”Călătorie spre propriul centru de lumină”

Am revenit cu o poveste frumoasă despre puterea interioară și vindecarea prin iertare și iubire, tema conferinței despre care v-am mai vorbit pe scurt sau… la cald, imediat după încheierea ei, pe 26 iunie. Iată-ne acum bucurându-ne împreună de povestea extinsă! Am reușit să transcriu cele trăite deopotrivă de invitați și de spectatori, grație doamnei Profesor Psiholog-Psihoterapeut Ani Cășărică, de la Dotto TV, organizatoarea de excepție a acestei conferințe de la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ”Jean Constantin”.

Este atât de interesantă și de frumoasă povestea și atât de ”grabnic ajutătoare” încât vă las să o citiți așa cum este, nu înainte de a le mulțumi tuturor celor care au ales să petreacă o după-masă toridă de vară la conferință, ca invitați și ca spectatori, pentru a crea împreună o amintire frumoasă. Vă mulțumesc că porniți la citit aceste rânduri pentru că sunt scrise cu admirație și recunoștință pentru toți cei care se străduiesc să ne facă viețile mai frumoase și mai pline de iubire. Pură.

Înainte de orice, aș vrea să îmi exprim recunoștința și să vă mulțumesc că ați ales să fiți, în această seară, alături de mine și de invitații mei, la conferința unde vom redescoperi puterea interioară și vom aduce vindecarea prin iertare și iubire.

Sunt Ani Cășărică și în această seară, împreună cu invitații mei, vă voi însoți într-o călătorie spre propriul vostru centru de lumină.

Fiecare dintre noi are, înăuntrul său, o comoară ascunsă, o putere tăcută, născută din iertare și hrănită cu iubire, dar uneori, această comoară este strivită sub straturi de durere, sub straturi de neiertare sau de frici. Îmi doresc ca în această seară să pășiți curajos pe tărâmul sufletului vostru, să înlăturați spinii trecutului și să dați voie florilor iertării și ale iubirii să înflorească din nou. Vom învăța împreună cum să vă eliberați, cum să vă îmbrățișați ceea ce sunteți cu adevărat și cum să transformați vulnerabilitatea în cea mai mare forță. Vă mulțumesc că sunteți aici, deja ați făcut primul pas în această călătorie.

Aș vrea acum să îi poftesc în scenă pe invitații din această seară.

Preot cu vocație duhovnicească profundă, ne va aduce, în această seară, lumina credinței în temele iertării și iubirii. Cu prezența sa blândă și înțeleaptă, ne va arăta cum puterea spirituală poate vindeca traume, relații și suflete. Părintele Marius Moșteanu!!!

Terapeut cu formare în abordări sistemice, integrative, ne va descrie modul în care tiparele moștenite, traumele transgeneraționale și blocajele emoționale pot fi eliberate prin iubire conștientă și profundă. Luiza Beatrice Farmazon!

Medic neurolog, psihiatru și profesor universitar, autorul unor lucrări de referință precum ”Inteligența materiei” și ”Mintea de dincolo”, este o voce în știința conștiinței și a legăturii profunde dintre minte, corp și suflet. Cu înțelepciunea sa unificatoare între știință și spiritualitate, ne va ghida spre o înțelegere mai profundă a potențialului nostru interior. Prin perspectiva sa vastă, vom înțelege cum iubirea, gândirea pozitivă și iertarea influențează sănătatea mentală și fizică. Domnul profesor doctor Dumitru Constantin Dulcan!

Adesea vorbim despre puterea interioară ca despre o resursă abstractă, dar în realitate, ea se revelează mai ales în momentele grele, când suntem chemați să alegem iertarea în locul resentimentului și iubirea în locul închiderii sufletești. Vă adresez o întrebare fiecăruia dintre dumneavoastră. Ce înseamnă puterea interioară și dacă a fost un moment în viața dumneavoastră în care ați simțit că v-a vindecat iertarea și iubirea.

Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Aceste două atribute I-au aparținut lui Iisus. Ar trebui ca oameni mai întâi să iertăm. De ce să iertăm sau ce înseamnă iertare? Noi trebuie să înțelegem că noi venim dintr-un plan invizibil, din undă, non-fizică, non-gravitațională, non-perceptivă, spre chimie. Această chimie a termenului ”iertare” este egală cu chimia stresului, adică a excesului de cortizol, de noradrenalină, adrenalină, fiecare dintre ele având, la rândul lor, efecte de ordin nociv. Cortizolul inhibă, reduce capacitatea sistemului imunitar de apărare. Noradrenalina face vasoconstricție, care poate să fie la creier sau la inimă. Oricare dintre acestea, în funcție de intensitatea lor, lasă o urmă, o urmă chimică, care se poate transforma, în mod evident, într-o urmă viscerală, organică.

Așadar, mai întâi trebuie să iertăm, pentru că chimia care este în noi, dacă doar mimăm că iertăm, nu putem să ne mințim organismul, interiorul nostru! Noi putem spune cu gura orice, dar spiritul nostru, sufletul nostru, își păstrează adevărul lui și evident că în această situație suntem în contradicție cu noi înșine.

Ei, dacă ai iertat, atunci, următorul pas este ceea ce Iisus ne învață, să iubim! Am spus de multe ori că acest termen, în lumea modernă, poate să pară a avea o conotație nu întotdeauna cea dorită de noi. Atunci, am spus așa: dacă nu vă place termenul ”iubire”, ”iubește-l pe cel de lângă tine”, atunci, acceptă-l! A accepta înseamnă să permiți mai întâi că omul de lângă tine este egalul tău, că noi toți avem aceeași origine și îmi place să spun asta foarte mult că Iisus a câștigat pe cei mai mulți coreligionari prin faptul că la vremea respectivă, sclavul era considerat ca un animal al stăpânului, stăpânul avea la discreție orice rău vroia el să îi facă sclavului, să îl ucidă dacă vroia, să îl vândă dacă vroia, pentru că era considerat ca un fel de dobitoc, animalul lui. Ori, Iisus vine și spune:

– Voi toți sunteți fii ai aceluiași Tată. Voi toți sunteți frați în numele aceluiași Tată.

Adică, Iisus ridică sclavul la demnitatea de om, ori lucrul acesta este de cu totul altă factură, dintr-o dată, acel sclav devenea om, devenea cu drepturi egale, devenea, în sfârșit, un fiu de Dumnezeu și acest lucru a contat enorm! Sunt adeseori întrebat, mai ales de o parte din cler, de ce vorbesc eu despre Iisus ca despre un învățător și eu spun următorul lucru:

– Părinte, eu vin din domeniul științei, eu trebuie să vorbesc în limbajul oamenilor de știință. Dumneata trebuie să vorbești în limbajul teologic. Ce-ar fi dacă eu aș vorbi ca dumneata și dumneata ca mine?! Nu ar mai înțelege nimeni nimic, așa că hai să ne păstrăm, fiecare, clasa căreia îi aparținem și să facem serviciul care merită să îl facem!

Deci, aceste două atribute, iertarea și iubirea, de fapt, ce fac în noi? Se întâmplă următorul lucru: în clipa în care tu ești în acord cu tine sub toate aspectele, în clipa aceea devii invulnerabil la boală! Asta înseamnă vindecarea! Eu am fost de două ori în Japonia și, spre surpriza mea, ei au cu totul altă religie, dar când se apropiau sărbătorile creștine, pur și simplu aveau o serie întreagă de acțiuni, de pavoazare, de înfrumusețare a orașului, pentru că și acei creștini trebuia să fie și ei sărbătoriți. Lucrul acesta mi s-a părut de o extraordinară virtute! Iată niște oameni care vorbesc aproape în limbajul nostru și cuvântul cu care ei se salută este acesta: Ajută-l pe celălalt! Exact ceea ce spune Iisus! Acesta mie mi se pare că este maximul pe care putem să-l cerem noi acestor două cuvinte, iubire și iertare.

Prof. Ani Cășărică: Mulțumesc, domnule profesor! Părinte?!

