Zece zile nu luați decizii tranșante!

Înălțarea Domnului este praznicul la care Mântuitorul Își încheie anii petrecuți pe pământ, dintre care trei ani și jumătate de propovăduire directă și se încheie această etapă și merge către Ceruri. Chiar motto-ul acestei zile este ”Rămâneți în Cetatea Ierusalimului până când vă veți îmbrăca cu Putere de Sus”. Deci, ne așteaptă zece zile în care, dacă suntem atenți, avem și o strategie de lucru: nu luați decizii tranșante! ”Rămâneți în Cetatea Ierusalimului” înseamnă să rămâneți pe loc, să înțelegeți că trebuie să facem un inventar cu ceea ce avem, ca să știm pe ce ne bazăm, v-am mai învățat și cu altă ocazie! Este foarte interesant, zece zile în care să nu luăm decizii tranșante! Vă imaginați? Este extraordinar! În acest timp vom învăța foarte multe!

Astăzi este o zi în care semnificațiile pe care ni le deschide perspectiva triplei sărbătoriri sunt unele deosebite, pentru că astăzi avem Odovania Praznicului Învierii Domnului. După cum bine știți, fiecare praznic are o odovanie, este un termen slavon care înseamnă cât durează praznicul. În latină ar fi ad quem, ad quo, de unde și până unde, începe la Paști și se termină. La marea majoritate a praznicelor, această odovanie este la opt zile, pentru că intră deja în zilele Creației.

Praznicul cel mai scurt este cel al Bunei Vestiri, pentru că este un licăr de bucurie într-un Post foarte aspru, iar Praznicul care are cea mai lungă odovanie este acesta al Învierii Domnului, deci astăzi este și Odovania Praznicului Învierii. De aceea până astăzi ne-am salutat cu ”Hristos a Înviat”, nu ne oprește nimeni să ne salutăm așa, dacă ați fost atenți, la oficierea Liturghiei, eu cu părintele (n.a. părintele Alin Boc) ne salutăm cu ”Hristos a Înviat”, ne îmbrățișăm, ca să începem slujba cu Hristos în mijlocul nostru și mergem mai departe. Acest Praznic al Învierii face ca cele șase săptămâni, șase duminici care au fost până acum, să fie Praznice Împărătești, ”Hristos a Înviat” fiind Troparul Praznicului, l-ați auzit la începutul slujbelor, chiar și pe acasă pe la dumneavoastră sau la parastase, ”Hristos a Înviat” rostit de trei ori este Troparul acesta al Praznicului. Dar astăzi mai avem și o sărbătoare, adică această odovanie vine la Înălțarea Domnului.

Dar, să mergem mai departe cu ideea aceasta a sărbătorilor de astăzi! Astăzi mai avem și o sărbătoare care în 1920, după Primul Război Mondial, înainte de a fi Patriarhie, eram Mitropolie, Biserica Ortodoxă Română a hotărât să împletească ziua aceasta a Înălțării Domnului cu Ziua Eroilor. De ce?! Pentru că după 40 de zile de la aducerea aminte a Învierii Mântuitorului, Care a ajuns să învieze pentru că a fost răstignit, s-a considerat că martirii s-au jertfit pentru învierea noastră și de atunci se ține ca ziua de Înălțare a Domnului să fie ca zi de pomenire a eroilor. Numai că a trecut foarte multă vreme, au venit frații noștri de la Răsărit și ne-au învățat multe lucruri și au dat la o parte foarte mult din ceea ce Tezaurul Bisericii Ortodoxe Române adunase și, una peste alta, comuniștii nu au mai îngăduit și a rămas așa, la un nivel de aducere aminte a Zilei Eroilor numai în cadrul Bisericii, ceea ce s-a întâmplat, culmea, încă zece ani după Revoluție! Abia în 1999 s-a hotărât în Sfântul Sinod să se aducă aminte, știți că aducerea aminte este la hotărârea cuiva, avem voie să ne aducem aminte de ceva, când ne dă șeful voie și în 1999 au spus:

– Măi, dar noi de ce nu ne aducem aminte?!

– Păi, am uitat!

Uite că nu am uitat și din 1999 este zi inclusiv națională de pomenire a eroilor! V-am spus acest lucru ca să înțelegeți de ce veți auzi, astăzi, la ora 12, în toate bisericile din Patriarhia Română, că se trag clopotele ca să se marcheze această zi.

