Antrenament pentru gânduri bune

Erau doi copilași care veneau de la școală, după o ploaie și s-au aruncat așa cu satisfacție, cu ghiozdane cu tot, într-o baltă! Pac! Și unul mai lucid, așa, care probabil că avea niște părinți care îl așezau pe cale imediat:

– Vai de mine, măi, să vezi ce ne-o luăm acasă!

Și celălalt zice:

– Când o să ajungem acasă, până atunci, nu!

Trebuie să ne bucurăm de moment!

”Cine are urechi de auzit, să audă!”

Dacă v-ați uitat în calendare, ați văzut că este Duminica XXI-a după Rusalii și v-ați uitat și la mine că mi-am permis să mai smulg din baldachinul Cuvioasei încă o floare, cred că v-ați dat seama că tot ceea ce facem noi în lumea aceasta este, nu numai pentru noi, ci și pentru vecinul și aproapele nostru, o pildă.

Responsabilitatea celui care trăiește cu convingerea că viața lui este o pildă și așa trebuie să fim cu toți, este din ce în ce mai mare atunci când se întâlnește cu Pilda Semănătorului, una dintre cele mai ofertante pilde, pentru că nu este numai o pildă, ci și tot ceea ce înseamnă deslușirea ei, semantica ei, este o altă pildă. Și anume, foarte simplu, Sfântul Evanghelist Luca ne spune că într-una din zile ”zis-a Domnul pilda aceasta”: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și o sămânță a căzut pe cale și a fost călcată în picioare și păsările cerului au mâncat-o. Alta a căzut pe loc pietros și, neavând rădăcină, s-a uscat. Alta a căzut între spini și, crescând spinii, au înăbușit-o. Alta însă a căzut pe pământ bun și a dat rod însutit. Și atunci, ucenicii au zis:

– Zi-ne, nouă, pilda aceasta, tâlcuiește, nouă, pilda aceasta!

Și Mântuitorul le-a spus că lor le este dat să cunoască, pe când celorlalți, nu, pentru că auzind, să nu înțeleagă și văzând, să nu vadă. Și le-a spus:

– Pilda aceasta înseamnă: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu, iar cei de pe cale sunt cei care primesc cuvântul dar numai pentru puțin timp, la vreme de ispită se leapădă. A doua categorie este a celor care sunt pe loc pietros, alta între spini, adică cei care primesc cuvântul, dar cu atâtea griji și cu tot iureșul acesta de probleme cotidiene, se înăbușă și nu mai crește, iar categoria celor din pământ bun sunt cei care ascultă cuvântul și prin răbdare rodesc. ”Cine are urechi de auzit, să audă!”

Dacă după prima parabolă pe care a spus-o Mântuitorul, a spus același lucru, înseamnă că și la sfârșit trebuie să înțelegem că însăși semnificația pe care Mântuitorul a dat-o este o altă parabolă.

Foarte multă vreme și foarte multă lume s-a întrebat:

– Dar, cum adică, vouă vă este dat să cunoașteți și altora nu?! Înseamnă că nu suntem egali?

Da, înseamnă că nu suntem egali. Dacă ați învățat la școală sau în altă parte într-un egalitarism, așa, n-am nimic cu nimeni, dar aici fiind pe solee și cu floarea de la baldachinul Cuvioasei, am curaj să vă spun că nu, nu suntem egali, unuia i s-a dat un talant, altuia doi, altuia cinci. Suntem egali în ceea ce trebuie să ajungem. Suntem egali în ceea ce trebuie să ajungem desăvârșit. Suntem egali în a face tot ceea ce ține de noi. Iar îmi aduc aminte de părintele Arsenie care spunea:

– Tată, un pahar mic și un pahar mare. Dacă ambele sunt pline, poți să zici de ăla mai mic că e mai puțin plin?

Asta ni se cere, să fim la potențialul maxim sau, după o frumoasă zicere de pe vremurile apuse, pe care nu trebuie să le uităm, ”să lucrăm la parametrii proiectați”.

