”Fii decorul feminității și o să fii bărbat”!

Feminitatea nu prea este luată în seamă! Cred că bărbații nu înțeleg că feminitatea trebuie să fie exersată și de ei, ca să poată să o înțeleagă dincolo și nădăjduiesc că atitudinea mea de a vedea viața de la capătul celălalt face parte din acest mare dar al feminității.

Nu vi s-a spus ce este feminitatea și vreau să vă spun în câteva cuvinte. V-ați gândit vreodată că atunci când stați să vă hotărâți dacă să vă îmbrăcați cu deux-pieces sau cu pantalon, este, de fapt, definiția feminității?

Feminitatea înseamnă să nu știi, înseamnă să nu fii sigur, înseamnă ca atunci când ieși pe ușă, să ai posibilitatea să te întorci:

– Eu nu ies așa!

Și te întorci.

Cine nu este bărbat nu o să înțeleagă niciodată:

– De ce s-a întors asta?! Uite cum mă toacă!

Pentru că asta e feminitatea! Când nu știi dacă pleci sau mai rămâi! Când nu știi dacă o să ai ceas la mână ca să te uiți la el sau îl iei numai că se asortează cu poșeta! Asta înseamnă feminitate! Folosiți aceste emoții și veți fi feminine, altfel nu aveți nicio șansă! Dacă vă gândiți atunci când puneți pasul să ieșiți din casă îmbrăcată în deux-pieces și vă vine prin minte că de fapt nu vă duceți la vreo afacere, ci vă duceți pur și simplu să vă luați nepoata de la grădiniță și totuși nu vă întoarceți din drum, asta înseamnă că ați omorât feminitatea! Data viitoare când veniți la spovedit, să îmi spuneți! Cu siguranță s-a întâmplat de multe ori. Dacă nu reușiți să vă respectați feminitatea, nici ea nu vă respectă pe dumneavoastră! Asta e clar!

Spunea frumos părintele Arsenie: ”Tată, mi-a venit, o dată, o fată foarte supărată după ziua nunții, că la Apostol li s-a spus că ”femeia să se dea după bărbat”! Și părintele a întrebat-o: ”Te iubește?” și nu a așteptat să îi răspundă fata și i-a spus: ”Dacă nu te iubește, să nu îl respecți!”

Astea sunt ale feminității! Dacă nu te iubește, nu ești datoare să îl respecți! Pentru că de fapt, este o traducere greșită, v-am mai spus și altă dată dar o să vă repet în două fraze, spre bucuria ”hater-ilor” care or să spună: ”Ha, se repetă moșul ăsta”, dar asta e! Verbul ”foveo” în grecește are două linii semantice, una de suprafață, este vorba despre teamă, fobie, teama de întuneric și de spații închise și altele. Știu pe cineva căruia îi este teamă să stea într-o cameră cu o singură ușă, că e ușa pe care intri și trebuie să și ieși, nu ai pe unde! Sunt foarte multe fobii. Dar, mai la adânc este explicația a tot ceea ce înseamnă de unde vine această stare de teamă. De la surpriză!

Când ești surprins, atunci te temi, pentru că tu ești pregătit de acasă să se regizeze viața într-un fel și ești surprins că nu e așa! Această surpriză este, de fapt, tema Apostolului de la Cununie din Epistola către Efeseni! Femeia să-l surprindă pe bărbat! Să-l surprindă că nu e gata atunci când el vede că s-a îmbrăcat! Să-l surprindă atunci când el crede că îi face un mare favor că i-a luat o mașină și este roșie, poate că nu este la fel de mare sau este prea mare, nu este la fel de mică sau este prea mică față de pretențiile pe care le are și el nu a reușit să își surprindă soția, dar ea a reușit să îl surprindă.

Am avut o experiență extraordinară și îmi place să v-o spun, că nu am spus-o nimănui până acum. Un fiu de-al meu duhovnicesc împlinea 70 de ani și doamna sa s-a frământat vreo jumătate de an și și-a găsit niște aliați, cum să facă, cum să dreagă, cum să îl scoată din casă, cum să îl aducă unde vroia, să pregătească un grup de prieteni care să îi dea de înțeles că el e cineva, pentru că la 70 de ani e o situație foarte delicată pentru că poți la un moment dat să simți că nu mai e nimic de capul tău, nu mai sunt prietenii pe lângă tine și așa mai departe. Și atunci, doamna a făcut în felul următor, a aranjat toate cele și l-a scos din casă pentru ceva și el a dat, de fapt, de propria lui aniversare și a spus că într-adevăr, asta înseamnă că l-a surprins! Acesta este darul feminității! Folosiți-l! Surprindeți-l!

