Astăzi este ziua schimbării!

Știu, e prima zi din martie, iar eu public predica părintelui Marius Moșteanu din 9 februarie, dar, dacă am lipsit motivat, trebuie să și recuperez asumat! Nu am scris-o acum, doar am amânat publicarea și constat că azi mi se potrivește cel mai bine! Așadar, vă propun varianta mereu îmbunătățită a predicii despre ”Vameș și Fariseu”, rostită de părintele Marius pe 9 februarie 2025. E 1 martie și chiar e ziua schimbării!

Prima dată când am vorbit în mod oficial despre Vameș și Fariseu a fost acum 40 de ani, când mi s-a îngăduit în calitate de elev al Seminarului Episcopul Chesarie din Buzău, eparhie la care noi puteam să ajungem să studiem la Seminar. La orele de Omeletică se făcea o oarecare selecție și am prins un loc să vorbesc în fața colegilor mei, dar să știți că presiunea era cel puțin egală cu cea de astăzi! Niciodată nu mi-am permis să nu simt presiunea celor care ascultă, pentru că aceștia au niște așteptări și vă imaginați ce mari erau și atunci, și ce mari sunt și astăzi!

Va să zică, au trecut 40 de ani de atunci și eu încă mă străduiesc să găsesc începutul în a vorbi despre Vameș și Fariseu. Astăzi cred că am găsit o mică parte dintr-un început. Și anume, atunci când în puține cuvinte, Sfântul Evanghelist Luca ne spune că ”Mântuitorul a spus pilda aceasta: Doi oameni au plecat la Templu ca să se roage. Unul era vameș, unul era fariseu. Fariseul, rugându-se, spunea:

– Doamne, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni hrăpăreți, lacomi, desfrânați sau ca acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte le câștig!

Pe când vameșul, într-un colț, nu ridica ochii spre Cer și spunea:

– Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul.

Și atunci, Mântuitorul a spus:

– Adevărat vă spun vouă că acesta s-a întors mai îndreptat acasă. Pentru că oricine se înalță pe sine se va smeri și cel care se smerește pe sine, acela se va înălța”.

La prima vedere este vorba despre smerenie. Este vorba despre un mod de viață, este vorba despre o discreție. M-am gândit dacă putem intra în consonanță cu aceste lucruri, dar nu o putem face fără așteptările sociale ale celorlalți. Când lumea auzea despre farisei, să nu credeți că auzea cam cum aude acum despre grupul Divertis sau Vacanța Mare! Nu, fariseii erau farisei! Erau niște oameni cunoscători, practicanți și nu degeaba se îmbrăcau în profiră și vizon, pentru că ei chiar aveau, prin definiție, un anumit statut și recunoaștere, autoritate socială! În timp, au pătruns și în rândurile lor tot felul de pretenții, tot felul de filacterii, care mai de care mai mari, mai… armonioase cu moda de la Milano și cu alte atitudini și încet, încet, fariseii despre care toată lumea știa câte ceva interesant cel puțin, au ajuns să fie considerați falși. Când i se spune cuiva ”fariseule”, purtând această etichetă este considerat fals, iar tot ceea ce face, absolut tot, face doar de ochii lumii! Ei, să știți că nu fariseul acesta de astăzi s-a dus la Templu, ci s-a dus acel fariseu din mijlocul unei caste foarte bine văzute de societate! S-a dus un fariseu care atunci când spunea ”fariseu”, nu se rușina de acest termen, numai că încet, încet avea el să rușineze acest termen! Atunci când a început să se laude, nu să se roage, deja am dat la o parte filacteriile și porfira și am văzut un om mic, un om care stătea pe catalige, cataligele sociale care îl făceau să fie înalt și să se uite lumea la el de jos în sus și să îl vedem în micimea lui, care spunea:

– Doamne, Îți mulțumesc că nu sunt ca aceștia, hrăpăreți, desfrânați sau ca acest vameș!

