”Oglindă, oglinjoară, cine-i mai postitor din țară?!”

Este o săptămână atât de frumoasă înaintea noastră, încât nu cred că mai este cazul să ne întrebăm ce mâncăm! Să știți că dacă ne vom lua cu mintea spre altceva, nici nu ne vom mai aduce aminte când, cum sau ce am mâncat ultima dată! Este o realitate faptul că omului nu îi trebuie decât foarte puține, acele puține, însă, trebuie trăite la maxim! Spune Sfântul Apostol Pavel: ”Ori de mâncați, ori de beți, spre Slava lui Dumnezeu să o faceți”! Adică, nu neapărat să stăm cu ochii la Cer, spre Slava lui Dumnezeu, nu, pentru că Slava lui Dumnezeu este Slava faptelor noastre, este înclinația noastră de a face bine, de a nu ne mai tângui ce vom mânca sau ce vom bea sau ce vom îmbrăca, ci pur și simplu de a ne uita în noi înșine și a ne da seama că avem de toate! Din acele de toate trebuie să folosim câte puțin.

Iată că am avut un timp la dispoziție în care ne-am văitat și poate că ne vom mai văita până la sfârșitul veacurilor, dar din acel timp am luat și o jumătate de oră pentru slujba aceasta! Vedeți cât de important este? De acum înainte să știm că timpul, de fapt, este aliatul nostru, nu este dușmanul nostru! Ne văităm degeaba că nu avem timp! Noi batjocorim timpul cu gânduri pe care nu le putem urmări, numai le alergăm dar nu ne vom putea urmări niciodată! Dacă ne vom opri din această goană, cu siguranță că timpul va avea cu totul și cu totul alte valențe pentru noi.

Ne-a dat Dumnezeu de toate, ne-a dat timp și cum spunea părintele Arsenie, Dumnezeu să îl odihnească, ”dacă ar fi să definesc viața unui sfânt, aș spune că a trăit un timp, un timp frumos”! Acest timp trebuie să îl trăim și noi și cu ajutorul bunului Dumnezeu, după această seară vor urma celelalte și încet, încet, ne vom da seama că timpul este un dar, nu o povară!

”Și a fost seară, și a fost dimineață, Ziua Întâi”

Așa a început Dumnezeu să facă lumea, dar lumea nu a putut să fie făcută într-o singură zi! De aici putem să învățăm și noi că nu putem să le facem pe toate într-o singură zi. Nu trebuie să intrăm în panică, dacă până la sfârșitul unei zile nu am reușit să încheiem tot!

Astăzi este prima zi din Săptămâna Patimilor, o săptămână care vine după o intrare triumfală și după o bucurie foarte mare pe care am trăit-o ieri, în Duminica Floriilor. Este o săptămână care vine să ne învețe multe pe noi. În primul rând, de ieri și până astăzi trebuie să învățăm un lucru foarte, foarte important și anume acela că nu trebuie să ne punem nădejdea în om. De altminteri, Sfântul Proroc Ieremia spune că ”blestemat este cel ce își pune încrederea în oameni”. Dacă Mântuitorul Și-ar fi pus încrederea în cei în care ieri Îl înconjurau cu osanale, de bună seamă că ar fi fost mâhnit, dar Mântuitorul nu este mâhnit nici astăzi, nu este mâhnit nici atunci când va fi răstignit, ci este cu o datorie împlinită. De aceea am îndrăznit întotdeauna să spun că eu personal nu Îl văd mâhnit pe Hristos. Ar fi fost mâhnit dacă Și-ar fi pus încrederea în oameni și aceia L-ar fi dezamăgit, atunci cu siguranță că ar fi fost mâhnit! Așa trebuie să învățăm și noi!

Dacă noi ne punem încrederea în oameni, adică dacă noi avem așteptări de la oameni, vom fi dezamăgiți mai devreme sau mai târziu. Oamenii care ne înconjoară vin cu neputințele lor, dar le ascund în spatele unei superficiale aparențe! Spuneam și altă dată că acela care nu are așteptări nu va fi dezamăgit niciodată. Dacă vom învăța măcar lucrul acesta în această seară, va fi minunat.

Dar, să vedem despre ce superficialitate vorbește Mântuitorul! Se adresează atât de dur fariseilor și cărturarilor, pe care îi numește fățarnici și îi vaită de 23 de ori în Evanghelia după Matei, îi vaită pentru superficialitatea lor. Să știți însă că toate acele vaiete nu sunt numai pentru acei farisei și cărturari fățarnici, ci sunt pur și simplu pentru noi, pentru noi care până acum, chipurile, am postit, care până acum ne-am pregătit, chipurile, pentru sărbătoare și Mântuitorul ne spune că nicidecum nu suntem pregătiți!