Atât de frumos vorbea părintele Arsenie despre feminitate! E adevărat că vorbea mai mult cu doamna preoteasă decât cu mine. Cu ea își împărțea gândul despre mamă, dorul de mamă și ce înseamnă să fii mamă, pentru că e adevărat, ea era mamă, nu eu, dar mi-am dat seama că era o lecție pentru mine și dacă doamna a reușit să mi-o predea și mie, vă imaginați că bucuria mea este și mai mare! Și îmi dau seama că un talant foarte important este calitatea pe care o avem: masculin sau feminin, cu un singur amendament, suntem bărbați să învățăm feminitatea și suntem femei să învățăm masculinitatea, dar nu cumva să facem în locul masculului!

Nu vă apucați să vă țineți de geamantane când plecați din mașină sau de la aeroport! Asta nu e feminitate! S-o facă masculul! El trebuie să aducă vânatul, eventual să îl și gătească, voi ocupați-vă numai să vă exersați poziția în ușă, în tocul ușii! Asta e feminitatea! Măi copii, vă rog să o înțelegeți! Feminitatea înseamnă să știi că a stat ăsta 48 de ore prin tranșee, să vâneze ceva frumos, ceva măreț, o căprioară, ceva și tu să știi că el are nevoie, atunci când ajunge acasă, să fie surprins! Să fie surprins de către cea care iese în pragul ușii și se uită într-un fel de neuitat și nici nu e nevoie să îți spună ceva! Ai înțeles că ai impresionat-o și ea a reușit să te surprindă! Despre asta este vorba în Pilda Talanților! Este vorba de frumusețea vieții care ține de noi, de cum o îmbogățim! Darul vieții, dacă este un talant pe care îl avem cu toții, diferența o face țesătura pe acest material și viața devine frumoasă, dacă știm să lăsăm ceea ce ține de noi!

Dacă vrei ca atunci când ai ajuns acasă tu, femeie, cu două sacoșe de rafie pline de cumpărături, al tău să nu facă altceva decât să se ducă la două săptămâni să își facă sprâncenele, să-ți arate… gleznuța și să își exerseze figura de întâmpinare în prag, înseamnă că nu e bine! Nici nu trebuia să vă mai spun asta, numai că din păcate, foarte multe doamne acceptă așa ceva! Și acum îmi trece prin cap imaginea lui Sergiu Celibidache, când a venit în anii ’90 în România, el plecat din anii ’70 și a întrebat:

– Bă, cum ați putut să rămâneți cu ăștia aici?!

Așa îmi vine și mie, câteodată, să întreb femeia:

– Măi, cum poți să stai de atâția ani cu ăsta?!

Vreau să știți că a-l schimba ține de dumneavoastră, nu de el! Dacă așteptați să se schimbe el, probabil că o să-și schimbe din două săptămâni în zece zile pensatul, asta poate să o facă, dar altceva nu! Altceva ține de dumneavoastră:

– Hai să facem o dată piața împreună!

Și să îi serviți câteva lecții. Când a oprit mașina, rămâneți în mașină! Până nu vă deschide portiera, nu coborâți! Măi copii, astea sunt lucruri pe care dacă nu le-ați învățat la școală, vă învăț eu, acum, din fața altarului, îmi asum și lucrarea asta! Rămâneți acolo! În prima etapă, când el este așa de… prins în ”hai să facem ceva”, prima dată o să se ducă chiar să facă și cumpărăturile și o să vină peste jumătate de oră:

– Păi, ce-i, dragă?! Ți s-a pus pata pe vreunul, de ce n-ai coborât?!

– Păi, eu așteptam să îmi deschizi portiera.

Poate se trezește. Dar poate nu. Încercați această provocare pentru că această provocare înseamnă, totuși, surprinderea! Surprindeți-l cu ceva! Surprindeți-l cu dorința dumneavoastră de a scoate din el varianta cea mai bună! Există o variantă cea mai bună în el! Și el are cinci talanți, dar i-a îngropat pe toți! I-a îngropat pentru că a avut lângă cine să îi îngroape. I-ați dat la îndemână lopata și el nici măcar nu a făcut groapa, v-a arătat locul în care să folosiți lopata pe care i-ați dat-o! Asta ați făcut, dacă nu ați știut. Și dacă aveți ceva întrebări suplimentare, vă aștept la spovedit, că sunt mereu liber pentru așa ceva!

Ne aflăm în Duminica a XVI-a după Rusalii, după o numărătoare total aleatorie; până i se reglează duminicile Ohtoihului, să predea ștafeta Triodului sunt niște duminici pe care Sfinții Părinți le-au rânduit după niște criterii pe care avem să le învățăm în timp.

Când vă spuneam acum două săptămâni, tot de aici, despre legătura între a avea și a fi și drumul de la a avea la a fi, vă spuneam, printre altele, ca un promo, și despre frumoasa interpretare a vârstei în limba engleză. În engleză nu vă spuneam ca în românește ”Am 59”, ci ”Sunt 59”, ”I am 59”. Nu știam atunci că toate se vor precipita. Eu sunt un om care am aflat despre data nașterii mele că s-ar fi întâmplat în… trei zile, nu că am stat în travaliu, trei zile, mama cu mine, ci pur și simplu, până la vârsta de 14 ani când am luat buletinul, eram sigur pe 12 februarie, că citeam în buletin, asta era. Mi-a plăcut numărul ăsta de atunci! După care, mama a îndrăznit să îmi spună că totuși are niște dubii. Eu am încercat să întreb în ce zi a fost și așa mai departe și mama mi-a spus:

– Măi Marius, atât îmi aduc aminte că era joi.

Bineînțeles că… tehnica mi-a dat de înțeles că era vorba de 11 februarie. O zi foarte frumoasă, 11 februarie, doar că de vreo câțiva ani, mama spune că de fapt, totul a început cu o zi înainte, miercuri, adică pe 10. Acum, fără să fac nicio mutare a centrului necuvenit, știam de Mihai Eminescu cum s-a născut pe… 15 slash 28, dar eu nu aș putea să spun că m-am născut pe 10 slash 12. Nu e vorba de calendar îndreptat, nu e vorba de lucruri care erau într-un fel sau într-altul, ci pur și simplu am marea bucurie să constat ceea ce v-am spus și dumneavoastră, nu știam că e vorba și despre mine.

Omul are două zile importante în viața lui, prima este data nașterii și a doua este ziua în care află de ce. Acum, vă imaginați că eu am trei date și mă bucur că o să am alte trei zile în care o să aflu de ce. Toată viața m-am rugat să îmi arate Dumnezeu de ce. De ce m-am pomenit să spun că o să fiu preot, de ce am fost încurajat întotdeauna pe linia asta. Nu m-a deranjat absolut nimic și chiar ieri constatam într-o discuție cu niște tineri că de fapt, eu nu am muncit nicio zi în viață, n-am muncit niciodată în viață, pentru că în accepțiunea muncii, înseamnă să faci ceva, să te scoli de dimineață, cu ochii cârpiți, să te duci la muncă!

Fraților, voi știți cu câtă bucurie am plecat eu, astăzi, la 4.10, de acasă?! Știți cu câtă bucurie constat în fiecare zi că, deși nu am muncit nicio zi în viața aceasta, în sensul clasic al cuvântului, am o Carte de Muncă cu o vechime de aproape 32 de ani?! Nu știu de ce, numai acolo scrie ceva de muncă! În rest, în conștiința mea, când mă trezesc dimineața, este o bucurie! Eu am 32 de ani de bucurie, în care am primit și foarte multe confirmări. Primul dar pe care l-am primit pentru ”fiftynine”, ca să zic așa, a fost de la părintele Arsenie. A trimis un gând, nu știu, nici cea care a primit gândul nu a știut să îmi spună, sora Mirela, care îmi este de câțiva ani fiică duhovnicească și ne aflăm într-o relație frumoasă. Și a spus că vrea să vină să facem o emisiune.