În toți acești 40 de ani de când mă tot frământ cu cuvântări despre vameși și farisei, bine a spus și părintele Alin că știu să vorbesc și despre mine, dar totul se face în contextul amintirilor despre părintele-profesor arhidiacon Petru David, Dumnezeu să îl odihnească, care și el, la Mânăstirea Antim, atunci când trebuia să cuvinteze cineva despre ”Slăbănog”, venea Preafericitul și îi spunea:

– Du-te, că ai chip!

Era, într-adevăr, un tip atletic și nu ar fi putut trimite pe un oarecare părinte care să vorbească despre ceva ceea ce el nu arăta! Și atunci, mi-am adus aminte că și mie, când m-a prins o dată, mi-a spus:

– Frate, tu să te duci neapărat să vorbești despre vameșul Zaheu, că ai chip!

Ei, chipul acela să știți că îmi stăruie și acum în minte!

Astăzi este vorba despre altceva decât credeți mulți. Astăzi este vorba despre cum ținem în spate o instituție sau cum ne ține instituția pe noi! Este foarte delicată problema! Nu am să zăbovesc prea mult asupra ei, dar vă dau temă pentru acasă. Fariseul pe care l-am văzut noi astăzi și pe care ni-l tot prezintă Evanghelia a XXX-a după Rusalii este un fariseu care arată ce este mai urât într-o instituție a cărturarilor, dar dacă știm să citim printre rânduri, vom afla și care sunt adevărate preocupări ale castei din care făcea parte! Postea de două ori pe săptămână și dădea zeciuială din toate câte câștiga!

Acum să nu credeți că este neapărat un îndemn la a ne încadra până la 31 martie cu impozitele! Asta este altă problemă, până la 31 martie vă spun eu ce să faceți! Acum vă spun altceva, dacă vedem partea aceasta, vedem valoarea castei din care făcea parte! Chiar dacă el nu dădea dovadă că ar face parte dintr-o castă chiar atât de valoroasă, noi trebuie să știm că un om care se poate înfrâna de două ori pe săptămână și care poate da zeciuială astfel încât să trăiască și cei care nu au posibilitățile să trăiască fără să fie ajutați, are valoarea lui. De aici trebuie să învățăm că principiile pe care o castă le aranjează pot să facă din cei care fac parte din ea niște sfinți. Inclusiv din comunism, părintele Arsenie a găsit ceva extraordinar, o chintesență deosebită:

– Tată, neisprăviții ăștia au umplut Cerul de sfinți! Măcar au făcut și ei un bine!

Și uite că încet, încet, după ce s-a dus părintele, începem să vedem Cerul umplut de sfinți, cei 16 duhovnici din marile temnițe încep să ne arate că părintele avea o viziune! Inclusiv comunismul pe care cei care îl cunosc cu adevărat pot să îl vorbească de rău, nu mai poate fi vorbit de rău pentru că datorită, nu din cauza lui, s-a umplut Cerul de sfinți! S-a strâns șurubul atât de tare încât mișcarea de rezistență a făcut să se umple Cerul de sfinți! Asta înseamnă să îți iubești casta din care faci parte!

Pe de altă parte, toți cei care auzeau de vameși auzeau cam cum aud acum de A.N.A.F. și de perceptori și de cei care vin să facă și să dreagă. Nu este așa! Dacă ei însă ar fi gândit cum a gândit vameșul din Evanghelia de astăzi, considerând că sunt păcătoși și gândindu-se că de astăzi au o șansă de a se schimba, ne dăm seama că nici tagma lor nu era ceva prin sine, ci prin folosința sa! Așa și cu calitatea mea, v-am spus, bucuria mea cea mai mare este că pot să ies și eu câteodată din definiția și din locul meu de muncă de asistent și să conferențiez!

Vă imaginați că am și eu pretențiile mele, nu sunt conferențiar, tot asistent rămân, dar vreau să iau din tot ceea ce am învățat și ceea ce am predat studenților mei o coardă sensibilă, aceea a subtilității tagmei din care fac parte, chiar dacă nu sunt sus, chiar dacă nu sunt nici la mijloc, chiar dacă nici nu am pornit pe drum, măcar! Dar vreau să arăt posibilitățile unui om care se străduiește și căruia îi pasă să meargă lucrurile într-un anumit fel! Acesta era și vameșul din Evanghelia de astăzi! A ridicat locul lui de muncă de altminteri foarte blamat și foarte vorbit de rău de către toți ceilalți, persiflat, l-a ridicat la o treaptă pe care nimeni nu a putut să îl ridice până atunci!