În esență, dacă uităm ce a spus fratele nostru Ion Creangă, pentru că toți sunt acum prin zona Iașiului, Neamț, Humulești, pe acolo, ”dacă toți ar învăța carte, cine ne va mai face ciubotele?”. Deci, trebuie să fie și oameni care ne fac ciubotele, și oameni care fac altceva, unii care să gândească, alții care să muncească, să ne aducem aminte de ”noi muncim, nu gândim”, noi gândim, nu muncim! Pentru că dacă lumea ar fi egală, așa cum se zice și se vrea de către unii, ar însemna că toată lumea s-ar plictisi.

Dar, iată ce vă propun eu, astăzi! Să tratăm și explicația, și semantica, și interpretarea pe care Mântuitorul Însuși a dat-o acestei Pilde a Semănătorului. Primul cuvânt: Cuvântul este Dumnezeu. Voi sunteți conștienți că, de fapt, aceste lucruri nu sunt spuse pentru altcineva? Mi-aduc aminte de un predicator foarte iscusit, care a captat atenția tuturor și la sfârșit, a venit cineva și a spus:

– Ați vorbit excepțional! Am eu câțiva oameni care trebuia să vă asculte. Ați vorbit fix pentru vecinul meu, care nu înțelege niciodată ceva! Pentru el ați vorbit!

– Nu, pentru dumneata am vorbit!

De foarte multe ori credem că tot ceea ce se spune și tot ceea ce este frumos este pentru celălalt. Chiar spunea cineva că Noul Testament este tratat ca o carte pentru altul, nu pentru cel care o citește. De ce? Pentru că în general, cel care o citește, nefiind atent, se înstrăinează și crede că e pentru altcineva. Cine citește Noul Testament poate să dea povețe, poate să dea sfaturi și poate să dea soluții pentru tot, dar uită că Mântuitorul a zis: ”Cine are urechi de auzit, să audă”! Și atunci, hai să auzim mai departe! Va să zică, este vorba de sămânță. Dincolo de faptul că Mântuitorul a zis ”Sămânța este Dumnezeu”, trebuie să înțelegem că aceasta este o sentință de parabolă, nu o mai luăm ca atare! Singurul lucru care dispare din scenă este această idee, că sămânța este cuvântul lui Dumnezeu. De ce? Pentru că este o parabolă și atunci, dacă este o parabolă, haideți să o interpretăm mai departe, să fim dintre cei care au urechi de auzit! Vi se pare un pleonasm? O tautologie? Nu. ”Cine are urechi de auzit”, cum adică? Da, pentru că sunt și oameni surzi care din punct de vedere fizic nu mai au nervul auditiv și asta este!

Dar noi avem urechi ca să auzim ce? Nu numai ce percepem ca organ, auz! Dacă o mamă care nu a dormit de trei nopți, că a avut probleme cu copilașul, iese cu acel copilaș în parc și se așează pe bancă, o ia somnul, în condițiile în care și copilul doarme și Dorel cu pickhammer-ul, pe care nu-l interesează decât că are un contract cu Primăria, lângă ea, duduie, nu se trezește femeia aceea deloc, dar dacă în acest zgomot infernal, copilul ei scoate un singur scâncet, este prima care a deschis ochii și se gândește ce să facă. Rezolvă problema! Asta înseamnă să ai urechi de auzit! Să nu mai avem urechi de auzit zgomote, să avem urechi de auzit ce trebuie! Cum și-a auzit mama, copilul, așa trebuie să avem noi, un auz special, cu care să auzim gândurile acelea care merită să fie auzite! Pentru că dacă am spus că am scos propoziția ”Sămânța este Dumnezeu”, înseamnă că sămânța este altceva, este gândul nostru. Unul dintre cele 60.000, pe măsuratelea și număratelea, vorbesc și eu după cei care au măsurat, cele 60.000 de gânduri ale omului care ne vizitează în fiecare zi. Sunt 60.000. Să nu vă sperie pentru că a doua zi, 99,99% dintre aceste 60.000 de gânduri sunt aceleași. Noi însă nu trebuie să le auzim pe toate, ci numai 0,001%, care este noutatea zilei. Care este noutatea zilei? Vă dau un exemplu scurt, de astăzi, de zilele acestea. Cineva care era, acum doi ani, foarte, foarte speriat că de-abia peste un an și jumătate face 60 de ani și până atunci poate să îl ia în armată ca să se lupte cu frații de dincolo, a făcut 60 de ani, între timp, bine merci, stă omul liniștit și se aude un zgomot:

– Gaza!

Eu îmi aduc aminte de Gaza că eram la grădiniță când am auzit de Fâșia Gaza. Este unul dintre cele 60.000 de gânduri care ne sunt ”catapultate” și noi, dacă nu suntem atenți, să ascultăm:

– Gaza, da, bun, Gaza, Gaza, Gaza… Dar tu când ai văzut ultima dată Delta? Când te-ai bucurat ultima dată de Vârful Omu? Când ai fost în altă parte decât în curtea ta, în ultimii ani? Acesta este un gând care trebuie să străbată! Acesta este Dumnezeul gândului care trebuie să fie auzit! Scâncetul copilului, copilului din noi, lângă pickhammer-ul lui Dorel, zice:

– Aaa, du-mă și pe mine să văd Delta!

În momentul în care vine acest gând, s-a terminat cu Gaza. Vă spun eu, sincer. De ce? Și o să spuneți:

– A, da, dar ne apropiem de Isaccea!

Păi, dacă te pune nu știu cine să ai în minte tot felul de trăznăi, că se aud de acolo zgmote… Dar cum adică?! Zgomotele mari pe care le auziți sunt fix pickhammer-ul lui Dorel! Noi trebuie să auzim scâncetul acela al sufletului din noi care n-a dormit, care nu s-a odihnit, care vrea să ne scoată să ne arate ceva mai bun! Și atunci, trebuie să avem urechi de auzit. Și dacă avem urechi de auzit, înseamnă că trebuie să punem accentul pe ceea ce trebuie auzit. Dacă însă tot din acele 60.000 de gânduri vine și un gând de răzbunare sau un gând de așezarea dreptății, e adevărat, foarte mulți aveți dreptate în toate, dar nu asta e important. Important este să vă întrebați dacă obținând dreptatea, ați putut să fiți liniștiți. E o diferență foarte mare. Dacă obținem dreptatea cu prețul neliniștii, înseamnă că dreptatea aceea este fix lângă pickhammer-ul lui Dorel. E un zgomot pe care l-am amplificat și mai mult nimic. Trebuie să găsim pacea să ne apropiem de copilul acela din noi și să îl mângâiem, să-i spunem:

– Da, hai că împreună căutăm și găsim.

Dar cum găsim? Cum găsim gândul acesta? Vine gândul, vine frumos, numai că el dacă vine și găsește o altă preocupare, așa cum v-am zis, hai să mergem în Deltă, dar vine rațiunea:

– Am auzit eu că s-a închis Vama Isaccea, ce cauți acolo?

Asta înseamnă că gândul acela bun, de a te scoate din casă și a vedea, în loc de Gaza, Delta, este imediat acaparat de grijile astea sau a căzut într-un loc pietros, nu a avut rădăcină. Nu avem antrenamentul de a ține gândul până la capăt! Suntem ființe intuitive și din păcate, prima intuiție nu este ținută în 99% din cazuri. De ce? Pentru că intervine rațiunea cu care am fost înzestrați, dar rațiunea, dacă nu suntem atenți, face mai rău decât face oricare dintre așa-zișii noștri dușmani! Așadar, dacă primim gândul, care am zis că este unul dintre cele 60.000, îl găzduim imediat cum ne-a venit. V-am mai spus și altă dată cum funcționează intuiția. Intuiția nu este despre viitor, cum crede lumea, este despre trecut. Înglobează toate experiențele pe care le-am avut și ne dă o soluție directă. Soluția aia directă vine fix pe un organ mititel care se numește amigdală. Când a venit semnalul ăla, suntem la volan și calculăm așa, dintr-o dată, cu toate gândurile și cu toată experiența noastră de șoferi, că dacă nu punem frână în momentul acesta, cel din fața noastră va fi făcut garaj! Ei, dar când vine gândul acesta, vine, și dacă l-ai ratat, vine rațiunea:

– Băi, și sarmalele lui mama-soacră sunt în portbagaj! Îți închipui ce dezastru ar fi?!

Și nu mai pui frână. O faci în secunda care a trecut și s-a terminat! Și sarmalele sunt peste tine dar și cel din față e garaj! De ce? Pentru că am ratat întâlnirea cu semnalul, care este o întâlnire singură și sigură. Dacă nu reușim să le dăm la o parte pe celelalte gânduri, imediat ne amestecăm cu tot ceea ce înseamnă grijă lumească. Ce înseamnă grijă lumească? Mi se pare teoretică dar să vă spun care este latura practică. Grijă lumească înseamnă așa:

– Măi, aș face niște îmbunătățiri, dar am ratele alea la bancă. Dar lasă că le depășesc eu.

Când ai zis că le depășești, să te și apuci de treabă! Dacă nu, în fracțiunea următoare vine gândul, vine CC-ul, dacă mai stai puțin vin toate celelalte care te îngrijorează, dobânzile, una-alta, ROBOR-ul, ooo, s-a terminat! Ai ratat intuiția și dacă ai fi ținut-o de la început, Dumnezeu îți dădea șansa să faci ceea ce ți-ai propus, că Dumnezeu nu încurcă lucrurile! Numai că aceste griji care cresc pe lângă noi și, culmea, cresc alimentate de rațiunea noastră, ne fac un rău. Dar gândurile să știți că ne fac bine atunci când ne strunim așa cum se cuvine. Și pentru că sunt dator să completez puțin cuvântul de ieri pe care l-am ținut în fața Raclei Cuvioasei și vă spun de ce, fac o scurtă paranteză, am primit ieri un mesaj că slujba noastră de ieri a fost urmărită de către cei care stăteau la coadă și până să ajungă la Cuvioasa, mesajul nostru a ajuns. Vă imaginați că nu mi-a fost foarte ușor să spun fetelor că trebuie să își asculte intuiția și dacă nu se hrănesc din dragostea pe care ele au arătat-o bărbatului respectiv, înseamnă că trebuie să o lase baltă, dar acum vă spun altceva: gândul fetei este intuitiv, dar din păcate, nu știe să și-l strunească. I se pare ei la prima întâlnire că nu e ea pe primul loc și totuși zice:

– Lasă, mi s-a părut!

Imediat își dă două palme:

– Mergem mai înainte, mergem înainte!

Nu spun neapărat că poate a văzut niște etichete de la costume pe el sau niște culori la o mașină sau niște simboluri, trecem peste asta, să zicem că nu-i așa. Și totuși, ce te face să nu spui ”Stop” din momentul în care ai primit această sămânță?! Pentru că este un gând, dacă nu știi tu să îl respecți, cine ar putea să respecte gândul acesta în locul tău? Nimeni! Vii și te vaiți duhovnicului și duhovnicul poate să facă un singur lucru: să plângă lângă tine, să te ajute să plângi, adică. Altceva nu poate să facă. Eu vă spun dintr-o duhovnicie de 28 de ani, foarte greu am putut să spun pe față ”Gata”! Pentru că degeaba spui ”Gata!”, urechile acelea de auzit nu sunt acolo! Urechile de auzit sunt acasă, undeva într-un sertar, ascunse, numai noaptea mai ascultă câte o șoaptă. Urechile de auzit sunt într-o zonă inaccesibilă: Fâșia Gaza! Și atunci, ce facem? Doar, duhovnicul se roagă și poate că vine acel gând din cele 60.000 în fiecare zi și îți aduci aminte:

– Băi, vezi că ai o problemă! Gândul ăsta trebuie să îl asculți!