– Pentru ce?

– Ne mai gândim.

Și mi-a închis telefonul. Mi-am dat seama că era o săptămână înaintea împlinirii vârstei mele și peste o jumătate de oră m-a sunat și mi-a spus:

– Da, m-am gândit să facem despre părintele Arsenie.

Eu am tradus asta cu o declarație că, de fapt, el i-ar fi trimis gândul! Și atunci, toate rotițele au început să funcționeze și m-am gândit că cel mai nimerit ar fi ca eu care de 35 de ani l-am avut duhovnic, nu neapărat să stau pe scaunul acela, știți că am citit și câteva comentarii cum că scaunul acela trebuia să rămână totdeauna neocupat și m-am străduit să nu fiu eu pe scaunul acela.

Mulți dintre cei care m-au urmărit azi-noapte (Emisiunea Voi cu Voicu) au prins ideea asta că nu eram eu acolo, n-aveam de unde să am eu atâta cursivitate și mai ales să iasă din prima, să știți că nu a fost tăiată nici măcar o secundă din material. Cineva m-a întrebat de ce s-au tăiat întrebările reporterului, dar nu a existat altceva în afară de ceea ce s-a întâmplat, nu a existat nimic altceva, înseamnă că părintele Arsenie chiar a fost acolo! Am fost și eu un martor, exact cum v-am spus și atunci, martorul de care părintele avea nevoie să existe într-o declarație pe care avea să o facă. Dar, să știți că lucrurile stau atât de limpede așa cum v-am spus despre muncă și despre ceea ce am eu în gând despre muncă.

Lucrurile nu sunt atât de simple într-o viață în care oamenii merg pe cutume și încearcă să rezolve tot după anumite tipare, să știți că lucrurile stau în felul următor: nu aveam cum să apar într-o înregistrare de felul acesta pentru că primul lucru a fost să mă duc să pregătesc terenul și Maica Stareță mi-a spus:

– Nu se poate.

Bineînțeles că nu avea nicio legătură Arhiepiscopia Tomisului cu Techirghiolul, asta ține de București. Și atunci, am întrebat:

– Bun, și cui să mă adresez?

Mi-a făcut acolo un… calendar, dar cu siguranță că era o chestie închisă, acolo nu aveam cum să filmăm. Cel mai simplu ce era? Să vin aici în biserică să filmăm. Nu am putut. Adică, cum, să vorbesc de părintele Arsenie și să fiu aici?! Era o impietate! Mai bine să săvârșesc eu altă impietate, să stau eu pe scaunul acela pe care alții vroiau să nu stea nimeni. Și mi-a spus pe cine să accesez de la București și bineînțeles că am zâmbit, era singura persoană din Patriarhie care putea să mă ajute dar este singura persoană din Patriarhie pe care o cunosc și care răspunde și la telefon! Bineînțeles că am obținut toate cele, am rugat persoana să o sune și pe Mirela, să iasă din situație și m-a sunat Mirela înapoi:

– Părinte, dar era treaba mea, eu trebuia să o fac!

– Nu, soro, lasă că știu eu în lumea voastră cum e, rămâi dator, în termenii ortodocși se numește că… ai tras un cartuș, și nu e corect.

Eu eram în câmpul de luptă, eu trebuia să trag cartușul și l-am tras. De ce v-am spus toată tărășenia asta? Ca să înțelegeți că viața este frumoasă dacă intri într-o anumită zonă, linie de zbor, în care să nu te intersectezi cu nimeni. Sinceritatea a fost cea care mi-a netezit calea. Dacă era să cer eu să fac ceva în preajma zilei mele de naștere, să știți că nu ar fi ieșit nimic, cu siguranță! Dar, acolo mi-am da seama că, de fapt, a mărturisi este problema unui seminarist pe care îl vedeți acum în fața dumneavoastră, că am rămas tot seminarist, care se gândea cum va fi să fie învrednicit să dea mărturie. Era vorba despre cursurile de Istorie Bisericească Universală, unde admiram foarte mult mărturiile, pe mărturisitori.

Dacă veți găsi, în zilele următoare sau săptămânile următoare, vizavi de emisiune, ceva ”hate-uri”, să știți că astea îmi plac, înseamnă că astea sunt sulițele cele ascuțite din secolele primare, pentru că pe acestea le căutam! Dar acum am înțeles că a da mărturie nu este numai pentru secolele primare, nu este numai pentru veacurile de întuneric sau pentru lucruri care să îți solicite fizic sau psihic anumite lucruri, ci a da mărturie este un lucru pe care trebuie să îl facem și nădăjduiesc că am dat mărturie despre un om, prin prezentarea unui alt om, ca o continuare a lucrării și cred că voi avea, în afară de ”hate-uri”, voi avea și niște aprecieri, pentru că am avut încă de azi-noapte și multe aprecieri frumoase și aștept să intru într-o altă etapă. Și am să ajung acum la Pilda Talanților.

”Unuia i s-a dat un talant, altuia doi și altuia cinci”.

Din start, ca să nu fie dubii, ni s-a spus așa: ”Fiecăruia după puterea lui”. Înseamnă că Dumnezeu nu dă nici bucuria, nici necazul mai mult decât poți să duci. E după puterea lui, dar întrebarea rămâne, totuși: Și de unde știi că ai un talant, doi sau cinci?! Pentru că ți se spune numai la sfârșit, că se trage linia. Apropo, talantul este o unitate de măsură de greutate și să vă fac, așa, o medie, că nu vreau să vă introduc în lecții din acestea sterile de Arheologie Biblică în care am învățat un semestru și jumătate despre unități de măsură, măsuri și greutăți. Uite atâta ne-a făcut capul, nu am învățat nimic, numai că putea să ne spună că avem în față un manual, ăsta e, dacă te întreabă tata ce e talantul, atâta e, cât este dinarul, cutare, cutare. Nu am să vă fac și eu capul atât, dacă vreți să aflați, acum e mult mai interesant, intrați pe net, căutați ”talant” și o să vedeți acolo de la mesopotamieni, de la greci, de la iudei și așa mai departe, eu fac o medie, e vorba cam de 60 de kilograme.

De ce v-am spus despre talant? Pentru că după ce Mântuitorul a pronunțat acest cuvânt, talantul nu a mai reprezentat altceva decât destinul omului, talantul pe care trebuie să îl înmulțească. S-au dus greutățile, s-au dus toate și a rămas talantul. Și spuneam că rămâne o întrebare subliminală: Câți talanți oi avea? În primul rând, cine își pune această întrebare, începe să scormonească, să vadă dacă în afară de un talant, îl mai are și pe al doilea. Numai cel care se preocupă de talant, adică se preocupă de ceea ce poate să facă mai mult, poate să știe că e posibil să aibă doi! Și cum știm că avem un talant? Nu se spune că era și vreunul care nu avea niciun talant, înseamnă că minimum minimorum este un talant, așa cum bine a subliniat și părintele Boc, viața este primul talant. Și dacă viața ar fi talantul peste care se mai adaugă sau nu, după putere, înseamnă că trebuie să luăm aminte ce putem să facem cu viața.

Ce putem să facem cu viața? Este prima întrebare, răspuns la strădania noastră de a afla ce este cu noi. Ce înseamnă ce să facem cu viața? Înseamnă că tot ceea ce am primit, dacă nu suntem în stare să înmulțim, măcar să nu stricăm! Dacă nu suntem în stare să facem mai mult, măcar să nu facem mai puțin. De ce? Pentru că la sfârșit, stăpânul îi spune celui în cauză, cu un talant: ”Puteai să-l duci la dregători și să îmi dai ce-i al meu cu dobândă”! Înseamnă că prin simplul fapt că nu ai îngropat talantul, deja ai o problemă. Asta înseamnă un răspuns la viață și asta înseamnă un răspuns la ceea ce poate că este greu să auziți, dar vă spun eu, este vorba și despre sinucidere.

