Să vorbiți ce se cuvine!

– Vreau să îți spun un secret,

În șoaptă, foarte încet,

Iubesc și eu o fetiță,

De la noi din Grădiniță.

E mai mare decât mine

Și să-i spun îmi e rușine,

Așa că tare aș mai vrea

Să-mi spui cum să fac cu ea.

– Spune-mi, e prietenoasă,

Îndrăzneață, rușinoasă?

Vorbește măcar cu tine

Sau nasul pe sus și-l ține?

– Este mereu zâmbitoare,

De-aia-mi place-așa de tare,

Cântă, râde, face glume,

Bucură întreaga lume!

– Măi, dar chiar m-ai zăpăcit!

Am nepot îndrăgostit!

Nu te teme să-i vorbești,

Dar vezi să te și oprești!

Și eu am fost rușinos,

Însă mi-a fost cu folos,

Buni-a ta m-a învățat

Să fiu mult mai cumpătat,

Că vorbeam fără-ncetare

Și o oboseam cam tare!

Acum știu să-ntreb, s-ascult,

Asta face foarte mult.

– De-aia taci tu când vorbește

Până când ne zăpăcește!

– Vezi? Învață să vorbești

Că nici tu nu te oprești

Și oi fi tu un drăguț,

Dar ești cam obrăznicuț!

– Buni, tu ai auzit

Tot ce noi doi am vorbit?

– Păi, mai știu și eu să tac,

Să aflu ai mei ce fac!

– Da, la trasul cu urechea,

Cred că mi-am găsit perechea,

Că și eu sunt tot ca tine,

Semănăm chiar foarte bine!

– Cu Bubu semeni la glume,

Faci să râdă-ntreaga lume,

Așa că drăguța ta

Are și ce asculta!

– Of, acum chiar nu mai pot

Să vorbesc cu Bubu tot,

Să avem și noi secrete,

Să vorbim pe îndelete!

– Lasă că vă-nvăț de bine,

Să vorbiți ce se cuvine!