Dar mai avem încă o sărbătoare, cea a Sfinților Împărați Constantin și Elena, care cade în ziua aceasta a Înălțării Domnului și a pomenirii eroilor, numai într-un singur caz, când este Paștele pe 12 aprilie! Vasăzică, din informațiile mele, cred că peste vreo cincizeci de ani vom fi aici ca să ne aducem aminte:

– A fost odată, când eram noi mai tineri…

Nădăjduiesc că voi fi aici, bine, nu chiar aici, aici, ci împrăștiat în cei care își vor aduce aminte de mine! Dar, cel mai frumos este că astăzi, în acest… mix de praznice, vreau să vă vorbesc, culmea, despre legătura care este între Sfinții Împărați Constantin și Elena, ziua de astăzi și ziua de Înălțare. Să nu credeți acum că eu nu sunt omul care trăiește în zilele noastre, să nu mi-o ia nimeni în nume de rău, pentru că eu sunt un om viu și știu că așteptăm cu sufletul la gură noile majorități, noile așezări la Palatul Victoria, dar nu am să vă spun despre aceste lucruri pentru că Slavă Domnului, eu am voie să nu vă spun despre aceste lucruri, alții nu au voie să nu spună, dar eu am, și spun ceea ce simt că trebuie să spun. Legătura dintre Sfinții Împărați Constantin și Elena și Înălțarea Domnului este faptul că trăim într-o societate și să nu se amăgească nimeni că poate să facă un pas la stânga sau la dreapta, când înregimentarea într-o societate nu îți dă voie să o faci! Dacă o faci, o faci pe răspundere proprie, pe… persoană fizică și nu ai decât să afli imediat că pierzi! Dar, sunt niște sfaturi evanghelice foarte interesante vizavi de modul în care trăim noi în societate. Știți cum trăim noi în societate bine? Cum ne întreabă Sfântul Apostol Pavel:

– Vreți să nu fiți voi cu frică de stăpânire?

Wow! Ce perspectivă, să nu îți fie frică de stăpânire! Și ne răspunde Sfântul Apostol Pavel:

– Păzește legea, că nu degeaba poartă sabie cel ce o poartă, dar dacă păzești legea, nu o să îți fie frică de nimic!

Acum, în afară de cazurile acestea de corupție în care justiția se face altfel decât credeam noi sau decât au învățat la școală cei ce au făcut ani de zile de Facultate, totuși, cine este sincer cu el însuși și vrea să nu îi fie frică de lege, asta să facă, să respecte legea! Să nu credeți că o să rămâneți în urmă! Probabil că pe termen scurt și mediu o să rămâneți foarte în urmă, dar pe termen lung, cu siguranță că vă dau de veste că o să aveți de câștigat! M-aș gândi așa, pe termen lung, ce-ar fi dacă am învăța noi copiii la școală nu despre cum să se strecoare printre factorii aceștia legali, ci cum să îi respecte?! Știți că la școală, în anii de dinainte, prima lecție pe care o dădeau cei mari de la liceu celor mici, era să le dea niște link-uri, acum cred că se găsesc foarte ușor față de acum 15, 20 de ani, dar le dădeau acele link-uri unde se găseau scutiri semnate și parafate de băgai mâna în foc că sunt originale! Și cu diagnosticul dat, și cu semnătura medicului tău de familie care nici măcar nu știa care este problema! Păi, decât să îi înveți asta pe copii, nu mai bine îl înveți să se ducă la școală?! Nu mai bine îl înveți să fie serios?! E foarte dificil să îl înveți lucrurile acestea!

Să știți că a trăi în societate, îmi permit să pregătesc un subiect de felul acesta, înseamnă a trăi frumos și a trăi frumos are niște repercusiuni extraordinare! Una dintre ele este aceea că îți dă o stare de pace. Acum… pentru cei care se pot hrăni cu pacea! În ultima vreme se hrănește lumea cu banul! Aici vom avea de discutat tete a tete cu cei care vor să se spovedească și să îmi spună că nu am dreptate! Tare mi-e drag atunci când cineva mă contrazice și mai ales când mă contrazice în public! V-am mai spus, am avut, acum vreo trei săptămâni, un curs în care printre altele, ca să pot să fac captatio benevolentiae, am povestit despre cele două minute de pace din teoria japoneză despre educație, care spune că dacă vrei ca nepotul sau copilul tău care este în altă cameră să vină la tine și să te ajute la ceva, nu trebuie să strigi după el pentru că nu te aude, nu striga și nu țipa la el pentru că o să… guști din partea cealaltă, adică nu o să vină niciodată! Japonezii spun că te duci lângă el, vezi ce face, iei aminte la ce face, dacă poți să faci și tu ce face el, este foarte bine, dacă nu, măcar stai lângă el, două minute. De ce două minute? Este timpul în care el, neuronal, își dă seama că lângă el a venit cineva care nu îi periclitează libertatea, nu îl obligă să facă nimic, timp în care se obișnuiește cu situația și în momentul în care au trecut cele două minute, vă spun foarte clar, te poți ridica de lângă el și îi poți cere să faceți altceva, să faceți ceva împreună la bucătărie, iar el va accepta fără nicio problemă! Spunându-le așa studenților mei, a ridicat cineva mâna și mi-a spus:

– Părinte, dați-mi voie să vă spun că nu aveți dreptate.

