Cineva a fost întrebat dacă crede în Dumnezeu și a spus:

– Da, eu cred în Dumnezeu!

– Dar de unde știi tu că Acela este Dumnezeu Adevărat?

– Pentru că eu cred în El!

– Bun, dar de unde știi tu că este unicul?!

– Pentru că eu mă închin numai Acelui Dumnezeu!

– Bine, dar de unde știi că are atâta putere?!

– Știu sigur, pentru că nu mi-a îndeplinit niciodată nicio cerere.

Fraților, nu cumva ne aruncăm prea mult nădejdea în om și uităm de Dumnezeu?! Cu siguranță! Atitudinea de a căuta ajutorul numai în oameni nu se învață de la o zi la alta, dar până când nu folosim toate mijloacele, adică și ale rugăciunii, și ale întrajutorării cu oamenii, nu facem nimic! Atitudinea aceasta de a te baza pe oameni face parte din educație, din păcate! Nu învață un om să fie ticălos numai într-o zi sau numai într-o Grupă Pregătitoare sau numai la Gimnaziu! Nu. Acest lucru intervine ca picătura chinezească, pic, pic, pic! La început, un copil care vrea să iasă dintr-o anumită încurcătură, se uită în stânga și-n dreapta, unde-i tata, unde-i mama și încearcă numai și numai dacă cineva îl ajută. Nu ia în primul rând în calcul puterea sa! Dar să știți că nici invers nu este bine!

Astăzi este o zi în care se merge de la templu către un alt gen de biserică, o biserică pe care a făcut-o Maica Domnului, că i-a fost milă de un viitor împărat, Leon, care căuta apă pentru un orb însetat. Orbul acela însetat este sufletul nostru. Astăzi este ziua regăsirii, ziua vindecării, ziua în care noi toți avem o nouă rețetă! Să nu ne mai bazăm pe cele vechi, să ne bazăm pe cele noi! Pentru slujba de sfințire nu a fost nevoie nici de biserică și nici de nimic! Eram în afara ei, ea deja se dărâmase! Acum, ceea ce am găsit după ce ne-am întors, este cea după trei zile în care Mântuitorul ne-a promis că o zidește din nou! Templul este și trupul nostru despre care chiar spune și Scriptura că este Templul Duhului Sfânt!

Parafrazând pe unul dintre cei mai sensibili poeți contemporani până mai deunăzi, până în 5 noiembrie 2010, Adrian Păunescu, care atât de frumos spunea ”Aș vrea să fiu noroiul de pe opinicile celor care în 1918 au mers la Alba-Iulia”, nu aș putea să spun la fel de frumos dar am să spun măcar cu aceeași sensibilitate că aș vrea să fiu cea mai peticită haină a celui mai bolnav, aruncată la picioarele lui Iisus, ca să simt nu numai ceea ce va fi simțit cel care a îmbrăcat-o după ce a trecut Iisus, ci să simt și ceea ce a lăsat Iisus în urmă!