Părintele Marius Moșteanu: Mulțumesc domnului profesor că a folosit, foarte, foarte elegant, o punte de legătură între știință și religie, mulțumesc că a ridicat la fileu foarte mult vizavi de a găsi în Scriptură ceea ce este de găsit despre iertare! Și pentru că domnul profesor a folosit terminologie teleogică, eu am să îndrăznesc să sar gardul în partea cealaltă și să vă spun că iertarea, din punct de vedere medical, începe cu iertarea de sine!

În general, noi avem, eu, fii duhovnicești, domnul profesor, în calitate de medic, foarte mulți pacienți, care au o problemă pe care nu o pot rezolva până când nu recunosc ce se întâmplă. Oamenii nu se iartă pe ei înșiși. Dacă omul s-ar ierta pe el însuși, să știți că lucrurile ar fi foarte, foarte simple! Dar ce înseamnă să ne iertăm pe noi?! Înseamnă să ne smerim în fața noastră, ne putem smeri numai atunci când recunoaștem că am greșit și ne smerim numai după ce ne-am acordat noi iertare! Situația este puțin așezată în oglindă cu îndemnul ”iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Nu ai cum să îl iubești pe celălalt, dacă nu te iubești pe tine! Și o să spui că te iubești. Dar, nu te iubești, dacă te-ai iubi, ți-ai respecta organismul care nu are nevoie de atâta zahăr, care nu are nevoie de atâta nesomn, care nu are nevoie să se dezintegreze în atâtea gânduri! Iubește-te pe tine însuți înseamnă să te ierți pe tine că nu ai reușit să fii ceea ce știi și ți-a spus ție primul gând de dimineață să fii și nu ai reușit. În momentul în care te-ai împăcat cu acest gând și te-ai iertat pe tine, înseamnă că te-ai smerit. Te-ai uitat în oglindă și ai spus:

– Da, nu este în regulă cu mine. Trebuie să încep cu mine, că dacă vreau să îl iubesc pe celălalt, trebuie să mă iubesc pe mine.

De aceea cred că iertarea are o legătură foarte importantă în viața unui om, când începe de la capătul potrivit, de la sine!

Și o să spuneți:

– Dar nu o să ajung narcisist?

Nu. Îmi aduc aminte de o istorioară frumoasă. Narcis s-a prăpădit. L-a plâns toată natura, cel mai tare, însă, îl plângea râul. Și toți au fost mirați:

– Cum, dar și tu l-ai iubit pe Narcis?!

– Vai de mine, a răspuns râul, în ochii lui îmi vedeam frumusețea apelor mele!

Asta înseamnă să iubești pe celălalt, ca să te vezi pe tine sau vei vedea pe celălalt, dacă te iubești pe tine! Mulțumesc mult.

Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Dați-mi voie să fac o mică completare. Trebuia să spun: ”V-am spus eu că părintele se pricepe mult mai bine în cele sfinte decât medicul?”, eu trebuia să spun că nu poți să iubești pe altul, dacă nu te iubești mai întâi pe tine însuți. Aceasta este prima condiție și părintele a spus-o. Mulțumesc.

Prof. Ani Cășărică: Mulțumim. Luiza?

Psiholog Luiza Farmazon: Da, iertarea și iubirea sunt, și pentru mine, două superputeri. Aș putea spune că în societatea în care trăim astăzi sunt ”parole” pentru noi. Am experimentat iertarea și eu, ca fiecare dintre voi, de la gât în sus, de cele mai multe ori, am susținut sus și tare că am iertat, până într-o zi când am constatat că de fapt, aceea nu era iertare!

Povestea care m-a trezit la realitate și m-a ajutat să pot să înțeleg că nu e iertare mi-a fost povestită de fostul meu duhovnic, fost deținut al închisorilor comuniste, care, într-o seară, când m-a așteptat la mânăstire și mi-a dat să mănânc din ”Masa Stăpânului”, mi-a povestit cum 17 ani în închisoare a avut veșnic întrebarea ”Ce să fac să îi iert?”. Nu găsea răspuns, până când, după 12 ani, într-o noapte a fost supus unui proces inopinat cu totul, în care a fost înștiințat că i se mai adaugă încă cinci ani de închisoare în aceleași chinuri. Morala este că i-au trebuit 12 ani ca să îi ierte și încă cinci ani ca să învețe să îi și iubească și din experiența mea și din tot ce am putut studia până acum, așa cum au spus și domnul profesor și părintele, există o biochimie pe care noi o producem. Pentru un singur gând avem 3.600 de reacții chimice care, prin neurotransmițători, ajung în corpurile noastre! Bineînțeles că există un flux și un reflux. Cortexul nostru prefrontal, când primește impuls de neiertare, activează acel cortizol, cortexul prefrontal declară alertă și de foarte multe ori alegem să spunem că iertăm dar nu iertăm.