– Cum să-l ascult, părinte?

Păi, în primul rând, mi-aduc aminte de părintele Arsenie, Dumnezeu să îl odihnească, mi-a zis:

– Tată, a venit la mine o mamă de copil. Plecase, dispăruse copilul de acasă și trecuseră deja câteva zile, alertaseră organele și așa mai departe, nu se știa nimic. O interesa pe biata femeie să știe măcar dacă mai trăiește sau nu copilul, ca să știe ce să facă.

Părintele s-a uitat la femeie și, ca un duhovnic adevărat, nu a mers pe un sfat rațional și n-a mers nici, așa, pe bâjbâială sau să dea bine cu un mesaj. Nu. S-a uitat în ochii ei și a întrebat-o:

– Dar, tu, ce simți? Mai trăiește sau nu?

Și ea a spus:

– Eu, totuși, simt că trăiește.

– Trăiește!

Asta face duhovnicul, validează tot ceea ce există intuitiv!

Într-adevăr, în două zile s-a aflat că de fapt cheltuise banii bietul băiat, vânduse și telefonul, ca să mai facă niște bani și bineînțeles că nu mai avea cu ce să ia legătura cu ea! Deci, trăia!

Intuiția aceasta pe care trebuie să o scormonim în noi este o realitate. Urechile de auzit care aud înseamnă intuiția din spatele oricărei întâlniri. Dacă învățați și vă exersați sinceritatea, inclusiv atunci când aveți mari probleme și trebuie să luați decizii tranșante, vă propun ceva: să mergeți fără să gândiți rațional, fără să consultați cine știe ce broker, dacă vreți să faceți vreun împrumut, ci pur și simplu, intuiția vă va spune, dar vă va spune o singură dată și riscați să nu auziți scâncetul și să auziți pickhammer-ul și atunci să ratați. A avea urechi de auzit înseamnă a te întâlni cu sămânța, cu pământul cel bun, pentru că a avea urechi de auzit ne deschide acum niște perspective fantastice. Toată Împărăția, dacă este în noi, Împărăția Cerurilor este în voi! Nu o căutați în catedrale, fraților! Căutați-o în voi! Umpleți catedralele cu Împărăția din voi! Așa cum astăzi am umplut baldachinul Cuvioasei cu prezența noastră, așa trebuie să facem totdeauna. Și atunci, dacă vom reuși să înțelegem că în noi trebuie să căutăm, trebuie să facem următorul lucru: urechea aude în două părți, ca orice organ, și din afară, și din interior. Este un auz al gândurilor și un auz al zgomotului. Dacă știm să facem o diferență între acestea și practicăm și Rugăciunea Serenității, ”Doamne, dă-mi puterea să fac ce ține de mine și dă-mi înțelepciunea de a ocoli ce nu ține de mine și întărește-mă să fac o diferență corectă între cele două”, atunci vom ști că toate semințele vor cădea fix pe pământul cel bun! Pentru că este o distanță foarte mică între buna intenție și eșec, între victorie și tot ceea ce înseamnă nereușită, încât diferența o face exact cum zicea tot părintele Arsenie:

– Tată, se luptă binele și răul. Să știi că întotdeauna, îngerii au aceeași putere cu diavolii și se luptă. Știi cine câștigă? Cel de partea căruia este omul.

Fiți omul care să luați sămânța și să o așezați pe talerul îngerului. Nu lăsați, așa cum se induce de către tot ceea ce este în exterior, să o lăsați pe talerul diavolului. Știți când cade sămânța pe talerul diavolului? Atunci când vreți să faceți neapărat dreptate când vi s-a furat, atunci când vreți să vă răzbunați că așa merită celălalt. Atunci ați dat drumul la sămânță exact pe pământul care nu trebuie, nu rodește la voi, rodește la adversar. Și această rodire trebuie să fie în capul nostru.

Atât de mult mă bucur că prilejul Praznicului Cuvioasei Parascheva ne-a prelungit bucuria de ieri ca și astăzi să stăm să ne așteptăm rândul să ne atingem săculețul nostru cu semințe de Racla Cuvioasei! Sămânța nu are nicio vină că noi suntem nemernici și o împrăștiem până acasă. Sacii sunt plini, acum știm, toți avem, emoțional, bagajele făcute, saci cu semințe frumoase, numai că până ajungem acasă, la prima intersecție, când ne-a tăiat cineva calea, jumătate de sac a rămas în intersecția aia:

– Aaa, păi dar trebuie să-mi fac dreptate! Păi, cum adică?!

112!

– Domnule, e unul cu o mașină,…

S-au dus semințele! Noi degeaba încărcăm sacii aici. Pentru că am dat drumul seminței într-o cale care nu o să rodească! O să rodească, mai grav, o să rodească în noi tot felul de vendete, de dorințe:

– Dar de ce mi-a luat colegul meu locul? Ăsta e locul meu!

Dacă vom ține minte un principiu, că nimeni nu este în locul altuia și că noi suntem întotdeauna exact unde trebuie să fim și în momentul în care trebuie să fim, atunci nu vom mai căuta că locul nostru e în altă parte și nu vom mai căuta ca sămânța noastră să fie aruncată în altă parte!

Mă rog bunului Dumnezeu ca măcar două ceasuri după ce plecăm de aici, eu sunt foarte realist, să știți, am făcut slujbe de înmormântare de la care toți plecau cu gândul că or să se facă sfinți, vai de capul nostru! Or să se împace cu cine nu s-au împăcat niciodată! Nu a ținut jumătate de oră după ce s-a auzit ultima lopată de pământ pe sicriul celui prohodit, așa că nu mă amăgesc! Dar, măcar jumătatea aia de oră care a mai rămas până să ne trezim, cum zice societatea, să rămânem cu acest duh, că se poate, că suntem frumoși, că suntem buni și celălalt este mai frumos decât mine și eu trebuie să îl ajut să fie și mai frumos ca mine! De ce? Ca să fie o lume frumoasă! Bineînțeles că la a doua intersecție ați uitat astea. Da, dar ajung și eu ca acela care a spus:

– Mă, dar într-o zi o să murim.

Și celălalt i-a zis:

– Da, dar în celelalte, nu!

De ce punem accent pe ce nu trebuie?! În celelalte, nu!

Trebuie să ne bucurăm de moment! Până ajungeți acasă, mobilați-vă frumos tot ce înseamnă hambar cu semințe! Așezați-le pe culori, chiar dacă se încuie ușa la prima întâlnire cu cineva care vă rupe cheia în ușă, dar rămâne măcar magazia așezată! Poate vom găsi noi o soluție să deschidem și cu cheia ruptă în broască. Și știm sigur că Dumnezeu ne dă și posibilitatea asta! De ce? Pentru că Împărăția Cerurilor este în noi, dar noi nu ne străduim să avem urechi de auzit.

Predica părintelui Marius Moșteanu de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța la Pilda Semănătorului, cu o mică introducere tot din cuvintele părintelui, căruia îi mulțumesc pentru înțelegere. Veți găsi și fragmente subliniate de mine, ce se doresc o invitație lansată vouă, cititorilor, de a le identifica pe cele cu care ați rezonat voi mai frumos. Găsiți înregistrarea integrală a predicii pe https://www.youtube.com/watch?v=r2siMvm9Acw pentru care îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu.