Vă doare sufletul? Semn bun, aveți un suflet viu!
Dacă mintea noastră ar fi o pisică, ori de câte ori avem un gând bun, cât credeți că s-ar juca ea cu acesta sau ar căuta să mai găsească și altele la fel de bune?! Dar dacă ori de câte ori avem un gând rău, mintea noastră ar fi un câine de vânătoare, oare nu s-ar pune pe adulmecat și pe vânat alte și alte gânduri rele, să ne facă nouă pe plac?!
Să facem abstracție de ideea în sine de câine sau de pisică, de preferințele noastre, ne plac sau nu ne plac sau în ce măsură ne plac, să păstrăm însă gândul acesta și provocarea aceasta de joacă lansată copilului din noi dar mai cu seamă celor de lângă noi. De ce? Tocmai ca să nu îi facem ca pe noi, ci să reușim să îi încurajăm, încurajându-ne, să își pună mintea la treabă și să inverseze puțin lucrurile, transformând pisica aceea în câine. Când avem un gând bun, să trimitem câinele cel harnic și devotat să le găsească pe cele bune, să sporească binele, iar când ne trezim cu un gând rău, să îl lăsăm în seama pisicii, se joacă puțin cu el, interesată de noutate, dar apoi comoditatea și suficiența ei îi dau drumul și pisica face ce știe ea mai bine, se relaxează pe cheltuiala stăpânului!
De ce v-am spus toate acestea? Pentru a ști cum ne raportăm. Ne raportăm la ceea ce urmează să primim și suntem în așteptare sau ne aflăm în urma și în umbra a ceea ce s-a întâmplat și suntem în sărbătoare și în mulțumire pentru ceea ce deja avem?! Ne aflăm, așadar, după Praznicul Nașterii Domnului, dar ne aflăm în Praznicul Nașterii Domnului și astăzi (31 ianuarie 2023) este Odovania Praznicului, adică încheierea unui praznic. De ce? Pentru că mâine deja intrăm în Praznicul Tăierii Împrejur, în pregătirea Botezului Domnului și intrăm într-o altă etapă, de altminteri începe și un alt an.
Este foarte important să ne raportăm la ceva. Sfântul Evanghelist Matei ne spune că ”după ce s-a născut Pruncul, Iosif a primit, în vis, poruncă să ia Pruncul și pe mama Sa, să meargă în Egipt, pentru că Irod avea să caute să ia viața Pruncului”. Noi trebuie să învățăm de la lucrul acesta că ori de câte ori avem câte un gând, gândul este copilul nostru, gândul este cel care poate să nască o faptă bună, gândul este cel care poate să ne ducă la împlinirea a ceva! E adevărat că sunt sumedenie de gânduri, dar nu vom fi atât de mult responsabili pentru gândurile noastre, cât pentru ceea ce fac acestea în cuvânt și în faptă.
Așadar, ori de câte ori se naște dintr-un gând o idee de-a noastră, este copilul nostru. Ce trebuie să facem? Să avem mare grijă, pentru că suntem într-o lume în care toate ideile pornite de la gând și ajunse întru zămislirea unei fapte sunt sortite unui atac permanent! ”Irod avea să caute să ia viața Pruncului”. Să știți că Irod este peste tot acolo unde simțim că un gând de-al nostru este în pericol! Așadar, să fugim dintr-un loc într-altul nu înseamnă să fugim de noi sau să fugim de gânduri, ci să protejăm gândurile noastre cele bune, gânduri din care am învățat să luăm decizii, gânduri din care am învățat să ne ferim de ceva și să îmbrățișăm altceva. Despre aceste gânduri este vorba în Evanghelia de astăzi. Și după ce a ajuns în Egipt a primit tot un gând. Vedeți, totul se prelucrează în inima și în mintea noastră. Și i s-a spus: ”Acum poți merge în pământul lui Israel”.
