Nunta fiului de împărat
Era un copil al unei familii deosebite, toți cuminți, toți așezați, fără nicio falsă modestie, știa copilul valoarea lui, dar avea o nelămurire:
– Tati, am văzut că există foarte multă lume rea, dacă noi ăștia buni i-am omorî pe cei răi, am rămâne numai cei buni?
Și i-a spus tatăl:
– Nu, am rămâne numai ucigași.
În această logică este Împărăția Cerurilor. Ceea ce ni se pare nouă că Dumnezeu nu a făcut bine, că a lăsat pe unul sau pe altul prea mult să ne facă rău, dacă noi am fi în locul lui Dumnezeu, l-am omorî imediat! Nu asta este logica pe care trebuie să o urmăm!
Eu, astăzi, venind mai de dimineață decât de obicei, am fost întâmpinat de vreo trei sau patru enoriași, fii duhovnicești, cu întrebarea:
– Cum mai sunteți?
Am crezut că e o întrebare, așa, de complezență și am răspuns:
– Foarte bine, nu m-am văitat niciodată.
Dar am constatat că au insistat:
– Dar chiar vă este bine?
Atunci când te întreabă cineva de două ori dacă îți este bine, nu ai o oglindă să te uiți repede, dar îți dai seama, în ochii lui disperați, că e ceva în neregulă, așa că am întrebat:
– Dar de ce?
– După părerea mea, nu vă simțiți prea bine.
Și atunci mi-am adus aminte de un lucru extraordinar. S-a dus un nene la un medic și când a văzut analizele, medicul i-a spus:
– După părerea mea, dumneata bei cam mult.
Și omul s-a întors și i-a spus:
– Nu vă supărați dar eu beau după părerea mea.
Cam așa a fost și răspunsul meu când le-am spus că eu mă simt bine după părerea mea. Am crezut că s-a încheiat, dar cu încă doi care m-au întrebat același lucru, m-am uitat și în oglindă, dar cred că m-am uitat tot după părerea mea, pentru că nu mi s-a părut nimic diferit. Dar sunt sigur că cei care m-au întrebat, m-au întrebat cu un rost, nu m-au întrebat degeaba. Contează foarte mult nu de ce m-au întrebat ei, contează cum am răspuns eu și cum nu am intrat eu în panică! Asta contează cel mai mult și cred că aici este vorba puțin despre logica în care ne așează Împărăția lui Dumnezeu.
Dacă cineva se uită la un lucru și exclamă ”Imposibil!” și ai ghinionul să fie român, rămâne că e imposibil, dar dacă este englez și se gândește că ”Impossible” se poate scrie și ”I`m possible”, este posibil! V-am adus aici în zona în care să înțelegeți că dacă între limba română și limba engleză sunt niște limite, vă imaginați că și între împărăția de aici și Împărăția Cerurilor sunt niște limite, care se dezleagă numai în limbajul pe care îl folosim. De ce să nu împrumutăm de colo și de dincolo lucruri frumoase și de ce să nu ne deschidem mintea astfel încât să înțelegem că lucrurile de fapt stau altfel decât credem noi?!
Să nu credem că trebuie să terminăm vreo școală ca să fim pregătiți să facem ceva. Chiar nu trebuie să așteptăm de la școală ca să ne pregătească să facem ceva! Aici am un episod din 1982, la primul meu Crăciun venind acasă ca proaspăt seminarist, când m-am dus la unchiul meu, părintele Miu, Dumnezeu să îl odihnească, ”nene” îi spuneam, și seara urma să ne pregătim pentru ziua următoare, duminică. Și unchiul vine la mine și îmi spune:
– Măriucă, vezi că nea Ion nu vine mâine. Până când o să începem Liturghia, că vine tanti Smaranda, vine cutare, cutare, încropim noi ceva, dar Utrenia cade pe umerii tăi.
Și eu atunci eram foarte liniștit. Eram ca smochinul acela care se bucura de primii muguri, începusem să înverzesc și spuneam:
– N-o să ceară de la mine smochine, că nu-i vremea smochinelor!
Și am început să îi explic:
– Dar nene, știi care e problema? Noi acum cu Muzica Psaltică cochetăm puțin, s-ar putea ca până la Paști să intrăm puțin în Glasul 8, dar începem cu Vecernia, că e mai simplu…
Și unchiul m-a lăsat, m-a lăsat să merg mai departe, m-a lăsat să așez lucrurile într-un fel sau într-altul și a spus:
– Bun, și?
– Păi, am făcut socoteala, cam prin anul III pot să răspund la strană, la Utrenie, fără nicio problemă!
