Ce facem cu Postul?

Cum poți să răspunzi unui vegan ce se mănâncă de Post sau unuia care nici nu vrea să audă de pește?! Păi, stai, măi, că nu e obligatoriu să mănânci pește, dacă nu îți place! Mai e câte unul care întreabă dacă are voie să mănânce pește, dacă nu a ținut Post.

Nu am de unde să scot răspunsuri la așa ceva, dar problema este despre deschiderea pe care o avem pentru Post! Asta înseamnă că Postul poate fi personalizat!

Postul nu înseamnă neapărat să iei, ci înseamnă să adaugi. Noi însă suntem obișnuiți să vedem Postul ca însemnând să iei, adică să nu faci, să nu dregi, să tai din voință, să tai din aia, din ailaltă. Nu, este să adaugi. Să îmbunătățești ceva, adică nu este doar despre mâncat.

M-au întrebat cum se postește. Când te întreabă cineva așa și știi și cine ți-a dat mesajul, trebuie să îi răspunzi pe limba lui. Dacă e un inginer, trebuie să îi spui clar: de la ora 24.00 până la…, chestia cu soarele este pentru filologi, dar pentru ingineri trebuie să spui clar: 00.00, aia înseamnă 12 noaptea. Miezul-nopții, același lucru, pot să i-l spun unui poet sau poți să spui ”lepădarea lui Petru”, dimineața, cântatul cocoșilor, asta înseamnă. Trebuie să spui fiecăruia după cum înțelege. Și îți scrie mesaj și te întreabă cum se ține Post. Nu poți să mai întrebi ce a vrut să spună, că dacă mai întrebi, te afunzi și mai rău! Mai bine faci pe prostul și spui că asta crezi tu că te-a întrebat. Și am scris despre Postul negru, Postul negru începe de la răsăritul soarelui până la apus, se mănâncă până la 03.00 și așa mai departe. Postul aspru este legat de mișcarea soarelui, de la răsărit până la apus și apusul, cer Slavă Domnului că apune soarele mai repede, vara e mai dificil, că de-aia se spune ”lungă cât o zi de Post”, că e o zi cu toate neputințele.

Omul e foarte satisfăcut de răspuns dar îmi spune că anumite aspecte pe care i le spusesem într-un fel, el le auzise invers. Și îi răspund: ”Păi, e normal, dar eu am crezut că m-ai întrebat pe mine! Dacă m-ai întrebat, a trebuit să îți răspund. Ăsta e răspunsul meu, dacă nu te satisface, mai întreabă și în altă parte, dar eu îți recomand să te oprești din căutări, că trece Postul până îl începi! Și îl ratezi!”.

Ei, cam așa este despre Post. Să spunem că cineva are posibilitatea să îl țină într-un fel, mi-aduc aminte de tata, Dumnezeu să îl odihnească, spunea directoarea de la școală că tata îi spusese: ”Pe dumneata te admir că ții Post. Și știi de ce? Pentru că ai frigiderul plin! Ești mai virtuoasă ca mine! Și eu țin Post dar frigiderul meu e gol”! Este o viziune a Postului!

E mare lucru să ai de toate și să faci un efort ca acele ”de toate” să nu te încurce, ci să te ajute, dacă ai frigiderul plin, iei pe un cerșetor și îi dai ce te încurcă. Uite, de exemplu, cum am scăpat eu de pofta aia de ciocolată, măi fratele meu! Eu ca un diabetic ce m-am aflat și încă mai sunt dar nu la categoria la care eram, am mai avansat puțin în bine, nu în rău! Înainte, noaptea mă mai trezeam așa și soția mă întreba:

– De ce te-ai trezit? Ce ai?

– Ciocolată în frigider! Nu pot să dorm!

Într-o noapte m-am trezit și am băut, efectiv, un borcan de 800 de mililitri de miere. Știți cât înseamnă 800? Înseamnă un kil jumate, așa ajunsesem cu nebunia. Și cum am scăpat? Prima situație pe care mi-am antrenat-o a fost ca ori de câte ori mă trezesc că am cumpărat o ciocolată și o am în buzunar, să mă uit în jur și să o dau unui copil. Înainte aveam poftă de ciocolată, mă duceam direct și nu mă opream, o aveam în buzunar deja, nu știu ce făceam, de unde o cumpăram, o aveam deja în buzunar! Măi, să știți că hotărârea de a o da unui copil a fost primul pas care m-a ajutat să scap. Mai fac din când în când câte o achiziție, numai ca să am memoria reîncărcată cu acea satisfacție pe care am avut-o prima dată când am făcut gestul ăsta și știu și unde eram și cui i-am dat-o! Acum vă imaginați că nu i-am dat-o lui ca să facă el diabet! Exclus așa ceva, ar fi un caz patologic!

Este foarte important, pentru că asta e esența Postului, să reușești ca atunci când dai ceva, să îl ajuți și pe celălalt. Acum spune cineva:

– Da, părinte, dar nu ai făcut bine că i-ai dat ciocolata și e Post!

– Băi nene, eu pun accentul că am dat, nu că e Post!

– L-ai spurcat!

– Măi, parcă ăsta este fix lucrul pe care îl vrea Biserica!

De fapt, Biserica, din păcate, BOR-ul, ca să împărțim lucrurile, Îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un părinte, așa, care stă la pervazul geamului și ne așteaptă când greșim, ca să ne-o tragă! Nu e așa, copii. Nu stă Dumnezeu așa, ca să vadă pe careva:

– Hai că se apropie! Se apropie ăla de ciocolată și e Post! Mamă, să vezi ce-i fac acum! Hai, apropie-te! A luat-o, gata!

Nu. Din păcate, această imagine a lui Dumnezeu care așteaptă ca noi să greșim este una pe care lumea a primit-o ambalată într-un foarte interesant cadou de Crăciun și nu este așa. Dumnezeu este Cel care ne ajută și ne furnizează tot felul de gânduri, cum mi-a furnizat mie gândul ăsta de a da ciocolata unui copil, dar rațiunea de teolog din ăsta care a ”mâncat” Seminar la Buzău cu foame și cu lumina stinsă spunea:

– Da, dar nu te faci părtaș la păcate străine că i-ai dat ciocolata în Post ăstuia?

Rațiunea nu ne lasă niciodată să dormim liniștiți. Am pus accentul acum pe a da nu neapărat pentru a scăpa eu de problema asta, ci pentru a mă antrena și în a da. Și în momentul în care vă antrenați și în a da, să vedeți ce antrenament în a primi o să aveți!

Fragment dintr-o cuvântare a părintelui Marius Moșteanu în fața membrilor constănțeni ai ASCOR, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși din România, eveniment la care am fost și eu invitată și de care îmi amintesc cu mare bucurie. Mulțumesc părintelui pentru invitație dar și pentru îngăduința de a putea oferi cititorilor mei cuvintele sale. Mulțumesc Nadiei Iancu pentru înregistrarea audio a evenimentului amintit, care mi-a permis scrierea cuvântării părintelui. Nu în ultimul rând, vă mulțumesc vouă, cititorilor, și vă invit să adresați întrebări pe subiectele care vă preocupă, pentru a putea primi răspuns chiar de la părintele Marius Moșteanu.