Dacă nu vom mai avea pretenția perfecțiunii, vom fi fericiți!
M-am gândit să vă propun o altă perspectivă vizavi de sfințenie și desăvârșire. Și anume, vă spun încă de la început că Dumnezeu nu alege pe cei desăvârșiți, ci îi desăvârșește pe cei aleși. Este o optică total diferită de ceea ce credeți despre sfințenie! Noi, în zilele noastre, tindem către o desăvârșire care stă în cutumele pe care ni le vâră pe gât unii și alții! Căutăm desăvârșirea în ochii celorlalți și nu mai alergăm să fim vrednici de a fi aleși de Dumnezeu, ca să Îl lăsăm pe El să ne desăvârșească.
Așadar, nu trebuie să ne forțăm să ne desăvârșim ca să ne aleagă Dumnezeu, ci să facem tot ceea ce ține de noi ca Dumnezeu să ne aleagă, pentru că treaba cu desăvârșirea Îi aparține Lui! Dacă nu vom mai avea pretenția perfecțiunii, vom putea fi fericiți! Dacă nu, nu. Nici măcar silindu-ne. Eu am curaj să vă spun lucrul acesta pentru că, în vremea sa, Sfântul Prooroc Ioan nu a fost văzut ca desăvârșit. În vremea sa, nu a respectat niciodată… dress code-ul, ca să spun așa, era îmbrăcat în haine de păr de cămilă! Nu a respectat nici fasting-ul, nu a respectat absolut nimic! Deci nu era desăvârșit!
”Cel ce ești înger în trup, temeiul pocăinței”. Ne aflăm în Duminica de după Botezul Domnului dar prăznuind în același timp și continuarea botezului dar și pe Sfântul Prooroc, Înainte Mergător și Botezător Ioan. Ca să îl înțelegem mai bine în zilele noastre, să îl aducem puțin mai aproape de noi pe Sfântul Ioan Botezătorul, acesta nu trebuie confundat cu cei cu gura mare, cu cei care strigă după libertate, cu cei care strigă că sunt patrioți, nu acesta este chipul Sfântului Prooroc, Înainte Mergător și Botezător Ioan! A fost un chip al smereniei!
Ca să lămuresc puțin un cuvânt pe care mulți îl consideră altfel, acolo unde se scrie despre… dieta sfântului, că ar fi mâncat ”lăcuste și miere sălbatică”, să știți că este vorba despre o traducere, în zona Moldovei, a Bucovinei, mugurilor de brad și mugurilor oricărui arbust încă li se spune ”lăcuste”. Am auzit pe cineva care spunea să fim atenți că Sfântul Ioan Botezătorul mânca lăcuste dar ”niște lăcuste de Post”! Nu am înțeles, am trecut mai departe, dar nu vreau să plecați de aici fără să vă lămuriți cu acest lucru, pentru că ”lăcuste” asta însemna, muguri!
De ce muguri? Pentru că mugurii sunt comestibili și mai învățăm ceva, dacă avem conștiința că Dumnezeu a făcut creația după chipul și asemănarea Sa, înseamnă că tot ceea ce crește prima dată, cum este mugurul, este desăvârșit și este pentru om, nu dușman omului. Dacă vom consuma cu cumpătare, cu siguranță că totul ne va face bine. Acestea sunt ”lăcustele” despre care vreau să vă spun. Și mai mânca și miere sălbatică pentru că aceasta era o miere făcută de albine, dar nu într-un… mediu organizat. Știți că acum, noi, dacă vrem să creștem niște albine și dacă vrem să mai avem și niște fonduri europene, trebuie să începem să numerotăm stupii, să îi vopsim într-o anumită culoare, să-i ducem în pastorație și așa mai departe. Asta este, deja, o apicultură controlată, dar vă imaginați că albinele nu așteaptă să le facem noi întâi documentele la Uniunea Europeană și după aceea să luăm mierea! Nu, albinele fac ce știu ele să facă, miere, faguri. E adevărat că noi le putem ajuta cu tot felul de tipare și să facem un început de fagure, dar nu de asta au ele nevoie.
Și albinele sunt alese, că de desăvârșire se ocupă Dumnezeu! În momentul în care savurați o linguriță de miere, vreau să nu uitați niciodată că atâta miere produce o albină în viața ei de maxim 45 de zile, fix o linguriță de miere! Dacă veți avea această conștiință că serviți destinul unei creaturi de-a lui Dumnezeu, acea miere chiar va avea un potențial folosit la maxim! Se cunoaște că mierea este singurul aliment care poate să întrețină viața unui om, printr-o linguriță, timp de 24 de ore! Omul are, în acea linguriță de miere, tot ceea ce înseamnă proteine, glucide, lipide ca să-și întrețină viața. De ce? Pentru că acea linguriță de miere este viață din viața vieții unei albine! Dacă vom învăța să respectăm tot ceea ce a ales Dumnezeu pentru om, ne vom întoarce la Creație și ne vom da seama că fiecare mugur pe care îl vedem este făcut pentru noi și ne va face bine, atâta vreme cât suntem cumpătați și cât știm să îl folosim.
Și acum să revenim la desăvârșire. Nu desăvârșirea trebuie să fie ținta noastră, ci vrednicia de a fi aleși de Dumnezeu, pentru că așa cum v-am spus, de desăvârșire se ocupă El. Când ne spune Sfântul Evanghelist Matei ”Fiți desăvârșiți precum Tatăl Vostru este”, se referă fix la acest lucru. Dacă am fi atât de credincioși cât era Sfântul Ioan Botezătorul, am înțelege că Sfântul Ioan Botezătorul nu făcea paradă din dreptatea pe care o striga. Nu. Nu făcea paradă din patriotism! Nu făcea paradă din tot felul de principii, ca să dea bine! Nu era împotriva celorlalți, numai așa, ca să iasă el în față, ci pur și simplu puncta, pentru că ne aducem aminte de remarca Sfântului Evanghelist Luca: ”Ori de câte ori îi vorbea lui Irod, acesta rămânea pe gânduri”, pentru că îi spunea ”Nu îți este îngăduit să iei de soție pe cea care a fost soția fratelui”, pentru că fratele lui avea urmași. Irod vedea numai jumătate din normă, spunea că dacă a murit fratele, poate să o ia de soție, dar mai era un amendament, mai era un articol, acolo, ”dacă nu a lăsat urmași”. Dar iată că urmașii pe care i-a lăsat i-au venit de hac chiar Sfântului Ioan Botezătorul. Irodiada este cea care va încheia viața sfântului, dar astăzi suntem la alt praznic, Praznicul Soborului Sfântului Ioan Botezătorul. Soborul înseamnă, ca să vă traduc, personajele principale, eroii, cam cum arată distribuția care apare după ce vedeți un film, genericul. Este Soborul Sfântului Ioan Botezătorul pentru că Praznicul Botezului Domnului are, în afară de personajul principal, pe Mântuitorul și Epifania, adică mărturisirea Tatălui despre El, are și, cum ar veni acum la Premiile Oscar, Premiul pentru Rol Secundar.
Este o zi în care învățăm să respectăm tot ceea ce face celălalt. A respecta vioara a doua, a respecta pe cel care este în spate și întotdeauna este ”omul de gol”, este omul care aleargă mai mult, ca să trimită o pasă celui care nu neapărat stă așa, să aștepte pasa lui, dar care știe să facă mai bine, adică să marcheze, acesta este praznicul și esența praznicului zilei de astăzi.
Suntem foarte mulți care ne uităm numai după vioara întâi, după cei care au câștigat Oscarul pentru Personajul Principal, dar există atâtea personaje secundare care iau seva de la Sfântul Ioan Botezătorul și ne arată și nouă cum să ne respectăm unii pe alții. Sfântul Ioan Botezătorul să știți că este o imagine unică. Se spune că este cel mai mare dintre sfinții Vechiului Testament și este cel mai mic dintre cei născuți după Vechiul Testament, adică în Noul Testament și primind harul Duhului Sfânt și tot ceea ce am primit noi, astăzi. Vă imaginați că dacă luăm această atitudine de a vedea cu ce putem să fim noi, înaintea lui Dumnezeu, vrednici de a fi aleși, cu siguranță că vom învăța de la Sfântul Ioan Botezătorul să facem ceea ce ne spune primul gând. Primul gând era următorul:
– Du-te și spune-i lui Irod că nu are dreptate!
