Crăciunul, un prilej de resetare

Crăciun fericit vă doresc tuturor și vă mulțumesc că îmi sunteți alături pe acest frumos drum de a împărtăși, aici, cuvintele părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, fie ele din predicile rostite cu prilejul marilor sărbători, fie din alte frumoase ocazii. Este o binecuvântare pentru care îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dăruit această posibilitate și părintelui pentru îngăduință și ajutor. Totodată, le mulțumesc Veronicăi Cristina Radu și Nadiei Iancu pentru înregistrările lor, fără de care scrierea acestor povești nu ar fi fost posibilă.

De data aceasta, am ales întâi o predică din anul 2023, prima de Crăciun pe care am scris-o aici și, ceva mai târziu, am descoperit că predica de astăzi a părintelui a fost tot la… ceas aniversar! Vă invit să le citiți și să vă bucurați de ele împreună cu cei dragi, ca la orice mare sărbătoare!

Crăciunul nu este nici din cărți, nici din rafturile magazinelor, Crăciunul este din familie și este despre noi.

Astăzi ați simțit, la un moment dat, o poticnire de-a mea, pentru că mi-am împărtășit pe cel de-al treilea nepot. Bine, acum sunteți obișnuiți cu neputințele mele! Este un moment pe care l-am împărțit aici, cu dumneavoastră, un moment deosebit pentru că au urmat și ceilalți doi nepoți și imediat ne-am împărtășit cu toții.

Pentru mine, însă, mesajul acesta mai important pentru ziua de astăzi este că acum treizeci de ani slujeam pentru prima dată de Crăciun. Atunci când am văzut că mai mult de zece oameni nu erau în biserică, deși eu mă străduisem, dar de la 1 octombrie și până la Crăciun nu se întâmplase prea multă minune să știe lumea că biserica aceasta fusese redeschisă după ce fusese închisă foarte multă vreme, am plecat acasă puțin îngândurat, dar nu trist, ambiționat, dar nu mândru, cu gândul că va veni și vremea în care să fie plină biserica de sens al Crăciunului.

Am găsit, în urmă cu treizeci de ani, un obicei pe care încet, încet l-am dezinstalat. Era un program care spunea ca la 12 noaptea să ne adunăm, să mâncăm și să serbăm, pentru că se făcea, printre altele, și o referire la Paști. Oamenii veneau la Paști, adică slujba de Înviere era cea de afară, un sfert de oră, se citea Evanghelia, ”Hristos a Înviat”, pleca fiecare acasă cu ouăle în buzunar sau pe cofrag și ei au crezut că așa este și la Crăciun. Încet, încet i-am învățat că slujba de Paști este urmată și de Liturghie și ne vom și împărtăși și la un moment dat, chiar am ajuns să îmi comand un potir mai mare, pentru că nu prea mai încăpeau cele mici… atâta lume. Încet, încet, lumea a început să înțeleagă. Și le-am spus:

– Măi, este vorba de câteva ceasuri. De ce nu ne adunăm frumos să înțelegem ce înseamnă Merry Christmas?

Nu știu dacă vi se pare cunoscut dar cu siguranță, sensul lui Merry Christmas nu îl cunoașteți prea mulți dintre dumneavoastră. Este vorba despre Mesa în cinstea lui Hristos, Christmas, Mesa lui Hristos, fericită. Aceasta este Merry Christmas, este slujba din ziua de Crăciun! O propovăduiește toată lumea, în toate colindele, pe toate gamele, cu toate instrumentele, dar fără a-i da și un sens adevărat, rămâne un mesaj frumos, exact ca un răspuns foarte interesant pe care l-a dat o mamaie care a ieșit de la biserică și a spus:

– Ce frumos a vorbit părintele nostru!

– Dar despre ce a spus?

– A spus frumos!

E adevărat, sunt foarte multe colinde atât de măiestrit compuse și interpretate încă și mai măiestrit, dar dacă nu știi ce înseamnă ele, la ce simbol se duc, să știți că chiar trece pe lângă noi Crăciunul!

