Viața ca o Liturghie și vârstele ei

Astăzi este prăznuirea Tăierii capului Sfântului Proroc, Înainte mergător și Botezător Ioan. Întrucât jurnaliștii nu au ratat niciun prilej de sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului fără să întrebe dacă se spune sau nu se spune ”La Mulți Ani”, vă spun de pe acum că eu, astăzi, am să spun ”La Mulți Ani” tuturor celor care poartă numele Sfântului Proroc Ioan. De ce anume?! Pentru că momentul în care se naște în Cer un sfânt este cel al plecării de aici. Unii au plecat cu capul tăiat, alții de lungimea zilelor, alții au plecat martirizați în tot felul, dar nașterea în Cer este numai și numai după ce s-a încheiat socoteala pe acest pământ.

”Minunat este Dumnezeu cu sfinții Săi!”

Mi-am dat seama că despre acest praznic foarte controversat, aș putea să spun, v-am vorbit în fel și chip, chiar luând partea lui Irod, câteodată, pentru că îmi place să fiu și avocatul celor care nu se pot apăra, spunând că într-adevăr, el nu mai putea să facă altceva din funcția pe care o avea, să dea înapoi, ceea ce nouă, acum, ni se pare foarte, foarte ușor să nu ne ținem cuvântul. În vremea în care s-a întâmplat tăierea capului Sfântului Ioan, nu erau lucrurile chiar așa și anume, cei care promiteau, având o anumită funcție, că dacă promitea un cerșetor, nu avea nimeni nicio pretenție și nici vreo autoritate să îi spună, dar de pe pozițiile supreme în Stat, dacă cineva promitea ceva și acea promisiune nu era onorată, toți cei de sub el erau dezlegați automat de orice sistem de autoritate sau de vasalitate. Dacă el nu și-a ținut cuvântul, niciun jurământ de credință, de loialitate, pe care îl făcea cineva nu mai era valabil. Și o să spuneți:

– Ei, și?!

Păi, nu este chiar așa! Noi ne mirăm și ce dacă nu și-a ținut cuvântul, după ceea ce constatăm astăzi. Cu mai multe mandate în urmă, ca să nu credeți că mai suntem contemporani cu ceea ce vă spun, am întrebat pe cineva care promisese marea cu sarea pe la Eforie, între mandate l-am întrebat când începe proiectul acela despre care de trei mandate numai vorbea și mi-a răspuns:

– A, nu, acela e numai pentru campanie!

Ce ușor i-ar fi fost lui Irod să aibă aceeași atitudine! Să spună:

– Asta am spus-o la beție!

Vedeți că s-au schimbat multe? Vedeți că nu mai suntem în stare să gestionăm adevărul așa cum se cuvine? A ieșit Pilat și le-a spus:

– Nevinovat este Omul Acesta!

Și i-au spus:

– Ia-L, Ia-L, răstignește-L!

Și el s-a spălat pe mâini, a spus:

– Nevinovat este sângele Dreptului Acesta!

Dar cum l-au prins bătrânii și înțelepții poporului? L-au prins tot într-un procedeu juridic! I-au spus:

– Este vinovat pentru că S-a făcut împăratul lui Israel și noi nu avem alt împărat decât pe Cezarul. Dacă Îl îngădui, înseamnă că nu ești prieten al Cezarului!

Și de aceea Pilat nu a putut să ia altă decizie.

Am întors pe toate fețele acest praznic, am vorbit și despre aniversări care la un moment dat ies din granița unui comportament normal, am vorbit despre excese, am vorbit despre foarte, foarte multe lucruri, dar de vreo două zile mă tot gândesc că nu v-am vorbit niciodată despre Liturghie ca mod de viață. Mi-a inspirat Sfântul Ioan Botezătorul faptul că viața lui a fost o Liturghie, de fapt și am îndrăznit să fac tot felul de analogii, de legături între simbolistica fiecărei mișcări liturgice și viața omului, încât mi-am antamat și mai departe și am constatat că, de fapt, viața omului este o Liturghie! Chiar dacă el nu știe, Liturghia tot merge. Chiar dacă cei care astăzi din binecuvântate pricini sau chiar din nebinecuvântate pricini nu au fost aici, Liturghia tot s-a săvârșit. Tot ne-am împărtășit câțiva, destui pentru o zi din cursul săptămânii!

Liturghia merge mai departe! Așa este și viața omului. Cum începe viața omului? Ca Liturghia. Cu ce? Cu Binecuvântarea Mare! Viața este Binecuvântarea Mare! În momentul în care avem conștiința sau nu că viața noastră este începută cu o binecuvântare, avem un potențial ca tot ceea ce facem noi să fie binecuvântat! Avem un potențial de a ne bucura pentru tot și de a avea conștiința că absolut tot ceea ce se întâmplă în viața noastră poartă pecetea Binecuvântării Celei Mari!

Așa începe viața noastră și dacă urmărim câteva secvențe din Sfânta Liturghie, încep Antifoanele. Din punct de vedere muzical, Antifoanele sunt niște fragmente care se cântă alternativ, când într-o parte, când în alta, erau pe strana stângă, strana dreaptă, dar Antifoanele acestea vorbesc despre copilărie, călătoria copilului de la Grădiniță la școală, dialogul între educatoare și copil, între învățătoare și copil, între ținerea mâinii copilului de către învățător ca să îl așeze către prima literă sau primul bastonaș, acest dialog înseamnă Antifon! În această Antifonare ne legănăm copilăria noastră până la răsfăț! O să ne întrebăm apoi ce ne facem cu cei care nu au avut o copilărie chiar așa răsfățată. Să știți că definiția copilăriei este răsfățul, chiar dacă pentru unii, răsfățul înseamnă a primi de toate, iar pentru alții înseamnă a nu avea nimic! Vârsta la care se întâmplă copilăria are inclus totul. Totul la vârsta aceea înseamnă răsfăț! În perioada aceasta, când mai sunt bombardamente pe colo, pe colo, să vedeți cu ce pleacă din casă, în graba mare, dacă mai au timp, o fracțiune de secundă, copiii din casă! Ori își iau un pisic, ori un pluș, ori vreo hăinuță preferată și îi vezi cu ele prin adăposturi. Dacă am ști să ne uităm în ochii lor și în suflețelul lor, am vedea că în Universul acela nu mai lipsește nimic!

Noi, cei maturi, am avut vreodată această autoprovocare să spunem cu ce ieșim pe ușă, dacă plecăm undeva, repede?! Nu am fi în stare să ieșim pe ușă, ar cădea casa pe noi pentru că am vrea să luăm și cutare, și cutare, am vrea să luăm și documente, am vrea să luăm și tot ce am mai adunat, nu am vrea să plecăm, în primul rând și din păcate, așa s-ar și întâmpla, s-ar închide ușa și am rămâne acolo!

Copilul când pleacă din casă sau chiar dacă nu pleacă, adică este luat, el știe că trebuie să se lege de un singur lucru. Are două mânuțe cu care poate să îmbrățișeze un pisic sau un cățeluș, dacă are prin casă, sau să își ia un pluș preferat și să plece mai departe!

Aseară, după ce și-a terminat reprezentația de karate, nepoțelul nostru Aris, m-a văzut pe mine udând gazonul și a spus:

– Mami, să știi că eu în seara asta rămân la Buni! Uite, am și plușul cu mine!

Nu îi mai trebuia nimic! De aceea vă spun despre copilărie că are tot ce îi trebuie, chiar dacă nouă ni se pare că lipsește ceva sau altceva, copilăria are tot! Și Aris ne-a dat argumentul lui:

– Pot să rămân la Buni pentru că am și plușul cu mine! Voi duceți-vă acasă, ia-o pe Anelise că eu rămân la Buni!

Mergem mai departe de la Antifoane și este o parte care se numește Vohod, un termen slavon care înseamnă ieșire. Vohodul cel Mic este o ieșire cu Sfânta Evanghelie care prefigurează, în termen liturgic, ieșirea la propovăduire a Mântuitorului, ieșirea cu învățătura de credință. Înseamnă că am trecut de la școala generală la liceu! Am început să învățăm mai multe și asta înseamnă că mergem mai departe cu viața ca o Liturghie! După ce ne armonizăm aici unii cu alții, pregătim Cinstitele Daruri să le ducem de la Proscomidiar la Sfânta Masă,  trecem tot printr-un Vohod, Vohodul Mare, Ieșirea cea Mare, adică prin tot ceea ce am pregătit în copilărie, la școală, venim acum în viață! Iisus acela cu care ne-am împrietenit când eram mici, de la ”Înger, îngerașul meu”, acum devine un ajutor al nostru să ne arate cum se trăiește. Pe Sfânta Masă este întreaga viață, acolo este și jertfa, acolo este și prefacerea, și trecerea de la pâine la trup, de la vin la sânge, ceea ce se întâmplă cu noi! Noi, de la a ne câștiga pâinea, avem inclus în acest concept inclusiv ceea ce le-a spus Dumnezeu lui Adam și Eva:

– De acum înainte, pământul îți va rodi spini și pălămidă. Prin sudoarea frunții tale îți vei câștiga pâinea ta.

Nu este nimic de dat încolo sau încolo. Va să zică, începe viața! Odată ce am intrat cu Vohodul, după Ieșirea cea Mare, începe viața. Cum începe viața?! Cum învățăm să transformăm, să petrecem din materie în energie? Cum să facem ca prescura să devină Trupul Mântuitorului și roada viței-de-vie să devină Sângele Lui? Asta facem noi, toată viața! Nu numai ce facem noi în Altar, viața ca un cântec, viața este asemeni lui și dacă știm să folosim tot ce am învățat, cum să avem răbdare, cum să acceptăm tot ceea ce ni se întâmplă, bineînțeles că vom constata că putem să prefacem, la momentul la care vine prefacerea, prescura în Trupul Mântuitorului și roada viței în Sângele Mântuitorului! În momentul în care apare constatarea aceasta, toată viața deja s-a instalat și putem să implementăm tot ceea ce înseamnă învățătură din copilărie sau din anii de liceu sau din anii de Facultate sau din primele noastre experiențe, să mergem mai departe!

Ei bine, vine și momentul împărtășaniei! Momentul împărtășaniei poate să însemne ori împărtășirea cu cel drag, să devină o familie, ori împărtășirea cu cei care au plecat, pe care să îi asigurăm că noi am primit ștafeta și ducem mai departe idealurile și visele lor, ori cu… părtășia la o societate, pe românește, UAT, Unitate Administrativ-Teritorială, Primărie, și încet, încet începem să ne dăm seama ce reprezintă o datorie și o taxă!

Acum să știți că nu m-am deghizat în avocatul UAT-urilor din țară, dar vreau să înțelegeți că în momentul în care veți pătrunde în adevăratul sens, nu în cel peiorativ, al taxării, vă veți da seama că noi cei care putem și avem putere de muncă trebuie să ducem în spate și pe cei care nu pot! Noi care mergem pe o anumită alee trebuie să știm că sunt și alei pe care nu le putem face noi! Noi care mergem cu mașina proprietate personală trebuie să știm că există și autobuze care au nevoie de subvenții pe care le acordă Primăria. Eu vorbesc la nivelul ideal și la nivelul la care să înțelegeți cum stau lucrurile, că dacă veniți cu argumente că lasă că știți de nu știu care director care întâi ia salariul și după aceea nu știu ce face, eu vă spun ca să înțelegeți că viața este ca o Liturghie când o tratăm ca pe o Liturghie! Altfel, rămâne Liturghia aici și viața afară! Eu vă învăț să trăiți dincolo de Liturghie! Liturghia de după Liturghie vă aparține! Până acum am slujit noi, după această Liturghie vă aparține să faceți din viață o Liturghie sau să vă plângeți de milă tot restul vieții, că o să urmeze acum, foarte curând, 24% TVA și ce o să vă faceți!

Vă spun eu ce o să vă faceți! Nu e mare lucru! Revenim la situația pe care v-am spus-o și acum două săptămâni. Încercați să nu mai luați căruț cu patru roți ca să împingeți la el cu comoditate 50 de kilograme de alimente din care 25 sigur le aruncați peste trei zile! Luați două coșuri și când vă vor cocoșa, o să spuneți că ajunge și o să vă faceți o socoteală că acele procente, 3, 4, 6% vă vor ieși cu siguranță! Decât să vă plângeți de milă că am trecut de la 19 la 21 și apoi la 24%, luați în calcul că rezolvarea stă tot în brațele dumneavoastră. Avem câteva vicii, să nu înțelegeți acum că vicii înseamnă numai băut, fumat, femei și altceva! Nu! Viciu înseamnă și să stai pe telefon după ce ai dat niște răspunsuri, să mai intri și pe la anumite publicități și așa mai departe! Dacă ne propunem ca timpul acela să îl folosim pentru altceva, ați mai câștigat oricum mai mult decât șase procente. La îndemâna noastră este totul! Dar noi, suntem tot timpul cu ochii în telefon, să vedem ce urmează, pachetul 3, pachetul 4, pachetul 5! Vă spun acum că este la modă să vedem dacă l-au prins pe cel care nu știu ce a făcut, să vedem dacă o fi adevărat cu cel căruia i s-a dat o palmă numai că era dintr-o altă țară și săracul căra mâncare de colo, colo și i s-a spus că a venit să ne invadeze! O parte or să spună că nu este adevărat și a fost o știre ca să ne facă să avem noi ciocul mic. Cine vă pune să vă uitați?! Vă spun de ce mă uit eu: ca să vă dau răspunsuri și ca să vă spun că se poate să treacă toate aceste evenimente și știri pe lângă urechile dumneavoastră și nu prin creierul dumneavoastră! Numai că de multe ori rămânem să ne plângem de milă. Eu nu fac asta tot timpul, m-am antrenat dar să știți că nu este ușor și vreau întotdeauna să vă prezint viața ca pe o Liturghie pentru că așa este!

Viața este tare frumoasă, numai că noi alergăm după fentă! Imediat cum ni se spune ceva, hai și noi acolo! Nu, adunați-vă! Nu vă poate face nimeni rău! Au început tot felul de calcule, deja! Cât o să coste impozitul pe clădiri, la anul! În loc să te relaxezi, chiar te interesează ce o să fie la anul?! Poate că din această cauză că te gândești ce o să fie la anul cu impozitul, ai uitat de vecinii tăi pe care la anul poate că nu o să îi mai vezi! Știți ce complicat este să îți dai seama că ți-ai pierdut vremea cu niște calcule și în acest timp, vecinul tău își trăiește ultimele zile?! Da! Ori de câte ori merg acum spre casă și văd arbuștii din fața casei, îmi aduc aminte că acum un an și jumătate, eu cu vecinul meu i-am diortosit, că erau niște încrengături pe acolo și el m-a ajutat! Îmi ținea câte o creangă:

– Ia, părinte! Dă foarfeca! Ia-o pe asta din spatele lor!

Și a plecat vecinul. Dacă eu aș fi stat în casă să mă uit la știri și nu aș fi făcut lucrul acesta cu vecinul, nu aș mai fi avut aceleași frumoase amintiri! Vecinul meu a rămas în lucrarea pe care am făcut-o în fața casei! Casă cu care ne-am învecinat. Și el a rămas acolo. Asta înseamnă viața ca o Liturghie! Înseamnă să trăiești tot. Înseamnă să nu îți fie nimic indiferent, înseamnă să îți pese de tot și să înțelegi că fiecare episod din viață face parte din Liturghia care, e adevărat, va avea un otpust, adică un sfârșit, pe care l-am făcut și noi, acum! Când vine însă otpustul acesta? Nu vine neapărat numai după ce ai avut timp să le faci pe toate, vine și mai devreme, vine și la Antifoane, în copilărie, vine și la maturitate, iar cei mai norocoși, care se vaită că au îmbătrânit, nu știu că, de fapt, bătrânețea este un mare dar care nu este la îndemâna tuturor! Atunci când începi să mai așezi riduri sau părul sau culoarea și așa mai departe, de ce nu ne gândim mai înainte că am avut o șansă să ne albească părul?! Eu, de exemplu, am colegi cărora nu mai are cum să li se mai albească părul, s-au dus! Și atunci, eu să mă vait pentru așa ceva?! Asta în niciun caz. Bineînțeles că știți că de abia am așteptat să îmi albească și mie Dumnezeu părul, ca să arăt și eu a duhovnic, măcar, dacă vârsta nu îmi dădea voie! La 30 de ani Îi ceream lui Dumnezeu să îmi dea un semn, ceva, veneau oamenii la 60, 70, 80 de ani să stea de vorbă cu mine și eu mă întrebam cum am să pot să îi spovedesc dacă eu aveam 30 de ani! Și mi-a dat Dumnezeu, că mi-a albit părul mai devreme, Și-a pus mintea cu mine, dar m-am bucurat foarte mult! Și acum mă bucur, să știți! Fiecare rid pe care îl acceptăm este un dar, însă darul constă nu în rid, ci în acceptare, pentru că așa este viața ca o Liturghie, numai când accepți tot ceea ce se întâmplă!

O să spuneți că vreau să fac din dumneavoastră niște Yesmeni, dacă vă spun să acceptați tot, dar ați uitat de dârzenie! Îl aducem pe părintele Arsenie, nu mă lasă niciodată să închei lucrurile acestea:

– Smerenie, smerenie, tată, ascultare, supușenie, dar și dârzenie! Când ți-a trecut cineva prin față, trebuie să fii dârz!

Adică, e adevărat, accept taxe, accept una, accept alta, dar și când e vorba că ai întrecut măsura, batem cu pumnul în masă! Deschidem gura să se audă ce nu este în regulă! Să știe și de la noi că este în neregulă ceva!

E adevărat că eu am avut răbdare, de exemplu, toată vara, și mi-au bubuit tobele în cap până când, la un moment dat, m-a prins, cred că pentru prima dată în vara aceasta, m-a prins peste ora 7 dimineață, acasă! În rest, plec la 4, la 5 și la 7 și jumătate încă bubuiau tobele începute de cu seara! M-am dus frumos direct la sursă. La sursă, te uiți așa, prin ei, ce pretenții să ai, dar măcar să știe și ei că am venit că m-a deranjat:

– Măi, voi sunteți în stare să înțelegeți că ne-ați deranjat?

S-au uitat uimiți:

– Păi, ce?! Se aude și la dumneavoastră?!

– Bineînțeles că se aude!

– Aaaa, nu cred că se aude… !

– Înseamnă că nu am ce să mai fac! De acum înainte nu trebuie să mai discut cu voi!

Și, exact cum a spus părintele Arsenie:

– Dârzenie, tată!

Mi-am făcut eu tot felul de socoteli, vă imaginați că la nivelul la care mă aflu, cu fii duhovnicești pe toate pozițiile pământului în oraș, am avut foarte multe deschideri de la Secția 1 de Poliție până în toate cele, dar am spus așa:

– Doamne, dacă tot aș putea să fac, ia să fac fără să fac!

Cum adică?! Da, este un next level! I-am spus lui Dumnezeu ca de acum înainte să le facă El pe cele legale! Bineînțeles că a venit un fiu duhovnicesc și a spus:

– A, păi, dumneata, părinte, aici stai?! Acum știu ce am de făcut! Se rezolvă!

Până seara m-au anunțat că băieții cu tobele își fac bagajele, după ce toată vara nu am avut ce să le fac, m-am dus cu frumosul și nici acum nu am făcut mai mult, dar L-am lăsat pe Dumnezeu! Vedeți viața ca o Liturghie?! Eram sigur că Dumnezeu găsește soluții și a găsit! Bineînțeles că… telefoane pe mine, ca să intervin…

– Măi copii, nu!

Asta este dârzenia!

– Nu!

– Păi, de ce?!

– Pentru că eu v-am rugat cu frumosul și dacă era să mă credeți pe cuvânt, acum interveneam chiar și dacă aveați altă problemă decât asta, dar acum, nu!

Și vreau să vă mai spun ceva, nu poți să rogi pe un om să primească binele, dacă el l-a refuzat de atâtea ori! Și au plecat… trei deodată! S-a făcut liniște de aseară. Cred că de asta i-a și plăcut lui Aris când a spus că rămâne la Buni!

Viața ca o Liturghie este despre ascultare până când Dumnezeu îți va da și rezolvare, numai că acel timp poate să ți se pară lung! Acel timp de așteptare, de asumare, de acceptare, poate să ți se pară lung! De ce?! Pentru că așa este făcută firea umană! De exemplu, un părinte dacă are numai pentru o jumătate de oră o nesiguranță pentru copilul lui care are febră 40 de grade și nu știe ce să mai facă, pentru el, jumătatea aceea de oră este o veșnicie! Așa este în viață, dar dacă știi să îți antrenezi lucrul cu ce nu poți controla și accepți lucrul așa cum este și aștepți de la Dumnezeu dar nu așa, pică pară mălăiață, ci faci și tu ceva, o așteptare activă, Dumnezeu vine cu soluția:

– Ia, părințelule!

Dar nu ai voie să mai dai înapoi! Nu o să mă înțeleagă nimeni, mi-am făcut acum și niște ”prieteni” dar prieteni din ăia de noapte! Bine, acum și eu sunt noctambul dar eu sunt altfel! Eu în general, când erau ei mai cuminți, plecam de acasă când veneau ei, eu plecam la 4, ei veneau la 4, ne salutam pe drum și asta era! Când ești pe aceeași șosea, la aceeași oră cu cineva, înseamnă că ești… cel mult schimb de tură! Eu schimbam tura cu ei care se duceau la odihnă, eu mergeam să încep o zi frumoasă! Și niciodată nu m-am văitat! Nici acum nu am prezentat-o ca pe o văitare, v-am spus de secvențele acestea ale vieții pentru că eu liturghisesc dar și trăiesc și aș vrea ca în spatele a ceea ce vede omul, să vadă, de fapt, preoția. Eu am ambiția ca celui care se întâlnește cu mine să nu îi pese cu ce sunt îmbrăcat sau neîmbrăcat, ci să vadă preoția din mine, pentru că viața este o Liturghie. Dacă eu mă întâlnesc cu cineva, înseamnă că deja se face o împărtășire de cunoștințe și de amintiri și ne-am împărtășit, suntem la Sfântul Potir! Dacă învăț un copil o poezie sau o strofă din tabla înmulțirii, înseamnă că sunt la Antifoane și dacă am făcut deja Vhodul Mare, înseamnă că m-am făcut liceean! ”Ani de liceu”, ce frumos! E adevărat că au trecut 41 de ani, deja, de la liceu, dar e bine!

Aș vrea ca Sfântul Ioan Botezătorul să vă transmită ceva prin mine, să nu fiți triști astăzi! Am auzit tot felul de grozăvii, să nu mănânci pepene, să nu tai roșii… ! În asta stă totul?! Dacă m-ar vedea cineva cu cuțitul în mână, astăzi, gata, ar însemna că nu aș mai putea sluji?! Înțelegeți că Sfântul Ioan Botezătorul care a fost un om drept și a strigat dreptatea lui, a strigat ceea ce el constatase că nu este drept făcut de mai-mari și a sfârșit după cum și-a și asumat! Și-a asumat! Vă imaginați că cineva care strigă mai-marelui că nu e bine ce face, nu se poate aștepta la altceva! Asumarea aceasta vreau să v-o dau și să vă spun încă o dată ”La Mulți Ani” celor care purtați numele acesta care a intrat în Cer începând cu momentul acesta al trăirii.

Să știți că așa începe și viața, Buna Vestire! Buna Vestire are personaj principal, după Maica Domnului și Îngerul, Arhanghelul Gavriil, crinul! De aceea mă vedeți pe mine cu crinul, pentru un nou început!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru această zi minunată, ca un nou început de viață! Ori de câte ori te afli la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța și asculți predicile sale, simți că timpul s-a oprit la vremea copilăriei, a răsfățului pentru care este de ajuns să fii, ca să ai parte de o nouă trezire, o resetare în cel mai frumos sens al cuvântului! Îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru înregistrarea predicii pe care o puteți asculta integral pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=sJYFotFNoNk, pentru care îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că mi-a călăuzit pașii pe această cale și că am înțeles prin părintele Marius că mă împărtășesc ori de câte ori vă ofer la citit cuvintele sale din predici dar și din conferințe și emisiuni. Este o bucurie pentru care vă mulțumesc celor care aveți răbdarea de a citi această poveste până la final.