În momentul în care s-a așezat această situație, a devenit dintr-o dată foarte serios, un om mustrător și mi-a adresat o întrebare la care nu aștepta răspuns, o întrebare retorică:
– Și ce, tu crezi că noi o să așteptăm să ajungi tu în anul III până mâine dimineață?! Mâine dimineață ești la strană. La 8 începe Utrenia.
Și am început. Cu ce? Cu ce n-aveam! Pentru că învățătura de astăzi ne dă un răspuns despre ce dăm atunci când nu avem. Dăm din ceea ce suntem. Nu aveam cunoștințele necesare dar eram pe un drum. Eram! Eram pe un drum și de aici am învățat că, într-adevăr, atunci când te cheamă cineva, nu trebuie să te problematizezi dacă îți ajung materialele, dacă o să faci față, dacă știi ceva.
”Nunta este gata, poftiți, că totul este pregătit!”
Ne aflăm în fața unei duminici cu totul și cu totul deosebite, pentru că în rânduiala tipiconală, după duminicile ce au urmat Botezului Domnului, a venit rândul unei pericope pe care Sfinții Părinți au așezat-o în fața noastră de la Sfântul Evanghelist Matei. Și anume, spune că Mântuitorul, într-una din zile, zis-a pilda aceasta: ”Asemăna-se-va Împărăția Cerurilor cu un împărat care a făcut nuntă fiului său și, când totul era gata, a trimis pe slujitori ca să îi poftească la nuntă pe cei invitați. Și nimeni nu a vrut să vină. Apoi a trimis alți slujitori ca să îi cheme și unii s-au dus la țarinile lor, alții la lucrările lor și alții chiar au prins pe slujitori și i-au bătut și pe unii chiar i-au omorât. Atunci s-a înfuriat împăratul, a dat foc cetății și i-a omorât pe toți. Și s-a întors la slujitori și a spus:
– Acum, totul este pregătit. Cei care erau invitați n-au fost vrednici să vină. Mergeți pe la ulițe și pe la garduri și umpleți cămara de nuntă!
Și așa au făcut slujitorii. Au chemat pe toți de la ulițe și de la garduri și au umplut casa și odaia de nuntă și împăratul, venind să vadă invitații, s-a oprit în fața unuia care nu era îmbrăcat de nuntă și i-a spus:
– Tinere, de ce nu ai haine de nuntă?
Și a poruncit slujitorilor:
– Luați-l, legați-l și duceți-l afară, acolo unde este plângerea și scrâșnirea dinților!”
Nimic mai dur, după logica noastră omenească. Dur pentru că, după logica noastră omenească, în nonșalanța unei rezolvări, în mintea noastră așteptam ca tânărul să îi spună împăratului:
– Nu te supăra, dar nu am venit că am vrut. M-au luat ăștia, de pe stradă!
Iar cel care a poruncit să fie legat era cel care trimisese pe stradă să îl aducă la nuntă. Dar ca să putem rezolva problema, trebuie să băgăm cuțitul mai adânc. Într-altă zi, Mântuitorul, mergând și făcându-Ii-se foame și Lui, și ucenicilor, a văzut de departe un smochin de-abia înfrunzit, pentru că, ne spune Sfântul Evanghelist Luca, nu era vremea smochinelor. Și când s-a apropiat, a constatat, cum de altminteri era normal, că nu are roade. Și atunci l-a blestemat și pe loc s-a vestejit. ”Nu era vremea smochinelor”. Singura noastră șansă de a vedea ceva este faptul că toate sunt rupte dintr-o altă logică. Logica omenească ar fi spus foarte simplu:
– E clar că e un act de nedreptate, e clar că se puteau rezolva altfel lucrurile și se cer niște situații absurde. Adică, tu mă chemi, tu constați apoi că nu sunt vrednic de chemare?! Nu am făcut eu cererea aceasta, nu m-am înscris eu la invitația aceasta și tu m-ai dat afară?!
În partea cealaltă era mai simplu: ”Nu era vremea smochinelor”.
Cred că noi ne aflăm aici între două lumi. ”Împărăția Cerurilor se va asemăna cu un împărat care a făcut nuntă fiului său”. Va să zică, nu trebuie să avem pretenția ca Împărăția Cerurilor să aibă logica zilelor noastre, logica pe care am învățat-o la școală, logica pentru care poate că cei născuți mai de mult au luat și vreo palmă de la vreun profesor. Logica aceasta nu mai este valabilă, ci este valabilă o altfel de logică. Și ați spune:
– Cum adică?! Ce fel de logică este aceea care atunci când chemi pe cineva, îl cerți că nu e îmbrăcat cum trebuie, deși n-ai trimis niciun… dress code, nu ai trimis absolut nimic?!
