Parafrazând pe unul dintre cei mai sensibili poeți contemporani până mai deunăzi, până în 5 noiembrie 2010, Adrian Păunescu, care atât de frumos spunea ”Aș vrea să fiu noroiul de pe opinicile celor care în 1918 au mers la Alba-Iulia”, nu aș putea să spun la fel de frumos dar am să spun măcar cu aceeași sensibilitate că aș vrea să fiu cea mai peticită haină a celui mai bolnav, aruncată la picioarele lui Iisus, ca să simt nu numai ceea ce va fi simțit cel care a îmbrăcat-o după ce a trecut Iisus, ci să simt și ceea ce a lăsat Iisus în urmă!

E drept că seara târziu am urmărit în reluare emisiunea de pe Antena 3 Constanța avându-l ca invitat pe părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, dar ce bucurie și mai ales ce constatare a trăirii la maxim a prezentului! Am avut o surpriză la o oră în care dacă nu dormi, vorbești și scrii despre ziua de azi, deși este deja cea de mâine! Nu ai cum să vorbești despre ieri, ești suspendat cumva în acest prezent continuu pe care nu ai altfel cum să îl simți mai bine decât prin bucuria trăirii!

Am auzit de prea multe ori, inclusiv când eram eu copil:

– A, generația voastră! Nu e nimic de capul vostru, nu o să ajungeți nicăieri! Se termină lumea cu voi!

Mă întrista foarte tare și mi-am propus un singur lucru când eram mic, să nu fiu ca bunicii mei care nu aveau încredere în generația noastră! Nu mi-am permis niciodată să dau sugestii nepoților mei, după cum nu îmi permit față de Dumnezeu să Îi dau sugestii!

Hristos ne trimite deja într-o lume a neobișnuitului, într-o lume a inversării rolurilor, într-o lume care ne arată că ceea ce credem noi, oamenii, că trebuie să facă celălalt nu este chiar așa!