Să fim al patrulea mag, magul bucuriei!

Atunci când Praznicul Nașterii Domnului, adică 25 decembrie, cade joia, Crăciunul devine că are patru zile, nu trei zile ca în alți ani. Pentru că m-am gândit încă de la începutul Postului că așa se va întâmpla, am să îmi permit ca astăzi să consider că într-adevăr este a patra zi de Crăciun, ca cel de-al patrulea mag, ca un praznic nou, pentru că orice duminică este un Praznic Împărătesc, în care să vă spun despre Evanghelia care deja se repetă din ceasul al treilea al Ajunului Crăciunului, aceea a plecării în Egipt și a întoarcerii din Egipt a Pruncului.

În puține cuvinte, Sfântul Evanghelist Luca ne spune că Iosif a luat, în vis, următorul îndemn: ”Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Sa și mergi în Egipt!”. Bineînțeles, zis și făcut, pe românește!  A luat Pruncul, pe mama Sa și au plecat în Egipt. Ca să se împlinească însă Scriptura, ”din Egipt am chemat pe Fiul Meu” și, după o anumită perioadă de timp, după ce a murit Irod, adică pericolul care era iminent, pentru că el căuta să ia viața Pruncului, Iosif a primit din nou un îndemn: ”Ia Pruncul și pe mama Sa și întoarceți-vă în Iudeea, pentru că a murit cel care căuta să ia viața Pruncului”. Însă de aici, lucrurile încep să fie pentru ziua de astăzi! Iosif s-a temut, pentru că a auzit că domnește Arhelau, fratele lui Irod și știți că atunci când în familie se urmărește un dușman comun, bineînțeles că se lasă ca prin testament:

– Vezi, ai grijă de ăla!

– Ferește-te de ăla!

– Ia-i gâtul celuilalt!

Și Iosif s-a temut și dacă s-a temut, a primit, în vis, alt îndemn și a venit în Nazaret, ca să se împlinească o altă zicere a Scripturii, anume ”Nazarinean se va chema”.

Iată-ne acum, așa cum v-am spus, în a patra zi, o zi în care eu îmi iau curajul de a vă spune dincolo de Cuvânt, adică știți că Fiul lui Dumnezeu, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, este ”Cuvântul lui Dumnezeu (cu majusculă) prin care toate s-au făcut”. Ei bine, am să vă spun dincolo de Cuvânt, despre noi. Gândiți-vă că orice naștere este trăită și de noi! E adevărat că maternitatea o încununează și cu o roadă văzută, dar noi, toți ceilalți, ori de câte ori gândim ceva, naștem o idee, naștem un gând, naștem o perspectivă, naștem posibilitatea de a înmulți talanții! Deci, Nașterea este despre noi și astăzi aflăm o rețetă despre cum trebuie să… gestionăm pe Prunc, adică ideea respectivă, pe mama Sa, adică mintea care L-a născut, L-a propus, L-a produs. Ce să facem? Cum să scăpăm viața Pruncului născut, adică a gândului nostru?!

Intuiția este primul gând care ne vine în minte, dar intuiția este imediat atacată de propria noastră rațiune, care are niște frici, are niște temeri, are niște canale educaționale și niște inducții atât de grozave, încât ne spune:

– Stai așa, să gândim întâi! Deci, ce nebunie spui tu că faci, aia nu e pentru tine, măi! Păi, stai așa, puțin! O să deranjezi o jumătate de planetă! Nu-ți ajung resursele! Păi știi, măi, cât costă ca să faci ce vrei tu să faci?!

Încet, încet intervine un pact între creier și comoditatea lui și ai să îți spui:

– Nu este mai bine să stai tu liniștit? De ce să îți bați tu mintea cu altfel de lucruri?!

Și gata! S-a terminat! Ca să poți să ieși din… băltoaca asta pe care ți-o întinde educația, ce trebuie să faci?! Să asculți semnalul pe care intuiția ți-l dă din nou:

– Pleacă din zona de toxicitate!

Adică, lasă comoditatea deoparte! Asta nu înseamnă altceva decât ceea ce ați auzit în Scriptură!

– Ia Pruncul, pe mama Sa și… tai-o în Egipt!

– Unde în Egipt, măi?!

– Păi, tai-o dincolo de școală, dincolo de societate, dincolo de familie, dincolo de oricine ți-ar spune că nu se poate!

Egiptul este zona în care se poate, Egiptul este cel creat departe de locul în care educația ți-a stricat tot ceea ce înseamnă zbor, ți-a apăsat așa de tare perspectiva de a merge înainte, încât nu mai poți să faci nimic, dacă nu pleci din zona toxică, nu ai cum, niciodată, să îți faci ceva bun!

Așadar, ce învățăm? Păi, învățăm în primul rând că trebuie să avem grijă de primul gând, ca el, atunci când ajunge în primul organ sesizat, care este amigdala, să nu ricoșeze de acolo în altă parte, să meargă mai departe! V-am mai spus despre amigdala aceasta cum funcționează, îmi pare rău că trebuie să o repet, dar amigdala este primul gând! Atunci când la volan fiind, vezi că cel din fața ta are frânele mai bune ca tine și când i s-a năzărit lui sau poate că are… două pedale de frână, nu știu, că nu am fost niciodată în mașini din acestea care frânează fără niciun pericol în față, în acel moment, semnalul vine să calci frâna! Dacă ai ratat acea fracțiune de secundă în care să îți asculți semnalul care a ajuns la amigdală, vine rațiunea:

– Măi, ai sarmalele lui soacră-ta în spate, în portbagaj! Dacă pui frână, umpli mașina de sarmale!

În momentul în care ai ratat și nu ai călcat frâna pentru că te-ai gândit la bunătățile din portbagaj, bineînțeles că te-a lovit deja cel din spatele tău, iar tu ai intrat și în cel din față și ai fost lovit și în spate! De ce?! Pentru că nu ai ascultat un semnal! Ei, v-am dat o explicație mai plastică, așa, am vorbit de sarmale pentru că este Crăciunul, dacă era Paștele, vorbeam de miel!

Vasăzică, primul lucru pe care trebuie să îl facem ca strategie este ca atunci când vine un gând, imediat să îl și ținem! Primul gând care i-a venit de la Dumnezeu lui Iosif, a fost ”Ia-ți familia” și a și tăiat-o! Nu a mai întrebat nimic, poate că Irod era deja la marginea Bethleemului și începuse să căsăpească pe bieții copii de doi ani și mai mici, așa cum aflase de la magi, ca să scape de Împăratul care se născuse. Ei bine, au stat în Egipt. Până când au stat în Egipt? Stați în zona de lipsă de confort, că în Egipt vă imaginați că nu erau de-ai lor, nu puteau să se desfășoare între ei, mai ales că acolo aveau calitatea de migranți, nu erau cetățeni cu drepturi depline ai Egiptului, dar au stat acolo până când s-au limpezit lucrurile. Adică?! A murit cel ce vroia să ia viața Pruncului! Adică nu mai sunt pericolele care pândesc ca ideea care ți-a venit ție să nu poată să fie dusă la bun sfârșit! Cine îți spune asta?! Este un alt gând, dacă este un alt mesaj care a venit de la Dumnezeu, vă imaginați că imediat a venit alt gând! Alt gând ce este?! ”Ia Pruncul, pe mama Sa și întoace-te”!

Ei, aici este însă cea mai interesantă poziție și strategie! În momentul în care noi ne-am obișnuit cu greul, ne-am obișnuit să facem altceva decât am făcut până atunci, am plecat din Bethleemul în care era totul comod, devenise comod, într-o zonă de comoditate și apoi ne-am obișnuit în lipsa asta, pentru că ne-am obișnuit să muncim, imediat vine gândul celălalt, știți că este o contrabalansare, imediat vin furcile caudine ale rațiunii:

– Păi, stai așa, măi, acum te întorci iar la starea de comoditate?! S-ar putea să nu mai putem să producem niște gânduri frumoase!

Cu asta s-a întâlnit ca neputință și Iosif! S-a temut! Cum s-a temut?! Pentru că a spus:

– Păi, acolo, ce mi-a Tanda, ce mi-e Manda?! A murit Irod, a venit Arhelau, frate-său, care cred că a luat o listă de lucruri pe care trebuie să le facă în continuare, pentru că nu le-a făcut celălalt! Nu mă duc!

Vedeți? Aici este cea mai importantă strategie pe care Dumnezeu ne-o dă astăzi! Și anume, Dumnezeu ne respectă îndoiala, Dumnezeu ne respectă frica, Dumnezeu ne respectă tot ceea ce înseamnă lucrurile care nu funcționează dintrodată! Nu i-a spus lui Iosif să se ducă totuși, ci i-a dat altă comandă, i-a găsit un alt traseu, un fel de reconfigurare a traseului, când ai ratat-o pe prima, ori te întorci, ori o iei înainte și găsim alt drum și îi spune:

– Mai bine pleci în Nazaret, că așa scrie și în Scriptura Vechiului Testament că ”Nazarinean se va chema”!

Acum, vă imaginați că dacă o luăm, așa, la puricat, este clar că prima poruncă a fost dată ca să îl întărească pe Iosif, să îl pună și pe el cu mintea la contribuție! Înțelegeți? Că oricum trebuia să ajungă în Nazaret, că ”Nazarinean se va chema”!

Toate acestea sunt pentru ca și noi să învățăm ceva, astăzi, că Dumnezeu ne respectă îndoielile! Nu vă temeți, când aveți în față un gând, nu vă temeți că vă îndoiți de el și veți constata că veți primi un gând mai bun în ajutor, astfel încât să se ducă primul gând la linia unde trebuie să se așeze. De ce? Pentru că este vorba despre Cuvântul lui Dumnezeu, despre care se scrisese în Lege și în Proroci, se scrisese că ”Nazarinean se va chema”, deci era clar că din Egipt venea în Nazaret, nicidecum în Iudeea!

Ei, vedeți? Încet, încet vedem că toate ne sunt favorabile nouă. Nu o să vă spună nimeni lucrul acesta, vă asigur eu! Toată societatea și toată școala și toată familia o să vă spună:

– Nu, nu, nu! Nu te duce acolo!

Știți despre concursul acela cu broaștele care se urcau pe un stâlp de vreo doi metri și până s-au urcat acolo, spectatorii erau mai mulți decât concurenții și toți strigau că nu or să ajungă concurenții la final, dar la un moment dat au constatat că o broscuță, încet, încet, a ajuns sus! Au aplaudat-o toți, au așteptat-o… reporterii la coborâre, să o felicite și ea dădea semne că trece mai departe, așa că au oprit-o și au constatat că era surdă! De aceea și câștigase concursul, pentru că nu auzise semnalele acestea din public, că nu poți, că nu faci, că nu dregi!

Fuga în Egipt este astuparea urechilor! Mergi acolo unde ți-ai fixat că mergi, chiar dacă societatea și școala or să îți spună că ai fost pe locul cinci și mai sunt patru în fața ta:

– Stai acasă, n-ai nicio șansă, stai liniștit că demolăm noi ideea asta care ți-a venit ție!

Trebuie neapărat să ne antrenăm în a pleca, dar și neapărat este nevoie să ne antrenăm în a reveni! De ce?! Ca să stabilim dacă într-adevăr ne-am educat cât trebuie, astfel încât să putem să ducem lucrurile mai departe!

Astăzi este o zi superbă, este o zi în care Crăciunul este al nostru și deja începem să îl predăm altora! Orice gând frumos, orice idee frumoasă, orice atitudine frumoasă, orice grijă pentru celălalt devine Prunc născut în Ieslea Bethleemului! Trebuie să avem mare grijă să nu stea într-o zonă în care să fie vulnerabil, să nu rămână într-o zonă de toxicitate care ar putea să îl plafoneze!

Orice gând poate să fie plafonat. De exemplu, să spunem că avem gândul să facem fapte bune într-un anumit fel, să ajutăm o familie. Ei bine să știți că dacă nu facem decât gândul acela, tot plafonare înseamnă, chiar dacă este superb gândul, tot plafonare înseamnă! Să repeți același lucru, până la urmă, vă dați seama, se instalează altceva, dependența! De fapt, marea definiție a dependenței este de a repeta un lucru până să îți intre în firesc, chiar dacă lucrul acela este toxic! De ce vă spun despre dependență? Există și dependența de bine, care nu este altceva decât tot o adicție! Înțelegeți?

