O mamă-mare și un cățel mic mi-au înveselit dimineața de ieri, chiar când aveam mare nevoie de asta! Îmi plac mult câinii și profit de orice ocazie pentru a-i admira, așa că recunoscând de la distanță un Yorkshire terrier, abia așteptam să se apropie din sens opus! Mi se părea ceva în neregulă cu boticul lui negru și mai mic decât în mod normal. Bunica îl purta în lesă în pas domol, al ei, căci al lui era mărunt și grăbit ca nu cumva să rămână în urma stăpânei! Știți, ea făcea un pas cât el făcea zece!

Joia de după miercurea (ne)alarmării a debutat în forță! Nici nu mă dezmeticisem bine că a fost noapte și este dimineață și am scăpat nealarmați, că am auzit o gălăgie infernală venind din stradă, un cor de voci masculine care păreau că își interpretează partitura fără vreun… exercițiu prealabil și, evident, fără dirijor! Erau atât de vocali încât am crezut că mi-au invadat curtea, dar până să ajung la geam pentru mai multă… claritate, am primit lovitura de grație!

Mi-era dor să țin în mână un crin! Mi-a fost foarte greu în ultima vreme să țin cont de multe lucruri. Mi-era dor să îmbrac aceste veșminte, cum mi-este dor să port un veșmânt care mi-e tare drag, cu înflorituri populare. Îmi e dor să leg cu tricolor busuiocul. Până acum a trebuit să mă abțin, că au fost confiscate aceste simboluri de altcineva.

Ne pregătim să încheiem Săptămâna Altfel, o săptămână în care ne-am străduit să facem ceea ce poate că nu am făcut până acum dar cu siguranță vom face mai bine, data viitoare. Această seară a Prohodului a fost o seară a întâlnirii cu noi înșine.