Fără să îmi propun, constat că îndemnul părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, de a schimba strategia l-am urmat și eu, propunându-vă, de această dată, două predici despre Invitația la cină, cea de duminică și cea din 2015. Acum zece ani, aceasta a fost prima predică pe care am ascultat-o deslușită de părintele Marius Moșteanu. De atunci, nu doar că am continuat să îi ascult cuvântările cu același entuziasm, dar mi-a venit ideea și de a le scrie și îi mulțumesc părintelui pentru îngăduința de a face acest lucru, dar și pentru susținerea… demersului meu jurnalistic reinventat.

Vă spun că mă bucur ca un copil ori de câte ori împărtășesc aici poveștile părintelui Marius, indiferent că sunt rostite în biserică sau în afara ei și constat că, așa cum a spus într-una din predicile sale, purtăm biserica în noi, oriunde ne-am afla! Îi mulțumesc și pentru fotografiile cu care, tot cu bucuria copilului din mine, fac poveștile sale mai frumoase pentru toți copiii: nepoți, părinți, bunici sau străbunici!

Am văzut o fotografie, odată, cu un copil atât de sumar îmbrăcat, o să spuneți că dacă era vară, era ceva normal, dar nu, acesta era zdrențăros, era și murdar pe față, nespălat, îi lipseau toate, vă imaginați, dar avea un zâmbet absolut cuceritor! Ce bogăție mai mare poate să afișeze cineva sau să aibă cineva de afișat?!

Pedagogia spune că nu este bine să vorbești numai despre tine, dar pentru că nu am avut timp de desfășurare ca să vorbesc despre acest lucru, vă spun acum că, da, am primit o distincție și o să vă spun ce este cu ea! Am primit-o pe niște merite pe care le-au considerat cei de la Arhiepiscopie și Vlădica a fost de acord, merite vizavi de atitudinea mea în societate, în comunitate și în mediul academic. Am primit-o și vă spun că sunt dator să vă spun lucrul acesta pentru că nu știu dacă trebuie să o port, îmi este foarte greu să o port dar imposibil să nu o port! Și ca să înțelegeți mai bine despre ce este vorba, vă spun o poveste.

Toată săptămâna m-am străduit să pregătesc un cuvânt pentru duminica de astăzi, Vindecarea a doi orbi și un mut în Capernaum, în afară de faptul că de vreo 30 de ani cu asta mă ocup! Am cercetat tot ceea ce înseamnă duminica de astăzi, am luat-o de la picturile murale până la icoane, icoane ale duminicilor de după Pogorârea Duhului Sfânt și am văzut de fiecare dată că această duminică arată numai două personaje care s-au vindecat, cei doi orbi, Mântuitorul atingându-i pe ochi și mă întrebam unde este mutul! Unde-i mutul?! Unde-i mutul?! Dar astăzi, înainte de a ieși cu Cinstitele Daruri, am aflat că mutul eram noi! Adică, ni s-a luat sonorul, ceea ce înseamnă că trebuie neapărat să înțelegem o dată pentru totdeauna că vindecarea nu are nicio legătură nici cu starea de confort, nici cu ceea ce înseamnă lucruri pe care le-am tot dobândit!