Păi, cum să fim pregătiți?! Noi suntem fariseii și cărturarii fățarnici, care am învățat, care am primit de la societate tot ceea ce credem că a fost mai șlefuit și mai frumos, am început să facem ucenici și am început încet, încet, fără să ne dăm seama, să ne mulțumim cu noi înșine. Vreau să vă spun ceva! Nu asta vrea Mântuitorul de la noi, să fim mulțumiți de noi, ci vrea să sape mai la adânc! Să o luăm de la capăt, spune ”Vai, vouă, fariseilor și cărturarilor fățarnici! De ce Mă ispitiți?”. Pentru că I-au adus, în față, o problemă care poate să fie și problema zilelor noastre! Fariseii L-au întrebat pe Mântuitorul, ca să Îl prindă în cuvânt, ”Învățătorule, se cuvine să plătim dajdia?”. Imaginați-vă că cineva poate să întrebe un duhovnic:

– Părinte, acum suntem în Săptămâna Patimilor, se cuvine să mă mai duc pe la serviciu?

Cam așa s-ar traduce și nu am avea cum să răspundem cu autoritate, dacă nu ne-am uita mai departe cum a răspuns Mântuitorul, ”Fățarnicilor, pentru ce mă ispitiți?”. Adică, răspunsul este la voi și hai să vi-l arăt, poate nu vreți să îl știe toată lumea! ”Aduceți-Mi banul dajdiei!” și când I s-a adus, a întrebat: ”Al cărui chip este pe ban și inscripția de pe el?”. Și au răspuns că sunt ale Cezarului, iar atunci, Mântuitorul le-a spus: ”Atunci, dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului!”. Eu, ca duhovnic, pe cel care m-ar întreba dacă se cade să se ducă la serviciu în săptămâna aceasta așa de importantă pentru toată creștinătatea, nu numai pentru Ortodoxie, l-aș întreba:

– De ce mă ispitești, fățarnicule? Adu-mi aici Fișa Postului, să văd dacă scrie pe ea că la sărbătorile religioase, tu trebuie să stai acasă sau să contempli și așa mai departe! Scrie acolo că trebuie să te duci de la 8 la 16? Mergi acolo de la 8 la 16! Aceea este Liturghia ta! Nu te uita în ogradă la Liturghia mea, care este aici, în biserică!

De aceea v-am mai spus și altă dată că fiecare om își are Liturghia lui înaintea lui Dumnezeu! Ce frumos ar fi ca toată săptămâna, fiecare dintre noi să își facă Liturghia lui, fără să dea mărunt din buze, fără să creadă că i se încurcă, oarecum, programul de rugăciune, pentru că la sfârșit, toți suntem așteptați la fel de Hristos, adică și pe mine, ca preot, să îmi respect Fișa Postului, ca să spun așa, și pe cei care vin și se strecoară într-un fel sau într-altul, dacă se poate. Unii, o să vedeți, o să veniți în seara aceasta, alții vor veni în seara de mâine, poate, pentru că mai sunt încă ture 24 cu 48, 12 cu 24, 12 cu 72, dar fiecare să își respecte Fișa Postului, care este nimic mai mult și nimic mai puțin decât ”banul dajdiei”! Trăim într-o societate și trebuie să fim foarte atenți cu acest ”ban al dajdiei”. Dacă ar scrie pe ban să îl dăm aproapelui, am da și aproapelui, bineînțeles că trebuie să îi dăm și aproapelui, dar pe el trebuie să respectăm, în primul rând, ce efigie are!

Să mergem mai departe! Mântuitorul ne trezește ca dintr-un somn de vreo șase săptămâni, așa, în care noi am crezut că dacă postim, e bine și restul vine de la sine, când ne spune ”Voi, cărora vă place să ieșiți în ulițe și să vă rugați și să stați în locurile cele dintâi la mese și să vi se zică ”Rabi, Rabi””, adică:

– Ooo, colegul acesta al nostru este postitor!!!

Acum să știți că eu știu foarte bine cum se mai vorbește în… medii! Dacă cineva este surprins că este mai postitor și una și alta, încep să îi spună:

– Cuvioase, ia spune, cuvioase, cum se face?

Peiorativul merge până în măduva oaselor! Sau câte o soră mai evlavioasă este întrebată:

– Ia să vedem, soră, ce mâncăm noi în data de cutare?!

Aparent li se cer sfaturi, dar dacă nu este atent fratele sau sora, intră așa într-un penibil ce nu se poate descrie în ziua de astăzi că e zi de Post, poate altă dată o să vă povestesc unde se poate ajunge! Trebuie să fim foarte atenți să nu ne lungim filacteriile, așa cum spune Mântuitorul, adică să nu ne lungim mai mult decât ne este plapuma, cum spune românul! Frate, dacă postesc, postesc într-ale mele, nu mă apuc eu să fiu sfătuitorul unora care mă întreabă, de exemplu, la club, cum facem cu programul de Denii! Nu, tată, nu poți să răspunzi la întrebări care nu își au rostul, ele sunt întrebări care să demonstreze faptul că cineva se crede mai subtil decât altul!