Și acum vreau să vă vorbesc despre o provocare pe care am primit-o pe 22 decembrie. De treizeci de ani încoace, în fiecare an, pe 22 decembrie sunt invitat să facem un parastas pentru Eroii Neamului și pentru foștii deținuți politici. Anul acesta, la asociație, acolo, după ce am terminat slujba, m-a solicitat cineva pentru câteva cuvinte, că a primit, de la un fost deținut politic, o temă pentru o carte, ”Cea mai tristă zi din viața mea”, așa se va numi cartea. Am luat-o ca pe o provocare și le-am promis că o să scriu ceea ce este cel mai greu pentru mine, pentru că m-am silit ca în ultimii ani să nu mai consider că există ceva trist. Bineînțeles că acum va fi foarte simplu, trist în viața unui om este despărțirea de cineva, deci, în general, moartea, despărțirea de bunici, pentru nepoți la vârstă fragedă, de exemplu. Acum, chiar cu o mare lumină vă spun că azi-noapte și mie mi-a decedat o mătușă căreia îi spuneam mămică și când spun mămică, vă spun totul, este clar, deci, ce calitate a avut în educația mea, urmează ca după ce se rezolvă toate celelalte să pot să o și înmormântez.

Nu aș putea să numesc niciodată o zi tristă în viața mea, ziua în care îmi iau rămas bun de la cineva! De ce?! Păi, dacă ar fi, prima pe care am numit-o mamă era mama mamei, adică bunica mea și când a murit, eram deja preot și la înmormântarea ei, tatăl meu care acum nu mai este, l-a bătut pe umăr pe cumnatul lui, care nici el nu mai este acum, și i-a spus:

– Ghiță, am intrat în linia întâi!

Cum pot eu să cred că aceea a fost o zi tristă în viața mea, când mi-am aflat sensul vieții?! Așteptam de atunci și am mai așteptat, slavă Domnului, încă 25 de ani, să intru și eu în linia întâi, să văd ce înseamnă să fii în linia întâi! Ați putea să spuneți că aș putea să scriu despre ziua în care l-am înmormântat pe tata, dar aceea a fost ziua în care eu m-am resetat complet, pentru că am simțit palma lui pe umărul meu:

– Taică (așa-mi spunea), ai intrat în linia întâi!

Și pot eu să spun că a fost o zi tristă?! Nu!

Tot căutând și provocându-mă să găsesc o zi tristă, astăzi de dimineață am plecat la ora patru și cinci de acasă, cu o bucurie imensă, asta este, nu m-am putut abține! Și când am plecat, mi-a spus doamna mea să îi dau mesaj cu câte grade sunt, cu toate că putea să citească asta și pe telefon, dar și cum este afară, să îi dau câteva detalii ca să știe cum să se îmbrace, când să plece și așa mai departe. Bineînțeles că era afară o zloată de nu știu dacă există unu la un milion care să spună că era o vreme frumoasă, în afară de cazurile patologice! Era o zloată cu trei grade Celsius care se simțeau minus patru, nu poate nimeni să spună că era o vreme frumoasă! Și am început să scriu:

– Sunt trei grade, se simt minus patru, plouă, urât…

Și degetele îmi merg mai departe, că ele sunt deja conectate la inimă, nu la creier, și scriu mai departe:

– Dar azi e Crăciunul!!!

Asta a anulat tot ceea ce era rău! Și mi-am spus atunci:

– Ei, nici asta nu mi-a ieșit!

Nici asta nu mi-a ieșit ca zi tristă! Și tot mă gândeam și, la începutul cuvântării mele despre primul meu Crăciun ca preot, mi-am spus că da, într-adevăr, aceea a fost una dintre zilele mele triste, în care am constatat că biserica era goală, dar acum nu mai pot să o fac nici pe aceea drept zi tristă, pentru că eu dacă voi povesti despre lucrul acesta care la un moment dat a fost greu, poate chiar trist, așa cum ar fi capitolul acela al cărții, totuși dacă îl povestesc, nu cred că nu o să îmi scape degetele conectate la inimă astfel încât să scriu și ceva de bine și să spuneți:

– Da, și unde e tristețea?!

Asta vreau să vă învăț, nu există semnale negative, dacă vă tot uitați la diverse emisiuni, să știți că de știri nu-mi scapă niciuna pentru că este în Fișa Postului, un duhovnic trebuie să aibă toate știrile pe masă atunci când face o predică! Un duhovnic trebuie să știe toate necazurile! Dacă se întreabă cineva dacă este cazul să demisioneze sau să schimbe banii din euro în dolari, tot pe duhovnic îl întreabă, să nu credeți că îl întreabă pe Mugur Isărescu, ce o să facă inflația la anul și, culmea, nu știu dacă Mugur Isărescu răspunde, dar eu trebuie să răspund, că trebuie! Ca să îl liniștesc pe om, să îi spun eu:

– Stai liniștit că nu o să se întâmple nimic rău!

