Azi ne sărbătorim regăsirea

Astăzi este o zi în care se merge de la templu către un alt gen de biserică, o biserică pe care a făcut-o Maica Domnului, că i-a fost milă de un viitor împărat, Leon, care căuta apă pentru un orb însetat. Orbul acela însetat este sufletul nostru. Astăzi este ziua regăsirii, ziua vindecării, ziua în care noi toți avem o nouă rețetă! Să nu ne mai bazăm pe cele vechi, să ne bazăm pe cele noi! Pentru slujba de sfințire nu a fost nevoie nici de biserică și nici de nimic! Eram în afara ei, ea deja se dărâmase! Acum, ceea ce am găsit după ce ne-am întors, este cea după trei zile în care Mântuitorul ne-a promis că o zidește din nou! Templul este și trupul nostru despre care chiar spune și Scriptura că este Templul Duhului Sfânt!

Nu pentru altă pricină nu e bine să fumezi sau să bei, ci pentru a fi conștient că trupul tău este Templul Duhului Sfânt și nu trebuie să aduci foc străin! Păi, dacă am educa noi așa copiii, când ar fi mici, ar mai fi nevoie de o întreagă industrie a tutunului?! Nici nu ar trebui să mai miroasă cineva a tutun! Când îți vezi respectul de sine care trece inclusiv prin ceea ce inhalezi, nu ar trebui să mai fie nici de frică… Acum nu mai e vremea noastră, dar pe vremea noastră, dacă vedeai un tânăr tuns, așa, zero, știai că l-a prins la fumat! Acum, tânărul e tuns din alte pricini, nu mai există tunsoarea ca un element coercitiv! Mie îmi pare rău, dar acum ce să fac?! Pe mulți i-a salvat! Îmi aduc aminte de Benone Sinulescu, care toată tinerețea și maturitatea lui a purtat o perucă pentru că… asta era, dar când s-a dat drumul la a te despuia de tot, avea omul așa o nonșalanță extraordinară și s-a prezentat drept Nea Beni! Cinste lui!

Atunci când cărturarii și fariseii căutau să găsească pricină ca să poată să Îl răstignească pe Mântuitorul, s-a spus că la un moment dat, au venit doi martori mincinoși, care au spus:

”- Acesta a spus ”Dărâmați templul și în trei zile îl voi zidi!””

Toată copilăria mea să știți că m-am gândit de ce le-a spus mincinoși, pentru că Mântuitorul chiar a spus lucrul acesta, dar dacă Evanghelia după Ioan a păstrat acest termen de ”mincinoși”, dacă saducheii și cărturarii au folosit această mărturie despre care nu putem să spunem că era mincinoasă, dar a venit într-un context mincinos, trebuie să o luăm în calcul! Și anume, iată că astăzi este o sărbătoare chiar deosebită, este singura sărbătoare în care se face prăznuire unui hram al unei biserici, biserica pe care Leon al III-lea a zidit-o chiar în urma unei pelerinări de-a lui în care a găsit un orb căruia, la un moment dat, i s-a făcut sete și i-a spus lui Leon:

– Mi-e sete!

Și atunci, Leon s-a dus să caute apă, să îi dea, pentru că orbul nu putea să caute singur apă.

Ei bine, pot să vă spun toate datele istorice despre tot ceea ce înseamnă împărații bizantini, de la Leon al III-lea până la Leon Înțeleptul și toate minunile care s-au săvârșit acolo, dar nu despre asta este vorba! În primul rând vreau să vă spun că Maica Domnului i-a spus că va găsi apă, a găsit, i-a dat orbului și nu numai că i-a dat dar i-a și uns ochii și a început să vadă și s-a vindecat! Și de atunci, s-a numit Izvorul Tămăduirii, acesta este hramul bisericii pe care noi astăzi îl prăznuim. Din denumirea unei biserici, din constatarea unor minuni ale vindecărilor, Izvorul Tămăduirii a devenit a cincea zi a Paștelui!

Revenind la mărturia mincinoasă, în această zi, la Sfânta Liturghie, Sfinții Părinți au rânduit a ne lămuri despre ce înseamnă minciuna într-un context mincinos sau adevărul folosit într-un context ca mărturie mincinoasă. Și anume, cu un an înainte de Patimi, Mântuitorul a venit în Ierusalim și a mers la templu, în sărbătoarea Paștilor evreiești. Pasca nu este o sărbătoare inventată de creștini, ci este una încreștinată. Intrând în templu, Mântuitorul a găsit acolo cam ce găsim noi când mergem la Ierusalim, schimbători de bani, exchange, vânzători de oi, vânzători de porumbei, pentru că la 40 de zile veneau cuplurile cu copilul născut și aduceau jertfă turturele sau porumbei. Așadar, Mântuitorul a găsit la templu o zarvă mare și și-a făcut un bici din nuiele, a lovit în stânga și-n dreapta, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, i-a dat afară pe cei care vindeau porumbei și a spus:

– Nu veți face Casa Tatălui Meu, casă de negustorie!

Și atunci, au venit cărturarii la Iisus și I-au spus:

– Dovedește-ne că ai dreptul să faci ceea ce faci!

Ne-am întors exact acolo! Cine vrea să facă ordine, este întrebat:

– Cu ce literă scrie în Fișa Postului dumitale că trebuie să faci ordine?! Lasă-ne pe noi așa, că știm noi că ordinea nu e la dumneata, e la noi! Adică, ne-am învățat de atâta amar de vreme să schimbăm banii așa cum ne vine nouă la îndemână…

Apropo, de-asta nu avem noi euro, astăzi, ca monedă în țară! Pentru că sunt schimbătorii de bani care au un anumit joc de gleznă atunci când sare prețul petrolului și îl reglează din partea cealaltă și se aranjează niște lucruri! Nu are nimeni voie să îi întrebe cu ce drept fac ei treaba asta! Dar pe Mântuitorul L-au întrebat! Și atunci, Mântuitorul le-a răspuns:

– Cu ce drept fac aceasta?! Dărâmați templul acesta și în trei zile îl zidesc!

Acesta este răspunsul! Adică, cel care vrea să implementeze o imagine corectă despre Dumnezeu, despre o instituție din care face el parte, despre ceea ce face, despre Fișa Postului lui, trebuie să înceapă cu el. Să nu credeți acum că Mântuitorul le-a cerut o nebunie, să bage deja excavatorul și să dea jos templul! Dacă Îl lasă Primăria, că dacă mai are prin cartierul Tomis III ceva de lucru, nu se poate! Nu cred că Mântuitorul se referea la asta, ci la Templul Trupului Său pe care, într-adevăr, au reușit să Îl distrugă într-un an de zile și El în a treia zi le-a demonstrat că L-a reclădit!

Hei, asta ne așteaptă și pe noi, cei care vrem să facem ceva sau să lăsăm ceva urme, nu în istorie, Doamne ferește, ci urme în traiectoria aceasta a mântuirii noastre! Și anume, ce înseamnă să intri cu biciul și să dai în stânga și-n dreapta?! A conștientiza că sunt foarte multe lucruri pe care le adăpostești și care nu au ce căuta pentru că nu fac parte din educație, cum greșit ni s-a spus! Tot ceea ce înseamnă reflex educațional care simți că nu este în regulă, dă-i cu biciul! Schimbătorii de sens, adică de bani, știri care vor să spună că este o grozăvie atât de mare încât a ocupat 99% din planetă, dați cu biciul și o să aflați că nici 1% măcar nu au acoperit cu așa ceva!

Sunt dator să mă uit la știri pentru că face parte din Fișa Postului, un preot trebuie să aibă pe masă și ”Evenimentul Zilei”, și Scriptura, și mă uitam acum câteva zile că terminaseră cu morții și răniții de la ora 5, că li s-a părut foarte puțin ce s-a întâmplat la Henri Coandă și deja, subiectul era desuet, dar ne-au dat niște morți și răniți din Madagascar! Ne-au dat niște morți și răniți din alte părți ale lumii, că nu le dădea acolo procentajul și omul trebuie să știe că în fiecare clipă se moare, îl omoară unul pe altul! Nu-i așa, măi copii! Dar câte știri importante ați citit și voi?! Păi, ați citit destule! Cel puțin de la Sfântul Nicolae Vechi v-a spus sora Ileana cum au venit copiii în Sâmbăta Mare! Nu a apărut nimeni pe la televizor, că astea nu sunt știri care se dau la televizor, acolo se dă dacă vine unul cu țigara în mână la Altar, dacă vine cineva care să perturbe așa o adunare, atunci, poate, poate să fie un subsol mic de știre! Vasăzică, aici ne este nouă dat să punem mâna pe bici! Dar nu punem mâna pe bici, ieșind noi în față, pentru că nu biciul este definiția templului! Nu biciul este definiția creștinismului, în niciun caz, dar înseamnă revolta aceea pe care poate că nu o conștientizați, ”râvna Casei Tale Mă mistuie”, scrie în Vechiul Testament exact despre acest episod, când Mântuitorul a dat dovadă de râvna Casei Tatălui Lui! Putea foarte simplu să treacă pe acolo:

– Nu-I treaba Mea!

Mergea mai departe:

– Nu sunt Eu Cel care schimbă bani!

Mergea mai departe:

– Nu sunt Eu Cel care vând la 40 de zile turturele și porumbei! Merg mai departe!

Mântuitorul ne-a învățat și pe noi că mergând mai departe, așa, și înghițind examenul de clasa a opta, examenul de clasa a douăsprezecea, Bacalaureatul, ne pomenim la un moment dat că nu mai suntem noi! Exact asta am constatat, că generația tânără are o problemă care nu este a ei, este problema celor mai în vârstă, care vor să o depersonalizeze! Chiar stăteam de vorbă cu un grup de tineri și mi-am dat seama care este boala care îi apasă de fapt! Cum sunt bolile copilăriei, rujeolă și așa mai departe, așa este și boala adolescenților care vor să facă ceva! A, dar nu! Vine vărul mai mare, vine mătușa, vine unchiul:

– Măi, stai măi, că am fost și noi ca tine! Liniștește-te! Ce vrei să faci, măi?! Să muncești??? Măi, stai puțin! Stai puțin! Decât să câștigi doi lei la soare, mai bine câștigi un leu la umbră! Te învață unchiul pe tine!

Și gata! Încet, încet, l-a depersonalizat! Nici el nu este pregătit prea bine să… scoată biciul!

Și le-am spus copiilor:

– Măi fraților, scoateți biciul!

Până acum nu am văzut niciun profesor venind în Cancelarie înapoi din clasă, gonit de copii, de un grup serios de… high light! În fiecare clasă să știți că există un grup de trei, șase copii deosebiți și aceștia ar putea să spună:

– Nu vă supărați, nu credem că ne-ați dovedit că mai aveți ce să ne spuneți!

Foarte simplu! Dar nu am văzut! De ce?! Pentru că acei copii nu au fost învățați de către nimeni, e adevărat că ar suna, așa, a… asmuțire, dar eu mi-am permis să o fac de vreo câteva ori cu copiii! Le-am spus:

– Măi, voi când sunteți stăpâni pe voi…

– Păi, nu, că ne e teamă de notă…

– Ce notă, măi?! Cine să vă pună notă?! Voi trebuie să aveți curaj, să aveți personalitate! De ce?! Pentru că este datoria voastră! Clasa voastră este Templul Duhului Sfânt și vine cineva să o facă… peșteră de tâlhari!

Adică, un profesor care face numai liniște toată ziua și lucruri administrative trebuie ori să își îmbunătățească curricula, ori să facă ceva care să îi antreneze pe copii, să îi țină să nu se vaite! Taman mie să mi se vaite că nu există pentru că e o programă! Nicio problemă, programa o faci cinci minute și după, îți vezi de ale tale, ai programă paralelă, așa, dar nu vreau să îi învăț chiar așa pe față ce se poate face!