Și Iosif a luat Pruncul și pe mama Sa și au mers în pământul lui Israel, dar constatând că acolo domnește Arhelau, fiul lui Irod, probabil că s-o fi gândit la vorba aceea, ”ce se naște din pisică, șoareci mănâncă”, s-a îndoit, nu s-a dus în Iudeea, ci s-a dus în Nazaret, pentru că așa trebuia să fie, ”pentru că nazarinean se va chema”. Chiar pe cruce va fi scrisă identitatea lui Iisus, ”Iisus nazarineanul, Împăratul iudeilor”, făcea parte din identitatea Lui și iată că gândul a devenit realitate.
În această frumoasă duminică în care ne întâlnim cu propria noastră conștiință și cu propriul nostru ”arsenal de gânduri”, trebuie să învățăm un lucru: cum să gestionăm gândurile. După măsurătoarea specialiștilor care se ocupă de așa ceva, este vorba despre 60-65.000 de gânduri care vin peste noi, numai că într-o proporție de 95% aceste gânduri se repetă zilnic. Înseamnă că, pe românește, job-ul lor este de a se repeta, de a prezenta câte ceva în fiecare zi. Gândul că nu-ți ajunge aia, că nu îți ajunge cealaltă, că ratele la bănci nu au mai scăzut deloc, cum să faci o refinanțare, acestea sunt din ”legiunile” celor 65.000 de gânduri.
Cum ne gestionăm gândurile face diferența între succes și eșec. Cum le gestionăm? Le gestionăm prin a împărți lucrurile în două, simplu de tot: ce ține de mine, ce nu ține de mine. Să nu vă amăgiți că ține de noi mai mult de 1 sau chiar 0.001%. Celelalte lucruri nu țin de noi, țin de societate, țin de foarte multe lucruri și, din când în când, ne amăgim că mai țin și de noi, dar nu este așa. Vedeți că din cele două direcții foarte clare pe care Dumnezeu însuși i le-a trimis lui Iosif prin înger, una a fost luat ca atare, ”Mergi în Egipt”, no commet, dar când i-a spus să meargă în pământul lui Israel, Iosif s-a îndoit și i-a fost teamă. Am mai spus și de Crăciun, Dumnezeu ne iubește inclusiv temerile și îndoielile noastre. Când l-a simțit că în mod sincer s-a îndoit că poate să meargă în Iudeea, pentru că domnea Arhelau, fiul lui Irod, atunci, imediat a venit un alt set de gânduri și l-a trimis în Nazaret și i s-a și confirmat că acolo trebuia să fie, ”pentru că nazarinean se va chema”.
Vedeți, acest joc de primire a gândului și de participare la viața interioară este o realitate. Orice gând care vine, chiar dacă vine adus de Arhanghelul Gavriil cu un crin în mână, așa cum mă vedeți pe mine, acum, poate fi pus la îndoială de noi. Avem dreptul să ne îndoim, pentru că Dumnezeu ne iubește participarea prin îndoială. Participarea prin îndoială trebuie să pornească în primul rând de la sinceritate și mai ales de la smerenie. Chiar spun Sfinții Părinți că se poate afla dacă un duh care vine este bun sau rău prin faptul că dacă ți se pare că vine un înger de lumină, poți să spui: ”Doamne, dar nu sunt eu vrednic de așa ceva” și să faci semnul crucii, pentru că sigur ceea ce vine și nu este de la Dumnezeu se va risipi. Începeți cu împotrivirile acestea, pentru că lupta cu gândurile face diferența între o viață liniștită și o viață zbuciumată cu totul și cu totul gratuit.