– Vai! De când așteptam așa ceva! Ce s-a întâmplat?

– Am încercat și eu cu băiatul meu, care are 4 ani și bineînțeles că nu mi-a ieșit! Nu aveți dreptate.

– Am și eu două întrebări pentru tine. Ești cumva japonez?

– Nu!

– Dar băiatul e japonez?

– Nu!

– Păi, atunci îți mai trebuie ceva.

– Ce?!

– Măi fratele meu, nu iese, măi, nici din prima, iese peste vreo trei, patru sute de ani, vreo cinci, șase generații de acolo o să iasă! Dacă gândim așa cu toții! Că mai sunt cazuri de oameni fericiți printre care mă aflu și eu, cărora le merg principiile acestea și din prima, asta e altceva, dar în cazurile celelalte, vă spun, așa se trăiește și în lume!

Degeaba am fii duhovnicești care învață lucruri frumoase… Chiar mi-a spus cineva:

– Părinte, gata! Gândesc numai pozitiv și vizualizez extraordinar! Deja mă văd cu mașină, mă văd cu…

Asta se întâmpla acum vreo 15 ani și acum mi-a spus:

– Am vizualizat dar nu a ieșit nimic din ce vedeam eu!

– Măi, dar la ce oră te trezești dimineața?

– Nouă jumate, zece…

– Mă fratele meu, dacă nu te trezești atunci când ar trebui să visezi, pe la patru, cinci, nu ai cum să vizualizezi nimic care să se întâmple! Vizualizezi cai verzi pe pereți! Punct!

Așadar, cel care vrea să trăiască în societate dar nu vrea să pună nimic și vorbește numai de rău societatea, vorbește numai de rău instituțiile, vorbește numai de rău pe cei care conduc, nu se poate să meargă mai departe. Imaginați-vă un elev de clasa a opta care toată copilăria lui a auzit despre școală numai vrute și nevrute, care a auzit despre școală că profesorii sunt niște… șpagagii, că prin clasa a opta trebuie să dai nu știu cât ca să intri la liceu, că profesorii sunt niște chiulangii care vin numai patru ore pe zi la școală, că nu merită banii pe care li-i dă Statul, că sunt niște bugetari care o să iasă și la pensie cu nu știu ce pensie! Vă imaginați cu cât drag se duc copiii aceia la școală?! Da, acesta este un lucru pe care l-au auzit și l-au primit ca pe picătura chinezească, ani de zile! Dar imaginați-vă un copil care aude, în casa bunicilor sau în casa părinților, numai lucruri frumoase!

– Măi, știi cât a învățat învățătoarea voastră ca să poată să vă povestească vouă câte ceva?!

– Măi, știi câtă Gramatică a învățat o profesoară de Română ca să vă spună vouă despre cazuri și pronume și despre toate conjugările și declinările?!

– Măi, voi știți că după ce pleacă de la școală, profesoara se duce și pune mâna pe carte, cum nu puneți voi mâna pe carte, ca să învețe și să fie la zi cu tot ceea ce se întâmplă?!

Azi se scrie cu ”â” din ”a”, acum 30 de ani am mâncat bătaie că am scris ”romînă” cu ”î” din ”i” o dată și după ce m-am apucat de studiu, am văzut în Gramatica Limbii Române scoasă de Academie în 1966, cum același cuvânt era scris cu ”î” din ”i”, că așa era pe vremea aceea! Și m-au usturat palmele și m-am întrebat:

– Dar eu am mâncat bătaie degeaba?!

Așa se întâmplase, mâncasem bătaie degeaba!

Hei și atunci când îi mai povestești copilului și câte o snoavă din aceasta, deja el se duce la școală și nu mai vede în profesor pe cel care îl pedepsește, ci o să vadă pe cel care se străduiește. O să constate el singur că nu o să îi  iasă mai niciodată, dar important este că tu știi, în calitate de elev, că profesorul se străduiește! De aceea îmi permit ca astăzi, când se îngemănează două sărbători mari în una singură, doi în unu, trei în unu, cam patru în unu, acum, să vedem cum ne comportăm noi în societate! Dacă veți căuta, în societate, să vedeți unde este calea de mijloc, vă spun eu, sigur, ambele variante de… gard, gard de stânga și gard de dreapta! Chiar Caragiale numea calea de mijloc ”nici prea, prea, nici foarte, foarte”. ”Prea, prea” ar însemna să cultivăm niște yesmeni:

– Este impozitul 300%?