Dacă vreți să știți cine îngroapă talantul, este cel care îl îngroapă efectiv. Înseamnă că trebuie să fim foarte atenți să nu îngopăm talantul! Dar să nu credeți acum că sinuciderea înseamnă numai funia de gât sau numai aruncatul de la etaj! Nu, nu! Înseamnă tot ce nu ai făcut cu viața ta, orice… trântă vie este o sinucidere. Știu că sună urât așa, dar țin neapărat să punctez lucrurile acestea, ca să vă trezesc oleacă. Ce înseamnă să ai grijă de viață? Înseamnă să primești ceea ce ți s-a dat și să începi să transformi a avea în a fi. Eu, de exemplu, am un buletin, dar când mă uit la el câți ani am, răspund mai degrabă ca în engleză, ”Eu sunt 59”.

Ca să iau din viață esența, viața o am pentru că mi s-a dat, dar în momentul în care am primit-o, deja sunt dator să fiu! Să fiu în ochii celorlalți un om de vârsta pe care o declar. Să fiu! Așadar, dacă vrem să înmulțim talantul, trebuie să înțelegem așa: avem părinți, trebuie să ajungem la calitatea următoare: suntem copii? Avem bunici, suntem nepoți? Avem nepoți, suntem bunici? Aici se face un transfer! Avem cunoștințe într-un anumit domeniu, suntem profesorii care să dăm mai departe aceste cunoștințe? Avem fii duhovnicești, suntem duhovnici? Aici nu putem să răspundem noi, trebuie să răspundă fiii duhovnicești, dacă da sau nu. Eu, în ceea ce mă privește, am răspuns și am dat mărturie părintelui Arsenie că este. Nu a fost, ci este! Este, că sigur el a rânduit duminica asta să vă vorbesc despre lucrurile acestea.

Dacă înțelegem pe de o parte cum pierdem talanții și cum îi înmulțim și cum trecem de la a avea la a fi, începem să înțelegem care este situația mai departe, cum aflu dacă am doi sau cinci, că unu am stabilit că îl avem numai în măsura în care nu îl aruncăm. Dacă avem doi sau cinci? Păi, cinci înseamnă cinci simțuri, care au, fiecare, al șaselea al lor, dar nu intrăm aici în amănunte. Dacă avem cinci simțuri, adică dacă avem bunătate, suntem empatici sau suntem ca acela de la intersecție, în miez de iarnă, care coboară geamul la portiera mașinii și cheamă cerșetorul și îi spune:

– Ai grijă de tine, măi! E frig, îmbracă-te, ai grijă de tine!

Și ridică geamul la loc. Asta înseamnă că are, dar nu înseamnă că este. Are, i s-a dat un spirit de observație, l-a văzut pe cerșetor ieșind din canal și l-a chemat și i-a dat sfaturi, dar nu este empatic.

Am citit un material foarte interesant, că după 40, 50 de ani, acum pot să spun și după 59, nu mai poți să vezi scrisul de la oftalmolog de la patru metri, dar pe… nătărăul care îți face rău îl vezi chiar dacă e după colț! Asta înseamnă că începi de la a avea ochi la a fi vizibil și a fi vigilent. Tot ceea ce constatați că aveți, vreau ca până diseară să faceți o temă. Dacă sunt un bunic mai responsabil, așa, chiar sunt obișnuit cu nepoții cu teme și după fiecare lecție mai tragem linie și vedem ce am învățat în ziua respectivă. Acum, eu sunt la tabla înmulțirii, e foarte complicat! Nu mi-am putut imagina că am să pot aprecia vreodată tehnica lui Trăsnea, pe care noi o făceam, învățam tabla înmulțirii în vacanța dintre clasa a doua și a treia și când te duceai în clasa a treia trebuia să știi tabla înmulțirii, aia era toată teoria, dar care e produsul, care e suma, care este adunarea repetată și așa mai departe?! Nouă ne era mai ușor să învățăm așa, pur și simplu, pe de rost. Mă rog, nu comentăm.

Important este ca după fiecare zi să vă gândiți câte simțuri ați folosit, dacă vreți și vă interesează câți talanți aveți, pentru că trebuie să știți și că în funcție de talanții pe care îi aveți, trebuie și să îi înmulțiți și una e să înmulțești doi și alta e să înmulțești zece! Apropo, doi ori zece, zece ori doi, m-a învățat nepoata cum se fac înmulțirile astea! Adică, doi-ul ca să îl dublezi, îl înmulțești cu el însuși și cinci-ul ca să îl dublezi, trebuie să îl înmulțești cu doi. Foarte interesant! Revenim la ale noastre. Până diseară, dacă veți face o sinceră ”inventariere” a unor lucruri pe care le-ați făcut jumătate de zi, o să vă dați seama câți talanți aveți. Și nu o să vă fie chiar așa de simplu să constatați, pentru că aici ne-am adunat și dacă întrebi pe cineva dacă l-a văzut pe cutare sau pe cutare și îți spune cu ce a fost îmbrăcat, înseamnă că are și vedere bună, are și spirit de observație, înseamnă că acesta trebuie deja să îl bifeze.