Așadar, revenim în societatea noastră. Să nu credeți că ocupați un post pe care nimeni nu îl vede! În primul rând, îl vede Dumnezeu. În al doilea rând ar trebui să îl vadă beneficiarii schimbării pe care dumneavoastră o faceți inclusiv în cadrul Fișei Postului, neschimbând niciun articol din Fișa Postului, ci având o altă atitudine față de aceasta! Dacă scrie acolo să fiți de la 8 la 16 la ghișeu, nu faceți altceva decât să fiți de la 8 la 16 acolo! Dar cum să fiți? Cu zâmbetul pe buze! Să administrați ceva, dacă aveți de administrat ceva, sau cu catalogul în față, 50 de minute, cu el deschis și încercând să transmiteți informații, nu să cereți mai mult decât ați semănat, nu să vă uitați numai pieziș la cel care nu știe să răspundă la un examen, apropo că suntem acum în cadrul unei sesiuni de examene (n.a. 9 februarie)! Mai avem câteva și săptămâna viitoare, eu am scăpat pentru că predând Muzica, noi trebuie să dăm primele examene, ca să îi ajutăm și pe studenți să aibă și o notă frumoasă în carnet și să meargă mai departe. Dar atunci când un beneficiar a ceea ce am învățat noi de bine dă dovadă că s-a străduit, pentru mine nu mai este nevoie de altceva! S-a străduit! Ce a ieșit?! Ce a ieșit să știți că are posibilitatea să demonstreze în timp, în timpul vieții, că poate mai mult! Așa cum mă străduiesc și eu ca din asistent să devin conferențiar! Nu cu patalama la mână, nu asta mă interesează, știu destui care au avut patalama la mână și nu au avut curajul pe care l-a avut un asistent să țină 700 de oameni în față!

Problema este ce facem cu instituția din care facem parte?! Fariseul a reușit să o tragă în jos, vameșul a reușit să o tragă în sus. Acest balans este la îndemâna noastră. În mâna nimănui nu stă ceea ce putem să facem noi! Nu vă mai vătați sub nicio formă! De exemplu, așa, în tainele noastre, stau de vorbă cu foarte mulți auditori, ei vin acolo să verifice ceva! Știu că nu este frumos să vorbesc dar vă spun ce le-am spus eu, nu ce mi-au spus ei, că asta nu puteți să aflați de la un duhovnic!

Întotdeauna să împărțim lumea în două, ce ține de noi și ce nu ține de noi și a doua împărțire, între planul profesional și planul personal! Să nu credeți că dacă aveți o funcție profesională, sunteți datori să vă comportați ca un creștin care să facă numai și numai îngăduință! Nu, Doamne ferește! Pățiți ca aceia care s-au dus la Nordis! Fiți foarte atenți! Dacă citim Fișa Postului acolo și eu am venit să fac aici o anumită verificare, eu sunt vameș și am venit aici să îmi fac treaba! Când mă duc la Templu, mă bag pe sub mochetă, Îi cer lui Dumnezeu să asculte, că eu știu că sunt un păcătos, dar nu sunt păcătos cu Fișa Postului meu! Aș fi un păcătos dacă aș închide un ochi, dacă mi se umple un cont și pe celălalt l-aș închide dacă mi se umple și celălalt cont, asta da! Aș fi un păcătos și nici măcar lui Dumnezeu nu aș avea voie să Îi cer să mă considere un păcătos!

Această tevatură a așa-zisei recunoașteri să știți că o fac și mulți vameși din ziua de astăzi, din toate instituțiile, dar sunt dintre cei care trag instituția mai în jos, după ce că ea este deja jos! Dacă spui ”Doamne, sunt păcătos”, dar tu nu ai făcut nimic ca să nu mai fi păcătos, atunci nu ai făcut nimic! A recunoaște că ești păcătos nu este suficient, adică nu e nimic! A demonstra că începi să te comporți ca un om care nu mai vrea să fie păcătos face diferența! Păi, dacă vă uitați în toate cărțile de cult, sunt numai recunoașteri, ”pe mine păcătosul și nevrednicul”, dar când închizi cartea, imediat te uiți la altul și spui că a luat-o pe un drum greșit și te duci și îl iei de ceafă și îi spui tu pe unde se merge! Da, ăștia suntem! Declarăm în fața lui Dumnezeu că suntem păcătoși și nemernici și netrebnici, dar nu facem nimic ca să ne schimbăm!

Astăzi, vameșul a demonstrat că putem să tragem în sus instituția din care facem parte, dacă știm că un om din acea instituție, recunoscând că este păcătos, începe să facă ceva! Deci trebuie să facem, nu să declarăm! Declarații găsim în partea cealaltă:

– Îți mulțumesc, Doamne, că nu sunt ca aceștia! Eu citesc rugăciuni, eu recunosc că sunt păcătos, dar Îți mulțumesc că nu sunt ca acesta!

Disprețul pe care îl simțim de ani de zile din cuvintele Evangheliei pe care l-a avut fariseul de astăzi este valabil pentru noi toți. Noi recunoaștem și întotdeauna ne place acea simplitate a rugăciunii vameșului, dar nu facem nimic din faptele vameșului! ”Vameșul a plecat mai îndreptat la casa sa”! Auziți ce aud și eu când vorbesc?! ”A plecat mai îndreptat la casa sa”! Ce înseamnă casa sa?! Putem să spunem și casta sa. S-a dus în Vamă și s-a străduit ca de azi încolo să nu mai facă ceea ce știa că nu este bine dar niciodată nu se gândise că poate să plece mai îndreptat la casa sa, după o schimbare.

Astăzi este ziua schimbării! Astăzi este ziua în care pe de o parte nu trebuie să ne mai acoperim cu autoritatea instituției din care facem parte, ci trebuie să acoperim noi instituția despre care foarte mulți pot vorbi de rău sau de și mai rău.

Să nu credeți că există un om în lumea aceasta care să nu poată să îmbunătățească imaginea instituției din care face parte! Poate printr-o singură persoană, persoana lui, acea instituție să fie vorbită altfel. De exemplu, eu cunosc câțiva vameși, îmi pare rău că nu mai sunt în serviciu acum, când trec granița, datorită, nu din cauza, Spațiului Schengen în care ne aflăm. Întotdeauna mă opream și îi îmbrățișam când ajungeam la Vamă, pentru că îi știam că fac instituția să tresalte spre bine! Și când cineva vorbea de Vamă și de anumite obiceiuri, întotdeauna spuneam că știu eu vreo câțiva care nu sunt așa. Deja începeam să acaparez discuția și să spun câte lucruri frumoase am văzut pe lângă milioanele de lucruri pe care alții le prezentau împotrivă. Vedeți cum putem să ridicăm o instituție?! Bineînțeles că sunt și foarte multe vorbe despre instituția din care fac parte, eu fac parte din două instituții și despre amândouă se vorbește foarte frumos:

– Lasă că știu eu ”pochi”! Lasă că am auzit eu de la ăla!

Și le spun:

– Nu vă supărați, dar mai sunt și oameni care chiar își fac datoria și sunt oameni cărora chiar le pasă și de societatea în care trăiesc, și de comunitățile din care fac parte!

Încet, încet, lumea începe să înțeleagă că de fapt, nu este chiar așa de urâtă lumea cum o crede cealaltă parte!

În  partea cealaltă, am frații de la Universitate:

– Lasă că și profesorii…

Măi copii, nu este chiar așa! Sunt și studenți pe care i-am văzut motivați de severitatea unor profesori, adică pe românește, i-au pus cu burta pe carte! Și ce-i rău în asta?!

– A, da, dar dacă ar fi dat ceva!

Nu discutăm despre așa ceva, discutăm despre partea de educație! Dacă cineva reușește să facă pe altul să învețe, cinste lui, chiar dacă folosește o privire tăioasă!