Să nu credeți că noi suntem făcuți să facem în mod automat numai bine! De ce nu suntem lăsați noi perfecți, ci în drum spre perfecțiune?! Ce frumos este drumul până la București, dacă nu te gândești neapărat unde trebuie să ajungi! Să vezi câmpul, în stânga și în dreapta, chiar ceața sau chiar noaptea! Dar noi suntem obișnuiți să vedem finalul! E tot o dependență, se numește dependența de finalitate care aș putea să spun că este mai rea decât dependența de alcool. Fiți atenți la adicții pentru că ele sunt înconjurate de o așa mare ispită a binelui încât trebuie să fim atenți. Noi suntem lăsați să și greșim, pentru că greșeala face diferența dintre eșec și victorie! Un om care are numai victorii să știți că nu ar ști niciodată ce dulce este o victorie, dacă nu ar trăi eșecul și nu l-ar gestiona așa cum trebuie!

Așadar, astăzi ce am învățat? Am învățat că suntem datori să avem grijă de gândurile noastre, suntem datori să avem grijă de tot ce produce mintea noastră și să o scoatem la bună vreme din zona de confort, s-o ducem în zona de disconfort, iar apoi din acea zonă să o ducem din nou în confort, ca să vedem dacă s-a întărit, dacă poate să o ducă mai departe! Nu cumva să fie dependentă de confort sau de disconfort, este aceeași dependență.

Noi astăzi trebuie să învățăm că nu degeaba s-a născut Hristos, s-a născut ca să ne arate nouă că se poate și nimic mai mult dar nici nimic mai puțin, este duminica de după Nașterea Domnului! Tot ceea ce înseamnă de după înseamnă mare grijă, mare atenție, s-a întâmplat ceva și noi suntem după, adică lecția a fost predată, după înseamnă să o învățăm și noi! După este tema de casă, homework, trebuie să ne facem temele astfel încât să știm că vin alte sărbători, pentru că duminica viitoare, de exemplu, veți auzi că este duminica de dinaintea Botezului, iar cealaltă, de după Sfântul Ion, va fi duminica de după Botez!

Vedeți? Noi pregătim înainte și după așa cum se întâmplă și cu concediile! Știți că vacanțele și concediile se trăiesc într-o mare planificare, după măsurători, cam 65% din bucuria pe care o avem este atunci când planificăm un concediu, atunci când ne întoarcem din concediu trăim o bucurie de a povesti ce s-a întâmplat acolo, care după măsurători este cam 30%, în timpul concediului însă, bucuria este numai 5%! Trebuie să gestionăm aceste procente, astfel încât să fim foarte atenți, duminicile acestea de dinainte și de după trebuie să ne focuseze pe noi înșine, noi avem ideile, noi avem gândurile, noi avem școala, la noi se nasc Pruncii, adică ideile, noi trebuie să avem grijă ca Pruncul și mama Lui, adică gândul și mintea care l-a produs să nu stea într-o zonă în care poate să fie sufocat de către reflexele educaționale, de către lipsa de încurajare și de către tot ceea ce înseamnă ”nu se poate”.

Așadar, vă urez ca sărbătorile acestea în mijlocul cărora ne aflăm să aveți starea de bucurie de a constata că drumul acesta dintre Iudeea și Egipt întotdeauna nu trebuie să știm dacă suntem la dus sau la întors.

Ei, fraților, a fost întâia zi, a doua zi, a treia zi, iată și a patra zi de Crăciun! Cifra aceasta patru vreau să v-o tălmăcesc puțin! După cum bine știm, au fost trei magi care au adus daruri, aur, smirnă și tămâie, care au venit de la Răsărit, erau de fapt niște astrologi, nu o să auziți acum despre așa ceva, pentru că Biserica se uită puțin câș, ca nu cumva să ne dea apă la moară celor care mai punem în legătură omul și cu postul! Acum să nu credem că suntem buricul pământului, știu că se vehiculează multe, dar important este să înțelegeți adevărul. Da, erau astrologi magii aceia! Numai că nu erau numai trei, spune tradiția că erau patru, Gaspar, Melchior și Baltazar, cei trei magi pe care deja îi cunoaștem, la care s-a mai adăugat și Artaban. Artaban era și el un mag foarte vestit, un astrolog care citea și el stelele și a găsit că o stea a început să o ia, așa, hai-hui pe Calea Lactee și să se ducă într-un loc! Să vedem în ce loc se duce, se ducea spre Bethleem pentru ca nu cumva să rateze nașterea. Acum, problema este următoarea: nu steaua era ceva în sine, ci steaua era un element mobil, care îi atrăgea pe cei care știau cum se mișcă stelele, să le arate că s-a întâmplat ceva deosebit!

Știți că dacă în viața noastră avem lucruri care se întâmplă previzibil, la un moment dat ne plictisim. Ei, când este ceva ieșit din comun, avem o șansă mare, șansa de a ieși dintr-ale noastre și de a ne trezi! Aș vrea să nu credeți că această șansă este numai una în urma unor lucruri extraordinar de frumoase! Nu! De exemplu, când ajunge copilul pe la clasa a treia, înainte era pe la a șaptea, a opta, dar acum, pe la clasa a treia, a patra, copilul o ia razna! Atunci să ne gândim puțin și la stea:

– Măi, și o stea a luat-o razna, dar era de bine!

Să știți că educațional vorbind, când o ia copilul razna, este perfect! În primul rând, îl face pe părinte să se simtă viu! În al doilea rând, să știe că nu este singurul pe lumea asta și, nu în ultimul rând, să știe că are să se updateze el, nu copilul lui! Copilul lui dacă a luat-o razna, înseamnă că pe acolo este drumul, dacă nu crezi în drum, degeba mai mergi braț la braț cu el! Deci, atunci când simțim că ceva este altfel, așa cum a fost și pe bolta cerească ceva altfel, am ajuns de am aflat marele eveniment, Nașterea Domnului!

Ei și vă spuneam că era și Artaban, numai că tradiția ne spune că nu au ajuns decât trei. Acum vă pot spune și teologic că erau doar trei, pentru că era aur, smirnă și tămâie, al patrulea, săracul, trebuia să aducă altceva și a adus altceva! Ce a adus?! Păi, până să ajungă el la Bethleem, deja se auzeau niște zvonuri și erau niște copii dați de colo, colo, că urmează cineva să impieteze la viața lor și până când a rezolvat Artaban o problemă într-o familie, a ratat momentul, pentru că deja era în Egipt Pruncul la care venise cu darurile! Până să ajungă în Egipt, oprindu-se ca să mai rezolve niște cazuri, bineînțeles că atunci când a ajuns în Egipt, Pruncul nu mai era acolo, era în Nazaret! În drum spre Nazaret, Artaban are foarte multă treabă, că mai găsește să ajute pe unul și pe altul, dar darul lui era de a face bine, de a te bucura de binele altuia și el iar cheltuie acel dar și își dă seama că nu a ajuns la Iisus nici în Capernaum, n-a ajuns nici la Marea Galileei, a ajuns de abia pe Golgota, când se pregătea în ceasul al șaselea și Hristos stătea să Își dea duhul în mâinile Tatălui. Atunci a venit și el și și-a adus darul lui care era bucuria și a spus:

– Acum e prea târziu?!

Și Mântuitorul i-a spus:

– Nu. Bucuria nu pleacă nici de pe Golgota!

Dacă noi am fi al patrulea mag și întotdeauna am crede că am călca în spatele evenimentului, în urma a ceea ce credem noi și am fost învățați prost la școală că numai așa se face un exercițiu, exact în momentul acela suntem al patrulea mag, căruia i se spune că nici pe Golgota nu trebuie să lipsească bucuria!

Întotdeauna am fost educați la școală, din păcate și v-am mai spus despre lucrurile acestea, că sunt anumite protocoale pentru orice. Îmi aduc aminte de un celebru matematician care, atunci când era student, la prima lecție de curs atât de entuziasmat a fost că o să se întâlnească cu un mare maestru, profesor, încât toată noaptea nu a putut să doarmă de emoție și când a venit la ora de curs, nu a putut să reziste cele două ceasuri și l-a luat somnul, la jumătate de oră, a dormit bine merci, colegii nu s-au sinchisit, că el era în prima bancă, nu l-au trezit și bineînțeles că s-a trezit de unul singur. Și când s-a trezit, a văzut că pe tablă erau două exerciții grele. Le-a copiat imediat și vreo două luni nu a făcut altceva decât să caute prin biblioteci, să își adune materiale ca să rezolve cele două probleme. Fiind foarte dificile, într-un final a durat mai mult de două săptămâni rezolvarea lor, dar a treia săptămână s-a dus el foarte entuziasmat că și-a făcut și el tema din prima zi de curs, nădăjduind că va fi iertat pentru absențe. La sfârșitul cursului, a spus:

– Nu vă supărați dar eu sunt unul întârziat.

– De ce întârziat?!

– Păi, de abia acum am reușit, iertați-mă, să îmi fac și eu tema!

– Ce temă?!

– Pe care ne-ați dat-o prima dată!

– Ce prima dată?! Care temă?!

– Păi, când ați fost prima dată la curs, ați scris două probleme pe tablă.

– Măi, tu cred că ai fost adormit, măi! Acelea erau cele două probleme pe care Istoria Matematicii le are notate ca fiind de nerezolvat, acelea nu se pot rezolva!

– A, da! Eu le-am rezolvat!

Bineînțeles că s-a făcut o comisie și s-a constatat după vreo săptămână de cercetări că rezolvarea problemelor era corectă. De ce le-a rezolvat?! Pentru că el nu a auzit că nu pot fi rezolvate! Asta trebuie să faceți și voi, și cu copiii, și cu voi înșivă! Dacă tot auzi că ceva nu se poate, la un moment dat o să crezi și tu că nu se poate! Nu mai ascultați din exterior! Ascultați, așa cum v-am mai spus și înainte, ascultați-vă intuiția care spune că se poate, pentru că ceea ce facem noi nu are limite! Îmi pare rău că vă spun lucrul acesta și sunt minoritar și îmi asum total lucrul acesta, dar noi nu avem limite, școala ne pune limite, familia ne pune limite, neamul ne pune limite, ANAF-ul ne pune limite! Păi, ce, acum sunt eu pentru 21% impozit? N-am limite! Dacă aud că de la 1 ianuarie se face 24%, să știți că sunt primul care a spus că înseamnă că Dumnezeu e bun cu mine și trebuie să muncesc și mai mult! Dar altfel, m-aș limita și aș spune că numai până aici am putut! Nu este adevărat. Când nu s-a șters tabla și rămân probemele de rezolvat, acele probleme pot fi rezolvate, chiar dacă toți îmi spun că nu pot fi rezolvate, ele sunt rezolvabile pentru o minte care nu este prinsă în tipare!

Evadați puțin! Plecați în Egipt! Nu știu dacă mai sunt locuri la Sharm El-Sheik, dar Luxorul puteți să îl vedeți! Plecați, măi fraților! Nu mai stați în zona toxică! Cu mintea, nu cu autobuzul sau cu avionul, că vedeți că sunt niște greve, săptămâna următoare, să nu vă amăgiți că ajungeți pe la Munchen, că nu ajungeți! Plecați cu mintea! Acolo nu există grevă, acolo nu există traficul dirijat de persoane care sunt nemulțumite de salarii! Puteți să plecați oriunde, dar ați fost limitați numai la Spațiul Schengen! Nu e adevărat, până acum un an și jumătate, pentru noi nici nu exista Spațiul Schengen, așa că vedeți că nu au limite?! V-a învățat toată lumea că aia se face așa și cealaltă, pe dincolo!

Uite că și Artaban, săracul, atunci când a constatat că nu a ajuns până când Pruncul era în iesle, nu s-a lăsat, a spus că merge mai departe și toată viața numai asta a făcut! Ce a făcut? S-a dus mai departe! Și o să spuneți:

– Da, dar a călcat după ce se încheiase evenimentul!

Și ce dacă?! Și noi acum să spunem că am ratat evenimentul, ori am avut ceva de făcut, ori eram obosiți, am ratat, nu ne-au ieșit sarmalele, nicio problemă! Astea sunt niște rateuri, dar spunem:

