”Timp și Spațiu. Sacru și Profan” sau, după traducerea mea, ”Luni, 13, Biblioteca Județeană Constanța, părintele Marius Moșteanu și aplauzele noastre”. Am stat mult să mă gândesc la ultimele două cuvinte care ar reprezenta ”traducerea” profanului și cred că am ales bine, pentru că rar îți este dat să vezi o sală plină aplaudând în picioare un preot. Sigur, când preotul este părintele Marius, aplauzele și zâmbetele împletite cu lacrimi devin firești, dar, așa cum am mai spus, nu poți face asta în biserică decât dacă vii cu ”biserica pe retină”, cum spunea cândva părintele într-una din predicile sale și o aduci în aula bibliotecii.

Pornind de la diverse unități de măsură, căci până la urmă nu numai timpul și spațiul se măsoară, ci există o măsură în toate și pentru toate, părintele ne-a vorbit și despre cum fără profan nu am avea ce să transformăm în sacru, dar și despre feminitate, iubire, copilul din noi și cei de lângă noi și a răspuns cu generozitate la întrebările ce i-au fost adresate de participanți. Voi reveni cu textul înregistrării conferinței, după ce o las să se așeze frumos în amintire, pentru a putea găsi cea mai frumoasă cale de a o oferi la citit celor care nu au avut șansa să participe, dar și celor care chiar dacă și-au înregistrat conferința, poate o vor și… conspectată.

La ultima conferință a părintelui Marius de anul trecut, ne lansase o provocare, să ne gândim ce anume ne face ca preț de două ore să stăm în aula Bibliotecii Județene Constanța și să îl ascultăm. Pentru mine, așa cum v-am mai spus, este bucuria sinceră de a onora invitația unui om drag la poveste. Este și curiozitatea copilului din mine de a descoperi ce anume preocupă pe ceilalți participanți la conferințe dar și răspunsurile dăruite cu atâta bucurie și răbdare de părintele. Este atmosfera de mare familie, dar sunt și pacea, smerenia și bucuria aduse de părintele dar și de noi, cu ”biserica pe retină”, în Bibliotecă. Este setea de cunoaștere ostoită pe moment, cât pentru a da naștere unor întrebări și povești viitoare dar este și entuziasmul de a dărui aplauze unui om drag, lucru simțit și în biserică dar nu chiar la îndemână. Deocamdată.

Merg puțin mai departe pe firul acestei idei și vă spun că, de fiecare dată, constat un public tot mai numeros și mai divers ca vârstă și… ocupații cotidiene. Lasă în urmă provocările primei zile din săptămână și, foarte mulți, în loc să se grăbească spre case după o zi de muncă sau de școală, își îngăduie… răsfățul personal al întâlnirii cu părintele Marius în aula bibliotecii. Acolo, timpul pare să se oprească în loc, încât nu simți grabă, ci doar bucuria și recunoștința de a fi parte din acest fenomen, cred că acesta ar fi cuvântul potrivit. Pentru a înțelege cuvintele citite aici, trebuie să le trăiți acolo! În timpul conferinței este o liniște minunată, nu se aud atâtea telefoane câte se aud în timpul slujbelor, încât vocea părintelui se aude limpede și frumoasă aidoma cântărilor sale din biserică.

Știu că nu toți cititorii sunt constănțeni dar merită programată măcar o conferință în agenda românilor de pretutindeni, așa cum își programează o vacanță la malul mării. Una nu trebuie să o excludă pe cealaltă, ci să se completeze, e totul pentru minte, suflet și timp!

De fiecare dată plecăm acasă cu gândul la propriile amintiri la care ne invită părintele Marius prin povestirea amintirilor sale. Plecăm acasă ca după o spovedanie și o împărtășanie, mai ușori, mai încurajați să ne iubim și să ne apreciem mai mult, pentru a putea apoi să revărsăm aceste simțiri și asupra celorlalți.

Mulțumesc pentru fotografii Nadiei Iancu!

Share: