Uneori, ”Ziua de după” te ia prin surprindere! Începe altfel! Tu te pregăteai să te retragi într-un colțișor și să Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru ce ai primit, retrăind bucuria și când colo, ca să ajungi la colțișor, trebuie să dai cuminte un ocol. Ca atunci când te duci la culcare pe drumul drept și scurt până acasă și te trezești că pleci pe la Casa Poporului în drumul care nu mai este nici drept și nici scurt către cele zilnice ale tale. Fără referiri malițioase, desigur! Totuși, în acest ocol, de fapt, Dumnezeu îți trimite mai mult timp ca să ți se așeze lucrurile la destinație! Dar, gata cu ocolul, să vă spun de fapt la ce m-am gândit.

Azi am chiulit de la biserică! V-am spus că am acest obicei, dar cred că și el este bun tocmai pentru că îmi îngăduie să privesc totul cu entuziasmul copilului aflat, parcă, la prima întâlnire cu duhovnicul și cu Dumnezeu. Dacă tot am scris ieri despre ”Ziua de după”, datorită cuvântării părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, și dacă tot am chiulit de la întâlnirea cu Dumnezeu, atunci să știți că a venit Dumnezeu la mine!

Iată-ne în săptămâna a cincea din Postul Mare, o săptămână pe care eu aș numi-o a maturității. Am început Postul stângaci, deși l-am mai ținut și altă dată, totuși simțeam că nu am găsit sensul, nu am găsit un rost și încet, încet, cu fiecare săptămână, cu fiecare denie și iată, acum, după Denia Canonului cel Mare, după Praznicul Bunei Vestiri, astăzi am săvârșit rânduiala Imnului Acatist, un Imn Acatist care are, în tradiția bizantină, cel puțin, mai mult decât se știe, o bucurie de a constata că Maica Domnului poate să biruiască și oștile acestea văzute, nu numai nevăzute sau, mai bine spus, dacă vedem ce a biruit ca oști văzute, cu siguranță că putem să tragem concluzia că le-a biruit și pe celelalte.

E prima miercuri din martie și avem exercițiu de alarmare. E greu să nu te gândești că undeva, nu foarte departe, nu este exercițiu, este realitate, una în care au fost prinși și români de-ai noștri. Știi când și unde pleci în vacanță dar nu știi când și pe unde te întorci! E greu să te gândești la rău la mal de mare, unde auzi chemarea muezinului la rugăciune, tocmai când te întorci de la biserică, ca într-o permanentă exersare a stării de pace din noi.