Dacă nu ar fi făcut lucrul acesta, venea al doilea gând:
– Măi, dar are cine să-i spună! Măi, și dacă-i spui, unde ajungi? Crezi că se schimbă ceva? I-ai mai spus și altă dată.
Ăsta e al doilea gând dar Sfântul Ioan Botezătorul ne învață să folosim primul gând, ”Ești dator să o faci” și îi spunea ori de câte ori îl vedea, dar v-am spus, accentul nu cădea pe acest parapon, cum îl vede pe ăsta, gata, îl atacă. Nu, el trebuia să dea o mărturie, că Dumnezeu ne vrea aleșii Lui, ca să ne poată desăvârși. Asta trebuie să învățăm și noi de la Sfântul Prooroc, Înainte Mergător și Botezător Ioan! Apoi, tot cuvântul său era scris pe el, propovăduia un soi de asprime care însă nu cobora din definiții, ci cobora după el, era o fire aspră dar își asuma acea asprime și o asprime care însă avea și o bucurie! Atunci când la Iordan, ne mărturisește lucruri fantastice, ne spune: ”Nu L-am cunoscut” și o să spuneți că erau veri primari, cum nu L-a cunoscut?! Nu L-a cunoscut în acea calitate!
Acum, în drum spre casă, atât să vă sune în urechi: ”Nu L-am cunoscut”! Poate că stați lângă niște oameni pe care nu i-ați cunoscut, i-ați confundat cu vecinul, i-ați confundat cu gălăgiosul, i-ați confundat cu omul care vine să vă suspecteze, i-ați confundat cu tot felul de alte epitete și astăzi ne învață Sfântul Ioan Botezătorul ca măcar o zi în an să vă apropiați de fiecare din cei de care v-ați apropiat în toate zilele anului, dar astăzi să vă gândiți că nu i-ați cunoscut! Este o temă fantastică! Veți vedea în spatele fiecărui om lângă care stați de o viață că nu l-ați cunoscut. De ce? Pentru că l-ați judecat ori de câte ori a deschis gura și a spus ceva împotrivă sau ceva contradictoriu. Lăsați să curgă acea contradicție și o să vedeți în soțul, în soția, în copilul, în vecinul, că de abia atunci îl cunoașteți! Îl cunoașteți că este alesul lui Dumnezeu și este desăvârșit din punctul de vedere al lui Dumnezeu care l-a ales!
Credeți că stați lângă cineva în mod gratuit? Vă îndoiți că Dumnezeu nu știe lângă cine stați? Vă îndoiți că Dumnezeu nu are grijă în ce societate ne aflăm acum? Înseamnă că ați pus accentul pe desăvârșire, nu v-a mai deranjat nimic, voi să fiți desăvârșiți și atât! Nu, noi trebuie să fim aleșii, să fim demni de a fi aleși și atunci, ca să învățăm noi să facem ceva, trebuie să facem cu celălalt. Nu vă cer decât jumătate de zi dintr-un an întreg și, slavă Domnului, anul acesta are 366 de zile, are o zi în plus, eu vă cer o jumătate de zi, când vă duceți spre casă și nici măcar jumătate de zi, ci până ați ajuns acasă, să vă faceți, așa, un rechizitoriu al persoanelor lângă care ați stat! Să vedeți ce lucruri fantastice veți vedea dincolo de dorința dumneavoastră de a-i vedea desăvârșiți. Adică, vezi Doamne:
– Eu m-aș bucura dacă ar fi desăvârșit!
– M-aș bucura dacă ar fi perfect!
– M-aș bucura dacă ar face ceva fără să îmi scoată ochii că a făcut!
Dar nu așa stau lucrurile! L-am înțeles greșit pe Dumnezeu! Noi L-am văzut pe Dumnezeu ca pe cel care se bucură de câte o greșeală de-a noastră și stă după colț:
– Aha, gata, l-am ars! A greșit-o pe asta!