Ne zbuciumăm și credem că dacă vom fi pregătiți să intrăm cu o strategie într-un an sau să folosim tot felul de gânduri despre cum să facem cu o anumită datorie și rezolvăm, dar acestea toate sunt gândurile acelea care nu te lasă să fii om. Sunt gândurile acelea care nu te lasă să fii desăvârșit și nu îți dau voie să fii liniștit și în momentul în care nu mai ești liniștit, ești o pradă ușoară! Când vine peste tine îngrijorarea pentru lucruri care nu țin de tine, deja ești într-o altă lume, o lume controlată de altcineva, o lume în care nu mai ești stăpân, deși omul este lăsat să fie stăpân peste propriul destin. Noi suntem stăpâni și peste gânduri, dar știți până când suntem stăpâni și peste ele? Până când le dăm crezare sau le luăm în seamă! Până atunci suntem perfect stăpâni! Suntem stăpâni atâta vreme cât știm de ”cohorta” de gânduri și, cum am mai spus, și ieri și alaltăieri au fost cam aceleași gânduri, nu le-am luat în seamă, atunci le stăpânim, dar când un gând vine și îți spune: ”A, dar s-a repetat asta” și începe să facă tot felul de coincidențe, să îți prezinte tot felul de lucruri, atunci, încet, încet, fără să ne dăm seama, renunțăm la libertate. Cum? Acceptând acele gânduri.
Orice acceptare a unui gând să știți că aduce o mare problemă. Problema suferinței vine tocmai din faptul că atunci când simțim o durere, nu ne gândim imediat de ce a venit această durere. V-am mai spus și altă dată, durerea este aliatul numărul unu al sănătății noastre. Știu pe cineva care nu simțea nimic de la brâu în jos și cei care îl duceau de colo, colo, neatenți fiind, l-au așezat într-un cui ruginit și dacă nu s-ar fi întâmplat să vadă cineva o pată de sânge pe pantalonul omului, cu siguranță că ar fi făcut septicemie până în seară, dar l-au tratat repede. Și atunci mi-am dat seama, cunoscându-l, că de fapt, asta a fost o șansă ca să învăț eu ceva, e adevărat, pe cheltuia bietului om. Am învățat că dacă l-ar fi durut, dacă ar fi simțit de la început ceva, l-ar fi durut și cu siguranță că ar fi luat chiar el măsuri, acea durere ar fi venit tocmai pentru a-l proteja, pentru a-i arăta că se întâmplă ceva. De câte ori nu ne supărăm că ne doare capul? Poate că sunt situații în care capul ne transmite, prin durere, o neputință, ne tramsite, poate, o oboseală, un burnout, ne transmite să ne potolim, să fim mai atenți cu noi, să luăm viața așa cum este, să ne ocupăm de ceea ce ține de noi!
Acum, de exemplu, mă gândesc la bieții studenți pe care îmi pare rău că îi iau în discuție și îi bag în sesiune înainte de vreme. Doar ce au terminat liceul și sunt în Anul I și ei se gândesc acum ca la liceu:
– După vacanță ne bubuie ăștia cu teze.
Lăsați lucrurile să funcționeze, pentru că dacă vă amăgiți că puteți controla viața de Facultate cum ați crezut că o puteți controla pe cea din liceu, unde ați terminat cu 10, vă amăgiți! Viața de student este altceva, este un alt mod de a învăța, este un alt mod de a privi lucrurile, un alt mod de a vă învăța să aveți colegi, un alt gen de colegi, sunteți într-un alt gen de preocupări! Lăsați-le deoparte, trebuie să mergeți cu ele în paralel, trebuie să aveți grijă și de noile prietenii care se țes, de noile relații pe care trebuie să le aveți cu ceilalți.
