Nu-i așa că e o ”Zi de după” minunată?!

Azi am chiulit de la biserică! V-am spus că am acest obicei, dar cred că și el este bun tocmai pentru că îmi îngăduie să privesc totul cu entuziasmul copilului aflat, parcă, la prima întâlnire cu duhovnicul și cu Dumnezeu. Dacă tot am scris ieri despre ”Ziua de după”, datorită cuvântării părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, și dacă tot am chiulit de la întâlnirea cu Dumnezeu, atunci să știți că a venit Dumnezeu la mine!

Mi-a dat un gând pentru care m-a pregătit de ceva timp, de când părintele Marius ne-a dat canon să recitim o carte și să aplicăm apoi ceva din ea. Era ”Magia”, cartea Rhondei Byrne despre puterea recunoștinței. Astăzi a sosit momentul să aplic ceva din ea și sper să aplicăm cât mai mulți! Vedeți că vă iau părtași la inițiativa mea și vă stârnesc și curiozitatea, sper!

Ziua de după este cea în care ne oprim cât ne lasă inima și… propriile îndatoriri, pentru a mulțumi celor din linia a doua, a treia și a nu știu câta, care au știut să facă un pas în spate, tocmai pentru ca noi, atunci când mergem la marile sărbători, să fim în linia întâi și să strălucim, trăind la intensitate maximă! Nu le mulțumim atunci nici preoților, nici familiilor lor, puse la încercare tocmai când ar fi nevoie mai mare de… bărbatul casei pentru a bate covorul, a repara ceva prin casă sau a face aprovizionarea. Sigur nu le mulțumim nici copiilor și nepoților preoților, mereu nevoiți să își împartă tatăl și bunicul cu o mulțime de copii de toate vârstele. Abia dacă le mulțumim propriilor copii, nepoți, soți și părinți pentru că ne sunt alături, uneori în tăcerile noastre epuizate! Așadar, pentru soțiile, copiii și nepoții preoților, fac o plecăciune și rostesc un sincer mulțumesc! Din toată inima! Oricâte povești am citi și am scrie despre cum ne întărește Dumnezeu tocmai pentru a ieși lucrurile perfect, nici nu îmi pot imagina de câtă iubire, acceptare și exersare este nevoie să simtă soția, fiica sau fiul, nepoții, frații și surorile, părinții și prietenii unui preot pentru ca noi, cei mulți și plini de… (dez)nădejde, să simțim cum Dumnezeu ne iubește și ne călăuzește pașii prin viață, trimițându-ne un duhovnic minunat! Spunea, la un moment dat, părintele Marius că nepotul său Aris i-a dat o îmbrățișare tocmai pentru că l-a văzut cum dădea îmbrățișări tuturor dar nimeni nu îi dădea lui!

Mergem la biserică mai rar sau mai des, ne lăsăm încântați de corala de la Sfântul Nicolae Vechi, uneori cântând alături de membrii ei, așa că trebuie să le mulțumim și lor, nu doar pentru că ne cântă și ne încântă de fiecare dată, ci și pentru că au și ei soții, copii, frați și surori, părinți, prieteni, iar în perioada marilor sărbători, prezența lor alături de cei dragi și implicarea în treburile casei poate că se diminuează! Să le facem și lor o plecăciune și să le mulțumim din suflet, pentru că merită! Cei dintre dumneavoastră care nu sunteți din Constanța sau care nu ați venit niciodată la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, luați în considerare ca pe lista obiectivelor turistice din această vară să includeți măcar câteva minute, ca la muzeu, petrecute la o slujbă de duminică, pentru a vă umple sufletul de iubire, de la părintele Marius, părintele Alin și membrii coralei! Nici noi, cei din biserică, nu suntem de lepădat la capitolul iubire, dar v-am sugerat… esențialul, cei care ne încarcă și pe noi cu bucuria de a trăi viața altfel!

Când mergem la biserică, găsim curățenie, primim îndrumări atunci când nu cunoaștem pe nimeni și nici rânduiala slujbei, aprindem lumânări și toate acestea vin în sarcina doamnei de la Pangarul bisericii sau, într-un limbaj mai nepretențios, ”doamna de la lumânări”. Să facem o plecăciune și să rostim un mulțumesc din suflet pentru această doamnă care, sincer, nici nu știu cum face față în perioada sărbătorilor, și la biserică și acasă! Aș putea-o numi cât se poate de serios… eroina din umbră. Asta poate și pentru că noi, femeile, trebuie să ne mai ținem și partea, dar lăsând gluma la o parte, chiar are o grămadă cu vârf în Fișa Postului său de la biserică și de acasă, căci Fișa Postului nu este numai cea de la locul de muncă, ci de oriunde viața ne poartă!

Oricum, pentru că știu că aveți încă destule de făcut în această a treia zi de sărbătoare, vă mulțumesc că citiți aceste gânduri și rânduri și vreau să vă amintesc că de obicei, când scriu poveștile părintelui Marius, mă bucur de un ajutor neprețuit îndeajuns! Înregistrările și transmisiunile în timp real făcute de Veronica Cristina Radu și Nadja Iancu dăruiesc posibilitatea celor aflați departe să ia parte la slujbe sau să le urmărească atunci când timpul le permite. Tot acestea îmi ajută mie să scriu cuvânt cu cuvânt predicile părintelui și abia apoi să le așez într-o poveste, deseori înfrumusețată datorită Nadjei Iancu și fotografiilor sale!

În încheiere, Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a trimis acest gând de recunoștință din ”Ziua de după” dar și posibilitatea de a-l transforma într-o poveste pentru dumneavoastră. Nu pot să vă mulțumesc destul pentru că aveți răbdarea și curiozitatea de a citi poveștile mele și de a da mai departe bucuria pe care cu siguranță o simțiți trăită și povestită de mine! Iar acum, dacă v-am deschis pofta de a mulțumi și timpul vă permite, continuați! Nu-i așa că e o ”Zi de după” minunată?!