Așa Îl vedem noi pe Dumnezeu, ce să ne mai ascundem! Nu, așa suntem! Credem că Dumnezeu ne iubește numai atunci când facem bine și de aceea și noi copiem acest model de iubire, în mod greșit și îl aruncăm celorlalți! Numai atunci când un vecin te vorbește de bine, îl iubești! Când un copil ia note mari, îl iubești! Când un vecin îți aduce o veste bună, îl iubești! Dar nu ăsta este sensul iubirii! Sensul iubirii este să îl iubești atunci când nu merită deloc! Asta este iubirea lui Dumnezeu, aici este Dumnezeu! Nu, noi din Dumnezeu am făcut un personaj care funcționează cu rugăciunile noastre. Știu ce vă spun! Noi credem că Îl avem pe Dumnezeu la îndemână și dacă am stat două ceasuri în genunchi la un acatist, Dumnezeu de acum înainte este sluga noastră:
– Doamne, vecinul meu a greșit! Arde-l!
Trebuie să recunoaștem dincolo de tot ceea ce înseamnă nemernicia asta a gândului nostru că așa Îl vedem pe Dumnezeu! Îl vedem pe Dumnezeu ca pe cel care trebuie să fie la cheremul nostru și să facă dreptate:
– A, dar unde sunt zăcămintele pământului românesc?! Doamne, nu se poate așa ceva!
Nu se poate așa ceva, pentru că a împărți lumea după popoare este prima greșeală pe care o facem. De ce nu îi iubim pe toți oamenii la fel?
– Păi cum, să-l iubesc pe exploatator?
Da! Asta înseamnă să fii creștin! Credeți că a fi creștin înseamnă a instaura un set de norme fix pentru noi și care să ne protejeze, un fel de imunitate?!
– Domne, eu sunt creștin! Azi am fost la biserică și dacă m-am uitat așa, cred că n-am fost 0,5% din tot Valu Traian!
– Și pentru asta, ce?
– Păi, trebuie să am imunitate! Măcar până duminica viitoare când Îți promit că o să vin și o să Îți aduc un pomelnic și o să fiu foarte, foarte darnic, pentru că dau ”Ale Tale dintru Ale Tale”!
Este un fel de târguială! Eu vreau să vă spun în ziua de astăzi, având curajul Sfântului Ioan Botezătorul, să vă spun că L-am înțeles greșit pe Dumnezeu și Dumnezeu așteaptă să ne întoarcem. Dumnezeu este bun, este iubire, dar nu în sensul în care I-am acordat-o noi! Ne-ar bucura foarte tare, dacă, de exemplu, pe un om care ne-a vorbit de rău l-am vedea făcând o pană, a doua zi, sau având un necaz, sau scoțând mașina dintr-un șanț. Ne-am bucura:
– E, l-a văzut Dumnezeu!
Dar credeți că Dumnezeu stă cu ochii numai pe așa ceva? Dacă vom fi în stare măcar astăzi să recunoaștem că așa gândim, cu siguranță că vom rezolva 90% din probleme. De ce? Pentru că Îl vom vedea pe Dumnezeu într-adevăr aliatul nostru! Aliatul nostru nu este tovarășul de joacă cu care spărgeam geamuri sau mingi de fotbal când eram mici și ne bucuram că gândește și el ca noi. Nu. Dumnezeu este mult mai atent, Dumnezeu este cel care ne reglează șutul astfel încât mingea să nu ajungă în geam și ne așează lucrurile astfel încât să nu greșim. Numai că noi, după ce am constatat că nu am spart geamul vecinului, că merita el, că știe el mai bine, noi ne supărăm pe Dumnezeu că ne-a deviat puțin mingea! Prin ce? Printr-o pală de vânt sau prin orice altceva, prin lipsa forței necesare să ajungă mingea până la etajul cinci. Mâna lui Dumnezeu este acolo, să știți, dar al Dumnezeului acela bun, nu al Dumnezeului răzbunător, care să stea totdeauna cu gura pe vecinul sau pe cel care ne face nouă într-un fel sau într-altul.
Sfântul Ioan Botezătorul, dincolo de ceea ce credeți dumneavoastră despre el și din icoanele pe care le vedeți cu chip aspru, eu nu am avut niciodată curajul să îl judec ca fiind aspru, am văzut cel mai blând om. Era blând cu Irod, dacă reușea să îl facă să nu doarmă după ce îl asculta, blândețea o făcea, nu asprimea lui pe care cealaltă lume o vede! Eu nu pot să văd altceva decât chipul blândeții în Sfântul Ioan Botezătorul, care avertiza: ”Nu sunt eu cel ce botează cu Duh Sfânt, ci Cel Căruia nu sunt vrednic a-I lega cureaua încălțămintei”. Sfântul Ioan Botezătorul ne pregătește pentru ceva, ne pregătește pentru un mod de viață, ne pregătește pentru o lume a adevărului! Dar adevărul să nu credeți că este cel clamat, este cel cu care să ieșim ca și cu un stindard:
– Noi suntem români!
Măi copii, dar Dumnezeu ne iubește pe toți! În momentul în care noi facem o ieșire din ”zona iubirii lui Dumnezeu” și ne așezăm pe cete și pe beneficiari și pe băștinași, ”Eu am fost înainte, ăla a venit după mine”, deja pierdem esența iubirii lui Dumnezeu, care ne este predată astăzi prin Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul. Sfântul Prooroc a fost cel care nu a forțat nimic, deși știa că are dreptate, deși spusese că are dreptate, nu a forțat nimic. Chiar credeți că nu ar fi putut să facă nimic în închisoare, atunci când au venit să-i ia capul ca ofrandă adusă lui Irod? Chiar credeți?! Adică noi avem atâtea mărturii cum că părintele Arsenie Boca nu a mai fost găsit în închisoare unde erau zăbrele și așa mai departe și Sfântul Ioan Botezătorul nu putea să facă lucrul acesta?!
Copii, hai să ne trezim! Dacă ratăm și ziua de astăzi în care să vedem care este adevărata iubire a lui Dumnezeu, riscăm să mai treacă un an degeaba pe lângă noi. Riscăm să nu învățăm nimic, dacă nu ne propunem măcar, primul lucru este să îți propui să faci ceva, să dezinstalăm puțin programele acestea ale instaurării stării de dreptate, cu care suntem foarte îndoctrinați în ultima vreme:
– Asta-i după dreptate!
Chiar m-a întrebat cineva, avea de împărțit moștenirea cu frații și spunea:
– Păi, dacă tata a avut atât și noi suntem atâți, trebuie să împărțim la atâția!
– Nu.
– De ce?
– Pentru că această situație este legiferată de cineva, la sfârșitul fiecărui contract se spune cum a vrut legiuitorul. Ție, după niște calcule, că ne mai pricepem și la dintr-astea ale Dreptului, îți revin cinci optimi.
– Cum adică cinci optimi?
– Păi da, pentru că tu ai și o mamă…
– Ei, mama!
– Ai și un frate în America…
– Ei, ăla nu mai e, a plecat de mult!
– Stai puțin! Ai vrut dreptate?!
Păi, asta-i dreptatea, fraților! Vrem dreptate de la Dumnezeu? Nu cred că asta vrem. De la Dumnezeu vrem să ne fie tată și atât. De la Dumnezeu vrem să ne fie numai la dispoziție și ne va fi numai la dispoziție, cu o singură condiție, să acceptăm că le este tuturor la dispoziție! Dacă vom înțelege lucrul acesta, vom primi binecuvântarea Sfântului Ioan Botezătorul, care în spatele unei asprimi ne-a așezat confortul. Nu s-a văitat că este îmbrăcat în haină de păr de cămilă, nu s-a văitat că mânca numai atunci când găsea niște muguri sau miere sălbatică. Nu, a spus:
– Asta este viața mea. Eu trebuie să vă vestesc pe Cel Care vine după mine, Care vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.
Dacă vrem să fim desăvârșiți, trebuie să ne străduim să fim aleșii lui Dumnezeu, care nu îi alege pe cei desăvârșiți, ci îi desăvărșește pe cei aleși.
Mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a scrie și a da mai departe mesajele cuvântării sale. Acesta este textul ”reașezat” al predicii din Duminica după Botezul Domnului – Sfântul Ioan Botezătorul, după înregistrarea Veronicăi Cristina Radu, căreia îi mulțumesc.
Leave a Comment