– Este!

Și atunci ajungi să muncești ca prostul toată ziua, să plătești impozitul! Dar în partea cealaltă se află cel care spune:

– Eu sunt suveran, eu nu plătesc nimic!

Hei, între cele două… garduri există media aurea, există posibilitatea de a trăi frumos, adică fac ce pot! O să auziți acum, foarte curând, că acel TVA de 21% de care tot v-ați văitat, o să fie 24%, 25, 26, eu vă spun ca să știți, nu pe surse, ci ca să vă pregătesc frumos, că dacă o să fie ”numai” 22%, o să spuneți:

– O, mai e până la 26%!

Așa se trăiește frumos! De exemplu, în artilerie, când tragi cu armamentul din dotare dintr-un TAB și ținta este după un deal, trebuie să ai grijă că obuzul tău are orb în traiectorie, situația balistică trebuie să îți dea o situație în care să calculezi traiectoria pe deasupra dealului! Hei, cam așa ceva se trăiește și în Statul de astăzi! Trebuie să vezi dincolo! Adică, atunci când vrei să contractezi un împrumut, gândește-te dacă ai cu cel puțin trei rate înaintea scadenței să le plătești! Nu te apuca să le plătești, că ai rămas iar la zero, dar să ai întotdeauna câteva trucuri de genul acesta care fac diferența între a trăi frumos sau a trăi cu ochii pe ceas, ceea ce nu este în regulă! Dacă trăiești cu ochii pe ceas, când vine luna, când vine scadența, deja nu mai trăiești așa cum trebuie și în starea asta de alertă, creierul nu mai este performant, este un creier montat pe supraviețuire și pe el îl interesează să iasă treaba până diseară, nu până mâine! Atât, până diseară!

Ce vreau eu să vă spun este că Statul suntem noi. Și o să spuneți:

– Da, dar am auzit noi la Louis XV că ”L’etat c’est moi”, ”Eu sunt Statul”!

S-a trecut și peste situația aceasta! Să fie la ei, acolo! Eu am o definiție, de exemplu, Biserica suntem noi, ce ar însemna ca eu acum să arunc cu pietre în unul sau în altul, uitând că, de fapt, Biserica suntem noi?! Totul ține de noi! Știți până când? Tot timpul! Și ține numai de noi! De ce?! Cine mă face pe mine să am acea deschidere de a trăi lucrurile pe care eu însumi le fac?! Pe mine mă interesează așa, eu, acum, ca angajator, pentru că am și această calitate, mă gândesc să plătesc salariile la vreme, nu mă gândesc și când voi recupera sumele, ci pur și simplu:

– Măi, aici mâncăm toți, aici trebuie să facem rânduiala!

Dacă ar fi să aștept, așa, după dreptate, nu am ajunge nicăieri, pentru că în Contabilitate, de exemplu, contează foarte mult cum tragi linia și când o tragi. Dacă ai niște încasări și tragi linie, soldul este frumușel, dar dacă ai niște cheltuieli cu una, cu alta, cheltuieli neprevăzute, se mai sparge o țeavă, una, alta, dacă trag linia sub aceste cheltuieli, soldul e pe dedesubt, e pe minus! Așa este în viață! Eu vă spun ceva, dacă noi de aici până acasă nu avem în minte că suntem într-o contabilitate primară și vedem numai gropile și numai ceea ce nu este în regulă, să știți că până ajungem acasă, avem un sold… sub pământ, este cu minus! Soldul înseamnă bucuria noastră! Dacă nu avem bucurie încât să putem împărtăși și celorlalți, nu putem să trăim frumos!

Știu că v-am spus de multe ori dar îmi place foarte mult să dau apă la moară celor care vor să constate că am îmbătrânit și mă repet, nu puteți să faceți ordine în ograda altuia! Nu vă apucați, de exemplu, nici să curățați vreun pom sau altceva, pentru că vine Primăria, prin onor Poliția Locală, să vă spună că nu aveți dreptul nici să tăiați un pom, nici să faceți absolut nimic, chiar dacă pomul acela a fost sădit de dumneavoastră, acum douăzeci de ani! Să nu pățiți ca mine! Am niște sălcii pe care le mai aranjez și trebuie să fiu foarte, foarte atent, să-i trimit pe băieți la plimbare, că sunt și prieten cu ei și îmi spun:

– Părinte, dacă vă vedem vreodată cu foarfeca în mână, ați încurcat-o cu noi, că nu aveți voie! Știu că dumneavoastră le-ați pus acum douăzeci de ani, dar nu aveți voie să faceți nimic!