Ca să pot face diferența ce înseamnă să iert cu adevărat, am înțeles și împărtășesc cu voi, în această seară, că a ierta este atunci când ai pace, ai liniște, iar să și iubești înseamnă să poți să îl iubești pe cel ce te urăște. Am putut experimenta acest lucru și vă spun cu mare bucurie că dacă unul poate, putem toți, așa că ne facem curaj să descoperim cum putem folosi mai bine aceste ”parole”, mai departe, pe drumurile noastre.

Prof. Ani Cășărică: Mulțumesc, Luiza!

Prof. Dumitru Constantin Dulcan: O mică completare. Un scriitor celebru spunea că pe un dușman pe care îl ai nimic nu îl supără mai mult decât faptul că tu îl iubești și îi vrei un bine, pentru că el s-ar aștepta la reacția lui, evidentă, de ură, iar tu, în loc de ură, îi trimiți iubire. Asta îi deranjează foarte mult pe unii.

Părintele Marius Moșteanu: Dacă mi se îngăduie. Părintele Bartolomeu Anania și părintele Arsenie Papacioc, Dumnezeu să îi odihnească pe amândoi. Părintele Anania venea în fiecare vară și îl găsea pe părintele Arsenie, era gazdă, și mai depănau amintiri din închisoare și întotdeauna, părintele Anania mai ataca puțin și spunea:

– Măi și totuși, pe ăștia nu i-am uitat, înseamnă că nu i-am iertat de tot, măi!

La care părintele Arsenie i-a spus:

– Dar dă jivina aia din cârcă! Ce-o cari atâta?!

Asta înseamnă să nu ierți pe cineva, să porți jivina întotdeauna în spatele tău! Cred că atunci când ai dat jos totul, deja ești mai ușurat! Și mărturisea Înaltul Anania că din acel moment, de la acea discuție cu părintele Arsenie, și-a dat seama că lui îi aparține posibilitatea de a se descotorosi de jivina pe care o căra în mod gratuit. Vă mulțumesc.

Prof. Ani Cășărică: Fiecare moment de vindecare începe cu un moment de oprire, de reflecție sinceră, nu cu o soluție, ci cu o întrebare. În acel punct interior, între durere și dorința de a merge mai departe, apare o nevoie firească să înțelegem ce anume ne doare cu adevărat, ce căutăm, ce vrem să lăsăm în urmă sau ce vrem să devenim. Pentru dumneavoastră am următoarea întrebare: care este cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să ne-o punem fiecare, înainte de a porni la drum într-un proces de iertare, de vindecare interioară?

Prof. Dumitru Constantin Dulcan: Cred că prima întrebare care ar trebui să apară în mintea mea este asta, sunt capabil să iert? Doi: dacă iert, îmi descarc povara și rămân un om pur, complet despovărat sau nu? Altfel, exact cum s-a și spus aici, iertăm cu gura dar cu sufletul continuăm să rămânem la fel și atunci nu am realizat nimic, cel puțin în planul spiritual, în planul de dincolo. Pot să spun ”te iert”, dar știți povestea, spune ”te iert dar nu uit”, e același lucru. Este adevărat că este o lungă discuție în psihologie în acest sens, reținem acele lucruri care ori ne distrează mai mult decât orice altceva sau, dimpotrivă, care sunt cele mai păguboase, care țin de o jignire, de o stigmatizare, de un cuvânt pe care ni l-a spus cineva.

