Da, ar trebui să existe așa ceva, pentru că uneori cumperi un tort aniversar și, dacă nu ai fericita ocazie a unei degustări prealabile, afli și tu, odată cu sărbătoritul și cu toți invitații, că nici anul ăsta… n-a fost să fie! În ciuda aspectului impecabil, care trebuie să recunoaștem că le iese majorității cofetarilor, tortul cu pricina ori e vechi, ori e plin de o cremă amintind de consistența săpunului, ori pur și simplu nu are nicio aromă! Mi-a venit ideea poveștii după ce ne-am bucurat și eu și cei care m-au sărbătorit, de un tort de zile mari, de ciocolată cu mentă, pe care l-am cumpărat de la cofetăria cu laborator Crizantema!

Da, scrisul meu cu accente ghidușe, versurile pentru copii și despre copii, toate vin dintr-un dor de râs de copilărie, pentru că adesea trăim într-o lume în care parcă și copiii și nepoții noștri sunt mult prea ocupați cu diverse programe, încât nu au timp de râs și de… șotiile copilăriei. Iar dacă noi căutăm să îi facem să râdă, suntem priviți oarecum de sus, deși ei încă sunt de-o șchioapă, semn că nu au timp de glumele noastre. Doar uneori, în rest îi descopăr tot copii frumoși, care nu încetează să mă minuneze cu puritatea și înțelepciunea lor, cu gesturile lor adorabile și cu acea minunată putere de a dărui zâmbete și îmbrățișări, bucățele din dulciurile lor și jucării preferate, pentru că așa sunt ei, fără interese, fără agende încărcate de ei, ci doar de alții.

Am auzit de prea multe ori, inclusiv când eram eu copil:

– A, generația voastră! Nu e nimic de capul vostru, nu o să ajungeți nicăieri! Se termină lumea cu voi!

Mă întrista foarte tare și mi-am propus un singur lucru când eram mic, să nu fiu ca bunicii mei care nu aveau încredere în generația noastră! Nu mi-am permis niciodată să dau sugestii nepoților mei, după cum nu îmi permit față de Dumnezeu să Îi dau sugestii!

Într-o lume tot mai grăbită, când noi ca părinți sau bunici facem adesea o cursă amețitoare pentru a tăia de pe lista noastră imaginară diverse sarcini sau… îndatoriri zilnice, ce facem cu copiii și nepoții? Nu cumva ne grăbim să îi îmbrăcăm, hrănim, plimbăm și să îi… îmbătrânim din copilărie? Ce anume nu mai ținem minte din propria copilărie, adesea cu cheia de gât sau cu… bunica, încât acum să le răpim celor mici bucuria propriilor experiențe de viață?