– Nicio problemă! Atunci mă ocup de ce este în curtea mea!

Măi copii, ce ne ține să facem din curtea noastră una a unei viziuni frumoase, alta decât a celui care doarme până la nouă jumate! Viziunea este așa, Îl vezi pe Dumnezeu acolo, sus, acum Îl vezi și pe Fiul Lui, Care S-a urcat acolo, la El, se uită în jos, la ce? La Constanța! Și spune:

– Hei, uite o bordură vopsită alb și roșu! Vai ce frumoasă e Constanța!

Asta este în capul meu, bineînțeles! Eu mă simt bine, că vizualizez așa ceva, dar dumneavoastră poate spuneți:

– Da, dar când s-o uita la harta județului, se ia cu mâinile de cap!

Nu! Oferiți-I, fiecare dintre dumneavoastră, bucuria pe care eu, păcătosul și nemernicul, o spovedesc în fața dumneavoastră, că eu, ori de câte ori îmi tund gazonul din curte, am conștiința că Dumnezeu vede un oraș cu o bucățică de gazon tunsă și aranjată și mie să știți că îmi ajunge! Ce îmi ajunge?! Îmi ajunge să uit de TVA, îmi ajunge să uit de ce ne așteaptă, îmi ajunge să uit că acum se bâjbâie niște majorități, îmi ajunge pentru tot, adică nu iau în seamă! Nu iau în seamă dar nu am uitat! Mă rog la Dumnezeu să lumineze mințile celor care pot să ia decizii și numai așa pot să îmi aduc și eu o mică fărâmă de ajutor ca să iasă treaba bună! De ce?! Pentru că astăzi este această sărbătoare extraordinară, vă imaginați că se întâmplă o dată la 50 de ani când cade Paștele pe 12 aprilie?! Vă dați seama ce este în mintea mea, acum?! Credeți că anul ăsta cu bâjbâieli taman în perioada asta este aiurea, nu știe Dumnezeu de el? Ne-a dat niște dezlegări:

– Uite, măi, vezi cum se împacă Împăratul cu Înălțatul? Vezi cum se împacă Dumnezeu cu orânduiala pe care voi acum credeți că trebuie să o înjurați?

Nu! Nu mai înjurați, măi! Sfântul Constantin cel Mare, după ce a dat edictul de la Milan în 313, a constatat că în loc să fie creștinismul așa cum l-a văzut el, lumea adunată, lumea frumoasă, lumea cu principii, lumea care să copieze Împărăția Cerurilor, să facă un fel de printscreen al Cerului și să îl așeze pe masa de lucru, a văzut că unii dintre creștini spun că Fiul este și Dumnezeu, alții, numai că seamănă și atunci a trebuit să facă un Sinod Ecumenic! Vă dați seama totuși ce înseamnă și impactul creștinismului asupra societății? Nu știu dacă v-a spus cineva despre lucrul acesta, despre impactul creștinismului asupra societății. Acum noi trăim un recul, reculul administrației față de creștinism, care în mod real trebuie luat ca atare. Și noi, creștinii, am supărat orânduiala, că acum ne supără ea pe noi, poate să fie, cel puțin, scorul 1 la 1 dar mai mult, nu! Așa că, v-aș ruga ca măcar în această perioadă, să înțelegem care este mesajul Mântuitorului. Acum deschid tema adevărată: zece zile nu luați decizii! Și știu ce vă spun! Nu cumpărați, nu schimbați valută, nu schimbați lei, nu schimbați nimic, pentru că Mântuitorul a spus foarte clar: ”Rămâneți în Cetatea Ierusalimului, până când vă veți îmbrăca cu Putere de Sus”! Măi copii, este valabil pentru cei ce cred în așa ceva și eu cred și sunt dator să vă spun ce cred, că pot să vă spun ce cred! Dacă noi am înțelege că principiul acesta este mai mult, care sparge ziduri, eu sunt sigur că principiile acestea funcționează în măsura în care noi credem în ele!

Eu cred că această stare pe care ne-o dă Dumnezeu acum, când le spune ucenicilor ”Rămâneți în Cetatea Ierusalimului”, este pentru noi, nu este pentru ei! Și de ce pentru noi?! Pentru că noi suntem cei care suntem în cetate, apropo de Sfinții Împărați, și spunem:

– Doamne, ce să facem?!