Și o să spuneți:

– Da, dar anul trecut când ați spus așa…

Și ce, a fost rău?! O luăm așa, fiecare din cele 365 de zile, slavă Domnului că nu a fost an bisect, v-aș spune fiecare zi cu ce frumusețe a venit! Și astăzi, cu vremea asta superbă pe care suntem chemați să o încălzim noi! A spus Dumnezeu:

– Uite, v-am dat până acum o toamnă de au cârtit cei care au companiile de gaze și nu prea au avut consum să le acopere producția!

A ajuns barilul la cel mai mic scor din istorie, bine, asta nu o să se cunoască la pompa de benzină, la Peco, acolo sunt alte calcule! Când o să vă spună de ce nu scade prețul atunci când scade prețul barilului, o să vă dați seama ce înseamnă acciză! Nu vă spun mai mult ca să nu credeți că am furat startul pentru alte explicații. Când o fi să vă anunț clar ceea ce v-am prorocit din vară că o să ajungem și la 24% TVA, o să vă spun și că este un semn bun, înseamnă că Dumnezeu vă va da posibilitatea să vă luați încă un job! Adică vă dă putere, vă dă sănătate! Vedeți că toate sunt spre bine?!

Despre asta este în Praznicul Crăciunului! Este despre o bucurie de a lua lumea așa cum este! Chiar dimineață vorbeam cu cineva pe care îl vedeam mai luminos și i-am spus:

– Frate, știi ce mă bucur la tine? Că deși nu s-au schimbat condițiile, chiar s-au mai și înrăutățit, totuși ești mai luminos pentru că tu le vezi altfel! Nu că ar fi ele altfel, le vezi tu altfel!

Ce-ar fi să înțelegem acest fel de a vedea viața?! Hristos se naște în fiecare an și noi ne văităm în fiecare an, în loc să o luăm ca pe un prilej de resetare! Ce ar însemna să înțelegem că, de fapt, Hristos este sufletul nostru care trebuie să se așeze în iesle?!

Aoleu! Păi, da! Dacă vă așezați în iesle, înseamnă că deja sunteți exact în perioada în care nu exista apă la robinet și nu se aprindea lumina când apăsați pe un buton! Trebuia să vă duceți cel puțin trei, patru, cinci, zece kilometri pentru două găleți cu apă, ca să puteți să gătiți ceva! Asta înseamnă să ne naștem în ieslea din Bethleem!

Dacă acum plecați spre casă cu conștiința că orice etapă de comoditate din viața dumneavoastră a fost ridicată de generații și generații, sunt sigur că nu veți mai face un consum așa de mare! Sunt sigur că ați fi mai atenți sau măcar ați mulțumi lui Dumnezeu că nu este nevoie să bateți atâta cale ca să vă aduceți o găleată de apă să vă preparați o cafea și să vă spălați ceștile! Nici nu știți câtă apă consumăm degeaba! Dar acum nu intru nici în Verzi ca să le dau apă la moară, ci pur și simplu vreau să vă spun că atunci când gândim mai profund, suntem salvați! Hristos a venit ca să gândim mai profund!

Dacă luați acum o linguriță de miere, să aveți conștiința despre care tot vă spun că viața unei albine lucrătoare în timpul verii este de 45 de zile, timp în care nu stă, doarme foarte puțin și vizitează un milion de flori, pentru fiecare etapă de întoarcere la stup și pe tot parcursul vieții produce fix o linguriță de miere! De acum înainte, cu conștiința aceasta, când serviți o linguriță de miere care, după toate măsurătorile metabolismului și nutriției, poate să întrețină viața omului 24 de ore, fără nimic altceva, atunci când aveți conștiința că în lingurița aceea de miere este un destin al unei creații a lui Dumnezeu, destin complet, mai puteți fi atât de neatenți cu lingurița aceea de miere?! Nu.

