Chiar credeți că are nevoie Dumnezeu de o jertfă a noastră?!

Iată-ne în săptămâna a cincea din Postul Mare, o săptămână pe care eu aș numi-o a maturității. Am început Postul stângaci, deși l-am mai ținut și altă dată, totuși simțeam că nu am găsit sensul, nu am găsit un rost și încet, încet, cu fiecare săptămână, cu fiecare denie și iată, acum, după Denia Canonului cel Mare, după Praznicul Bunei Vestiri, astăzi am săvârșit rânduiala Imnului Acatist, un Imn Acatist care are, în tradiția bizantină, cel puțin, mai mult decât se știe, o bucurie de a constata că Maica Domnului poate să biruiască și oștile acestea văzute, nu numai nevăzute sau, mai bine spus, dacă vedem ce a biruit ca oști văzute, cu siguranță că putem să tragem concluzia că le-a biruit și pe celelalte.

Acum, tot Postul căutând un rost, mă gândesc să vă spun câte ceva și din ceea ce mă frământă și pe mine personal. Știm cu siguranță că Dumnezeu nu are nevoie de rânduielile acestea. Chiar credeți că noi facem aceste rânduieli pentru că are Dumnezeu nevoie de ele?! Chiar credeți că are nevoie Dumnezeu de o jertfă a noastră?!

– Uite, Doamne, că noi Te recunoaștem!

Chiar credeți că Dumnezeu așteaptă ca un părinte, după atâtea cheltuieli și atâtea meditații la care și-a dus copilul, acesta să îi aducă premii și să spună:

– O, mami, tati, ce buni și ce valoroși sunteți prin faptul că eu am ajuns așa!

La Dumnezeu este altceva! Dumnezeu ne face să înțelegem că noi avem nevoie de aceste rugăciuni! Nu El are nevoie de ele, adică nu El are nevoie să Îi aducem noi ofrandă, ci noi avem nevoie să Îi aducem Lui ofrandă! De ce?! Pentru că este un mod de a ne disciplina! Și noi de ce am avea nevoie să ne disciplinăm?! Păi, avem nevoie, pentru că numai așa putem să învățăm să trăim altfel decât la nivel material! La nivel material, ni s-a dat un creier care, sunt conștient, face totul, inspirăm și expirăm fără să știm, bate inima și ne duce sângele în toate celulele care au nevoie, plămânii trimit oxigenul, totul este în regulă și care-i problema?! Noi trebuie să învățăm, măcar în timpul Postului, ca să putem aplica în tot restul vieții noastre, care este rostul adunării noastre în noi înșine și care este rostul pentru care noi aducem slavă lui Dumnezeu. Are un rost așa cum are o lumânare rostul ei! Fără să se topească ceara și fără să ardă fitilul, nu poate să întrețină o flacără! Acestea sunt slujbele noastre, acesta este sensul cu care noi ardem! E adevărat, ardem aici și acum. E adevărat că inclusiv dacă ne vom aduce aminte de ceea ce am ars acum, ne vom aduce aminte în alt fel, pentru că jertfa întotdeauna este altfel!

Iată-ne, spuneam, în săptămâna a cincea din Post! A venit o săptămână a maturității, cum la fel spuneam, pentru că acum putem să tragem linie și să vedem ce am reușit din ceea ce ne-am propus, ceea ce am reușit să facem din tot ceea ce am crezut noi, la începutul Postului, că putem să facem! Poate că unii și-au propus să fie mai punctuali, alții mai matinali, alții mai cumpătați! Am reușit sau nu am reușit, acum, o simplă constatare nu trebuie să fie una cu surle și trâmbițe, să afle toată lumea ce am făcut! Nu, ci pur și simplu în conștiința noastră să vedem ce mai avem de făcut, pentru că mai sunt două săptămâni de Post!