– Nu faceți nimic.

Vă imaginați ce pedagogie divină extraordinară, să spună cineva că nu mai este nevoie să faci nimic?! Cum adică să nu fac nimic?! Pentru că numai nefăcând nimic, zece zile, aștepți să vină harul, dar nu pică pară mălăiață în gura lui nătăfleață, ci aștepți în sensul activ, adică toate activele tale să fie pornite, dar decizia finală o iei numai după ce se pogoară Duhul Sfânt, acum nu neapărat că anul acesta este în 31 mai, dar Pogorârea Duhului Sfânt înseamnă gândul acela semeț dar smerit care spune că acum e momentul, momentul de care v-am spus eu poate să fie și în seara aceasta, o să îl simțiți! Eu v-am spus zece zile ca principiu, de la Înălțare până la Pogorârea Duhului Sfânt, dar El vă va spune în locul meu că acum este momentul și atunci faceți. Dar cum să facem asta?! Numai după ce am respectat acest principiu, ”Rămâneți în Cetatea Ierusalimului”! Nu vă încurcați cu numărători, nu vă încurcați cu calcule, după cum se încurcă unii, acum, să demonteze niște majorități care nu există! Nu vă încurcați cu asta! Încercați să treceți dincolo, există viață și după alte guvernări, să știți! Eu însumi am trăit într-un alt gen de guvernare, în 1985 am votat cu mare bucurie, prima dată în viața mea, făcusem 18 ani că altfel nu aveam cum să fac lucrul acesta și am fost trezit de dimineață, de la ora patru și jumătate, ceea ce era mai devreme decât ne trezeam noi, de obicei, la cinci și jumătate, pentru că trebuia să fim primii la votare. De ce? Pentru că ni se aduseseră niște urne speciale în Seminar, despre care ni s-a spus foarte clar:

– Acestea sunt niște urne în care numai voi depuneți voturile, deci, vedeți ce faceți! Ce vă spunem noi! Persoana X, Y și Z, asta trebuie să faceți pentru că altfel, am încurcat-o cu toții!

Asta a însemnat primul meu vot… democratic, la 18 ani! Atunci, credeți că mă mai poate speria cineva… despre majorități?! Haideți, vă rog frumos! Nu despre asta este vorba! Este despre cum trăiesc eu! Am trăit bine mersi și atunci, că mi-am văzut de treabă! V-am mai spus, aveam o situație în care mă întrebau unii colegi pe unde să sară gardul, una, alta și le-am spus:

– Măi, dar luați-o pe poartă!

– De ce?!

– Păi, dacă vreți să plecați, nu vă ține nimeni!

– Cum adică nu ne ține nimeni?! Păi, ne exmatriculează!

– Păi, dacă vrei să pleci, înseamnă că nu îți place aici, măi!

Bineînțeles că am fost primul nebun în Seminar care așa gândeam și așa gândesc și acum! Ce ar însemna să vină unul la mine și să îmi spună că merge și așa?!

– Cum să meargă și așa?!

– Păi, lasă că merge și cu a doua soție…

– Nu merge, măi, nu merge!

– Păi, cine te vede?!

– Cum adică? Trebuie să mă vadă cineva, neapărat?! Dar Dumnezeu unde e?!

Vreau să vă învăț că dacă trăiți moral, nu mai este nevoie de nimic! Vă vor ajunge banii să plătiți inclusiv un TVA pe care nu îl meritați! Pentru că Dumnezeu vă va da spor și știu ce vă spun! Știu și oameni care fac cu mai puțin ceea ce nu fac alții cu bani foarte mulți, dar știu și oameni foarte bogați care nu au liniște! Toți caută. Ce? Caută exact opusul. Omul, când ajunge să aibă bani, spune:

– Aș da oricât, numai să fiu fericit!

Cel care nu are bani spune:

– Aș vrea să fiu și eu bogat, că atunci o să fiu darnic, o să am, o să fac, o să dreg!