Vă doare sufletul? E semn bun, înseamnă că aveți un suflet viu. Un suflet care nu doare înseamnă că nu este pregătit să primească dragostea! Știți că suferința este moneda de schimb a dragostei, cine nu suferă înseamnă că nu iubește, pentru că iubirea are un preț, iubirea de copii, iubirea de nepoți, iubirea de soție, iubirea de mamă, iubire de funcția pe care ai obținut-o cu greu, toate sunt niște iubiri care trebuie să fie conștientizate că dacă nu suferi pentru ele înseamnă că nici măcar nu le meriți. De aceea aș vrea să înțelegem că Duminica de după Nașterea Domnului este o duminică în care trebuie să fixăm Nașterea Domnului din noi! S-a schimbat ceva în noi, total, de la Nașterea Domnului? N-aș vrea să treacă și sărbătoarea asta de tot, fără să învățăm ceva, fără să învățăm că Betleemul nu este acolo unde nu mai au acces creștinii în ziua de astăzi, ci Betleemul este în noi, peștera aceea este în noi! Nouă ni se spune acum că dacă vrem să protejăm Pruncul născut, trebuie să mergem de colo, colo:
– Du-te în Egipt!
– Vino din Egipt!
– Du-te în Iudeea!
– Du-te în Nazaret!
Asta trebuie să facem și noi! Dacă stăm într-un singur loc, Pruncul va fi pradă ușoară unor gânduri care vin să Îl sufoce. Ce gânduri?
– Lasă, bă, că am mai fost!
– Lasă că o să intrăm într-un an nou, dar o să fie mai dificil pentru că nu o să crească salariile cum am crezut, plafonările nu o să meargă decât o lună, două, trei.
Și încep aceste gânduri sufocante care nu sunt altceva decât urmașii lui Irod, care vor să ucidă Pruncul! Asta vor, nimic altceva! Și noi trebuie să luăm Pruncul, să Îl scoatem din zona aceasta de confort, să Îl scotem din zona aceasta de așteptări, din zona în care să credem că altcineva poate să facă jocurile. Nu, este momentul în care noi trebuie să salvăm viața Pruncului. S-a născut Hristos în noi și noi trebuie să încercăm să găsim alte posibilități de a contracara tot ceea ce înseamnă atac al lui Irod. Se caută.
– Cum adică? Adică Pruncul ăsta e mai tare decât mine?, va spune societatea.
– Pruncul ăsta vrea să îmi ia mie locul?, va zice Împărăția.
Da, dar nu deranjează pe nimeni! Știu că vă deranjează pentru că acest Prunc îmi dă mie libertatea, cel care este cu Hristos este un om liber, cel care este cu Hristos este atent numai la cum Îl primește pe Hristos să crească la el în suflet și nu mai stă pradă gândurilor celelalte, care îi spun că nu îi ajunge cutare sau cutare.
Este Duminica de după Nașterea Domnului, să fim foarte atenți că suntem responsabili de Hristos care s-a născut în noi. Da, da, chiar s-a născut în noi și dacă suntem atenți și avem credința că El s-a născut în noi pentru a ne arăta care este prioritatea vieții și a ne fi Împăratul nostru, în sensul frumos al cuvântului, pentru că este singurul împărat care dă libertate, atunci vom fi mai atenți la semnalele pe care Dumnezeu le dă.
Dumnezeu întotdeauna vorbește cu noi. Problema este cu noi, că noi de multe ori nu suntem atenți. Cum vorbește Dumnezeu cu noi? Poate că vorbește prin glasul celui de lângă noi, poate că vorbește cu o replică dintr-un film, cu două cuvinte dintr-o reclamă, cu un cuvânt citit la semafor, în goana mașinii! Acela este un mesaj! Dacă suntem atenți, mesajele acestea vor lucra în noi și vor găsi un aliat, pe Hristos, Pruncul care s-a născut în Betleem.
De ce mi-a venit gândul cel bun de a scrie ceva despre joaca minții noastre de-a câinele și pisica? Căutam o introducere pentru cele povestite cu harul său unic de părintele Marius Moșteanu, în ultima predică din 2023, Fuga în Egipt. Îi mulțumesc părintelui pentru îngăduința de a mă lăsa să reașez textul cuvântării sale pe care l-am scris după înregistrarea postată de Veronica Cristina Radu, căreia îi mulțumesc de asemenea.
Leave a Comment