Cum s-ar uita Dumnezeu la mine?

Vă lansez o provocare! Cum credeți că vede Dumnezeu creația Sa? Credeți că o vede chiar atât de împărțită între musulmani, creștini, yoghini și brahmaniști, budhiști, confucianiști?! Nu, a fost numai o întrebare numai pentru prieteni! Luați lucrurile în serios! Atunci când vă deranjează cineva, așezați-vă numai puțin în locul lui Dumnezeu, că nu se supără Dumnezeu că Îl dați la o parte, El este peste tot, vă face El loc și întrebați-vă:

– Cum s-ar uita Dumnezeu la el? Sau dacă Dumnezeu ar fi în partea cealaltă, cum s-ar uita la mine?

Vă va trece imediat supărarea!

Atunci când constatați că un copil e aruncat când în foc, când în apă, (n.a. Referire la ”Vindecarea Lunaticului”) nu vă mai străduiți să faceți din el ce?! Da, vreți să faceți propria persoană la care nu ați reușit toată copilăria să ajungeți! Doamne, știu atâția elevi de clasa a douăsprezecea care acum se pregătesc, chipurile, să îmbrățișeze o carieră medicală numai pentru că le-a spus mama, care toată viața a fost asistentă medicală, că trebuie să fie ”cineva, ca șefa”! Numai pentru că ea a spus ”șefa” cuiva, toată viața, copilul ei trebuie să fie și el ”șefa” pentru toată lumea! Câți copii nu ar fi vrut să facă un sport de performanță! Nu m-au înțeles nici măcar cei din familie, când am încurajat pe cineva care iubea fotbalul. Le-am spus:

– Lasă-l, măi, să joace fotbal!

– Nu!!! Aia nu e de noi!

Bine! Probabil că eu am fost nemernicul care am îndrăznit să vizualizez că va ajunge ceva de capul lui! Sunt curios ce va ajunge! Dar, mă rog!

Aveți grijă ce vă imaginați! Aveți grijă la necesitatea a ceea ce vă imaginați! Să avem grijă împreună, că Postul este în desfășurare și dacă până acum am crezut că putem și așa mai departe, bineînțeles că în substrat mai există și altceva, cei care își spun:

– Da, da, le-a zis-o! Le-a zis-o ăstora care… Eu postesc așa, liniștit!

Păi, mâine, nu vă speriați că nu o să mai puteți ține Post, că diavolul imediat a inventat un virus, o bacterie și nu mai poți să faci nimic!

Dacă ne asumăm, măi copii, aici este toată povestea, să ne asumăm că avem putere mare dar nu o folosim pentru lucruri mici! Dumnezeu poate tot ce vrea dar nu vrea tot ce poate! Întotdeauna când avem o întrebare adevărată, să ne așezăm în locul lui Dumnezeu, să vedem din partea cealaltă cum se vede!

Cred că una dintre cele mai tulburătoare vindecări care s-au petrecut în timpul șederii Mântuitorului pe pământ a fost aceea a lunaticului! Am apreciat de multe ori faptul că această vindecare este singura care mărturisește despre un tată care aduce pe copilul său să îl vindece.

Nu vreau să mai intru  acum în amănunte de genul feminității care întotdeauna face câte ceva, dar mai apare și câte un bărbat și bineînțeles că toată lumea trebuie să se dea la o parte. Am spus-o numai așa ca să știți că există excepția care întărește regula conform căreia mamele se ocupă de greul familiei. Am spus de foarte multe ori și despre această neputință a Apostolilor care Îl înconjurau pe Mântuitorul, de a alunga demonul lunaticului, un demon care de multe ori îl arunca în apă, de alte ori în foc. V-am vorbit și despre ce înseamnă a-l arunca în apă și în foc, este exact relația dintre un părinte și un copil, atunci când copilul se înflăcărează crezând că numai el are dreptate sau devine sloi de gheață, atunci când nu mai bagă pe nimeni în seamă, găsind el de cuviință că există această posibilitate de a-i pedepsi pe ceilalți, tăcând, dar o tăcere din aceea de sticlă, nu o tăcere smerită, ci una activă, care de fapt activează toată acea toxicitate care se întoarce și în interior, nu numai în exterior.

Am vorbit despre toate acestea și nu aș vrea să mă repet prea tare, astăzi aș vrea să vă vorbesc despre altceva. Nu cumva a patra săptămână din Post, prima de după jumătatea Postului, este exact pentru noi?! Postim noi cu adevărat?! Ne rugăm noi cu adevărat?! Întreb pentru că am constatat în Evanghelia de astăzi că ucenicii, care nu pot fi acuzați de faptul că nu posteau și nu se rugau, erau acolo la Sursă, totuși nu au putut să alunge diavolul. Asta înseamnă că există o credință care poate și o credință care nu poate! Am avut marea șansă să îmi tot expun această credință și i-am învățat pe mulți să se roage și să își imagineze, să vizualizeze, să se pregătească să ceară ca și când au primit și am avut câțiva fii duhovnicești care după câțiva ani de zile ajunseseră să aibă acea privire care în Ortodoxie se numește… zen! Se uitau prin tine!

– Ce faci, frate?!

– Vizualizez că îmi merge afacerea! Toate merg bine!!! Toate sunt minunate!!! O să mai angajez niște oameni pentru că sunt  foarte mulți care depind de mine și văd că le merge bine!

Până la un punct, când s-a tras linie, a venit A.N.A.F.-ul și i-a pus poprire pe conturi, a venit leasing-ul și i-a luat mașinile și a rămas așa! Și a spus:

– Bine, bine, dar eu mi-am imaginat altceva!

Aaa!!! Păi, exact ce se întâmplă astăzi! Nu trebuie să ne ferim să spunem lucrurilor pe nume! De ce nu se întâmplă ceea ce crede cel care și vizualizează, cel care își încarcă bateriile cu toate?! Deja vede că nu numai pentru el este bunăstare, ci pentru toată cetatea! De ce?! Pentru că acest neam de diavoli care se sălășluiește și printre rândurile unor cărți iese numai și numai cu Post și cu rugăciune!

Aaa! Așa de simplu?! Păi, tocmai în asta constă problema! Numai cu Post și rugăciune, adică nu mai… broda tu și altceva pe lângă Post și rugăciune! Nu te mai duce și în alte părți! De exemplu, eu intru în case, mă rog, acum mai rar, dar intram în case noi, extraordinare, se auzea ecolul când spuneam câte ceva, deși știți că eu nu mă apuc să țip, era totul frumos, se vedea că era o casă! Hei, după un an de zile se făcea iar luna martie și abia, abia dacă mai intram eu pe lângă mobilă, pe lângă carpete, pe lângă statuete, pe lângă artă neagră și așa mai departe, nu mai aveam loc! Exact despre asta este vorba! ”Decât numai cu Post și cu rugăciune”! Nu mai puneți, măi copii, și altceva! Adică, la Post, ce Post pot să țin eu?! Miercurea și vinerea?! Bun! Atâta pot! Dar dacă tu o iei de lunea:

– Astăzi, până la ora trei, la patru, nu mănânc nimic!

Bineînțeles că diavolul atât aeșteaptă, o promisiune de genul acesta și gata, te-a făcut! Începe să îți fie foame din orice și, în loc să spui că atâta poți, adică numai cu Post și rugăciune, la ora nouă dimineața te-a apucat foamea aia care trebuia să te apuce pe la patru după-masă! Asta înseamnă să faci mai mult decât ți se cere! Exact ca Neeman Sirianul, împăratul Siriei, care lepros fiind, a aflat că există totuși o salvare la Elisei, ucenicul unuia Ilie, care se suise la Cer cu carul de foc! Și a trimis emisarii și el a venit mai încet, așa, că, deh, lepra era lepră, putea să își piardă din membre, că așa e lepra și mergea încet, dar emisarii s-au dus și s-au întors cu vestea de la Elisei, care le-a spus foarte clar:

– Întorceți-vă și spuneți-i Luminăției Sale că nu este nevoie decât să se ducă la apele Iordanului, că sunteți prin zonă!

Nu era niciun conflict pe vremea aceea!

– Să se afunde de șapte ori și asta e tot!

Hei, când a auzit Neeman Sirianul, ditamai împăratul, le-a spus emisarilor:

– Măi, stai așa puțin, eu trebuie să mă duc să îmi spună mie ce să fac! Nu se poate așa ceva!

