Când orice dur ajunge un blajin

Nu puteam să las Paștele Blajinilor să treacă… nescris, doar că atunci am avut parte de acțiune, iar astăzi, de Sfântul Gheorghe, mi-a venit acest gând, căutându-și împărtășirea. Poate că generația celor pupați sau mângâiați de părinți doar în somn a cunoscut astfel de… duri, iar acum, de Paștele Blajinilor, i-a pomenit și i-a transformat în blajini.

A fi blajin în zilele noastre, a fi blând și omenos, este o virtute care nu trebuie luată ca naivitate sau prostie, de cei… duri, ”trecuți prin viață” și care ”te citesc imediat”, profitând de tine. Este mod de viață care, ca să îl citez pe părintele Marius într-o amintire a sa despre părintele Arsenie Papacioc, trebuie să treacă și prin dârzenie, ”Dumnezeu ne vrea buni, dar nu ne vrea proști”! Revenind însă la ideea transformării durilor în blajini, aceasta trece uneori prin viața care te smerește, prin reinterpretarea amintirilor pe care ”beneficiarii” acțiunilor celor duri o exersează sau pur și simplu și-o descoperă odată cu trecerea anilor. Cei duri devin blajini prin iertare, prin recunoștința dureroasă dar necesară a acelor copii… mângâiați în vis, care, deveniți părinți, au știut să își manifeste iubirea față de propriii copii, crescându-i altfel, bucurându-i și bucurându-se.

Vestea bună pentru durii în viață este că nu trebuie să aștepte trecerea dincolo pentru a fi blajini, vestea bună pentru ”beneficiarii” durilor este că oricât s-ar strădui respectivii să își exerseze duritatea, tot blajini vor ajunge într-o zi! Și apoi, mai sunt și blajini care pozează în duri! Ca în bancul acela cu dobermanul care a vrut să își cunoască vecinul, a bătut la poarta pe care scria ”Câine rău” și în loc să îi deschidă un ciobănesc german, ia ieșit un yorkie!

– Tu ești câinele rău?!

– Da, pentru că nu mănânc tot din farfurie, a răspuns rușinat mititelul vecin.

Sper să vă fi strecurat un zâmbet în suflet, măcar prin gluma de final, dacă nu prin gândul că ei sunt blajini și oricum nu vă mai pot răni, pentru că v-ați făcut mari și curajoși! Vă mulțumesc din suflet că mi-ați dăruit din (ne)timpul dumneavoastră pentru a-mi citi povestioara și poate pentru zâmbet, pentru că nu toți zâmbim la fel… de repede!

E o zi minunată la mal de mare, cu soare blând, răsărit parcă anume pentru Sfântul Gheorghe și pentru sărbătoriți! Voi reveni cu povestea zilei dar până atunci, vă urez La Mulți Ani celor care purtați numele marelui sfânt!

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru acest talant al scrisului și povestitului care îmi bucură sufletul și prin care sper să reușesc să bucur la rândul meu și alte suflete! Hristos a Înviat din nou! Așa îmi place mie să salut în perioada aceasta minunată ”de după”, ca să îl amintesc pe părintele Marius Moșteanu, cel care ne sădește zâmbete și îmbrățișări în suflet, pentru ca apoi, pe drumul spre casă, să presărăm bucurie în întreaga cetate! Vă mulțumesc, părinte, pentru bucuria slujirii și pentru poveștile minunate cu care ne arătați că ”toate se pot întru Hristos” care ne întărește!