Ce mai avem de făcut?! Ce ne-a rămas de făcut! Ce ne-a rămas de făcut?! Păi, ne-a rămas numai din ceea ce ne-am propus noi, pentru unul a rămas mai mult, pentru altul mai puțin, în funcție de ce și-a propus și mai ales în funcție de ce a reușit din ceea ce și-a propus, ca să facă scăderea și să afle rezultatul. Hei, aici am vrut să vă aduc! Ce rezultat?! Rezultatul pe care noi înșine îl așteptăm! A, este vorba de așteptare, da! Păi, v-a pus cineva să ocoliți pământul de trei ori?! V-a pus cineva să nu mâncați decât o dată pe săptămână?! V-a pus cineva să vă împăcați cu cineva cu care știți sigur că numai dacă deschideți ușa, o pățiți rău de tot?! Nu. Atunci, dacă nu v-a pus nimeni să faceți lucrul acesta, de ce credeți că sunteți datori să o faceți?! Să știți că pacea este mai mare decât jertfa! Da, este o jertfă să te împaci cu celălalt, dar când constați că ai încercat și acum un an, și acum doi ani, și acum trei ani, și te-ai umplut de mai mare toxicitate decât se putea, vă spun ceva, haideți să folosim următorul principiu: o mamă s-a plâns duhovnicului că nu poate să vorbească cu copiii ei nici măcar despre Dumnezeu, că le sare țandăra! Și duhovnicul i-a spus:

– E foarte simplu! Nu mai încerca lucrul acesta.

– Păi și ce să fac?!

– Dacă nu poți vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, vorbește cu Dumnezeu despre copiii tăi!

Vă imaginați că aici trebuie să ajungem?! Păi, dacă te apuci să vorbești cu Dumnezeu despre copiii tăi, nu începi să îi bârfești! Doamne ferește! Chiar era o vorbă, când eram eu mai mic, spuneau bunicii și străbunicii noștri că e bine să îți lauzi copiii, duminica! Cred că despre acest lucru este vorba. Duminica este ziua Domnului, lăudându-i duminica, deja ai conștiința că vorbești frumos despre ei cu Dumnezeu! Dacă vorbești urât cu cineva, nu neapărat cu Dumnezeu, te încarci în primul rând tu cu o toxicitate extraordinar de mare și de grea.

Dacă vorbești frumos despre cineva, chiar dacă să spunem că omul acela nu merită din punctul tău de vedere, vorbește din toată inima! Mă gândeam astăzi ce formulă putem să avem noi să iasă bine niște lucruri despre care toată lumea vorbește că nu ies bine! De exemplu, un Stat pe care toată lumea îl bârfește și spune despre el că ne-a băgat mâna în buzunar, că la fiecare plin de benzină și de motorină ne-a mai luat câte o sută de lei, măi copii, dacă veți continua să vorbiți așa, așteptați să se schimbe lucrurile în bine?! Nu așteptați așa ceva! Dacă așteptați, vă amăgiți! Să vedem altfel lucrurile! Imaginați-vă că la un moment dat se spune că nu mai avem apă să întreținem societatea de administrare a apelor, RAJA. Imaginați-vă o săptămână cum alții nu au trebuit să își imagineze în Curtea de Argeș pentru că au trăit vreo șase luni când nu s-a putut folosi apa de la robinet! Unde am vrut să vă ajung?! Dacă nu înțelegem că ne facem un bine, plătind cuminți, unii dintre noi, toate taxele noastre și toate așa hulitele lucruri, înseamnă că așteptăm degeaba să se schimbe ceva! Acum să nu credeți cumva că sunt omul Guvernului în teritoriu și trebuie să vă spun câte ceva! Nu. Eu vreau să vă învăț cum să trăim frumos. Dacă tot am plătit acum trei zile impozitele, ca să nu intru chiar în ultima zi, de 31 martie, măcar să vă spun că le-am plătit cu inima deschisă! Măcar am avut conștiința că prin bănuții aceia, societatea merge! Și o să spună unii:

– Măi, dar prost ești, măi!

Da, merit să îmi spună așa, dar nu asta mă interesează pe mine! Pe mine mă interesează că am făcut ce ținea de mine! Ce ține de alții este treaba lor, fix treaba lor! Nu pot ei fura cât putem noi să fim serioși! Și acum revenim la ale noastre. Și acestea sunt rupte din Acatist, nu sunt rupte din altceva! A trăi frumos nu înseamnă să avem așteptarea să trăim între sfinți! Țineți minte și boldiți (n.a. corp de literă îngroșat, accentuat, în scrierea pe calculator) lucrul acesta: a trăi frumos nu înseamnă să trăim între sfinți! A trăi frumos înseamnă a trăi frumos între cei între care ne-a lăsat Dumnezeu să trăim și dacă vom reuși să nu îi judecăm așa de aspru, asta înseamnă că vorbim cu Dumnezeu despre ei, pentru că am constatat că nu putem vorbi cu ei despre Dumnezeu!