Sunt oameni și mi s-a întâmplat acest lucru, dar a fost momentul de a mă controla, când cineva, fără intenția de a te jigni, spune o vorbă despre tine și nimic nu este mai plin de memorie decât un copil care ține minte tot ce i se spune. Ei, aceste lucruri care ți s-au spus cândva, dacă nu le scoți din mintea ta, dacă nu te întrebi pe tine însuți, nu te despovărezi de aceste lucruri, tu rămâi cu această chimie a neiertării și tot ce ai face dincolo de asta, ești un om incomplet. Dar o chimie în care apar ”nu-uri” este o stare în care spiritul se menține într-o continuă neliniște, într-o continuă întrebare, într-o continuă căutare, de aceea este foarte, foarte important ca atunci când iertăm, să ne iertăm mai întâi pe noi înșine și pur și simplu să facem efortul cred că de a iubi.

M-a întrebat foarte multă lume, ”ce să fac dacă în mintea mea este ceva care persistă, mi-a spus cineva ceva și mereu mă gândesc la asta?”. Experiența mea este una: dacă încerc să elimin din mintea mea ceva, un cuvânt care nu mi-a plăcut, spus de cineva, greu am să mă dezbăr de el sau poate deloc. Cu cât mă gândesc mai mult că nu vreau, cu atât mai mult insist asupra lui. Singura soluție care poate într-adevăr să îndepărteze o jignire pe care o avem în mintea noastră, făcută de cineva cu voință sau poate și involuntar, poate doar să se distreze, nu a avut nicio intenție rea la adresa ta, este următorul lucru: să îți aduci în minte un eveniment din viața ta care te-a bucurat! Este exclus să nu aibă cineva, oricine dintre noi, un eveniment fericit, că a fost îndrăgostit, că a câștigat un examen, că a primit un compliment frumos! În momentul când tu începi să te gândești la ceva, ocupi un alt segment din creier, despre asta este vorba! Cuvântul care m-a deranjat ocupă un segment, dacă vin cu alt cuvânt, va fi alt segment, alt teritoriu din creier care este ocupat. În momentul în care un segment din creier începe să fie ocupat, celălalt, pur și simplu, în mod automat dispare.

Deci, dacă vreau să nu mă mai gândesc la ceea ce nu îmi convine, să caut să aduc în mintea mea acel eveniment pe care eu l-am văzut odată fericit. Se și spune că în momentul evocării unui eveniment, nu doar evenimentul din memorie este adus în mintea mea, ci și energia lui, ceea ce este foarte important, de fapt, această energie este cea care ne vindecă!

Prof. Ani Cășărică: Mulțumesc, domnule profesor. Părinte?!

Părintele Marius Moșteanu: Sunt plecat de acasă lăsând pe doamna, antrenorul meu, cum bine știu cei care mă cunosc, care mi-a trasat trei întrebări, i-am spus să îmi dea niște indicații, cam ce ar vrea să afle. Și m-a provocat cu prima întrebare, exact în legătură cu subiectul deschis și anume:

– Despre iertare de ce se spune în Scriptură ”să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte”? Dacă intrăm în zona Matematicii, e simplu, 490, nu e mare lucru. De șaptezeci de ori câte șapte înseamnă infinit, adică nu poți tu să îmi greșești cât pot eu să îți iert. Și de aici pornim pe altă cale, este vorba despre faptul că a ierta nu este despre celălalt, iar revenim la noi, este despre tine însuți, pentru că pe tine te eliberezi! Celălalt aproape că este numai și numai o ocazie, un potențial de a te ajuta pe tine să scapi de o povară! A ierta de șaptezeci de ori câte șapte înseamnă neapărat să ai disponibilitatea de a ierta, dar aceasta înseamnă un întreg antrenament!

Eram acasă și era un buchet de trandafiri proaspăt adus și a doua întrebare a doamnei mele, ca să epuizez situația, a fost așa:

– Dacă părintele Arsenie a vindecat un om, în închisoare fiind, printr-un ceai făcut dintr-o singură petală de trandafir, crezi că un buchet de trandafiri nu poate să aducă iertare?!

Îi mulțumesc doamnei mele.

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru fotografiile care m-au ajutat să ilustrez această poveste ce va continua cu încă două episoade, pentru a introduce cititorii în atmosfera conferinței.  (Va urma)