Copiii au nevoie de altceva, nu de informație, că nu mai are profesorul atâta informație câtă este pe motoarele de căutare! Informația este emoție, să transmită copilului de ce este nevoie să se comporte într-un fel sau într-altul! Să învețe copiii nu să nu fure că dacă fură, vine aparatul coercitiv! Nu de frică nu trebuie să fure, ci din dragoste, din iubirea față de aproapele! Dacă am cultiva iubirea de noi înșine și de aproapele, nu ar mai exista Ministerul Justiției, Jandarmeria și penitenciarele! Vă imaginați ce pericol vă spun eu, acum și câți prieteni mi-am făcut?! Hei, aici e problema, că o să mă întrebe:

– Dar cu ce drept faci acestea?

Și atunci o să mă dau și eu în tabăra Mântuitorului, dar nu uit niciodată ce L-a așteptat după ce a spus asta! Ești pregătit de Golgota? Spunea părintele Arsenie:

– Tată, uite, mă vezi cu barba asta așa mare? Hei, bătaia vine și la mine! Bătaia, tată!

Dar, să revenim la ale noastre, dacă tot am vorbit despre oi, ”revenons a nos moutons”! Ce sărbătoare este astăzi?! Este una a regăsirii!!! Din templul pe care Mântuitorul a spus că dacă îl dărâmă cineva, El îl zidește în trei zile, să spunem că și la nivel de biserică, astăzi am ieșit afară, la râuri, mai toți! Dacă nu am avut râuri, am adus vreo câteva găleți și tot am adus apă! Apa! Ca să o luăm de la capăt! ”Cel ce-a spânzurat pământul pe ape” nu înseamnă altceva decât Cel care a lăsat ca pământul să depindă de apă! Noi depindem de apă, ne-am dus să sfințim apa, acum o consumăm, ne ungem ochii și vedem ce trebuie să vedem, să mergem mai departe!

Dar, problema este alta! Ce facem noi de acum până acasă? Că nu pot să vă las așa, v-am deschis foarte multe trasee, o să le închid pe parcurs. De aici până acasă trebuie să avem conștiința că templul s-a sfărâmat, faceți acasă templul, faceți acasă biserică! Faceți, în trupurile dumneavoastră, sălaș al sănătății! Sănătatea trebuie să fie văzută ca un efect, nu ca o cauză! Nu alergați ca să reparați niște lucruri care se strică iar! Reparați cauza și veți afla că într-adevăr, după repararea cauzei nu o să mai fie efecte de dezastru!

V-ați întrebat de ce vă merge într-un fel în ultima vreme? Păi, faceți o listă cu ce ați schimbat în ultima vreme și apoi gândiți-vă:

– Dacă nu am schimbat nimic, mă aștept la schimbări din altă parte?!

Dacă nu schimbi cauza, de ce să aștepți să se întâmple altceva?! Efectul va fi același. Așadar, dacă noi vom căuta, la anu’, de exemplu, să avem un Paște la care să nu schimbăm nimic față de anul acesta, nu vom avea alte efecte și în fiecare an trebuie să fim proaspeți, să fim noi, să fim deosebiți! De aceea ne îmbrăcăm în noaptea de Paști cu lucruri noi, măcar așa să simțim că s-a întâmplat ceva nou! Poate v-ați întrebat vreodată de ce un matador se îmbracă întotdeauna în veșminte foarte scumpe și noi! Un matador nu îmbracă niciodată costumul pentru a doua oară! De ce?! Pentru că poate să fie întotdeauna ultima oară și vrea să fie îmbrăcat deja cu lucruri noi pentru ultimul drum!

Întotdeauna, șansa noutății stă la noi, nu în altă parte! Să vă aduc acum personajele de față, șansa noutății unui orb care mergea printr-un desiș de arbuști și s-a întâlnit acolo cu Leon care nu era pe listă să ajungă împărat, încă. Știți că la împărații bizantini trebuia să știi în primul rând dacă o să supraviețuiești, că dacă ajungeai pe lista scurtă, era posibil să fie scurtă de tot, să fii scurtat de cap! În momentul acela, Leon și-a asumat să îl ia de mână pe orb! Păi, noi putem să facem lucrul acesta?! Noi orbim, adică ne uităm la lucruri care nu ne privesc pe noi, ne îngrijorăm cu gândurile care nu ne privesc pe noi, ne mișcăm de colo, colo, ca un orb care caută ceva, în sufletul nostru trebuie să fie Leon acela care să ne ia de mână:

– Ce vrei?

Și orbul a spus:

– Mi-e sete.

Și s-a dus să caute. Ce ne ține pe noi să căutăm?! Păi, bineînțeles că dacă Leon s-ar fi gândit din punct de vedere meteorologic, că nu mai plouase de atâta vreme, nu avea de unde să găsească apă și totuși, el s-a dus să caute apă, nu ca să demonstreze că există apă, ci ca să potolească setea orbului. Asta trebuie să facem și noi, adică nu trebuie neapărat să ne ducem în locuri în care să fim siguri că vom găsi ceva, ci pur și simplu suntem chemați să ne reinventăm, să găsim loc, măcar astăzi, nu vă cer mai mult! Pentru că găsind izvorul, Leon l-a tămăduit pe orb și acolo a făcut o nouă biserică! Ați văzut unde e biserica?! Nu e nici aici, nu e nici în curtea ei, nici în altă parte, este acolo unde găsim noi vindecarea! În sufletul nostru, acolo trebuie să fie biserica, pentru că acolo este templul pe care Mântuitorul a spus că dacă îl dărâmăm pe cel pe care îl vedem noi, El în trei zile îl va zidi.

Cât de simplu este și totuși, cine vă spune lucrurile acestea este foarte atent la o societate care o să vă prezinte lucrurile altfel! O să vă prezinte că ”au venit doi martori mincinoși”. Care, măi, mincinoși, că nu au mințit bieții oameni?! A, îmi prezinți tu această situație ca fiind o minciună, ca să ce?! Ca eu să cred că respectivul inculpat trebuie să fie dat judecății și apoi pedepsei! Vedeți cum se induce inclusiv adevărul ca fiind o cauză pentru care să scăpăm de cel care ne strică comoditatea?! Il dolce far niente! Să ne-o strice cineva?! Păi, dacă ne-o strică cineva, îl întrebăm:

– Cu ce putere faci aceasta?

”Râvna Casei Tale Mă mistuie”, dar să știți că mistuirea ca râvnă nu trebuie să fie una pe față! Doamne ferește, nu vă apucați să faceți revoluție pe aici! Nu! Revoluția este în interior! Eu acum îmi permit să vă mai spun câte ceva din exterior, dar eu îmi asum pentru mine și mă bucur pentru mine! Mă bucur că am reușit cu câțiva fii duhovnicești să fim martori ai unei schimbări, atât! Și dacă îmi spune cineva că nu este suficient, că este un procent prea mic, îi spun:

– Este prea mare! Pe mine, unul singur m-ar fi mulțumit, m-ar fi satisfăcut să primească din această bucurie a mea că Paștele nu a trecut degeaba pe lângă noi!

Așadar, este foarte bine! Vasăzică, cu părerea de rău că mi-am făcut iar prieteni în Justiție, vă spun încă o dată că atunci când auziți că au venit martori mincinoși, uitați-vă mai bine la mesajul pe care ei îl au! Cât de frumos au spus:

– Acesta a spus că dacă vom dărâma templul, în trei zile îl va ridica!

N-avea nimeni să aplaude, vă dați seama, că pe lângă 46 de ani de muncă cât a durat ridicatul templului, mai era o problemă:

– Păi, adică cum? Ne scoți din comoditatea noastră, ca să ce?! Ca să ridici altceva? Păi, asta vrem noi acum să facem?!

Așadar, intrăm într-o săptămână deosebită, o săptămână după Săptămâna Luminată, în care eu știu că Dumnezeu, care le îngăduie pe toate, totuși va face de-așa natură încât lucrurile să se așeze într-o anumită ordine, că o fi Strâmtoarea Ormuz, că o fi un gând al oamenilor care vor să se apuce de treabă, că vor fi lucruri care vor să schimbe fața înspre bine, eu știu sigur că Dumnezeu, prin sărbătoarea de astăzi, ne dă vindecare și tămăduire. Izvorul Tămăduirii vreau să fie, pentru noi toți, un izvor de bucurie și să repare tot ceea ce noi nu am fost în stare să reparăm singuri și, dacă suntem orbul, să avem răbdare să vină Leon să ne aducă apă, pentru că în spatele apei va veni și tămăduirea față de orbire.

Astăzi chiar a fost o zi specială, o zi în care după ce încă ne minunăm și trăim bucuria de după Înviere, suntem chemați și la vindecare, să aruncăm din vechiul… bagaj emoțional care ne îngreunează sufletul, după ce facem inventarul a ceea ce ne-a reușit să schimbăm și ceea ce ne-a rămas. M-am bucurat de cuvântarea părintelui pentru copiii de toate vârstele, pentru că nu doar tânăra generație are problema… frânei trase de generația de dinainte, este ca o ștafetă predată și preluată din inerție, pe care trebuie să o schimbăm, fiecare în generația în care se află și mai ales în care se simte. Nu informația este greu de aflat, ci personalizarea, însuflețirea ei și acesta este unul din motivele pentru care am o profundă admirație pentru părintele Marius, că știe să ne ”traducă” din română în română informația din textele sfinte, cu exemple din viața personală, tocmai pentru a ne convinge că se poate și că toți suntem pe cale.

Pentru mine a fost o zi specială pentru că mi-am… externalizat biserica, la propriu și la figurat, m-am bucurat de sfințirea apei în curtea bisericii, sub un soare blând, pentru ca apoi să revenim în biserică, înnoiți într-o biserică nouă, pentru a asculta cuvântarea părintelui Marius, care m-a dus cu gândul la Eminescu, constatând că ”toate-s vechi și noi sunt toate” și asta pentru că mi-am amintit de o cuvântare mai veche a sa, în care spunea cum de fiecare dată când plecăm de acasă, ne întoarcem alții, schimbați. Sigur ne constatăm schimbați în bine, după cuvântarea părintelui pe care eu m-am străduit să o redau aici în scris, dar pe care o puteți urmări înregistrată, pe adresa https://www.facebook.com/vradu97/videos/948876614734050. Îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea care mi-a permis și mie transcrierea poveștii de astăzi a părintelui Marius. De asemenea, îi mulțumesc Nadjei Iancu pentru fotografiile deosebite din timpul slujbei din interiorul și din exteriorul bisericii, datorită cărora sper că vă veți bucura și mai mult de această poveste frumoasă!

Îi mulțumesc părintelui Marius că mi-a pomenit numele în cuvântarea sa, pentru strădania din spatele poveștii Iepurașului Sfântului Nicolae, din Sâmbăta Mare, dar așa cum spunea chiar dânsul într-o cuvântare, ”a fost cu materialul clientului”, a fost o zi atât de frumoasă, cu copii de toate vârstele bucurându-se de Iepuraș și de pozele cu ouăle roșii primite de la familia Clenciu, încât povestea aproape că s-a scris singură, mai ales că mărturie stau și fotografiile deosebit de reușite realizate de Nadja Iancu. Eu doar m-am bucurat să aleg piesele de Lego potrivite pentru o veste nu doar bună, ci de-a dreptul minunată!

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat acest talant al scrisului și pasiunea pentru jocul cu piesele de Lego imaginare care creează o imagine reală, mereu alta dar la fel de frumoasă, a Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, a preotului paroh Marius Moșteanu și a tuturor constănțenilor, căci până la urmă, cred că fiecare dintre noi are măcar pe cineva din familie sau din… vecini care a trecut pragul chiliei părintelui Marius și asta a făcut ca bucuria zâmbetului și îmbrățișărilor sale să ne molipsească sufletele cu vindecare și pace în întreaga cetate! Măcar astăzi, mâine ne vom bucura de o nouă zi de după!

Vă mulțumesc, dragii mei cititori, pentru răbdarea și curiozitatea cu care îmi citiți poveștile și pentru gândul bun pe care îl simt că merită să ne bucurăm împreună și să dăm mai departe această bucurie dulce tot timpul anului și mai ales în timpul Postului!