Vedeți cum se pot întoarce lucrurile și cât de frumoasă este viața, dacă știm să o vedem așa cum trebuie?! Eu mă bucur tare mult că am ajuns în această săptămână, a cincea din Post! Pentru mulți dintre noi, Acatistul de acum este ziua de curățenie, pentru alții este ziua de mers cu copiii sau cu nepoții la vreo activitate extrașcolară. Da, nu așteptați acum totul de la școală și de la societate! Fiecare dintre noi își are acatistul său și să nu credem că sunt numai aici în biserică făcute acatistele! Ați auzit de termenul ”acatist”? Imnul Acatist s-a numit așa pentru că este un termen grecesc, ”akathistos”, format din două cuvinte. La greci este foarte interesant, în limba greacă se folosește cuvântul cu un anumit sens, ”kathistos” înseamnă a sta jos, a te odihni, iar ”akathistos”, un singur ”a” adăugat, așezat ca sufix, înseamnă exact antonimul, a sta în picioare! Ei bine, dacă suntem atenți, sensul adevărat al acatistului nu este să stai în genunchi, pică pară mălăiață, ci să stai în picioare, să muncești, să lucrezi bine, să faci ceva! Astăzi nu s-a îngenunchiat, astăzi am stat în picioare pentru că asta este poziția de lucru! Este poziția de lucru pe care ne-am asumat-o! Acatistul din seara aceasta este unul cu care plecăm acasă, pentru că dacă am fi stat aici în genunchi, rămâneam oarecum suspendați într-o zonă statică și uitam că ridicându-ne în picioare, mergem la ale noastre. Nu! Aici am rămas în picioare ca atunci când mergem la ale noastre să rămânem în atitudinea de rugăciune din biserică! Ce înseamnă atitudinea de rugăciune din biserică?! Această atitudine care ne dă o stare de pace care este în noi! Noi nu am ridicat ochii către Maica Domnului ca să facă ea ceea ce nu putem să facem noi! Am ridicat ochii ca să o admirăm și să facem și noi ceea ce a făcut ea! Dar știm noi ce a făcut ea? Este foarte simplu! Nu a făcut ceva rupt din realitatea zilelor noastre, dacă suntem părinți, trebuie să facem și noi ce a făcut ea, în calitate de părinți, dacă suntem bunici, la fel, dacă suntem la catedră, la fel, să facem ce a făcut ea și mai ales cum a făcut ea, fără să cârtească, fără să dea sugestii nici măcar lui Dumnezeu, cum să facă lucrurile, așa cum dăm noi sugestii în toate rugăciunile:

– Doamne, aș avea și eu nevoie că tot depun CV-uri de vreo trei luni și am numărat vreo șaptezeci depuse, nu ai vrea Tu să îl așezi pe al meu puțin mai sus față de altele?

Asta este o sugestie, să știți! Dacă Dumnezeu s-ar lua după nebunia noastră, ne-ar face bine într-o zi și a doua zi ne-am da seama că ne-am agățat într-o zonă care nu ne face bine. Încercați să faceți însă altfel, să Îl lăsați pe Dumnezeu să rezolve problemele fără să Îi dați sugestie și El o va face mai bine!

Să vă dea Dumnezeu ca în această seară, nu am pretenție nici măcar până mâine dimineață, să plecați de aici cu încărcătura că aici nu ați stat în genunchi, ci ați exersat statul în picioare ca să ajungeți unde v-ați propus să ajungeți! Dar, o să ieșiți din biserică. Dacă plecați cu autobuzul, veți avea surpriza că o să întârzie, că o să fie niște concetățeni de-ai noștri care nu o să vă lase în pace, o să vă tulbure. Când ajungeți acasă, bineînțeles că o să vi se aducă aminte că ați uitat ce ați promis acum câteva ceasuri că faceți și nu ați făcut. Vasăzică, nimic nu o să fie frumos din punctul dumneavoastră de vedere, dar totul o să fie frumos din punctul de vedere al celui care știe că numai așa se antrenează.

Ce frumoasă este viața atunci când vii de la un antrenament la care ai învățat să nu cârtești, ai învățat că viața este frumoasă numai dacă tu o iei așa cum este! Deja este altceva! Deja, timpul acela pe care îl aștepți în stația de autobuz înseamnă altceva, înseamnă o posibilitate de a mai sta de vorbă puțin cu tine și de a te pregăti pentru… următoarea palmă, care este controlul care te-a surprins și tu nu ai reușit să faci ce era de făcut! Și mergem mai departe! Până unde? Până la Paști! La Paști este maximul pe care putem să îl ajungem, adică acolo ne întâlnim cu Lumina, ne întâlnim cu o zonă în care nu trebuie să mai facem un efort ca să aprindem lumânarea, ci pur și simplu totul este o lumină! Atunci să ne vedem ce facem! Suntem pregătiți pentru asta? Ei bine, acesta este rostul serii de astăzi, rostul de a afla dacă ne-am maturizat sau nu, dacă am aflat de fapt ce înseamnă Postul și pentru ce îl ținem! Chiar credeți că are Dumnezeu nevoie de chipuri triste și trase la față?! Nu vă amăgiți! Dumnezeu nu ne vrea nici proști, nu ne vrea nici să ne târâm pe fața pământului, nici să intrăm în panică, nici să stăm tot timpul îngrijorați! Dumnezeu ne vrea așa cum ne-a urat: ”Bucurați-vă!”

