Dor de râs de copilărie

Da, scrisul meu cu accente ghidușe, versurile pentru copii și despre copii, toate vin dintr-un dor de râs de copilărie, pentru că adesea trăim într-o lume în care parcă și copiii și nepoții noștri sunt mult prea ocupați cu diverse programe, încât nu au timp de râs și de… șotiile copilăriei. Iar dacă noi căutăm să îi facem să râdă, suntem priviți oarecum de sus, deși ei încă sunt de-o șchioapă, semn că nu au timp de glumele noastre. Doar uneori, în rest îi descopăr tot copii frumoși, care nu încetează să mă minuneze cu puritatea și înțelepciunea lor, cu gesturile lor adorabile și cu acea minunată putere de a dărui zâmbete și îmbrățișări, bucățele din dulciurile lor și jucării preferate, pentru că așa sunt ei, fără interese, fără agende încărcate de ei, ci doar de alții.

Din acest dor de râs de copilărie fără tot felul de gadget-uri, ci doar timp liber în soarele ce răsare din sfânta noastră mare, pentru a observa viața de la malul ei, am scris povestea aventurilor lui Ra, cu câțiva ani în urmă. Un pescăruș cu un picioruș ”defect” și un suflețel încă chinuit de un motan care îl atacase când era mic și-a făcut prieteni printre celelalte înaripate din zona falezei constănțene și a reușit să meargă mai departe, mult mai departe. Am scris povestea cu dorul de râs de copilărie în suflet, cu descrieri și dialoguri amuzante, pentru că asta am simțit că vreau să transmit celor ce au răbdare să o citească celor mici din ei și de lângă ei.

De câteva zile cochetez cu ideea de a vă propune un fragment din povestea lui Ra, tocmai pentru că mai avem nevoie și de râs! Mai avem nevoie ca atunci când mergem la mal de mare, să fim mai vii, să ne constatăm întâmpinați discret sau mai zgomotos de viețuitoarele din zonă! Imaginați-vă un copil sau un nepot pornit la plimbare pe faleză, în speranța că îl va zări pe Ra sau pe unul din prietenii lui! Poate așa nu va mai sta cu ochii în telefon sau cocoșat peste tabletă, măcar două ceasuri, nu îndrăznesc să spun că pe zi, poate la câteva zile! Iar dacă nu sunteți binecuvântați să locuiți la mal de mare și vă simțiți ușor în afara acestei invitații la cer senin, soare, mare și prieteni înaripați cum îi numesc eu, este doar o invitație la lectură cu iz de copilărie dar și cu vise frumoase pentru vacanța de vară care se apropie și v-ar da ocazia să vă plimbați pe faleza constănțeană.

Sunt doar gânduri pentru a ne detașa măcar uneori de butoane și ecrane, chiar dacă tocmai prin folosirea acestora le pot scrie și le puteți citi, dar e weekend, e primăvară, vă ofer un fragment din povestea lui Ra și sper la un zâmbet stârnit de imaginația copilului din mine. Cine știe, poate vă va face dor de râs de copilărie și de o plimbare pe faleză, să ne bucurăm de marea cea mare, de noi înșine și unii de alții. Vă mulțumesc că mi-ați citit aceste gânduri și rânduri și vă urez lectură plăcută în familia copiilor de toate vârstele, bunici, părinți, copii și nepoți! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest talant al scrisului și povestitului care mă face să dăruiesc din ceea ce sunt, căci sunt bucuroasă să scriu și să dau bucuria mea mai departe, cât mai departe!

AVENTURILE LUI RA LA MARE (6)

Când soarele tocmai se iţea somnoros din apele mării, pe faleza încă pustie, mare gălăgie: domnul Corbu dăduse adunarea păsăretului dornic de competiţie. Erau acolo şi nepoţii lui, pentru susţinere, cam ciufuliţi şi puşi pe harţă că au fost sculaţi din somn la prima oră, moştenind ceva din aerul morocănos al bunicului. În schimb, acesta parcă întinerise, ţopăia sprinten printre porumbei, pescăruşi, vrăbii şi câteva coţofene curioase. Din valurile mării se zăreau Kiki, un banc întreg de hamsii agitate, vădit speriate de gurile lacome ale pescăruşilor, câţiva stavrizi matinali, gata deja să ia startul, iar mai la fundul apei, un calcan şi o pisică de mare stăteau bine camuflaţi dar foarte curioşi să afle ce se petrecea la suprafaţă. Pe stabilopozi era tanti Steluţa, o ţestoasă bătrână şi sfioasă dar cu gâtul întins la maxim, să nu-i scape nimic, bine flancată de o ceată de crabi şi câteva midii. O galerie destul de… măruntă, tăcută şi înceată în mişcări, dar animată de iminenţa unui eveniment atât de neobişnuit: o întrecere între vieţuitoarele cele mai rapide ale cerului şi apelor!

– Hei, ce s-o mai lungim! Pe mine mă ştiţi cu toţii, sunt domnul Corbu, şi am să arbitrez concursul cu ochi de vultur, iertată-mi fie asemănarea. În echipa peştilor, desigur, cu şansele cele mai mari la victorie este Kiki, dar aş paria şi pe hamsii, dacă sunt bine speriate de vreun prădător, ca să dea maxim de viteză. Nu stau rău nici stavrizii, dar aş fi vrut ceva mai multă diversitate şi la voi, şi la noi. Tânărul Ra are şansa maximă la noi, dar şi porumbeii, chiar dacă s-au mai îngrăşat cu bunătăţile turiştilor, vrăbiile şi, dacă voi fi destul de convingător, am mai putea miza pe vreo două rândunici, că în rest, tot păsăretul e pe cont propriu, nu se bagă. Galeria noastră e cea mai puternică, dar nici voi nu staţi rău, aveţi până şi un animal de companie, o ţestoasă! Cra, cra, cra!

– Dacă nu mă lua unul din nepoţii tăi din curtea unde locuiam, stăteam liniştită, nu făceai tu glume nesărate pe seama mea!, se răsti tanti Steluţa la domnul Corbu, deloc impresionată de aerul de mare maestru de ceremonii al acestuia.

– Te-o fi confundat cu vreo nucă mai mare, glumi maliţios bătrânul, mândru foarte de nepoţii lui. Destul cu vorba! Începeţi antrenamentele, să câştige cel mai bun! Şi să fim bine înţeleşi, competitorii nu se mănâncă între ei! Aviz hamsiilor, să nu poftească la pescăruşi sau la delfini şi să îi atace! Cra, cra, cra!

– Vezi, de-aia nu vroiam noi să venim, să ne riscăm vieţile pentru un concurs stupid şi glumele proaste ale păsăroiului ăla mare şi crăcănat!, îi spuse o hamsie lui Kiki.

– Lasă că îi întrecem de departe, nu te îngrijora! Mai bine zi mersi că la competiţie şi antrenamente înotaţi de plăcere, nu de frică, zise Kiki.

– Ha, ha, ha! Băiatul meu Ra va ieşi campion!, se auzi mama-pescăruş, mai zgomotoasă ca oricând, în ovaţiile unei găşti numeroase de surate de-ale ei, cu ochii lacomi la văzul bancului de hamsii.

– Aoleu! Dacă nu câştig, nu mai am linişte, mă fugăresc toate prietenele mamei!, se văită Ra. Şi ce mă fac dacă câştig? O să trebuiască să zbor de colo-colo, ori de câte ori are careva vreo urgenţă, că doar eu aş fi cel mai rapid, mai ceva ca porumbeii voiajori!

– Măi, Ra, da’ tu de ce participi? Să pierzi în loc să câştigi?! Să te superi în loc să te distrezi? Ce-i cu văicăreala asta? Era mai bine dacă pierdeai vremea singur şi nu te băga nimeni în seamă?!, îl apostrofă domnul Corbu. Ia exemplu de la nepoţii mei! Crezi că s-ar fi trezit aşa de dimineaţă, dacă nu arbitram eu? Dar s-au mobilizat din respect pentru mine! Ia fă şi tu la fel, din respect pentru ai tăi dar şi pentru tine! Nu vrei să te respecte toţi şi să spună „Bă, ăsta-i pescăruşul campion”?! Şi dacă nu câştigi, tot or să te respecte că ai avut curaj să concurezi, nu?!