Numai că un emisar fiind luminat de Duhul Sfânt i-a spus:

– Luminăția Voastră, dar dacă vă spunea să înconjurați pământul de șapte ori, o făceați?

Și a înțeles mesajul, s-a scăldat în Iordan și s-a curățat de lepră!

De ce nu suntem noi în stare să facem lucruri simple?! Pentru că am învățat prea mult și prea prost! De ce nu suntem noi în stare să avem încredere în noi?! Pentru că ni se pare nouă că a avea încredere în tine, în primul rând trebuie să recunoască tot cartierul, la început, după care tot orașul, toată țara și toată lumea!

De ce nu facem noi lucruri simple?! Tocmai pentru că suntem înclinați să credem că acum, noi, postitorii, suntem cu un cap mai deasupra! Și nu este așa! Azi ne învață Mântuitorul că nu este așa, știți, după ce l-a vindecat pe lunatic, dar l-a vindecat și pe o mărturie, că atunci când a venit tatăl cu copilul de mână, a spus:

– De poți face ceva, ajută-ne, avându-Ți milă de noi!

Și Mântuitorul i-a spus:

– De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede!

– Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!

Adică, mi-am recunoscut că nici credința nu este chiar așa de strălucită, am și momente de necredință, ajută-mi necredinței mele și pe această mărturie, i-a dat drumul copilului. Dar copilul, după ce diavolul l-a scuturat bine, l-a aruncat așa de tare și a rămas jos încât toți credeau că a și murit, dar s-a ridicat și a plecat acasă sănătos!

Credința aceea pe care a testat-o Mântuitorul la tatăl copilului este cea care ne este testată și nouă, după ce am trecut de jumătatea Postului! De ce?! Ca nu cumva să ne amăgim că Postul și rugăciunile până acum au fost în regulă! Stați să vedeți că încep de săptămâna viitoare Canonul cel Mare, Acatistul Bunei Vestiri, Praznicul cel Mare al Bunei Vestiri! Vai de mine, acum suntem, dacă vine diavolul, numai așa îi facem cu mâna și gata, s-a dus! Și afli că nu s-a dus! Afli că afacerea aceea înfloritoare pe care o vizualizai ca fiind cea mai tare din sud-estul Europei, la început și apoi la nivel planetar, nu este așa! Și atunci, ce ai văzut?! Păi, ce ai crezut!

Aici este problema, ce vedem și ce credem atunci când ne imaginăm! Imaginația să știți că trebuie să fie înconjurată și de realism! Dacă noi ne imaginăm până la un anumit punct, să știți că vine un punct în care imaginația nu mai este suficientă, trebuie să fie împletită cu realitatea! Dacă nu ați tricotat, măcar v-ați uitat la cei care au două andrele și ați văzut că fără a trece dintr-o parte în alta și a schimba rândul, nu puteți să faceți nimic. Păi, unul este firul, altul este andreaua! Firul este visarea, materialul, culoarea care va da puterea modelului, dar andrelele sunt realitatea, fără acele instrumente nu putem să facem mare lucru. A, bine, o să spuneți că sunt și alte posibilități, să folosești degetele și așa mai departe, dar nu vorbim despre așa ceva! Vorbim despre cum să împletim realitatea cu visarea!

De ce nu au putut ucenicii să rezolve problema tatălui cu băiatul?! Păi, cheia ne-a dat-o Mântuitorul, ”acest neam iese foarte simplu decât cu Post și cu rugăciune”! Postul și rugăciunea sunt sigur că înțelegeți, nu trebuie să mai vorbim, ce mânca Învățătorul, aia mâncau și ucenicii, cum se ruga Învățătorul, așa se rugau și ei și totuși, în spatele acestor lucruri stătea neputința?! Dacă era numai neputința, să știți că Dumnezeu poate să treacă și peste asta, dar nu era ceva în minus, era ceva în plus! Elitismul, să mă ierte acum Sfinții Apostoli! Probabil că ei au crezut că sunt aleși din lume și că deja trecuseră și ei la partea vizualizării! Nu erau cărțile acestea despre vizualizare pe atunci, dar sunt sigur că informația circula! Deja se vedeau cu Împăratul, de-a stânga și de-a dreapta, de altminteri o să vă spun peste două săptămâni, cine să stea de-a stânga și de-a dreapta când vei veni în Împărăția Ta, deja își vizualizau Împărăția, locurile, cutumele, programul de audiențe și așa mai departe! Și atunci, Postul lor a rămas undeva, pe… românește, ”a ba”, adică jos!