Am reușit?! Să nu credeți acum că dacă este Post, de acest ”Bucurați-vă!” trebuie să ne aducem aminte numai după Înviere! Nu. Trebuie să știm să ne bucurăm și de Post, să ne bucurăm că putem posti! Mi-aduc aminte acum vreo cincisprezece ani, cred, am avut o încercare mai dificilă, așa, și când mi s-a mai dat voie după vreo două, trei luni să sar coarda, că eram cu plămânii și nu aveam voie nici să sar coarda și să merg pe bandă, am spus:

– Doamne, niciodată nu Ți-am mulțumit, atunci când puteam să fac mișcare, că pot să fac mișcare!

Tare multe sunt lucrurile pe care noi nu le cuantificăm pentru că nu am învățat! Nu degeaba se spune că un om sănătos are o mie de griji și un om bolnav are o singură grijă, că e bolnav! Chiar vreți să aveți numai o grijă?! De ce să aveți o mie de griji când puteți să aveți numai una singură, dar nu aceea că sunteți bolnavi, faceți abstracție de asta! Deci putem să nu avem o mie de griji! Da, putem să avem numai o grijă, aceea a noastră și toate celelalte se vor adăuga nouă! De ce suntem îngrijorați? Păi, suntem îngrijorați în primul rând de ceea ce ni se induce. V-am mai spus și acum vreo săptămână, dacă v-ați întrebat sincer dacă în rezervoarele dumneavoastră de benzină sau motorină există vreun produs care a trecut prin Strâmtoarea Ormuz. Vă spun eu: nu! Dar ni s-a spus că da! Ni s-a spus că o să ajungă două sute de dolari barilul! Dacă întrebi pe cineva pe stradă, cred că habar nu are ce este aia baril și că benzina și motorina în America se pun la pompă cu galonul, care nu înseamnă un litru, înseamnă patru! Dar de ce ne-ar interesa lucrurile acestea?! Pentru că ni se induc!

Haideți măcar în seara aceasta, încercați să treceți dincolo, chiar dacă vă uitați la știri, eu mă uit din obligație, trebuie să știu neapărat să dau niște răspunsuri să îi încurajez pe oameni pentru ceva anume, să văd ce doare, ca să știu și eu, nu poți să dai antidotul dacă nu le știi pe toate, e teză, sinteză, antiteză, trebuie să le știi pe toate ca să poți da o formulă! Chiar credeți că emisiunea de știri de la ora cinci nu ar avea subiecte și pentru alt gen de informații decât numai mortul sau rănitul sau înjunghiatul de la ora cinci?! Ar avea, dar nu fac rating! Faceți-l dumneavoastră, când încep știri de genul acesta. Vă dau un canon: găsiți trei lucruri frumoase pe care le-ați auzit sau pe care le-ați văzut astăzi! Vă spun ceva. Nuanța de verde a gazonului este diferită în fiecare zi, este o știre! Faptul că am văzut, pe Strada Unirii, un cais înflorit, este o știre! Faptul că astăzi am început demersul pentru înscrierea la Grupa Pregătitoare a nepotului meu Aris, este o știre. Da, o să spuneți că este pentru mine! Nu. Este pentru toți cei care privesc zâmbetul meu! Este o știre.