Trebuie să înțelegem că suntem la dispoziția societății, dar și societatea este la dispoziția noastră! Partea asta nu prea am învățat-o noi! Noi am crezut că avem dreptul să batem cu pumnul în masă, dacă ne ducem undeva și, vezi Doamne, fiind din mediul universitar sau de la nu știu ce funcție a unei instituții, asta ne așează vreo calitate. Nu, noi suntem cei care avem datoria de a ridica instituția pe care o reprezentăm la un alt nivel! 6.0! Și eu încerc să îmi ridic vârsta la care atunci când eram eu mai mic, mic sunt și acum, nu-i problemă, când eram mai tânăr, mă gândeam că 60 de ani înseamnă lucru greu! Chiar îmi aduc aminte că la sfințirea picturii bisericii, pe 21 noiembrie 1998, în ziua aceea, tata a împlinit 60 de ani! Vai de capul nostru! Eu aveam 33 și mi se părea ceva deosebit! Peste câțiva ani mi-a spus tata să nu uităm că de la 60 la 70 nici nu știm când trece! 70 – 80 nici nu mai există! Dar mă străduiesc acum ca în fiecare zi să ridic standardul vârstei pe care o am! Să atenționez și copiii, să le spun că au toate șansele ca atunci când vor ajunge mai mari să înțeleagă mai multe și să poată să facă mai multe! Au libertatea de a instaura dreptatea aceea pe care ei atunci când erau mici credeau că ține de ei, numai că nu au ajuns mari! Și atunci le spun:

– Uite, o să ajungeți mari! Să nu uitați visul acesta!

Știți ce frumoasă este întâlnirea fiecăruia dintre noi cu copilul din noi?! Asta este întâlnirea de la Templu, când ne întâlnim cu copilul din noi și nu îi spunem ”Măi, am ajuns mare și nu mă mai doare capul de nimic, nu-i mai bag în seamă pe toți”, așa cum spune fariseul, ci în partea cealaltă, vameșul s-a întâlnit cu copilul din el și i-a spus ”Măi copile, până acum am fost un netrebnic. Dar am aflat ceva, că viața e de azi încolo și pot să o schimb”! De aceea s-a întors mai îndreptat la casa lui! S-a întors la casa copilului din el!

Dialogul acesta este dialogul din Templul Duhului Sfânt care este în fiecare corp al nostru, corp care înseamnă și trup, și minte, și suflet! În momentul în care intrăm în Templu și ne rugăm, contează foarte mult ce ne propunem să facem de azi încolo și atunci nu mai contează că fac parte dintr-o tagmă pe care alții o văd rea, nu mai contează nici măcar dacă fac parte dintr-o tagmă pe care toți o văd bună, pentru că nu asta contează! Contează cel mai mult să facem din instituția pe care o avem ceva bun prin noi! Să spunem ”nu mai vorbim despre Primărie, știu eu câțiva consilieri care sunt de nota 10”! Da, câțiva sunt și în biserica noastră, acum și le spun că pentru ei, am eu curaj să spun celorlalți că nu este așa cum cred ei! De ce am acest curaj?! Pentru că toată viața mea de până acum m-am întâlnit cu copilul din mine și împreună ne străduim să scoatem ce este mai bine și ce este mai frumos din lume! Așa cum a reușit părintele Arsenie din comunism să stoarcă prin lacrimi și prin suferința unora, să scoată această superbă constatare că ”și nemernicii aceia au reușit să umple Cerul de sfinți”.

Nu credeți că datoria noastră este să ne întoarcem mai îndreptați la casa noastră? Nu credeți că posibilitatea de a ne întoarce mai îndreptați la casa noastră este ziua de astăzi și nu cea de mâine?! Nu trebuie să așteptați să înceapă Postul, ca să începeți să vă pocăiți! Nu trebuie să așteptați să vină ziua de luni și eventual să fie și întâi, ca să țineți vreo dietă! Nu! Astăzi este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm, să ne veselim în dânsa!

Îi mulțumesc părintelui Marius pentru susținere și răbdare, iar Veronicăi Cristina Radu îi mulțumesc pentru înregistrarea predicii pe care o puteți urmări integral pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=LRwOLCWJ9PI