Sfârșit de noiembrie cu beznă totală la 5 după-masă, într-o curte denivelată și umedă din spatele unui liceu de prestigiu. Teritoriu necunoscut în care căutam o capelă în spatele fațadelor cenușii ale unor clădiri amintind de comunism. Am îndrăznit să cer ajutor unui tânăr blând și ”grabnic ajutător”, care m-a condus la primul etaj al uneia dintre clădiri. Așa am pătruns într-o capelă de poveste, ”ascunsă” în spatele unei uși ca de sală de clasă. După ceas, ajunsesem mai devreme, dar capela era aproape plină, invitatul era acolo și deja vorbea. Toți ajunsesem, de fapt, la timpul potrivit. De ce? Pentru că părintele Marius Moșteanu, invitatul, ne-a dat o lecție de… așteptare activă la superlativ. Cum aveam să constat imediat, în timp ce vorbea și părintele aștepta! Subiectele despre care urma să vorbească în cadrul acelui eveniment soseau cu ”fratele Andrei”.