Feminitate și multă iubire într-o conferință de… 10 pe 10!

De la sărbătorirea iubirii, luna trecută, chiar de Dragobete, la sărbătorirea feminității și maternității, astăzi, pe 10 martie, părintele Marius Moșteanu ne-a provocat la o frumoasă și firească aducere aminte a propriilor povești, ascultându-le pe ale sale. Participanții la cea de-a cincea conferință pe care părintele Marius a susținut-o la Biblioteca Județeană Constanța au intrat în aulă pe acordurile tangoului lui Titi Botez, ”Femeia, eterna poveste”, o frumoasă invitație muzicală la depănat amintiri pentru cei dintre noi care poate că au învățat primii pași de dans pe aceste acorduri.

Introducerea în atmosfera de poveste a fost lansată apoi de cuvintele emoționante ale organizatoarei, doamna directoare a Bibliotecii Județene, Amelia Stănescu, prezentându-l pe părintele Marius. Aidoma pictorului despre care vorbea în una din predicile sale, care din când în când se trage puțin mai în spate pentru a-și admira creația, părintele a predat ștafeta nepoțelei sale Anelise, care ne-a făcut o surpriză frumoasă cu un cântec dedicat mamei, interpretat la pian! A urmat doamna preoteasă Elena Moșteanu, ”doamna mea”, cum o numește părintele, cu o poveste despre bunica sa dinspre tată, o nouă invitație la a ne aminti propriile povești cu bunici ale copilăriei. Mărturisesc că am ascultat cu emoție descrierea acestei bunici de poveste pentru că mi-a evocat-o nu doar vestimentar, ci și ca atitudine pe străbunica mea dinspre mamă, căreia îi port și numele. Este întotdeauna o plăcere și o bucurie a copilului din mine să ascult poveștile familiei Moșteanu, îndrăznesc să spun că sper să le și citesc, la un moment dat!

Ai spune că despre feminitate și maternitate, ”toate-s vechi și noi sunt toate”. Nu am privit însă niciodată creația ca fiind maternitate, deși acum, ascultându-l pe părintele, mi se pare evident. O invitație la a deveni conștienți de această maternitate a fiecăruia dintre noi este o invitație la o întoarcere în noi, pentru o resetare a unei educații simpliste sau rămasă ne-updatată din nebăgare de seamă ori inerție. Ce iubesc la aceste conferințe dar și la predicile părintelui Marius sunt tocmai soluțiile, provocările pe care le acceptă, le trăiește și ni le dă și nouă.

Așa cum îndemna „Fii decorul feminității ca să fii bărbat”, a prezentat situația din dublă perspectivă, aceea a „doamnei sale”, dar și cea personală, cu accentele amuzante care ne invită să nu ne mai luăm chiar așa de mult în serios, ci să ne bucurăm de viață, aici și acum, conștienți nu doar că totul are un rost, ci că totul are un rost frumos!

Și pentru că nu se poate vorbi despre femeie fără a se vorbi despre iubire, a fost o conferință și cu întrebări despre secretul unei căsnicii fericite, despre feminitatea care înflorește în prezența barbatului iubit, întrebări citite de doamna Elena și care și-au aflat răspunsul de la părintele, ca de obicei. Emoționant dar și amuzant deopotrivă a fost și momentul în care doamna preoteasă a povestit despre cum reușește o bunică să se păstreze feminină în viața de zi cu zi, făcând față… comparației făcute de nepoți cu doamnele educatoare și învățătoare care ridică mereu ștacheta. Cum înveți să împărți parfumul cu nepoata dar să îi educi și simțul olfactiv încât să recunoască notele unui anumit parfum, cum devii creator vestimentar fără voie și multe alte provocări cu care se confruntă… o bunică modernă.

Ar fi multe de povestit și, ca de obicei, după ce închei povestea, îmi amintesc și altele pe care nu le-am pomenit, dar știu că remarc de fiecare dată liniștea, pacea și emoțiile frumoase care ne însoțesc în timpul conferinței dar și în drumul spre casă. Pare că timpul stă în loc, într-un loc frumos și binecuvântat, că toate grijile dispar și fac loc iubirii primite și dăruite, deopotrivă. Aplauzele ne bucură că îi putem mulțumi părintelui pentru cuvintele sale, altfel decât o putem face la predicile pe care le primim cu zâmbete luminate dar tăcute în biserică. Îmi plac conferințele pentru că fără să vreau prind fragmente de conversație frumoase între participanții ce așteaptă cuminți începerea evenimentului, se redescoperă sau se înfiripă prietenii, iar atmosfera trebuie trăită pentru a fi mai bine înțeleasă, cuvintele mele fiind uneori stângaci de formale pentru a descrie ceea ce simt.

La finalul conferinței, nepoțica și părintele au dăruit un simbol frumos de iubire și de primăvară românească, o inimioară roșie cu șnurul alb-roșu de mărțișor, simbolul vieții, al sângelui și limfei care ne inundă nevăzut trupurile. Privind la bucuria cu care ne-au fost dăruite dar au fost și primite, m-am gândit la părintele ca la… un bunic de zână bună, atingând cu bagheta sa de iubire atâtea suflete, invitându-le la depănarea propriilor povești!