Este o săptămână atât de frumoasă înaintea noastră, încât nu cred că mai este cazul să ne întrebăm ce mâncăm! Să știți că dacă ne vom lua cu mintea spre altceva, nici nu ne vom mai aduce aminte când, cum sau ce am mâncat ultima dată! Este o realitate faptul că omului nu îi trebuie decât foarte puține, acele puține, însă, trebuie trăite la maxim! Spune Sfântul Apostol Pavel: ”Ori de mâncați, ori de beți, spre Slava lui Dumnezeu să o faceți”! Adică, nu neapărat să stăm cu ochii la Cer, spre Slava lui Dumnezeu, nu, pentru că Slava lui Dumnezeu este Slava faptelor noastre, este înclinația noastră de a face bine, de a nu ne mai tângui ce vom mânca sau ce vom bea sau ce vom îmbrăca, ci pur și simplu de a ne uita în noi înșine și a ne da seama că avem de toate! Din acele de toate trebuie să folosim câte puțin.

”În Biserica Slavei Tale stând, în Cer a sta ni se pare”.

Cuvintele psalmistului întotdeauna riscă să ajungă ori în minți prea grăbite, ori în minți luate cu altceva, ori să credem că sunt spuse pentru alții. Nu, sunt spuse pentru noi.

Am să îmi permit să vă spun câte ceva din ceea ce s-a întâmplat aici și nu s-a văzut și nu s-a auzit, ceva din emoția unei slujbe. La ora patru și jumătate dimineață eram aici (n.a. Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Valu lui Traian, Constanța) și mi-am pregătit câțiva enoriași ca să se împărtășească la slujbă. Am venit aici cu un mandat al bunicului meu, nea Ion, cum îi spunea toată lumea, pentru mine tataie, care în anii 1980, vă imaginați, cu un curaj extraordinar, a vrut ca și această parte din Valu lui Traian să aibă o biserică.

Astăzi, sub Acoperământul Maicii Domnului, vă invit să citiți povestea unui om și a bisericii lui, o poveste în care nu se poate spune unde se oprește povestea omului și începe cea a bisericii sau invers. Tot ce știu este că mă emoționez de fiecare dată când trec pragul Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța și chiar acum vreo două săptămâni mă gândeam că simți efectiv că pereții bisericii sunt plini de iubire, speranță, bucurie și pace de la atâtea suflete care au pătruns acolo, la întâlnirea cu părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al bisericii.

Astăzi s-au împlinit trei decenii de când părintele a fost instalat preot paroh și pot spune că este o binecuvântare că suntem parte din povestea sa, că ne luminează prin zâmbet, prin îmbrățișare și prin poveste, iar cuvintele totdeauna par sărace să descrie starea, simțirea. Este de ajuns să arunci o privire la oamenii care participă la slujbele sale ca să înțelegi că toată lumea se simte acasă, când acest cuvânt descrie de fapt o emoție, o trăire și nu un loc anume.

Am revenit așa cum am promis cu transcrierea conferinței susținute de părintele Marius Moșteanu la Biblioteca Județeană Constanța, acum o săptămână, iar titlul ales de mine este un fel de… introducere în tema următoarei conferințe, din februarie, pe tema iubirii, în Luna Iubirii. Este și un mesaj de încurajare pe care mă simt onorată să îl pot da mai departe.