Zâmbete… croșetate

O mamă-mare și un cățel mic mi-au înveselit dimineața de ieri, chiar când aveam mare nevoie de asta! Îmi plac mult câinii și profit de orice ocazie pentru a-i admira, așa că recunoscând de la distanță un Yorkshire terrier, abia așteptam să se apropie din sens opus! Mi se părea ceva în neregulă cu boticul lui negru și mai mic decât în mod normal. Bunica îl purta în lesă în pas domol, al ei, căci al lui era mărunt și grăbit ca nu cumva să rămână în urma stăpânei! Știți, ea făcea un pas cât el făcea zece!

Nu mică mi-a fost mirarea să văd că mititelul avea botniță! Și nu orice fel de botniță, ci una neagră și… croșetată! Personalizată de bunică! Cu urechile în sus dar lăsate ușor spre exterior, ca și când vroia să își arate năpasta care-l lovise în cap, cățelul arăta tare necăjit cu chestia aia la gură, dar ținea pasul cu stăpâna, indiferentă la suferința lui dar mulțumită foarte că rezolvase problema! Se știe că în general, câinii de talie mică sunt și cei mai… mușcăcioși, așa că femeia își croșetase soluția, pe măsura mușcăturii! Până la urmă, mică sau mare, mușcătura e la fel de dureroasă și sperie, mai ales dacă ne gândim la copilașii care crezând că e un cățel ca o jucărie s-ar fi trezit… compostați!

Mi-a stârnit un zâmbet această apariție matinală, o mamă-mare și un câine mic și  le mulțumesc pentru asta. Vezi tot mai rar câini în lesă, după dispariția invaziei din anii ’90, când toți aveam câte un exemplar de rasă cât mai rară la plimbare! După anii comunismului în care majoritatea locuiam la bloc și erau la modă de-alde Pichi, de la… pichinez, imediat după Revoluție a fost o descătușare din trecutul miniatural și au apărut tot felul de câini de talie mare încât nu prea știai cine plimba pe cine, câinele pe stăpân sau invers! Au dispărut acei ani și am rămas cu invazia de maidanezi corciți cu respectivele rase, dar cei doi de ieri dimineață mi-au amintit de un banc din acei ani.

Un ciobănesc german a văzut că la poarta vecină casei lui scria ”Câine rău” și a vrut să își cunoască vecinul. A lătrat la poartă cum numai un câine lup poate să latre, cu aplomb, iar de dincolo a apărut… vecinul, un Yorkshire terrier!

– Tu ești câinele rău?!

– Da, a răspuns vădit rușinat micuțul vecin.

– Nu pot să cred! Și de ce ești rău?

– Nu mănânc tot din farfurie.

Sper că zâmbetul pe care mi l-au stârnit bunica și cățelul ei cu botnița croșetată să vă înveselească și vouă ziua prin povestea mea. Ei nu și-au propus să mă facă pe mine să zâmbesc dar au reușit. Niciodată nu știm cum devenim inspirație sau prilej de frumoasă aducere aminte celorlalți! De fapt nu trebuie să facem lucruri ca să le fim altora exemplu, ci pur și simplu trebuie să trăim așa cum ni se potrivește nouă și dacă asta place și altora și îi inspiră, atunci cu atât mai bine și mai frumos! Oricum, admir inventivitatea aceasta pur românească de a… croșeta soluții la orice problemă, în ciuda poveștii cu drobul de sare!

Pixabay picture