Nu. O să uite de el, vă spun clar! O să uite de el, o să se caute până când nu o să se mai găsească! Important este că astăzi, având câteva principii de a trăi frumos, de a înlocui tot ceea ce înseamnă pedeapsă, frică de sabie și de lege cu nonșalanța de a o împlini pe ea, pe lege, vă las să plecați din biserică cu un singur gând, că viața este frumoasă! Și vă dau mărturie că este frumoasă! Dacă vă veți duce acasă și o să accesați tot felul de canale, o să auziți tot felul de povești, nemuritoare unele, nemuritoare în sensul că sunt rele dar trăiesc prin cine propagă așa ceva, nu are cum să fie viața frumoasă! Contează foarte mult să o trăiești sincer, ca să fie frumoasă! Cum ar fi să așteptăm încă nu știu câte sezoane și să facem alte cheltuieli pentru alegeri anticipate, ca să ne bucurăm că ce?! Ca să aflăm că până la urmă au fost minciuni și acolo! Copii, nu vă amăgiți! Viața nu este despre mâine, este despre astăzi și astăzi este și Înălțarea, și Ziua Eroilor, care au trăit și știu ei cum au trăit aici, pentru că știu oameni care ieșind din pușcărie, din temnițele politice, au spus:

– Noi înăuntru eram mai liberi decât cei care erau afară, pentru că cei de afară să întrebau când o să ajungă în locul nostru!

Noi suntem acum niște oameni liberi, dar dacă nu avem conștiința că suntem oameni liberi și avem numai conștiința că ne trebuie să muncim și ne trebuie să… , gândiți-vă la cineva care se uită la altcineva care dă cu târnăcopul și ar vrea și el, dar nu are o mână! Unde suntem?! Exact aici suntem! Am vrea să muncim numai atunci când nu putem! De ce nu vreți să facem un exercițiu de imaginație? Acum când putem, acum trebuie să luptăm și să muncim!

Îmi aduc aminte că îmi făcusem un program de a sări coarda și chiar aveam niște beneficii de la acest lucru și după ce am avut o intervenție la plămâni, mi s-a spus că nu mai am voie să sar coarda. Nu mi-a fost ușor dar m-am trezit că nu am mulțumit niciodată lui Dumnezeu, atât cât ar fi trebuit, când făceam ceva, că pot să fac acel ceva! Să mulțumiți atunci când puteți să plimbați un nepot de mână! Să mulțumiți atunci când puteți să faceți un exercițiu fizic sau atunci când puteți să spargeți cu ciocanul o piatră! Să mulțumim lui Dumnezeu atunci când putem să achităm inclusiv un impozit pe salariu pe care nu îl merită cel care îl încasează, dar nu e treaba noastră!

Ar fi frumos să știm cum să trăim transferul energetic și emoția! Haideți să vă spun cum trăiesc eu, în ultima vreme, ca să fie toate bune și frumoase! Mă gândesc așa, când plouă, la bucuria agricultorului care de abia așteaptă câțiva stropi de ploaie iar când este secetă de luni de zile, sunt în mintea și în emoția turistului care vine de la Baia Mare până la Constanța, pentru un city break, o jumătate de weekend și care spune:

– Hei, Doamne, Îți mulțumesc că pot să fac și eu plajă!

Așadar, numai așa puteți să fiți în afara meteodependenței și numai așa puteți să luați emoția frumoasă din orice, pentru că oriunde este un lucru frumos! Nu mai pot să alerg după nepot cu atâta viteză? Da, dar pot să merg și îl aștept ca să obosească el puțin și îl iau eu la rând, la povești și atunci dau Slavă lui Dumnezeu și trăiesc emoția celui care poate să îl susțină la povești pe copil! Și am să vă închei cu o mare, mare contrazicere. M-am dus eu cu o mare bucurie la Secretariat, unde fetele de acolo, de aceeași vârstă cu fetele mele, bineînțeles că au alte concepte despre cum este cu telefonia și așa mai departe și le-am spus:

– Măi fetelor, sunt extraordinar de mulțumit că am reușit ca atunci când îmi iau nepoții de la Grădiniță și de la școală, să nu îmi ceară telefonul! Nu că nu li l-aș da, că asta este, dar îi țin de vorbă și ei îmi povestesc ce au făcut și cine mai e nou și ce au mai învățat și ce au mai desenat și colorat, iar când ajung acasă, nici acolo nu cer telefonul, pentru că eu încă încep să le povestesc și ei încep să mă întrebe pe mine cum era pe timpul meu și le povestesc până seara!

Iar fetele mi-au răspuns:

– Părinte, eu de abia aștept să vin cu ei, să le arunc telefonul ca să mă lase să le gătesc, să mă lase să le spăl și să mă lase să le calc lucrușoarele!

Și atunci am spus:

– Eu care credeam că asta e bucuria, nu e asta bucuria!