Acum vă duceți și dați drumul la robinet și încropiți apa caldă cu rece. Aduceți-vă aminte de cuvintele mele, în urmă cu o sută de ani, nici în orașul acesta nu exista posibilitatea acestui amestec de apă! Și atunci, dacă suntem în stare să ne naștem în Bethleem, să ne naștem fără nimic, ne și avem, pentru că asta a fost istoria, nu știu dacă v-a tradus cineva lucrul acesta. Toată Taina Nașterii este următoarea, că Dumnezeu putea să facă altfel să ne mântuiască, că Fiul Lui, care avea de toate, a acceptat să se nască într-o iesle, deși putea să se nască într-un palat! Asta vă rog pe fiecare dintre voi, aveți tot confortul, dați-vă puțin la o parte măcar mintea și considerați fiecare milimetru din confortul pe care îl aveți, fiecare pas pe care îl călcați pe covor sau pe gresie să-l considerați și această considerare cu litere mari vă va da de înțeles ce a însemnat Nașterea lui Hristos! Dacă nu, ratăm și anul acesta Nașterea și n-am făcut nimic! Ratăm Nașterea așa cum o fac cei care acum sunt cu mințile foarte înfierbântate, creștini de-ai noștri, nu vorbesc despre alții, Doamne ferește, vorbesc din casă, creștini care spun:

– Ia uite, s-a făcut shopping-ul de spui că e biserică!

Și ce e rău?! Poate că dintr-o sută de mii de oameni care fac cumpărături, cineva se întreabă:

– Dar pentru ce facem cadouri? De ce se numește luna aceasta, Luna Cadourilor?

Și poate i se răspunde:

– Pentru că luna aceasta, Dumnezeu Tatăl ne-a făcut un cadou, pe Fiul Său, ca să ne mântuiască!

Acolo unde nu am găsit nicio biserică, în Dubai, acum, iată, s-au făcut 14 ani, totuși era plin de biserici în toate mall-urile acelea celebre deja. Bine, eu m-am dus prin februarie și încă nu se strânseseră vitrinele de la Crăciun, Căciunul pe nou și pe vechi, și erau globulețe peste tot și am spus:

– Uite biserica!

Își mai dădeau coate musulmanii și se întrebau ce-i aia, ce-i ailaltă, când ne vedeau pe noi creștinii că mai cumpăram câte ceva și le mai răspundeam despre ce este vorba și așa aflau și ei și iată că ne făceam colindători! Colindătorul este cel care duce o veste! Și ca să știți de ce serbăm Crăciunul de trei ori pe an, astăzi este prima zi, poate că știți că de Sfântul Ion este Crăciunul pentru cei care n-au îndreptat calendarul, dar știați că și pe 6 ianuarie se serbează Crăciunul?! Biserica Armeană, o biserică necalcedoniană, care în anul 431 nu a acceptat hotărârile, a rămas să serbeze odată cu Boboteaza, așa cum serbam și noi, până în secolul al IV-lea! Iată că sunt trei zile de Crăciun, în afară de azi, mâine și poimâine, așa că trei ori trei fac nouă și ne întoarcem la lucruri frumoase!

Vă mulțumesc foarte mult pentru această posibilitate de a mă spovedi și eu, cu emoțiile mele, cu neputințele mele și vă promit că atunci când voi găsi o zi tristă în viața mea despre care am să scriu, până la urmă sunt sigur că o voi salva măcar cu fraza de la sfârșit și nu va fi tristă deloc nici fraza, nici tot ce am scris până atunci și veți fi primii care veți afla. Mi-ați îngăduit să vă spun câteva cuvinte pentru că am constatat că nu ați plecat și dacă nu ați plecat, eu am întotdeauna în minte dialogul dintre ucenici și Mântuitorul, când le-a vorbit după ce a vindecat El toți ologii și așa mai departe și s-a făcut seară și ucenicii I-au spus:

– Învățătorule, s-a făcut seară, dă-le drumul să se ducă să își ia să mănânce!

– N-au trebuință! Dați-le voi să mănânce!

Și eu eram în fața dumneavoastră și parcă Îl auzeam pe Mântuitorul:

– Dă-le să mănânce!

Știu că vă așteaptă acasă purcelul de la rotisor, confortul despre care v-am spus, dar a vă ține eu încă două minute în plus, aici, înseamnă a vă întoarce la foametea ancestrală pe care fiecare organism o simte, pentru că numai în foamete poate să existe vindecare prin autofagie, prin resetare.