Dacă într-adevăr ai convingerea că lucrurile merg într-un fel și numai într-un fel, că lucrurile se așează într-o anumită poziție după părerea ta și crezi că ești dăruit să faci ceva frumos, sunt convins că vom învăța împreună de ce astăzi, cel adus la nuntă, nici măcar invitat la nuntă, a fost dat afară pe ușa din dos, legat la mâini și la picioare. Atunci vom înțelege că de fapt, noi trebuie să fim îmbrăcați de nuntă mereu, să fim pregătiți mereu și să înțelegem că nu ”zdreanța” de pe noi face parte din dress code-ul societății, ci ce putem să facem cu mintea noastră, cu privirea noastră, cu sufletul nostru, astfel încât, ca niște prestidigitatori, să nu vadă nimeni în spatele trăirilor noastre. După ce ai stat de vorbă două ceasuri cu cineva, dacă îl întreabă careva cum ai fost îmbrăcat, nici măcar să nu știe dacă ai fost îmbrăcat sau nu! Asta înseamnă haine de nuntă, când nu va ști cel cu care ai stat de vorbă cu ce ai fost îmbrăcat! Să dai din ce ai!
Vă propun să vă gândiți puțin filologic la o situație foarte interesantă din limba engleză. Dacă întrebi în engleză pe cineva ”Câți ani ai?”, răspunsul este forte interesant: ”I am 59”, dacă e după vârsta mea, în traducere, ”Eu sunt 59”, nu ”Eu am 59”! Aici este răspunsul! Aici este, de fapt, cheia Împărăției Cerurilor! Aici este tot ceea ce înseamnă legătura dintre a avea și a fi și când am spus că învățăm astăzi ce să dăm când nu avem ce, trebuie să dăm din noi. Și ce să dăm din noi? Să dăm vârsta din noi, să dăm tot ceea ce suntem noi, nu ceea ce avem! Noi nu avem 59, noi suntem 59!
Înseamnă că nu mai este vreme să așteptăm! Diferența dintre un om de succes și ceilalți, între victorie și eșec, o face faptul că omul hotărât, atunci când este întrebat într-o adunare cine este pregătit să facă un anumit lucru, ridică mâna. Știe că experiența lui e numai de 2% și este înconjurat de cei care știu și au expertiză de 98%, dar în momentul în care spune ”Hai”, când cel cu 2% a plecat la lucrare deja știe că trebuie să sune niște subcontractori și să își sune niște colegi care i-au fost șefi de promoție, eventual, pe care să îi angajeze ca să facă ceea ce el este pregătit numai să coordoneze. Dacă vom aștepta ”vremea smochinelor”, o să fim, bine mersi, pregătiți cu sută la sută, nu mai avem doar 2% și când o să spunem că suntem gata, o să spună:
– Dar pentru ce ești gata?!
O să fim ca un măr spre cules în toamnă, pe la Iași, când n-are cine să culeagă pentru că se întreabă de ce să le culeagă, că sunt mai ieftine cele de import și nu le adună nimeni. Asta e ”vremea smochinelor” în care trăim noi, astăzi! Dacă așteptăm ”vremea smochinelor”, așteptăm degeaba.
Atunci când ne dăm seama că putem să ajutăm pe cineva, imaginați-vă că nu trebuie să așteptăm să luăm vreo diplomă în Psihologie sau cine știe ce Științe Sociale, ca să rezolvăm un conflict, dacă putem să o facem! Dacă așteptăm ”vremea smochinelor”, Hristos trece înainte de a veni ”vremea smochinelor” și ne pomenim blestemați dar nu în sensul urât al cuvântului, ci în sensul că am ratat startul. Am ratat startul pentru că nu pentru ”vremea smochinelor” suntem noi pregătiți și așteptați, nu pentru perfecțiune, ci într-un drum către perfecțiune! Imaginați-vă un om care a ajuns la perfecțiune, cunosc câțiva, foarte reci, foarte duri, foarte plini de ei, treaba lor, pe românește, fie la ei, care nu mai au loc în ei să mai citească ceva din ceea ce s-a scris, din ceea ce s-a constatat în ultima vreme. V-am mai spus despre relativitatea asta, de exemplu, în nutriție, cum că acum 30 de ani, morcovul era dușmanul numărul unu al diabetului și acum e prieten cu numărul unu într-o listă scurtă de trei, cum coaja fructelor era sediul vitaminelor și acum este sediul pesticidelor, toate sunt așa, într-o sarabandă, cum se spunea prin anii `60 până prin anii `80 că ne naștem cu 1.500.000 de neuroni și ăia mor în timp ce noi creștem și nu se mai regenerează și acum vine neuroplasticitatea care ne învață altceva. Nu o să îl învețe altceva pe cel care este deja perfect:
– După ce am terminat școala, gata, când cumpăr o carte nouă, o las acolo, în țiplă, pentru nepoții mei, să nu se așeze praful, că eu nu o deschid! De ce? Păi, eu știu tot!
