt modificate în favoarea noastră, chiar dacă nu se vor mișca în  niciun fel. Nici măcar nu este nevoie să se facă cine știe ce lucru, dacă noi suntem împăcați. Așa cum v-am mai spus și înainte de Paști, eu sunt împăcat că 150.000 de oameni se vor bucura, mă simt fericit prin bucuria lor. În spate, așa, mă rog la Dumnezeu, totuși, ca fericirea lor să se manifeste într-un loc în care să nu deranjeze pe nimeni, dacă se poate! Dar vreau să vă spun că acest lucru nu mă face să mă uit urât la lumea din jur, ci mă face să mă uit frumos, în sensul că nu o să înțelegem, în generația noastră și nici în cealaltă, cred, că libertatea noastră se încheie acolo unde începe libertatea celuilalt. Asta este definiția libertății dar nu am pretenții eu, personal, să o înțeleagă cineva, așa, sută la sută cum v-am spus-o eu, dar măcar un procent mic dintre cei care ne adunăm aici, la Sfântul Nicolae (n.a. Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța), să respecte pe celălalt, nu neapărat pentru că Dumnezeu va rămâne dator să îl respecte și pe el. Nu.

Aceasta este povestea ”Vindecării orbului din naștere” pe care părintele Marius Moșteanu a rostit-o pe data de 21 mai 2017 și pe care am rearanjat-o în felul în care am simțit eu. Iată cum de dimineață, Dumnezeu mi-a dat prilejul de a vedea lumea frumos și de a împărtăși această frumusețe cu dumneavoastră, cei ce citiți aceste rânduri, pentru ca acum să vă ofer prilejul de a constata că depinde de fiecare cum privește lumea, privindu-se pe sine. Eu îmi doresc ca atât de multe oameni și locuri frumoase să vedem încât să ne constatăm propria frumusețe și să ne iubim mult, mult!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a-i reda povestea aici, pentru că bucuria naște bucurie și taaare mult mă bucur atunci când scriu aceste povești și fac un exercițiu de imaginație gândind că nu sunt singura care primește această bucurie de la părintele Marius și o dăruiește mai departe!

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru  talantul scrisului, povestitului și tradusului, care mă fac să trăiesc cu rost Lumina primită.

Îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea cuvântării părintelui, care mi-a permis să scriu această poveste și pe care o puteți urmări pe adresa https://www.google.com/search?q=vindecarea+orbului+din+na%C8%99tere+p%C4%83rintele+marius+mo%C8%99teanu&rlz=1C1GCEA_enRO981RO998&oq=vindecarea+orbului+din+na%C8%99tere+p%C4%83rintele+marius+mo%C8%99teanu&gs_lcrp=EgZjaHJvbWUyBggAEEUYOTIHCAEQABjvBTIHCAIQABjvBTIKCAMQABiABBiiBDIKCAQQABiABBiiBNIBCjE4MTU3ajBqMTWoAgiwAgHxBTIJ7Jb9c7nC&sourceid=chrome&ie=UTF-8#fpstate=ive&vld=cid:008fb6e4,vid:dWn8Q5PHYJo,st:0.

Vă mulțumesc din suflet că ați avut răbdarea, curiozitatea și generozitatea de a citi aceste rânduri, pentru că mi-ați dăruit din (ne)timpul dumneavoastră într-o duminică plină cu de toate, aidoma vieților noastre.