– El este spiritul de observație, îl am!

– Bun! Și ce ai făcut cu el? Ai devenit observator? Ești observator? Adică, să vezi în celălalt ce nu ți-a plăcut, să vezi că de fapt ce nu ți-a plăcut în tine are rădăcina și atunci înseamnă că ai un talant al observatorului și ești pe cale de a fi observator în câmpul tău și trebuie să începi să folosești acest talant. De la faptul că îl ai, să îl folosești ca să fii!

Să fii un observator dar nu al celui de lângă tine, al tău! Dacă te-a deranjat cineva, înseamnă că ai simțit o frustrare. O, înseamnă că mergem mai la adânc! Trecem de simțul tactil, unul care este din cele mai simple, uman, trecem la un simț care a trecut dincolo, la emoție. Ei, da, dar emoția aceasta o avem cu toții, dar suntem emoționali? Suntem în stare să folosim energia aceasta a emoției? Emoție este, de exemplu, și atunci când suntem provocați la un examen, suntem provocați la o întâlnire cu cineva pe care nu îl cunoaștem. Este o emoție! Dar noi nu am fost educați să fim emoționali și emotivi! Noi credem că a fi emotiv, așa cum ni s-a spus nouă la școală nu e un lucru bun.

Am luat numai note de 4 și 5 maxim pentru că nu puteam să îmi citesc lucrările de emoția care mă cuprindea când îmi citeam propriile compoziții! De ce? Pentru că în momentul în care le citeam, intervenea, în mine, interpretul și îmi dădeam seama că interpretez ceva dincolo de hotarul a ceea ce am scris eu însumi, cu mâna mea, din propriul meu cap. Și atunci mă emoționam așa de tare constatând că un câmp emoțional este mult mai mare decât poate să încapă în câteva cuvinte dintr-o bucată literară sau dintr-un catren, încât nu puteam să citesc, efectiv! Mă blocam! Și atunci eram notat cu 4. Dacă aveți această calitate și constatați că și sunteți emotivi, înseamnă că mai aveți un talant!

Dacă vă supără cineva și vă sare țandăra, înseamnă că aveți un caracter. Da, ceva din caracterul vostru face să vă sară țandăra! Acum contează câte scântei sar, pentru că furia este singurul tratament împotriva depresiei dar nu o să stai furios tot timpul! Și atunci, dacă ai constatat că ți-a sărit țandăra, imediat să spui:

– O, atunci înseamnă că e bine!

Dacă mă aude cineva spunând asta, o să creadă că am luat-o… rara! Nu, vă spun exact mesajul: este bine că avem cu ce lucra!

Dacă faceți numai ceea ce este previzibil, nu aveți talantul al cincilea! Poate nu știți de ce a sărit de la doi la cinci. Pentru că a sărit de la lucrurile acestea duble, adică am văz să văd și după colț sau am văz numai ca să ne vedem către noi, am trecut direct la toate!

– Măi tată, v-am dat paradigma cu doi, treceți la cinci! Nu ne pierdem vremea să facem vorbire despre trei și patru, că n-are niciun rost, rămâneți la cinci! Și vă dau o veste bună: toți aveți cinci talanți!

S-a constatat că cineva care are o vedere mai slabă, are toate celelalte simțuri mult îmbunătățite și care merg și ajută simțul vederii, astfel încât vederea nici măcar să nu mai fie o problemă. Știu foarte mulți oameni și îl știu pe părintele Teofil, Dumnezeu să îl odihnească, care nu vedea dar vedea, știa cu cine stă de vorbă, știa dacă merită să-și piardă vremea sau nu. Știa dacă poate să facă ceva sau nu lângă cineva. Aveți cinci talanți! Este o veste bună pentru cei care și-au propus să îi înmulțească și este singurul bonus care se dă în Evanghelia de astăzi. Când s-a luat de la cel cu un talant, talantul îngropat atâta vreme, a zis:

– Dați-i-l celui cu zece, căci celuia care are îi va prisosi, iar celui ce nu are i se va lua și ceea ce i se pare că are.

