Astăzi este ziua deciziilor!

V-am rugat acum zece zile, că așa a dat Dumnezeu să fim tot în această formulă, să nu luați nicio decizie până la Rusalii, pentru că între Înălțarea de acum zece zile și Rusalii, Mântuitorul a dat o singură poruncă: ”Rămâneți în cetatea Ierusalimului, până când vă veți îmbrăca cu putere de Sus!”. Celor care au primit canonul meu, acum le spun că s-a încheiat. O să spuneți:

– Cum?!

Da, s-a încheiat! De acum înainte, până în seară, dacă sunteți atenți la cuvintele pe care le rostiți, la frazele pe care le alcătuiți și la dialogurile pe care le aveți cu ceilalți, veți afla, intuitiv, ce trebuie să faceți de acum înainte! Astăzi este ziua deciziilor! Astăzi este ziua în care trebuie să știți că a venit vremea să vă bucurați! E adevărat, cu un mic amendament, așa: dacă nu ați luat decizii pripite în ultimele zece zile, dar să spunem că trecem peste asta!

Astăzi este o duminică atât de importantă încât în calendare este însemnată ca Duminica Mare, este o duminică cu totul și cu totul specială pentru că la cincizeci de zile de la marea sărbătoare a Învierii Domnului, prăznuim o sărbătoare care vine peste o sărbătoare iudaică, a Corturilor, peste o sărbătoare păgânească, a Rozelor, de aceea se numește și Rusaliile în limbajul popular. De fapt, este vorba despre o creștinare a unei sărbători. Dacă ne întoarcem puțin în urmă, fiind o sărbătoare a limbajului, am să vă spun că atunci când oamenii au vrut să Îl ajungă pe Dumnezeu, pipăind cu mâna, au spus:

– Să ne facem noi un turn! Să îl zidim până la El și să dăm mâna cu Dumnezeu!

Numai că, Dumnezeu Și-a dat seama că oamenii făcuseră un turn atât de înalt încât devenea periculos și, ca orice părinte care se uită la copil și îi îngăduie de toate, până la un punct, vede că acel copil al lui vrea să facă o casă într-un pom și nu își dă seama că pomul este mai firav și nu poate să ducă o casă, așa că începe să îl saboteze, că dacă îi dă peste mână, se supără copilul și nu mai vorbește cu El! Așa a făcut Dumnezeu cu noi, cu cei care găsiseră de cuviință să Îl ajungă printr-un turn, le-a amestecat limbile și au început să nu se mai înțeleagă!

Acum este foarte complicat să mai înțelegem noi aceste lucruri, într-o lume în care într-un an, maxim doi, limba engleză nici nu va mai fi nevoie să fie trecută în CV pentru că trebuie toți să o știe! În lumea în care semnele pot să traducă orice emoție și orice cuvântare, ne este foarte greu să înțelegem ce vrea să spună celălalt, dacă am fi într-o zonă în care limbajul să fie acela de la început!

Ca să înțelegeți mai bine ce vreau să vă spun, am să vă spun o istorioară de la începuturile comunicării non-verbale, pentru care am nevoie de ambele brațe ca să vă arăt acest lucru. Imediat după anul 1462, după ce s-a descoperit America, au venit conchistadorii și au găsit acolo niște triburi. Cum să te înțelegi cu cei din triburi? Prin semne, dar care semne, pentru că să știți că și semnele au în spate o simbolistică?! Acum, îi faci așa (n.a. cu degetele mâinilor împreunate în dreptul inimii, în forma ei) și îi spui cuiva că îl iubești! Îți iei capul în palme și știe omul că ești îngrijorat sau te iei în brațe pentru ca celălalt să știe că vrei să îl îmbrățișezi, dar dacă tu vezi pentru prima dată pe cineva și nimeni nu a mai făcut lucrul acesta, cum faci?! Și, după cum era… obiceiul pământului, au venit conchistadorii, s-au dus peste trib, tribul a ieșit în față și erau gata, gata să se ia la bătaie. Atunci au spus:

– Nu! Unul de la noi, unul de la voi!

Nicio problemă, s-au dat toți la o parte și cei doi, căpetenia conchistadorilor și căpetenia papuașilor, au început un dialog extraordinar, la care dialog, cine începe bineînțeles că își mărturisește, emoțional, toată dorința de a conduce dialogul cu mână forte! Și bineînțeles că a venit conchistadorul și a făcut așa, cu degetul arătător îndreptat spre căpetenia tribului, la care băștinașul a răspuns cu două degete ridicate parcă în semn de victorie, ca un cinci roman! După care, conchistadorul și-a împreunat degetele parcă făcând un acoperiș, la care băștinașul a răspuns cu mâna mișcată repede paralel cu pământul, de la stânga la dreapta și bineînțeles că s-a încheiat dialogul! E ca și când s-ar fi întâlnit la NATO să aranjeze care este treaba cu prețul petrolului sau dacă ați văzut pe la burse, cam tot așa se joacă și băieții aceia cu tot felul de semne!

Conchistadorii și-au întrebat căpetenia ce a vorbit cu papuașul.

– Măi, nasol!

– Cum adică?!

– Ăștia nu sunt zdraveni la cap!

– Cum adică, măi?! Păi, ce ați vorbit?

– Măi, când ne-am întâlnit, i-am făcut semn cu degetul arătător, așa, să înțeleagă că eu o să le omor o sută dintre ei și căpetenia lor a ridicat imediat două degete și mi-a răspuns cu atâta nonșalanță că el o să ne omoare două sute de oameni! Și eu am continuat, am făcut semnul unui acoperiș de casă, să le dau de înțeles că le dau foc la case!

– Și?!

– Și știți ce mi-a răspuns căpetenia băștinașilor?! A mișcat repede mâna de la stânga la dreapta și mi-a dat de înțeles că ne rade de pe fața pământului!

În partea cealaltă, papuașii și-au așteptat căpetenia și au întrebat:

– Cum a  fost, măi?

– Foarte bine, sunt niște tipi grozavi! Exact ce ne trebuie nouă, băieți de-ai noștri!

– Păi, ce-ați vorbit?

– Foarte simplu! Când ne-am întâlnit a făcut așa, cu degetul arătător îndreptat spre mine și am înțeles că m-a întrebat cum mă cheamă! Și eu am ridicat două degete, așa, și-am răspuns: Iepure! Și el atunci și-a împreunat degetele ca într-un acoperiș, adică dacă sunt iepure de casă, iar eu i-am făcut cu mâna, așa, de la stânga la dreapta, ca să îi răspund că… iepure de câmp!

Problema este următoarea: ce facem noi cu limbajul acesta?! Noi îl încărcăm! Dacă te duci la unul cu război, normal că tu te amărăști și el se miră ce bun ești! Despre acest lucru este vorba astăzi: cum ne înțelegem, cum comunicăm! Pentru că de la înmulțirea limbilor cu specificitatea lor la Turnul Babel, acum nu este o poveste pentru că turnul încă mai are vreo sută de metri înălțime, e o ruină, dar vă imaginați că pe vremea aceea a fost mare, cine a construit arhitectural acest turn a spus că avea vreo câteva sute de metri, deja, când s-a oprit din… evoluție, să spun așa! Atunci, Dumnezeu ne-a învățat că limbajul face ca noi să ne înțelegem. Dar despre ce ne înțelegem?! Despre lucruri comune, despre ce vrem să facem între noi! Dacă vrem să facem pace, dacă vrem să fim bucuroși, trebuie să comunicăm!

Revenind la situația pe care v-am spus-o, la faptul că ne spun specialiștii că cel mai mare consum de apă în organism îl face vorbitul, eu sugerând minții mele că pot să și vizualizez acest lucru, dacă ies afară iarna și vorbesc și se văd aburii, îmi dau seama câtă apă consum atunci când vorbesc! V-am spus că eu, de fapt, mi-am dat seama că Cuvântul lui Dumnezeu, scris cu ”C” mare, se poartă, încă de la Creație, pe deasupra apelor, ape provocate de tot ceea ce înseamnă vorbirea mea. Eu nu mai am cum să vorbesc de-aiurea, când îmi dau seama că mă exprim prin limbajul care folosește Cuvântul lui Dumnezeu și astăzi, din Evanghelie, aflăm despre o mărturie din Vechiul Testament, cum că ”celui ce crede în Mine, izvor de apă vie va curge din pântecele lui”. Păi, ce vreți mai mult de atât?! Izvorul de apă vie este limbajul pe care îl folosim noi! Măcar astăzi, am să vă propun ceva, să înțelegeți că dacă veți vorbi conștienți, măcar jumătate de zi cât ne-a mai rămas, veți avea un câștig extraordinar! Să vorbiți conștienți că folosiți Cuvântul lui Dumnezeu! Atunci, cu siguranță că nu o să mai folosiți Cuvântul lui Dumnezeu în lucruri mărunte, în certuri, în bârfe, în mărturii mincinoase, în lucruri care nu ne fac cinste și încet, încet începem să intrăm în Împărăția Cuvântului lui Dumnezeu!

Pogorârea Duhului Sfânt nu este numai, așa, un tablou pe care aș putea să vi-l zugrăvesc vizavi de o frământare, de un storm (n.a. furtună, în engleză) despre tot ceea ce ar însemna gândurile noastre, ci mai mult decât atât, este un nou mod de viață!

Obișnuiți-vă să vă luați niște canoane ale tăcerii, din când în când, pentru că între amestecarea limbilor de la Turnul Babel până la Rusaliile sărbătorite astăzi, a trecut ceva vreme, nu spun despre mii de ani, dar de acea vreme are nevoie creierul nostru, să se liniștească! Vreți un creier performant? Lăsați-l să lucreze! Cum? Fără cuvinte aiurea! Numai cu cuvinte conștiente!

Când îi spun cuiva un lucru, chiar dacă celălalt nu crede acel lucru, să spunem că s-au uzitat niște formule, nu ține de el dacă crede sau nu crede ceea ce îi spui, să te gândești dacă ești vrednic de crezare, dacă nu cumva la tine este problema că nu ai reușit să convingi că ceea ce spui este adevărat! Lucrurile acestea trebuie să le luăm cu noi și de acum înainte, cu conștiința că tot ceea ce spui este parte din Cuvântul lui Dumnezeu și parte a praznicului de astăzi, vom înțelege că, de fapt, comunicarea cu celălalt este despre sinceritate, este despre faptul că nu trebuie să fim dependenți de feedback! Să spunem că folosești un lucru extraordinar pe care ai vrea ca celălalt să îl folosească iar el nu te crede. Nu este problema celui care nu te crede, ci este problema ta că nu ai reușit să fii convingător și vei continua să încerci nu să fii convingător, ci să mergi pe aceeași linie și încet, încet să ți se recunoască:

– Măi, să știi că încep să te cred!

Comunicarea este în primul rând despre lucruri frumoase, despre ceea ce noi vrem ca celălalt să știe, dar dacă noi avem un set de simboluri pe care tot le uzităm și tot le șlefuim până le distrugem de tot, nu o să mai înțeleagă bietul om! Dacă fiecare frază o începi într-un anumit fel, nu o să mai știi, de exemplu, cum stau lucrurile! Suntem generații și generații. Iertați-mă că mai spun câteva cuvinte, așa, dar astăzi de dimineață, în baza unei situații de săptămâna trecută pe care mi se pare că v-am și spus-o, că am fost oprit de onor Poliția Națională, pentru că am făcut la stânga, obligat fiind de faptul că s-a închis Bulevardul Tomis nu de la Capitol, cum se închidea de obicei, ci de la Miga, eu am făcut la stânga și s-au pornit alarmele, sirenele și m-au urmărit! Eu nici nu mi-am putut imagina că la ora patru dimineața ei folosesc alarma acustică!!! Măi copii, am coborât din mașină și în acel moment au ieșit și polițiștii și au strigat:

– Stați!!!

Am ridicat mâinile! Eu cu crucea asta la gât (n.a. Crucea Apostolică Tomitană), eu cu… uniformă ca și ei, nu uniformă cu epoleți care se văd, dar ei nu au știut să respecte o uniformă și au strigat la mine:

– Stați!!!

Și atunci i-am întrebat:

– Trebuie să mă întorc cu mâinile pe capotă?!

Și au rămas uimiți, așa că i-am întrebat mai departe:

– Măi, dar voi nu știți ce a fost ieri, că era bulevardul închis și era un om de-al vostru care dirija să facem la dreapta și după aceea să facem la stânga?! Ați uitat lucrul acesta?!

– Noi n-avem treabă cu asta! Ieri a fost altă tură!

– Măi copii, în primul rând, opriți alarma aceea, că se trezesc vecinii aceștia și nu este frumos! Stați puțin, am semnalizat când am făcut la stânga?

– Da!

– Deci nu am făcut-o neregulamentar! Mulțumesc. Atât am avut de spus!

Și atunci, ei au spus:

– Considerați că v-am dat un avertisment verbal!

De atunci, mi-am propus să nu mai fac la stânga pe Tomis, când vin din Mamaia, niciodată și mi-am propus să fiu conștient când ajung acolo. Azi de dimineață era închis bulevardul, măcar era închis de tot și când am trecut prin dreptul lui, m-am uitat cu coada ochiului și nu era nimeni, în afară de trei mașini de Poliție la început și trei mașini la sfârșit și o mașină de Jandarmerie, un autobuz din acela mare, de cincizeci de locuri, parcat de-a curmezișul! M-am uitat pe lângă ei, așa, nu era nicio masă, nimic! Și atunci mi-am spus:

– Măi, dar nu avem noi un bulevard care este pietonal, Ștefan cel Mare? Acolo nu e nevoie să închidem circulația rutieră, că este închisă deja! În acel moment, mi-a trecut prin cap că de vreo patru ani mă străduiesc să înțeleg generația de… nostalgici fără obiectul muncii! Cum să spui tu, la 30 de ani, că ești nostalgic după comunism, dacă tu nici măcar nu ai trecut prin comunism?! În momentul în care am trecut și am văzut bulevardul gol, mi-am dat seama despre ce era vorba! Și noi ne supăram pe părinții noștri, eu, cel puțin, nu spun de toți, dacă vă regăsiți, e minunat, dacă nu, nu aveți decât să aruncați cu pietre! Nu îmi plăcea când îmi spuneau părinții mei să oprim televizorul la care se transmitea Congresul XII, XIII, XIV, și nu îmi plăcea când îmi spuneau părinții că ”Ceaușescu spune prostii”!

– Numai prostii spune! Ce asculți tu la ăsta?!

Măi, mie personal îmi plăcea, nu neapărat ce spunea el și nu neapărat că trăiam bine, dar făceam parte din ceva, din limbajul acela despre care puteam să vorbesc și la școală, și pe stradă, numai în familie nu mai puteam! De ce?! Pentru că era o dedublare! Pentru că îmi spunea despre ceva despre care toată lumea vorbea de bine, știam că pe deasupra se vorbea numai de bine, dar de ce să îmi spună mie, acasă, că nu e bine, când eu așa învățam la școală?! În clasa a IV-a, de exemplu, ne întreba la fiecare început de săptămână, că am prins și nenorocirea aceea cu rotirea cadrelor și trebuia să știi care e ministru la Învățământ și care e la Cultură, se schimbau și trebuia să știi și atunci am învățat ceva!

Nostalgia nu are nevoie de materie primă! Ai voie să fii nostalgic la orice e în mintea ta! Eu sunt nostalgic într-un singur fel. Îmi place să răsfoiesc o carte și să scriu cu pixul o fișă de lectură, sunt nostalgic la asta pentru că asta am făcut! Dar să știți că nu sunt supărat pe cei care folosesc Scroll Up, Scroll Down sau dau pagină după pagină în alt fel! Mă bucur pentru ei că pot să învețe așa, mă bucur pentru ei că pot să își facă un alt set de foldere în care fișele mele care sunt în geamantane, la ei pot fi într-un singur buzunar, în care țin telefonul, mă bucur pentru asta! Deci, problema nu este nostalgia da sau nu, ci îngăduința, da fără nu! Cred că astăzi este o zi a îngăduinței, astăzi este o zi în care și limbajul pe care l-au folosit și Sfinții Apostoli, imediat după Pogorârea Duhului Sfânt a fost unul egal. Astăzi este ziua în care ne împăcăm cu toții! Vă spun ceva. În orice țară v-ați duce, dacă zâmbiți, cei care vă văd vor ști că sunteți bine. Dacă sunteți triști, o să știe că aveți o problemă și o să le pară rău că nu pot să vă ajute pentru că nu pot să înțeleagă de ce sunteți triști, dar dacă vă văd zâmbind, nu o să fie nevoie să vă ceară explicații și o să înceapă să se uite și ei:

– Măi, dar acesta dacă este vesel, poate are o cauză care… plutește pe aici și eu vreau să nu o mai ratez!

Vedeți ce înseamnă limbajul?! Limbajul înseamnă glosolalie, limbajul înseamnă a vorbi unii cu alții fără să te superi, fără să crezi că numai tu ai dreptate! Am să închei cu un singur amendament. Într-o convorbire, în orice dialog, cele două părți trebuie să fie convinse că se află într-una din cele două lumi care trebuie să se împace și în momentul în care conștiința că celălalt nu trebuie să creadă în ce crezi tu, nu trebuie să accepte ce îi spui tu, ci pur și simplu el rămâne numai ca să intre în dialog cu tine și nu începe el un monolog și nu începi nici tu un monolog, atunci poți să înțelegi că începe comunicarea. Comunicarea nu este despre strădania de a-l face pe celălalt să fie ca tine, ci de a-l ajuta să rămână ca el! Despre aceasta este vorba în Marele Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt! Praznicul limbajului comun este acesta: ajutați-l pe celălalt să rămână ca el, pentru că în momentul în care tu accepți ceea ce îți spune el, fără să te schimbi tu, ci numai acceptându-l, atunci el are o altă stare de spirit! De ce să fim toți egali?! Ca să ne plictisim?! Nu, trebuie să fim egali să comunicăm, să ne certăm, chiar, să avem păreri diferite, pentru că asta face viața frumoasă!

Glosolalia ne învață că din vreme în vreme auzim același semnal, dar până la acea… vreme din vreme în vreme, trebuie să ne luăm canonul neluării deciziilor tranșante și canonul tăcerii, apoi cuvintele vor fi într-un firesc în care învățăm că ele sunt frumoase în măsura în care noi le lăsăm să curgă frumos și să avem conștiința că aburul care le poartă este în interiorul nostru iar ceea ce poartă este Cuvântul lui Dumnezeu din Cuvântul Întrupat!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, pentru îngăduința de a-i reda cuvântarea de astăzi, aici, reașezată pentru a se constata ca o continuare a celei de la Înălțare, în care ne îndemna la a petrece zece zile fără a lua decizii tranșante, până astăzi când… a sosit ziua deciziilor, ziua în care avem liber la bucurie! De fapt, acest liber îl avem tot timpul, doar că pre(a)ocupați cu schimbarea lumii, uităm să începem schimbarea cu noi și nu cu cei de lângă noi și libertatea de a ne bucura se… rătăcește printre cuvinte!

Îi mulțumesc Nadjei Iancu pentru transmiterea în direct a slujbei din Duminica Mare a Pogorârii Duhului Sfânt, datorită căreia am reușit să scriu această poveste și să o fac și mai frumoasă prin câteva capturi de ecran care ilustrează, astăzi poate mai mult ca oricând, comunicarea cu fațetele ei multiple, printre care și (ne)cuvântul sau… ”cuvântul nerostit care aduce pace”, cum spunea părintele Marius cu câțiva ani în urmă. Puteți urmări înregistrarea slujbei pe adresa https://www.facebook.com/nadja.iancu/videos/1476622683725527.

Vă mulțumesc celor care citiți aceste rânduri și care îmi dăruiți din ceea ce vă lipsește cel mai tare, timpul și răbdarea pentru a parcurge în tihnă această poveste și a vă bucura de ea.

Închei prin a-I mulțumi bunului Dumnezeu pentru talantul scrisului, cititului, povestitului și traducerilor, pe care mă străduiesc să îl înmulțesc cu folos, bucurându-mă și dăruind, sper eu, bucurie!