Să vă dea Dumnezeu putere și vă dau dezlegare la toate, să încercați ca ultima sarma să o lăsați deoparte și nu uitați de scaunul gol lăsat la masă, scaunul oaspetelui care nu știți când apare! Apare mai ales atunci când nu apare! Aduceți-vă aminte mai ales de cei pe care nu i-ați mai colindat de mult, aduceți-vă aminte de cei care sunt supărați pe dumneavoastră, faceți un pas și dați-le un telefon, că astăzi nu poate să se supere nimeni. Dacă este nevoie de un vinovat de serviciu, eu sunt acela! Am fost de multe ori în preajma celor care nu au știut cum să iasă dintr-un conflict și le-am spus:

– Uite, acum suni și spui că nebunul ăla de duhovnic nu te împărtășește până când nu suni!

Să știți că de atunci mi s-au înmulțit fiii duhovnicești pentru că și cei care au fost sunați și au primit mesajul acesta au devenit fii duhovnicești.

Îndrăzniți! Sunt niște prilejuri extraordinare, dar asumați-vă! Asumați-vă și chelfăneala, asumați-vă și învinovățirea și nu mai folosiți rațiunea în a vă justifica! Nașterea lui Hristos este despre asumare. Ce simplu ar fi fost pentru Sfânta Treime să găsească o altă formulă să ne mântuiască, dar nu putea să ne mântuiască din exterior! Ne-a învățat și pe noi cum să ne purtăm ca părinți pentru copiii noștri, astfel încât și noi să învățăm ceva. Când copilul spunem noi că a luat-o razna, că sunt și momente de genul acesta, să ne aducem aminte că el trebuie să o ia razna, ca să se lovească cu capul de pragul de sus, pentru că altfel nu se va trezi niciodată! Și pentru cei care încă mai au copii la școală, deși copiii au 40 de ani, că mai sunt și situații de genul acesta, nu mă întrebați detalii că vă dau și adrese, dacă tot au oblojit copilul până la acea vârstă, s-o facă în continuare, că altă șansă nu mai este!

Dumnezeu din ”Florile dalbe” – 25 decembrie 2023

Astăzi am avut parte de o surpriză minunată, de suflet, un cadou pe care părintele Marius Moșteanu ni l-a făcut în predica din prima zi de Crăciun, mijlocind o minunată întâlnire a copilului din noi cu Dumnezeu în colindele de Crăciun!

”Dumnezeu adevărat, Soare-n raze luminat, Florile dalbe”.

Încă de la începutul Postului am primit o provocare și trebuie să răspund la ea:

– Omule, cum e cu Dumnezeu din ”Florile dalbe”?!

Cred că este esența sărbătorii de astăzi a Nașterii Domnului. Dumnezeu acela pe care toată lumea încearcă să Îl așeze în tipare, în manualele de Dogmatică, între cuvinte, între Ceruri care se ”balansează” între sisteme filozofice, sociale și politice, un Dumnezeu ”ciuntit” pe toate părțile, să știți că nu poate să încapă în emoția umană altfel decât din gura colindătorilor.

”Florile dalbe” este un colind mărturie despre Dumnezeu, ”Dumnezeu adevărat”. Dacă vom încerca să ne apropiem de Dumnezeu, nu putem să o facem despicând firul în patru, să vorbim numai despre Sfânta Treime, despre ”unirea ipostatică”, despre consecințele tuturor faptelor teologice. Nu vom putea să Îl înțelegem pe Dumnezeu, dacă nu ”coborâm” puțin la nivelul colindătorilor. Ce înseamnă acest lucru? Colindătorii duc, din casă în casă, o veste, dar nu numai o veste, ne aduc un mod de viață.

O bună bucată de vreme când era voie, ca să spun așa, să se manifeste omul, colindele erau din poartă-n poartă. Apoi a venit o vreme când colindele riscau să nu mai aibă voie să se desfășoare și Preafericitul Iustinian, de pioasă aducere aminte, s-a gândit să găzduiască în Biserică tot ceea ce înseamnă colind, ca nu cumva să fie alungați copiii din stradă, el i-a chemat pe toți în biserică și de atunci a început colindatul în biserică, ceea ce nu este firesc, este în vreme de restriște. Slavă Domnului că a trecut! Așa s-au păstrat, în tezaurul Bisericii, toate colindele și ori de câte ori ascultați un colind, să știți că el nu a început în momentul în care ați deschis ușa; acel colind a început cu anul de dinainte, când acel colindător a început să își dreagă vocea, poate să-și scrie niște versuri, să își facă o ”echipă” de colindători, să se pregătească în acel iureș astfel încât să poată să ducă mesajul mai departe.

Am fost student în București și cam de pe la Sfântul Nicolae începeau colindătorii de metrou: ”Anul ferice de bucurie, Să vă dea Domnul tot ce doriți”, dar și acesta era tot un colind, fraților! Era un colind! Ăsta e Dumnezeu! Nu trebuie să Îl șlefuim din manuale de Dogmatică, să înțelegem că mișcă ceva! Ăsta e Dumnezeu, trebuie să miște ceva, trebuie să iasă în întâmpinare! Să nu vă amuze, mai mult decât este cazul, vreun vers, vreun agramatism, vreo voce care ”bate” sau vreo voce care nu poate fi încadrată nicicum la a cânta! Luați partea de mesaj! Care este partea de mesaj? Este că Dumnezeu ne lasă să vorbim despre El. Asta este tema de astăzi: Dumnezeu din ”Florile dalbe”! Dumnezeul acela pe care Îl are fiecare copil din noi și la care se referă ori de câte ori are nevoie de ceva sau vrea să se bucure de ceva. Să știți că Dumnezeu nu este numai… lucrător la I.S.U., să suni la 112:

– Doamne, a luat foc casa! Hai cu pompierii, vezi, Dumneata, ce faci!

Să fim foarte realiști, cam așa ne comportăm noi la nivel instituțional. Noi ne-am obișnuit ca fiecare om să aparțină unei instituții și de cele mai multe ori, Dumnezeu aparține instituției de salvare de urgență. Ei, nu este așa! Dumnezeu trebuie să fie chemat și la bucurie, trebuie să fie chemat să participe la viața noastră!

Astăzi, Slavă Domnului, s-a terminat Postul, astăzi putem să ne bucurăm de unul, de altul! Chiar mă bucur că m-a întrebat cineva cum să facă pentru că are pe cineva cu care nu a mai vorbit de multă vreme.

– Dă-i un telefon astăzi.

– Păi, de ce azi?

– Azi e dezlegare, spui că e cu ocazia Crăciunului, nu o să îți închidă telefonul în nas, l-ai sunat cu ocazia Crăciunului!

– Păi, mâine?

– Mâine e a doua zi, e altă poveste. Astăzi!

Apropo de azi și mâine, un frate de-al nostru care și-a deschis un magazin și nu îi spun nația ca să nu se creadă că facem vreo trimitere pe vreundeva, a scris un afiș mare: ”Cine cumpără azi cu bani, mâine va lua gratis”. Toate economiile pe care le aveau bieții oameni au fost cheltuite în ziua aceea și a doua zi s-a făcut coadă mare. A venit patronul, a deschis, i-a poftit și le-a cerut bani pe produsele pe care le adunaseră gândind că vor fi gratis.

– Păi, nu așa ne-a fost vorba!

– Păi, ce vorbă?

– Păi, ieri ne-ați spus că cine cumpără azi cu bani, mâine va avea gratis.

– Am spus eu așa ceva?!

– A, nu, ați și scris!

– Unde e afișul ăla?

– Veniți încoace!

Același afiș de ieri era acolo și scria: ”Cine cumpără azi cu bani, mâine va lua gratis”. Și patronul a spus:

– Da, mai citește și dumneata o dată și ai să vezi că am dreptate!

– Adică?!

– Adică, dacă cumperi azi cu bani…

– Păi am cumpărat și ieri…

– Nu, nu, așa scrie pe afișul ăla!

Nu vă amăgiți! Dumnezeu este un Dumnezeu care ne vrea pentru astăzi! Dar nu pentru acel astăzi care să pregătească un mâine, vezi Doamne! Nu există mâine! Mâine este o amăgire! Uite, cum s-au amăgit bieții oameni când și-au cheltuit toate economiile ca să cumpere azi, că vezi Doamne, mâine or să ia marea cu sarea. Astăzi se trăiește totul pentru că astăzi este viața noastră! Astăzi este Praznicul cel Mare. Dacă mâine va rândui Dumnezeu, e un bonus, vom citi același afiș, vom cumpăra cu bani! Adică implicarea asta a lui Dumnezeu în viața noastră este o realitate! Dumnezeu din ”Florile dalbe” este Dumnezeu care coboară dintr-o tradiție de colindat și se sălășluiește întru noi, fără să aibă legătură cu vreo instituție, cu vreun canon oarecare.