Ăsta e omul perfect, care astăzi a fost luat prin surprindere și aruncat în odaia de nuntă și a venit acolo cel care nu l-a invitat, cel care l-a luat cu forța de pe stradă și a spus:
– Dar dumneata ce cauți aici? Nu ești îmbrăcat de nuntă!
– Cum adică? Păi, m-a luat de pe stradă!
Te-a luat de pe stradă dar tu pe stradă nu ai învățat nimic! Cei care erau la masă cu cel luat pe sus erau tot de pe stradă, toți erau luați din același loc! Deci, diferența nu o face strada, diferența nu o face școala, nu o fac băncile în care ne-am înghesuit unii în alții, nu o face nici măcar societatea! Diferența o face ”mobilarea” și îmbrăcămintea pe care noi o avem. Nu avem nicio scuză, aceasta este concluzia Evangheliei de astăzi. Nu vă amăgiți că aveți vreo scuză!
– Tinere, ce cauți aici, dacă nu ai haine de nuntă, deși eu te-am chemat și știu că te-am chemat?
Sigur, ar mai fi o explicație. Era un zootehnist, un țăran care și-a dus la târg calul, să îl vândă. Și când a venit primul cumpărător, s-a interesat el că era un preț bun, a spus:
– Domnule, da! Prețul, jos pălăria! Dar, spune-mi și mie câteva atuuri! Trage?
– Nu trage, domnule! Dacă ai pus ceva, se uită în căruță, dacă ai pus ceva, nu mai pleacă de acolo!
– Domnule, dar poate că mănâncă puțin!
– O, stai dumneata și cosești toată ziua pentru cât mănâncă el în jumătate de ceas!
– Dar poate e cuminte, adică unde îl pui, acolo stă!
– Aoleu, nu! N-are stare!
– Domnule, nu te supăra, dar de ce l-ai adus aici?!
– Ca să îl fac de râs, domnule!
Cam asta ar fi una din părțile celelalte ale logicii:
– De ce l-ai mai invitat pe ăsta?
– Ca să îi arăt o oglindă!
Eu cred că astăzi este o duminică în care problematizarea la care am fost supuși va fi măcar un început de pricepere că logica pentru care ne așteaptă viața nu are nicio legătură cu ce am învățat la școală. Nu am nimic cu școala, Doamne ferește! Școala numai ne-a antrenat, ne-a antrenat să ne învețe cum să învățăm, ne-a antrenat cu o anumită disciplină. Pe copii, de exemplu, trebuie să îi facem să înțeleagă faptul că jocurile pe care le joacă ei între ei au niște reguli nu ca să se încurce, ci ca să se obișnuiască cu niște reguli, pentru că societatea întreagă are niște reguli. Nu vă mai luați după cei care vor să vă spună sau să vă instige, în termenii aceștia ai comportamentului de discurs, să vă instige la nesupunere. Nu aceasta este cheia. Nu există în afara logicii omenești să răspundem unei altfel de logici decât logicii lui Dumnezeu, căruia îi plac regulile, căruia îi place de noi când ne respectăm între noi. Fără reguli, nici măcar între noi nu ne-am putea respecta! Mai aud pe câte cineva:
– Nu mai plătiți impozite!
Și ceilalți mai amărâți ca tine care ai, n-ai, ai să plătești impozit, până la urmă, ăia ce or să facă? Sunt și niște lucruri foarte bine așezate cu care ce faci? Acum, hai să fim cu toți niște ființe autonome și suverane, cum se poartă?! Nu la asta ne cheamă Împărăția Cerurilor! Vedeți că și împăratul, când a vrut să își însoare băiatul, a făcut nuntă. De ce? Să ne învețe și pe noi că așa se începe o familie, cu o nuntă! Toate ne așează în înțelegerea că deși logica Împărăției Cerurilor este total diferită de logica pământeană, au un numitor comun, un sâmbure de adevăr, totuși, se ocupă de oameni să îi facă mai buni!
Nu vă amăgiți că sunteți chemați cu forța în Împărăție! S-au deschis ușile, am intrat, ne împărtășim, să nu credeți că este suficient! După ce ne-am împărtășit, trebuie să îi împărtășim și pe ceilalți, cu lumina noastră, cu modul nostru de viață, cu o îmbrăcăminte adevărată de hristofori, purtători de Hristos! Să nu credeți că gata, am rezolvat-o pe asta și s-a terminat! Adică, dacă am învățat ceva, de acum înainte nu mă mai bate nimeni cu ce am învățat eu!
Mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a realiza acest text după înregistrarea predicii sale la Pilda Nunții Fiului de Împărat și mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea pe care o puteți urmări integral pe
Leave a Comment