– Nicio problemă, mergem mai departe! Sunt Artaban! E adevărat, nu sunt Gaspar, Melchior și Baltazar, care au reușit din prima, dar merg mai departe ca Artaban, al patrulea mag! Toată viața este așa, măi copii! Toată viața este cea care vă propune să mergeți mai departe dar numai până la un punct, după care vă lasă pe mână proprie! Suntem la mâna noastră, acum, și a lui Dumnezeu! Nu vă mai luați după unii și după alții! Pur și simplu, luați-vă propriul destin, aveți darul pe care vi l-a dat Dumnezeu, talanții! Eu am un talant și știu că nu am făcut până acum încă unu cu el, dar mă străduiesc să mai fac încă unul. Încă unul ce înseamnă?! Eu cum l-am făcut, l-am dat lui cutare, lui cutare, din timpul meu, una, alta, încă nu am strâns al doilea talant, să știți, pentru că cum îl strâng, cum îl dau! Cum îl strâng, cum îl dau, dar am și altă nădejde, că în momentul în care îl dau, Dumnezeu îmi dă la schimb un timp ca să îl mai fac o dată! Și îl mai fac o dată, și încă o dată, și încă o dată, și atât! Nu am nevoie de doi talanți, eu de un talant am nevoie, că atâta mi-a dat Dumnezeu! Altora le-a dat cinci, nu știu ce or face ei, dar eu vorbesc despre talantul meu, cum îl dublez, îl dau altuia, ca să pot să merg mai departe! Asta a făcut Artaban, el avea talantul acela să ducă aur, smirnă, tămâie și bucurie și bucuria asta o dădea altuia, o dădea familiei care și-a primit copilul înapoi, o dădea altuia care și-a primit familia unită, o dădea altuia care și-a primit o bucurie prin a constata că viața este frumoasă!

Să știți că a dărui talantul altuia este chiar și măsurabil! Vă propun ceva. Stați pe bancă lângă un om și veți constata ce bine îi faceți pentru că în câteva minute, începe să se apropie așa de dumneavoastră, dacă știți cum să dați talantul, dacă ești… țepos, nu o să se lipească nimeni, dar dacă ai bucuria de a transmite ceva sincer celuilalt, să știți că este mare lucru!

Mi-am luat un canon, cred că la începutul Postului Mare, să mă îmbrățișez cu cineva care nu mă cunoaște, într-un oraș în care nu sunt cunoscut deloc, să văd dacă într-adevăr funcționează! Să știți că funcționează, chiar funcționează! M-am așezat și pe bancă lângă cineva, la o distanță rezonabilă, nu cumva să fiu acuzat de altceva și încet, încet, ne-am apropiat, ne-am zâmbit, după care bineînțeles că am intrat în a dărui bucurie și am rămas cu numerele de telefon unul în agenda celuilalt.

Toate sunt frumoase. Să nu credeți că nu puteți să știți dacă ați dat sau nu! Timpul este cel care măsoară! Dacă v-ați petrecut un timp lângă cineva, în favoarea lui, în primul rând și abia apoi se întoarce bumerangul și vă dă o favoare, atunci să știți că aceea este unitatea de măsură care vă arată că sunteți Artaban, al patrulea mag! Ați dăruit ceva. Dar când dăruiești ceva și buzunarele sunt goale, trebuie să faci altceva ca să umpli din nou buzunarul ca să te prezinți în fața altuia, căruia să îi dăruiești din nou și iar să rămâi cu buzunarul gol, dar în tot acest timp se structurează caracterul, răbdarea, îngăduința, iar bucuria se înmulțește!

Dacă am ști să trăim așa, să știți că nu ar mai fi nevoie să fie Crăciunul numai o dată pe an, ca să fim buni. Nu ar mai fi nevoie să se răstignească Hristos pentru a nu știu câta oară pentru fiecare în parte. Nu ar mai fi nevoie să așteptăm să treacă un Post întreg ca să putem să ne bucurăm de sărbătoare, ci pur și simplu, vă spun ceva, astăzi, în Duminica de după Nașterea Domnului. Sărbătoarea ține de noi! Știu că foarte mulți dintre enoriașii, creștinii și mai ales ortodocșii cei mai bine… instruiți sunt foaaarte supărați pe shopping! Sunt foarte supărați că lipsește sărbătoritul:

– Ce e aia Moș Crăciun?!

– Ce e aia?!

– Dogma, tată!!!