Știrea este dincolo de ceea ce ni se induce nouă a fi. Este frumusețea creației lui Dumnezeu și încă o dată vă spun, pomenindu-l pe sfântul mărturisitor părintele Stăniloaie, creația lui Dumnezeu este mai mult decât credem noi, inclusiv Dumnezeu ne-a creat imaginația ca să ducem mai departe creația Lui! Da, vedeți un nor frumos, imaginați-vă ce este după el! Asta înseamnă să creați, împreună cu Dumnezeu, o atmosferă plăcută! Uitați-vă la un fir de iarbă și imaginați-vă cum va arăta și prin câte nuanțe va trece până în toamnă! Se spune că Van Gogh putea să distingă trei sute de nuanțe de verde. Gândiți-vă că sunt oameni frumoși la care ne putem raporta! Suntem la un nivel la care eu personal mai amestec verdele cu albastru, că așa sunt eu, mă rog, nu le am chiar pe toate, dar important este că mă străduiesc să văd dacă a avut astăzi cinci centimetri, mâine poate are cinci centimetri și jumătate, culoarea mai puțin, că nu prea mă pricep, dar măcar văd că Dumnezeu are o creație frumoasă!

Acestea sunt știrile, aceasta a fost săptămâna a cincea din Post și încet, încet ne pregătim de săptămâna a șasea cu Floriile, cu acea bucurie de Post și Săptămâna Patimilor care nici măcar nu mai este de Post, este dincolo, după atâta antrenament, hrana ar trebui să fie ceva dincolo de preocupările noastre, să fie un prilej de a sta cu cineva la o cafea, la un pahar cu apă și a te uita și a depăna inventarul știrilor frumoase! Eu o să îi spun despre gazon, el o să îmi spună despre cireșii în floare și o să fie frumoasă viața pe cât o lăsăm noi să fie frumoasă! Dacă vine cineva așa-zis realist și spune:

– Hai, măi, terminați cu prostiile!, noi o să îi spunem:

– Bine, mulțumesc, mergi mai departe! Noi vrem să rămânem proști, că așa ne place nouă, ce ai tu cu noi?!

Eu aș vrea să rămân în naivitatea pe care mi-am protejat-o foarte mult, în vulnerabilitatea pe care mi-am exersat-o foarte mult, pentru că așa cred eu că vrea Dumnezeu de la mine. Să nu vă luați după mine! Să faceți ceea ce vă place la mine dar fără să vă oblige cineva! Dacă cineva vrea să înțeleagă unde este bucuria mea, pot să îi spun. Bucuria mea este creația lui Dumnezeu, la care mă uit altfel decât se uită televizorul.

Eu una, pot să vă mărturisesc că acele trei lucruri frumoase pe care părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, ne-a dat canon să le aflăm, vin într-o minunată completare a canonului său cu recitirea unei cărți și aplicarea a ceva din ceea ce am citit. Ei bine, cartea mea a fost ”Magia”, a Rhondei Byrne, despre recunoștință în forma ei aplicată zilnic, așa că merg mai departe, cum spune părintele!

Astăzi de dimineață, ridicând ochii spre cer, Dumnezeu mi-a făcut cu mâna unduind ramurile înverzite ale unei salcii din vecini, amintindu-mi că vin Floriile! Am fost pentru prima dată la Acatistul Bunei Vestiri, prilej de mare bucurie și emoție pentru mine. Venind acasă de la biserică, m-am bucurat privind marea sclipind tainic pe înserat și chiar dacă drumul mi-a fost deviat de o avarie RAJA, care părea să vestească lipsa apei acasă, am găsit apă la robinet, iar în drumul ocolitor am admirat narcise și zambile crescute mari și frumoase în grădina unui bloc.

Mersul la biserică nu este comod, pentru mine, cel puțin, dar întâlnirea cu părintele Marius, cu zâmbetul și îmbrățișarea sa, cu cuvântările sale care îmi aduc multă bucurie prin ascultarea, trăirea, scrierea și împărtășirea lor cu dumneavoastră, cei care le citiți, înseamnă rostul meu special, pentru care Îi mulțumesc bunului Dumnezeu! Îi mulțumesc părintelui Marius pentru ajutor, pentru răbdare, pentru îngăduința de a-i scrie cuvântările aici, dar și pentru că de la biserică pleci spre casă viu! Poate de aceea mai apar și… contrele, provocările de a vedea frumusețea vieții în lucrurile mărunte. Tocmai pentru că suntem mai vii le remarcăm, altfel, lipsa apei, taxele și războaiele transformă repede Paștele în Crăciun, fără alte emoții decât cele negative.

Îi mulțumesc Nadjei Iancu pentru înregistrarea cuvântării părintelui Marius, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.facebook.com/nadja.iancu/videos/977841131999149, dar și pentru fotografiile care au făcut această poveste încă și mai frumoasă!

Vă mulțumesc că ați avut răbdarea și curiozitatea de a citi aceste rânduri și sper că v-ați bucurat de cuvintele părintelui Marius, măcar la fel de mult ca mine.