Problema știți care este? Nu este vorba despre ucenici, este vorba despre noi! Noi, ortodocșii, care atunci când aflăm despre o situație, avem… rețete la toate! Când aflăm că cineva nu postește, deja l-am anatemizat! Când am aflat că cineva nu a putut să vină la biserică pentru că a ajutat un vecin, nu mai are ce căuta! Când am aflat că cineva nu a fost chiar la toate deniile din săptămâna întâi din Post, aproape că nu îl mai primim la săptămâna a cincea! Da, așa suntem noi, ortodocșii! Și ne mirăm după aia de ce nu putem să alungăm duhul! Păi, dacă l-am lipit de mândrie, de elitism și de părerea de sine, că deja vedem Cerurile deschise, nu în sensul Sfântului Arhidiacon Ștefan, ci în sensul nostru, deja vedem toată lumea la picioarele noastre! Credeți că acolo trebuie să ajungem noi, să fie lumea la picioarele noastre?! Nu! Noi trebuie să fim sub creație! Frumos spunea părintele Arsenie, Dumnezeu să îl odihnească:

– Tată, să fii sub ultimul vierme al pământului, asta înseamnă smerenie și asta înseamnă dacă vrei să te mântuiești!

Dacă vrei să te asculte viermii sau să te asculte leii și leoparzii, asta nu este creația lui Dumnezeu, ci pur și simplu trebuie să fim atenți dacă nu cumva ne-am amăgit! Aceasta este o duminică în care chiar putem să tragem linie și să vedem cu ce ne-am amăgit. Aflăm foarte simplu. Adică, când a început Postul, unde am vrut noi să fim în duminica a patra din Post, pe 22 martie, fix? Am vrut să avem cu cinci kilograme mai puțin, am vrut să avem o epidermă foarte… mărturisitoare a unui postitor adevărat, ne-am vizualizat că deja suntem șefi de catedră sau, mă rog, fiecare cu boala lui și nu a ieșit! Și nici nu o să iasă, pentru că visul acesta nu este un automatism! Măi copii, credeți-mă, am citit toată literatura în privința acestui principiu și știu și pe cine am în față, despre vizualizare, este superb acest principiu, este minunat, dar nu funcționează cum cred oamenii, că deja m-am văzut și am trecut dincolo! Păi, poți să treci și prin ușile încuiate cu vederea, dar vei ajunge dincolo de ușile încuiate și cu trupul, dacă va fi nevoie!

Nu suntem așa de nebuni să facem numai hipnoză de stradă, ca să dea bine la mândria noastră! Nu. Totul se face vizualizând corect! Cum să vizualizăm corect?! Păi, în primul rând să vedem locul pe care îl merităm conform strădaniei, conform invidiei altora, conform multor lucruri și conform unor protocoale! Acum, eu nu pot să mă văd patriarh pentru că sunt căsătorit, slavă Domnului am o familie, dar dacă nu aș fi atent, m-aș vizualiza acum cu trei mitre pe cap, ”Papa cu-a lui trei coroane puse una peste alta”! Și atunci, să mă mir de ce nu s-a întâmplat?! Păi, nu e de mirare!

Știți ce vreau să învățăm noi împreună, astăzi? Că absolut totul se petrece frumos atâta vreme cât este nevoie să se împlinească! Dacă ar fi nevoie ca noi, de astăzi până la Florii, să nu mâncăm, nu ar fi nicio problemă. Dar dacă eu mă vizualizez ca un postitor stând într-un picior într-un stâlp ca Daniil Stâlpnicul, să aștept eu Floriile, acolo și nu mă dau jos și nu beau apă și nu mănânc nimic, mâine, deja, am căzut singur!

