O fetiță mititică,
Frumușică și peltică,
Se roagă lângă-un tufiș,
Să iasă din ascunziș
Zânele ascunse-n el,
O fetiță mititică,
Frumușică și peltică,
Se roagă lângă-un tufiș,
Să iasă din ascunziș
Zânele ascunse-n el,
– Cineva și nu-ți spun cine
Mi-a trimis, doar pentru tine,
Un gând bun în prag de seară,
Iată-ne în săptămâna a cincea din Postul Mare, o săptămână pe care eu aș numi-o a maturității. Am început Postul stângaci, deși l-am mai ținut și altă dată, totuși simțeam că nu am găsit sensul, nu am găsit un rost și încet, încet, cu fiecare săptămână, cu fiecare denie și iată, acum, după Denia Canonului cel Mare, după Praznicul Bunei Vestiri, astăzi am săvârșit rânduiala Imnului Acatist, un Imn Acatist care are, în tradiția bizantină, cel puțin, mai mult decât se știe, o bucurie de a constata că Maica Domnului poate să biruiască și oștile acestea văzute, nu numai nevăzute sau, mai bine spus, dacă vedem ce a biruit ca oști văzute, cu siguranță că putem să tragem concluzia că le-a biruit și pe celelalte.
În goana noastră zilnică de Marte, azi am reușit să fim și Marii. Am simțit asta la prima slujbă din Postul cel Mare, la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, când parcă eram așezați toți la picioarele Mântuitorului, ascultându-I cuvântul. A fost tainic, intens și eliberator, cu greu am ales aceste cuvinte pentru a descrie slujba Canonului cel Mare.