Ni se pare că avem darul vieții! Foarte mulți oameni mor la 30 de ani și sunt îngropați la 80! Știu ce vă spun. Gândiți-vă și la asta. Cum se poate îngropa, 50 de ani, darul vieții?! Când ne spuneau nouă bunicii ”Sunteți niște bătrânogi”, cred că se refereau și la lucrul acesta.

Mă rog bunului Dumnezeu ca în această frumoasă zi să nu vă gândiți că este o zloată afară, este urât rău de tot, nu vă gândiți la asta, vremea este fix cum o așezați dumneavoastră! Acum vreo 20 de ani, la ziua noastră, că nu facem ziua mea și ziua doamnei, separat, la ziua noastră au fost niște veri de la Vâlcea, că noi de acolo ne tragem. Și verișoara era foarte supărată, de ce credeți? Era prea cald! Vă aduceți aminte, acum vreo 15, 20 de ani, luna februarie era una mai caldă ca aprilie. Am întrebat-o:

– Erai mai veselă dacă era vreo zloată, eventual și o zăpadă, să mergi pe drum 24 de ore, 48 de ore?

– A, nu, dar nu așa. Nu e bine!

– De ce nu e bine?

– Nu mai mor microbii!

– Măi, fix de asta stăteau microbii să nu mai moară, să spună că pe vremea asta nu se moare! Nu e chiar așa.

După care am văzut că a fi supărat era o stare în fapt. Zicea că în 2013 rămâne România fără gaze naturale. Așa era măsuratoarea prin anii 2000. Am spus:

– O, ce veste bună!

– De ce?!

– Păi, nu o să mai avem nevoie de gaze! Uite, cu căldura asta de o văzuși tu, acum, dacă punem în coroborare cu faptul că nu mai avem gaze, e de bine!

– A, n-am nicio șansă cu tine!

Să vă dea Dumnezeu sănătate, vă împărtășesc din ceea ce sunt eu, din 59, că am început să fiu și am marea șansă să fi fost și ieri, și astăzi, și o să fiu și mâine, 10, 11 și 12. 12 este alcătuit din 1 și 2, 1 și cu 2 fac 3, înseamnă că erau trei zile. Aici trebuie să mărturisesc că sunt născut în aceeași zi, de fapt, fata mea este născută în aceeași zi cu mine. Și dați-mi voie să îi urez soției mele, că noi suntem 12 și un sfert, 12 și 15, să îi urez La Mulți Ani, să îi spun că o iubesc și o iubesc pentru faptul că mă provoacă mereu, știe să mă surprindă și mă surprinde cu lucruri din ce în ce mai interesante, pe care eu nu le aștept. Vă imaginați, după ce te îmbrățișezi cinci, șase ceasuri și ești așa de adunat și de bine primit, vii acasă și ajungi frumos și spune:

– Ai luat pâine?

Asta e surprinderea! Asta e feminitatea maximă! Dar trebuie să știi să o apreciezi! Dacă începi să spui ”Hai, măi, că nu mai pot”, nu ai făcut nimic. Trebuie să faci parte din feminitate, trebuie să fii obiectivul feminității! Cum se poate manifesta feminitatea, dacă nu există… nătărăul față de care trebuie să o manifești?! Și atunci, în acest rol, faci parte dintr-un decor pe care feminitatea îl așează așa de frumos! Fii decorul feminității și o să fii bărbat și fii bărbăția siguranței de viață și vei putea să surprinzi femeia!

Am transcris și reașezat predica la Pilda Talanților, de duminică 11 februarie 2024 a părintelui Marius Moșteanu, de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța și am descoperit… feminitatea! Îi mulțumesc părintelui pentru îngăduința de a-i putea reda în scris cuvântarea, după înregistrarea Veronicăi Cristina Radu, pe care o puteți urmări pe https://www.youtube.com/watch?v=yAOpB79h6S4.