Știți care este toată problema cu această mergere pe linia credinței? Sfinții Apostoli au mers pe linia credinței până spre Golgota. Măi tată, au dispărut! În afară de Sfântul Ioan Evanghelistul, au dispărut! Când au aflat că a înviat Învățătorul, ei unde erau? În foișorul de sus, sub cheie, lacăte, cifru, tot, ascunși! Până acolo merge credința, să știți, dacă nu suntem atenți! Ei, despre care s-a și mărturisit că nu au putut să vindece, nu au înțeles nimic după ce au văzut că se putea vindeca cu tot ceea ce aveau ei la îndemână, nu au luat niciun act! De ce?! Pentru că Mântuitorul le-a spus:

– Mergem acum la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor păcătoși și Îl vor omorî și a treia zi va învia!

Nu au fost în stare nici măcar să asculte până la capăt! Când au auzit că Îl vor omorî, imediat le-a luat curentul! Le-a luat curentul ca și când s-a terminat mandatul, nu te mai bagă nimeni în seamă! Noi ai cui suntem? Asta este! Acum vă dați seama că știu ce vă spun, nu au fost în stare să asculte până la capăt, ”și a treia zi va învia”! Dar pentru ei, ”a învia” ce însemna? Însemna să instaureze un nou mandat, să instaureze noua protipendadă, să se încheie noile contracte cu Statul și așa mai departe! Nu s-a schimbat, măi, nimic! Nu s-a schimbat nimic! Păi, credincioși din ăștia vreți să fim noi?! Păi, dacă suntem așa, eu mă las păgubaș!

Aș vrea să vă învăț să credeți cu adevărat dincolo de vremuri și de vremi, dincolo de timp, dincolo de spațiu, dincolo de orice! Și dincolo de 12 aprilie, adică dincolo de Paști! Să nu credem acum că despre Post vorbim numai în perioada asta! Bucuria de a te înfrâna, bucuria de a fi cumpătat este dincolo, este într-un moment în care noi trebuie să fim pregătiți când vom ajunge acolo, dacă vrem să ajungem acolo! Dar dacă noi le facem așa, numai din mandat în mandat… Mâine, de exemplu, o să fie Canonul Sfântului Andrei Criteanul, o să treacă și ziua de mâine! Am rămas cu ceva? Dacă aflăm în seară că puteam să fim mai buni și nu am fost? Asta era întrebarea cea mai importantă de la spovedanie de la părintele Arsenie, Dumnezeu să îl odihnească:

– Frate, ai putut să faci o faptă bună și nu ai făcut-o?

Vai, toate lucrurile pe care le făceai deja începeau să aibă o altă perspectivă! Așa este și cu credința aceasta, ce vă învăț eu, aici! Vă învăț că tot ceea ce știm, tot ceea ce am adunat în hambarele minții noastre, chiar și ale emoțiilor noastre, nu au nicio valoare dacă nu știm să le și folosim! Adică, noi credem ca și când am primit, dar în acest drum ”credem ca și când am primit” există un mic cârcotaș care se ascunde în spatele unui obicei sau al unui reflex educațional și începe mintea să joace feste:

– Măi, dar dacă nu o fi chiar așa?!

Începe o nesiguranță și s-a terminat! După aceea, degeaba te întrebi de ce nu ți-a ieșit! Păi, imaginea aceea nu are cum să se fixeze! Eu am lucrat cu fotografia alb negru, când eram la Seminar, vorba aia, ca să câștig un ban și erau două soluții, se revela cinci secunde, șapte secunde, dacă o țineai prea mult se ardea și dacă o scoteai de acolo și nu o introduceai într-un fixator, nu rămânea imaginea fixată! Atunci, degeaba credeam eu că am buzunarele pline că deja am vândut pozele respective, că rămâneam numai la nivelul la care nu am fost în stare să aplic un mic amănunt, fixarea! Câteodată este cel mai important amănunt. Bine, dacă erau revelate corect și dacă erau urmate așa cum trebuie celelalte proceduri!