Și atunci, unde este bucuria?! Bucuria este totuși în fiecare. Bucuria secretarelor era că aveau posibilitatea prin liniștea pe care o făceau copiii când se jucau pe telefon să își facă pe ale lor, iar bucuria mea era să contracarez tot ceea ce înseamnă display față de minte și de un creier pus în acțiune. Dar m-am simțit bine când am mai stat cu ele de vorbă, eu sunt un tip foarte vorbăreț, foarte plictisitor, câteodată și le rog să îmi spună când să tac. Am mai stat de vorbă cu ele încă 20 de minute, timp în care și-au dat seama că ele nu fumaseră nicio țigară și că nu făcuseră altceva decât să mă asculte pe mine și mi-au mulțumit, că au luat-o ca pe o detoxificare, iar eu mi-am spus că înseamnă că sunt pe drumul cel bun!

Încercați să faceți lucruri frumoase, pentru că chiar dacă nu o să constatați imediat că dau roade, ele dau roade tot timpul! A trăi frumos dă roade mai devreme sau mai târziu, dar întotdeauna dă roade! Așadar, le mulțumesc Sfinților Împărați Constantin și Elena, mulțumesc Praznicului Înălțării Domnului la Cer, mulțumesc Bisericii Ortodoxe Române în cadrul căreia mă desfășor, pentru Ziua Eroilor pe care am pomenit-o astăzi la slujbă, mulțumesc tuturor profesorilor de la care am învățat câte ceva și nu mă sfiesc să vă spun că de la foarte mulți am învățat cum nu se face! Când am văzut că un mesaj nu ajunge atunci când cred ei la noi, mi-am dat seama că datoria mea este să fac ceea ce am văzut acolo că nu prea reușeau ei să facă! Așadar, în această frumoasă zi am învățat ceva împreună cu dumneavoastră, că a trăi frumos este o sărbătoare și când numărați sărbătorile zilei de astăzi, adăugați-o și pe aceasta, este sărbătoarea în care putem să trăim frumos!

Acum că ați ajuns la finele poveștii, vă mărturisesc că anume am ales acest titlu, pentru a vă stârni interesul în cel mai frumos mod cu putință, pentru că sper că ați constatat deja, această poveste este una impresionantă aidoma zilei de sărbătoare sau… de sărbători care a prilejuit-o! Părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, ne-a arătat astăzi nu doar că putem mai mult cu ceea ce avem deja, fără să ne mai fugărim noi pe noi înșine în căutarea unor… rețete de succes care să ne țină atât de ocupați încât să nu mai vedem frumusețea din fața noastră și din noi, ci ne-a arătat doar superlativul absolut al acestei zile, să ne înțelegem! Mă simt ca într-o cofetărie cu torturi și prăjituri apetisante în care cred că am ales-o pe cea mai bună, mereu alta, ori de câte ori revin! Știu, mi se pare săracă exprimarea pentru ceea ce am simțit și cu siguranță că ați simțit și dumneavoastră, dar ca să îl citez pe părintele, dau Slavă lui Dumnezeu, pentru bogăția de exemple personale și de povești decriptate pe înțelesul tuturor de părintele Marius, încât să ne întoarcem dacă nu deja mai îndreptați la casele noastre, măcar mai încurajați și mai siguri că suntem pe cale, cum spune părintele. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru poveștile, îmbrățișările și zâmbetele părintelui Marius, duhovnicul românilor de pretutindeni, cum îmi place mie să îi spun! Este o binecuvântare și un privilegiu să te numeri printre fiii și fiicele sale duhovnicești și îți dă acea stare de semeție smerită, cum a spus chiar părintele!

Îi mulțumesc părintelui Marius pentru îngăduința de a-i reda cuvântările aici, într-o strădanie a mea de a împărtăși bucuria mea cu dumneavoastră, cei care citiți aceste rânduri. Subscriu la mulțumirile adresate de părintele, pentru că datorită celor amintiți de dânsul ne bucurăm acum de aceste povești creștin-ortodoxe mereu updatate vremurilor în care trăim și care ne învață atâtea abordări sănătoase ale vieții încât să o putem face frumoasă sau, mai bine spus, în care să o constatăm deja frumoasă!

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru harul scrisului, povestitului și traducerilor care mă ajută să mă bucur ca să vă bucur și apoi să mă bucur din nou pentru că v-am bucurat! Știu, e târziu și nu vreau să abuzez de (ne)timpul pe care mi l-ați dăruit citindu-mi povestea de astăzi! Vă mulțumesc tuturor celor care ați avut răbdarea să citiți aceste rânduri, care v-ați bucurat sau care acum le-ați descoperit și v-ați minunat!

Îi mulțumesc Veronicăi Radu pentru înregistrarea cuvântării, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=7OhHKlq5Ja4.