Vedeți? Suntem într-o zonă de comportament uman foarte delicată. Noi credem că facem un lucru pentru că așa se face. E adevărat, sunt niște lucruri, să spunem din punct de vedere culinar, acum fără sarmale nu se poate, ca la Ziua Națională, fără fasole cu ciolan! Nu avem nimic cu lucrurile acestea, numai că atâta vreme cât suntem atenți că Dumnezeu trebuie să ia legătura cu noi și noi trebuie să luăm legătura cu Dumnezeu direct, fără mijlocire, ne vom da seama că de noi ține cât ne apropiem de Dumnezeu. Nu vă amăgiți că dacă ați săvârșit cele 40 de zile de Post, acum, în mod firesc, vor veni toate aliniate! Nu! O să vedeți asta la prima intersecție! Apropo, știți ce este cea mai mică unitate de timp, fracțiunea de secundă? Fracțiunea de secundă este intervalul care trece de la afișarea culorii verzi a semaforului până la primul claxon auzit. Aia e fracțiunea de secundă! Bineînțeles că veniți acum, la biserică, încărcați cu tot felul de gânduri frumoase și nu sunteți atenți! Imediat vă claxonează, vă arată tot felul de degete, mă rog, urări de bine! Să nu credeți că acum, Dumnezeu trebuie să facă, așa, calea până acasă sau până unde vreți să ajungeți, să fie totul în regulă! Nu, Dumnezeu nu este un ”duh elitist”, care să spună:

– O, ăsta a fost la slujbă, vai, dați-vă toți la o parte!

Nu, Dumnezeu este cel din ”Florile dalbe” care încă mai colindă, Dumnezeu este Cel care vrea să avem o legătură directă cu El! Și ce ar vrea Dumnezeu de la noi? De fapt, Dumnezeu nu are nevoie de rugăciunile noastre, noi avem nevoie să Îi spunem câte ceva! Dar apropo de rugăciuni, foarte frumos își făcuse o fiică de-a mea duhovnicească o prezentare a unei cărți de rugăciuni pe care o primise în dar de la cineva:

– Lămuriți-mă și pe mine! Nu am citit nicio rugăciune în care să nu spun ”Eu nemernica”, ”Eu păcătoasa”, ”Iartă-mă”, ”Nu merit” și altele asemenea.

Măi copii, nu ăsta e Dumnezeu! Dumnezeu ne iubește așa cum suntem! Mai vine câte cineva și spune:

– Aoleu, părinte, să știți că am fumat de dimineață!

– Și crezi că nu te pot îmbrățișa?

Să nu aveți impresia că Dumnezeu este al cutumelor, ”așa se face” sau ”așa nu se face”! Dragostea ar trebui să treacă dincolo de fumul de țigară, dincolo de aburii de alcool, dincolo de orice! Dumnezeu ne iubește așa cum suntem, nu așa cum ne-a învățat cineva că se face! Dacă vom ajunge ca noi să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu siguranță că vom face numai ce trebuie, dar Dumnezeu ne iubește și atunci când merităm, dar mai ales atunci când nu merităm! Încercați să iubiți copiii sau nepoții sau vecinii atunci când o merită cel mai puțin, atunci este valoroasă dragostea! Atunci când cel care și-a ieșit din fire, ți-a spus vrute și nevrute, atunci are nevoie ca tu să îl iei în brațe! E adevărat, e ușor să iei în brațe pe cineva care te laudă, e ușor să iei în brațe pe un merituos! E ușor să te duci la aeroport în miez de noapte și să îl aștepți pe David Popovici când vine cu medalii de aur dar atunci când a luat bronzul nu a mai venit nimeni să îl aștepte. Sau Constantin Popovici, săracul, atunci când a venit la aeroport, nu l-a întâmpinat nimeni și el luase o medalie la săritura de la 27 de metri în apă rece. Și l-a întrebat cineva:

– Dar de ce nu a venit nimeni?

– Eu nu sunt David.

Copii, lumea vrea ca Dumnezeu să nu fie marginalizat într-un colț al manualului! Dumnezeu din ”Florile dalbe” este Dumnezeu din manifestările noastre, din comportamentele noastre, din tot ceea ce e pe lângă noi! Acum, de exemplu, vă duceți spre casă și unii veți fi gazde, alții veți fi oaspeți. Să apreciați întotdeauna calitatea celuilalt! Nu poate să existe gazdă fără oaspete. Vă aduceți aminte, acum vreo două săptămâni s-a citit în biserică despre invitația la cină care nu a fost onorată. Cât de greu poate să îți cadă să faci un efort și să nu vină nimeni atunci când trebuie și este invitat să vină la masa ta! Dar, pe de altă parte, nici oaspetele nu poate fi oaspete dacă nu îl primește cineva! Așadar, să învățăm că Dumnezeu vrea să îl înțelegem pe celălalt! Adică, să înțelegem că tot ceea ce se întâmplă în frământarea noastră trebuie să dăm celuilalt. Veți ajunge în case în care bieții oameni, atunci când vă vor auzi că ați fost la biserică, că ați postit, că nu știu ce, ar putea intra în panică, să spună:

– Dar eu nu am făcut niciodată așa!