Dar, mergând mai departe, Mântuitorul îi avertizează pe fariseii și pe cărturarii pe care îi numește, clar, fățarnici, spunându-le despre modul în care ei fac ucenici: ”Alergați până la marginile pământului ca să faceți ucenic și când l-ați dobândit, îl faceți fiu al Gheenei”! Adică, noi spunem:

– E, fie la ei, acolo! Ce, noi facem ucenic?!

Păi, cum să nu facem, măi fraților, ucenici?! Nu alergăm după câte o virtute ca să o prindem cu noi?! Măi și când am prins virtutea aia, o șlefuim și o alergăm de nici virtutea aia nu mai știe dacă într-adevăr este virtute sau nu! Adică, virtutea aia devine un fel de… after shave și vrem să mirosim a virtutea aia până departe, să știe toată lumea că suntem ”împodobiți” cu acea virtute! Mă rog, vorbesc despre mine, dacă nu sunteți și dumneavoastră în asentimentul meu!

Trebuie să știm că atunci când Mântuitorul li s-a adresat fariseilor fățarnici, nu s-a adresat unui număr de oameni, ci unui infinit de oameni care avea să trăiască pe fața pământului în timpuri diferite. Noi suntem acum cei cărora Mântuitorul li se adresează așa! O să spuneți:

– Ei, da! Ia uite, dintr-un oraș întreg, noi suntem aici, una peste alta, vreo șaizeci, șaptezeci! Dar ceilalți ce-or fi?!

Dar treaba noastră este să ne gândim la ceilalți?! Treaba noastră este să fim cu noi! Și fariseii spuneau:

– Mulțumesc, Doamne, că nu sunt ca ceilalți!

Și începeau să își șlefuiască lor în oglindă:

– Oglindă, oglinjoară, cine-i mai postitor din țară?! Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din mărar și din chimen!

Adică și noi, prin faptul că am postit până acum, am dat zeciuială din mărar și din chimen, adică, vezi Doamne, ne-am ferit să mâncăm cu ulei, ne-am ferit de una, alta și acum, când ne spune Mântuitorul că suntem ceea ce suntem de fapt, ne arată oglinda și noi spunem:

– Asta nu e pentru noi!

Să știți că ne așteaptă o săptămână în care dacă nu ne șlefuim, riscăm să rămânem de ocară și pentru la anul! Și iar o să vină Mântuitorul să spună:

– Fariseule, nici anul ăsta nu ți-a ieșit! Vezi ce faci!

Poate ne va da Dumnezeu, în bunătatea lui și cu siguranță se va milostivi de noi să ne mai lase măcar săptămâna aceasta să ne pocăim.

Știți de părintele acela care era foarte, foarte tulburat de ceasul morții, dar mai tulburați erau frații de lângă el, că îl știau că este cel mai smerit și cel mai încredințat de faptul că trebuia să aștepte după sfârșitul care i se apropia, evident, zile frumoase în Împărăția lui Dumnezeu și când l-au văzut că el este așa de tulburat, au intrat ei în panică și i-au spus:

– Frate, nu te supăra dar noi te știm că ai făcut numai lucruri frumoase, acum de ce te tulburi?!

– Ei, ce știu eu, le-am făcut toate după mintea mea, dar cine știe cum le-a primit Dumnezeu?

Vedeți că nu vreau să vă induc acum o stare de nesiguranță, vreau să vă induc o stare de veghe, care să ne dea voie ca la sfârșitul acestui Post și la sfârșitul acestei săptămâni, când suntem chemați ”Veniți de primiți Lumină!”, să avem în ce primi Lumină! Nu atunci să dăm din coate, să vedem dacă avem candelă, dacă ne ajunge fitilul sau… somnul și așa mai departe! Trebuie să fim pregătiți, iar pregătirea nu se face de la o zi la alta, măcar aceste șase zile care mai sunt înaintea noastră să ne fie nouă spre a ne pregăti frumos!

Sper că vă bucurați de această surpriză la fel de mult ca mine, este cuvântarea Deniei din Lunea Mare a părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, pe care a ținut-o pe 14 aprilie 2014! Îi mulțumesc părintelui pentru această bucurie pe care am primit-o astăzi, ”răsfoind” prin înregistrările făcute de Veronica Cristina Radu, căreia îi mulțumesc de asemenea! Puteți urmări înregistrarea pe adresa https://www.google.com/search?q=denia+din+lunea+mare+p%C4%83rintele+marius+mo%C8%99teanu&rlz=1C1GCEA_enRO981RO998&oq=denia+din+lunea+mare+p%C4%83rintele+marius+mo%C8%99teanu&gs_lcrp=EgZjaHJvbWUyBggAEEUYOTIKCAEQABiiBBiJBTIHCAIQABjvBTIKCAMQABiiBBiJBdIBCjExODE5ajBqMTWoAgiwAgHxBXgYxKGjzWeE8QV4GMSho81nhA&sourceid=chrome&ie=UTF-8#fpstate=ive&vld=cid:327e687c,vid:HqREG3nntTQ,st:0.

Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru acest talant al scrisului care îmi îngăduie să primesc bucurie și să dăruiesc bucurie celor care citesc aceste rânduri și cărora le mulțumesc din suflet!