Eu vreau să vă spun că nu este nimic prin sine, nici credința, nici Postul, nici venitul la biserică, nici modul de viață într-un fel sau în altul, cât este sinceritatea cu care vă așezați, măcar din vreme în vreme, acolo de unde nădăjduiți că vede Dumnezeu și vă uitați la ceilalți cu ochii Lui și judecați cu mintea lui Dumnezeu. Atunci veți scăpa de orice înseamnă îngrijorare și atunci veți înțelege mai bine ce este cu prețul petrolului, ce este cu T.V.A.-ul, ce e cu taxele, ce e cu una și cu alta. Și închinați-vă evlavios și spuneți:

– Mulțumim, Doamne, că nu e războiul chiar între noi, pentru că dacă suntem încă pe pace, mai putem să le ducem!

Cineva se văita, acum câteva zile, că a crescut una, alta și așa mai departe și i-am spus:

– Singura strategie pe care ți-o propun este să constați cât de mult te iubește Dumnezeu.

– Aoleu!

– Da, înseamnă că Dumnezeu are încredere că vei putea să îți câștigi existența și în condițiile acestea mai aspre decât cele de anul trecut!

– Păi, adică?!

– Păi, adică, Dumnezeu când cere ceva, să știi că și dă ceva! Dar dă atâta vreme cât tu nu îți pierzi vremea judecând ce bine era dacă nu se schimba sau cu calculele tale!

Aș vrea ca aceste trei săptămâni câte au mai rămas până la Paști să fie unele în care să ne trezim, să nu ne mai amăgim, să nu ne mai lăsăm amăgiți de alții, așa cum v-am mai spus în termenul sportiv, să nu plecăm la fentă! Totul va fi bine și tot ceea ce am vizualizat despre Paști că ne va găsi Paștele schimbați, chiar ne va găsi schimbați, pentru că ce v-am spus eu despre vizualizare nu este împotriva ei, ci este împotriva raționalizării a tot ceea ce înseamnă vizualizare! Trăiți imaginea! În momentul în care ați văzut Paștele, deja să aveți toată emoția sărbătorii, tot întunericul acela venind spre lumină, ”Veniți de primiți lumină”! Să treacă un fior al unei perioade pe care am depășit-o, atunci se va întâmpla ceea ce vizualizăm, dacă vizualizăm așa ceva! Să ne vedem adunați cu cei ai casei, să vedem cum lumea nu mai spune că mâine se duce la serviciu pentru că este o zi liberă! V-ați gândit și la bucuria asta, vreodată?!

Viața noastră este făcută cu bucurii mărunte! Nu așteptați acum să câștigați la Loto pentru că s-a stabilit de către frații pe care îi citez foarte des și mi-e tare drag de ei că în șase luni de zile, neuronal vorbind, toată chimia din organismul unui om care a muncit normal șase luni de zile și cea din organismul unuia care acum șase luni a câștigat un milion de euro este asemănătoare, adică… identică! Deci, în șase luni trece! Orice bucurie trece! Important este nu să câștigi, important este cum te vei simți după ce ai câștigat, dacă ai cîștigat altceva decât banii, dacă ai câștigat altceva decât influență sau crezi tu că, gata, acum stai liniștit să vină pensioara și mergem mai departe! Știu și foarte mulți pensionari care se plictisesc efectiv! Ei au crezut că dacă vine pensia, care este una… adevărată pentru unii, pentru foarte puțini, bine mersi o să se simtă bine că nu mai pleacă de acasă! Atunci îți dai seama că, de fapt, bucuria cea mai mare a unei zile este că ai unde să pleci de acasă și asta te oprește și te întrebi:

– Măi, dar ce am făcut?! M-am vizualizat la pensie și nu este așa!

Păi, te-ai vizualizat greșit! Când ți-am spus eu că după pensionare nu vei vedea lumea decât dacă ai din timpul muncii pașaport și dacă îți faci excursii încă din timpul activității?! Când ți-am spus eu că nu o să citești toată biblioteca aia cu coperți frumoase de la tot felul de promoții, dacă nu ai citit măcar un autor complet?! Nu m-ai crezut! Păi, în asta constă bucuria despre care ne spune astăzi Mântuitorul, ”decât numai prin Post și rugăciune”! Nu ne trebuie mai mult! Noi, din păcate, vrem să ne ducem de șapte ori să ocolim pământul ca să aflăm ce?!

Acum mai e o nebunie, ce facem cu Israelul! Măi copii, stați, măi, liniștiți! Dacă o fi așa cum cred eu, am să vă aduc Tipicul Bisericesc tipărit în 1976, după care am învățat eu la școală, să vedeți de unde se ia lumina, ca să înțelegeți și dumneavoastră! De pe Sfânta Masă! Măi, Sfânta Masă a mea este legată cu Sfântul Mormânt într-un mare fel! Nu trebuie să vină avionul, știu ce vă spun!

Vă mulțumesc tare mult că mi-ați îngăduit să fiu sincer. Tare îmi place să fiu și vulnerabil, câteodată! Vă mulțumesc tare mult că mi-ați îngăduit să ne bucurăm împreună de acest mare dar al bucuriei că suntem într-un Post și că acest Post va trece și va veni și altul, dar va veni pentru un alt gen de om care suntem datori să fim tot noi!

Programul săptămânii acesteia să știți că este unul foarte delicat, v-am mai spus, căzând Praznicul Bunei Vestiri miercuri, în săptămâna a cincea din Post, mâine de la ora patru după-masă se face Canonul Sfântului Andrei Criteanul, complet, miercuri vom avea Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, de data aceasta prilejuită de sărbătoarea mare a Bunei Vestiri și vineri dimineață vom avea Sfântul Maslu, iar seara vom avea Acatistul Bunei Vestiri, rânduiala specială din săptămâna a cincea din Post. Așadar, o săptămână superbă, o săptămână în care vă recomand să vă găsiți propria personalitate! Nu vă propuneți să fiți în altă parte, dar dacă trebuie să fiți în altă parte, cu siguranță că dacă înțelegeți mesajul, veți fi odată cu noi și în gând cu noi!

Tot ceea ce se întâmplă frumos să știți că are o singură direcție, spre Cer! Dar, dacă noi vrem neapărat să facem autostradă ca să ajungem spre Cer, nu o să ajungem, mai vine vreo zăpadă și Autostrada Soarelui, de-aia îi spune a soarelui, că nu merge pe zăpadă! Degeaba faceți autostrăzi, faceți-vă gândurile frumoase, vizualizați ceea ce trebuie vizualizat și să vedeți ce frumoasă este viața!

Încet, încet ne apropiem de Paști și copiii noștri o să fie foarte bucuroși că se mai măsoară, să știți că vă spun un secret, am văzut doi, trei copii care anul trecut și-au lăsat niște semne, ei nu știu că i-am văzut! Și-au lăsat pe ziduri semnele! Vai, ce frumos! Superb, să lași semn ca la anul să vezi cât ai crescut! E minunat! Să vă dea Dumnezeu putere de a constata realitatea! Puteam să trec pe lângă acei copii, dacă nu eram unul care să mă uit așa, puteam să trec mai departe, dar peste așa ceva nu poți să treci! Face mai mult decât Postul! Mărturisirea aceasta a mea către dumneavoastră face mai mult decât orice slujire în 33 de ani de preoție! Vă urez să începeți să vedeți creația lui Dumnezeu! Creația lui Dumnezeu este în orice gest, în orice lucru frumos, în orice situație pe care ne-o lasă Dumnezeu să o vedem, să avem ochi să o vedem!

Minunată această poveste a părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, căruia îi mulțumesc că mi-a ridicat mingea la fileu, cum spune dânsul, pentru că în timp ce copiii pe care i-a văzut lăsând semne pe zidul bisericii își constată de la an la an creșterea, noi, cei care am crescut, am putea lăsa semne ca să vedem cât am crescut sufletește și, uneori, cât am descrescut trupește! Spun și eu pentru mine, cel puțin! Îi mulțumesc părintelui Marius pentru poveștile acestea trăite la limita dintre zâmbet și lacrimă pe care mă îngăduie să le scriu aici așa cum le simt, pentru a vi le oferi în dar spre a fi citite și trăite!

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a făcut acest dar neprețuit al scrisului care îmi aduce atâta bucurie și pace!

Îi mulțumesc Nadjei Iancu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.facebook.com/nadja.iancu/videos/897993363050243 și care mi-a permis să o scriu și să o înfrumusețez și cu câteva imagini!

Vă mulțumesc tuturor celor care aveți răbdarea și curiozitatea de a citi aceste rânduri. Este extraordinar, mai ales când pare că toată lumea se grăbește!