Păi, dogma este exact plăcerea și bucuria! Ce ar fi să vă spun eu acum că ”Gingle Bells” nu este colind?! În primul rând nu aș mai putea să mă uit în oglindă! Ce-ar fi dacă v-aș spune că Moș Crăciun e o făcătură?! Măi copii! Fără Moș Crăciun nu există nimic, măi, fără sensul adevărat al sărbătorii! Unii trăiesc sărbătoarea prin muzică! Am auzit niște colinde rock de… ! Dar nu ceea ce se aude contează, ci ceea ce se simte, oamenii aceia trăiesc, în felul lor au vrut să traducă Praznicul Crăciunului și l-au tradus! Cinste lor! Și eu de ce nu sunt în stare să îmi traduc aici?! Eu mă prezint în fața dumneavoastră cu vulnerabilitatea pe care bănuiesc că o cunoașteți, dar vreau să vă prezint un om care chiar crede în Moș Crăciun! Dacă nu crezi în Moș Crăciun, înseamnă că nu crezi în bunătate, nu crezi în posibilitatea de a dărui și degeaba aștepți să primești!

– A, lasă că trebuie să știe copilul că tat-su e Moș Crăciun, că el a făcut banii ca să aducă de toate!

Pentru ce?! Chiar așa! Sărbătoarea face dintr-un cadou minuscul, ceva grandios! Dacă eu primesc un dar foarte, foarte mărunt, nu ca preț, nu ca nimic, dar dacă eu știu să îl primesc și îl despachetez ”devorându-l” și îl fac pe cel care mi l-a dăruit să fie conștient că mi-a dăruit ceva wow, chiar va fi wow! Dacă nu, nu! De ce?! Pentru că asta înseamnă Moș Crăciun, să știi să primești și apoi înveți încet, încet să și dăruiești și să faci din cel care dăruiește, un primitor extraordinar al feedback-ului, ca să vorbim pe românește, să mă înțeleagă și pe mine cineva!

Cel mai important este că astăzi încă este sărbătoare și aș vrea să vă spun că fiecare zi este o sărbătoare, dacă știm să o trăim! Fiecare zi este minunată, dacă știm să ne încredințăm că viața este frumoasă și convingându-ne că viața este frumoasă, începem să transmitem și celorlalți că viața este frumoasă! Cel mai frumos cadou pe care l-am primit săptămâna trecută l-am primit de la cineva de la care nu mă așteptam și care a spus că întotdeauna când ne întâlnim, primește din partea mea conștiința că e sărbătoare! Să știți că de multe ori ne-am întâlnit și prin magazine și prin alte locuri, să nu credeți că am veșmintele pe mine mereu, după cum mă cunoașteți, port reverenda la slujbă sau în drum spre o altă slujbă, dar am conștiința că sunt mereu dacă nu Moș Crăciun, măcar preot! Și a spus că am reușit să transmit că în fiecare întâlnire cu mine simte o sărbătoare! Sunt foarte mulțumit, dar mulțumit până când vreau ca și alții să înțeleagă că orice întâlnire între doi oameni este o sărbătoare! Orice privire pe care o găsește imediat trebuie să fie urmată și de… despachetat, când primești un cadou, îl despachetezi, da?! Este și un termen, parcă, ajutați-mă puțin…

– Unboxing!

Așa, unboxing, după ce vine Moșul, se dă comanda, eu să știți că sunt capul răutăților și le dau comanda:

– Inspirați, 3, 2,1! Unboxing!

Și încep ei să despacheteze.

Dacă așa stau lucrurile cu darurile tradiționale, încercați ca atunci când primiți o îmbrățișare sau o privire, să o despachetați în fața celui care v-o oferă, ca să o primiți așa cum trebuie! Nu spuneți că o să aveți timp mai încolo!

– Nu acum, că e Post și o să văd eu mai încolo…

Despachetați atunci! Unboxing este ziua de astăzi!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, pentru îngăduința de a-i reda aici cuvântarea de astăzi, din Duminica după Nașterea Pruncului, Fuga în Egipt, o minunată poveste pentru copiii de toate vârstele, povestea noastră, o măiestrită împletire a trecutului cu prezentul pentru a învăța că viața este frumoasă atunci când ieșim din zona de confort și îndrăznim să credem că totul ne este cu putință și că, așa cum spune părintele, ”fără Moș Crăciun nu există nimic”. Îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea slujbei, care a făcut posibile aceste rânduri scrise. Îi mulțumesc Nadiei Iancu dar și părintelui Marius pentru susținerea poveștilor mele cu fotografii care le dăruiesc un plus de culoare și frumusețe. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest talant pe care nu m-am gândit până acum, dar cum îl înmulțesc, vi-l ofer în dar dumneavoastră, celor care citiți aceste rânduri și cărora vă mulțumesc că îl primiți.