Ba da, ai făcut mai mult, pentru că o calitate de gazdă este mai mult decât un Post și mai mult decât o Liturghie și știu ce spun! Încercați să dați valoare calității pe care o aveți valorizând calitatea celuilalt! Dacă vreți să fiți un oaspete valoros, faceți gazda să se simtă valoroasă! Dacă reușiți asta, atunci, parcă de la geam se aud colindătorii cu ”Florile dalbe”, acolo se aude Dumnezeu, acolo unde este firescul, acolo unde tot ceea ce se întâmplă este normalul. Însă ceea ce se întâmplă cu noi în societatea de astăzi este o goană după una, după alta.

Am văzut multă lume supărată că e prea multă îmbulzeală. Fraților, tocmai această îmbulzeală este sarea și piperul momentului Crăciunului! Fără această îmbulzeală nu se va simți că s-a schimbat ceva! Dacă noi am fi niște roboți care plecăm la ora 7.30 și ajungem la 08.00 la birou și de acolo plecăm la 16.00 și ajungem acasă la 16.30, ce fel de viață ar fi asta?! Dacă nu ne-am antrena să nu ne supărăm când cineva ne taie calea și consideră că e dreptul lui peste dreptul nostru, înseamnă că nu am făcut nimic, nu L-am cunoscut pe Dumnezeu!

Dumnezeu este Dumnezeu din ”Florile dalbe”, Dumnezeu care este pe stradă, este colindător și așteaptă să intre în casa sufletului nostru! Dumnezeu colindătorul, dacă ne-am gândi la însemnătatea acestei calități a Lui Dumnezeu, ne-am comporta mai frumos cu tot ceea ce ne înconjoară. Am vedea că acela care se grăbește e colindător la o casă și a întârziat sau că trebuie să ajungă în câteva minute. Dacă vă veți uita la cel care vă agasează cu tot felul de dorințe de a vă da la o parte din calea lui, dacă l-ați vedea că acela e Dumnezeu colindător și are de ajuns undeva, cu siguranță că ați vedea altfel viața! Acum, în perioada aceasta, mai trece câte o Salvare, câte o mașină de Pompieri, se dau toți la o parte, cât se poate. De ce nu avem aceeași îngăduință față de cineva care pur și simplu vedem că se grăbește?! Dați-vă la o parte, dacă puteți. Pentru că nu L-am înțeles pe Dumnezeu! Noi am înțeles că Dumnezeu este drept, adică:

– Ăsta e dreptul meu, e banda mea, nu mă dau nici la stânga, nici la dreapta! Ce vrei? Stai acolo! Am plecat mai devreme de acasă cu câteva secunde! Asta e!

Nu, nu, ăla e Dumnezeu din manual:

– Faci așa, dregi așa! Ai postit!

Acum, nu vine cineva să vă întrebe care nu a postit tot Postul și să vă ceară să vă dați puțin la o parte. Nu, fraților. V-am spus, Dumnezeu ne iubește mai ales atunci când merităm mai puțin și de la El trebuie să învățăm și noi. De la Dumnezeu acesta din ”Florile dalbe” trebuie să învățăm îngăduința, să învățăm necesitatea că celălalt are nevoie de noi atunci când noi ne simțim cu musca pe căciulă, știm că nu merităm deloc, dar avem pretenția ca celălalt să fie mai îngăduitor decât noi.

Fraților, este o zi așa de importantă încât dacă vom înțelege că Dumnezeu a ajuns acum la casa noastră și așteaptă să Îi deschidem ușa, atunci vom vedea în toți cei care sunt pe lângă noi, un personaj frumos, plin de iubire și când îi vedem un defect, atunci să ne amplificăm mai mult dragostea, pentru că atunci are nevoie mai mult de dragoste.

”Hristos se naște, slăviți-L, Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!” Hristos a Înviat!