Bucuria de după

Uneori, ”Ziua de după” te ia prin surprindere! Începe altfel! Tu te pregăteai să te retragi într-un colțișor și să Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru ce ai primit, retrăind bucuria și când colo, ca să ajungi la colțișor, trebuie să dai cuminte un ocol. Ca atunci când te duci la culcare pe drumul drept și scurt până acasă și te trezești că pleci pe la Casa Poporului în drumul care nu mai este nici drept și nici scurt către cele zilnice ale tale. Fără referiri malițioase, desigur! Totuși, în acest ocol, de fapt, Dumnezeu îți trimite mai mult timp ca să ți se așeze lucrurile la destinație! Dar, gata cu ocolul, să vă spun de fapt la ce m-am gândit.

Ieri a fost o zi absolut fabuloasă pentru mine, pentru că am primit aprecieri din partea unei doamne pe care o admir sincer nu doar pentru că trezește cetatea la viață, cum îmi place mie să spun, ci pentru că a reușit să… externalizeze Biserica, prin conferințele organizate de ea la Constanța! Doamna Ani Cășărică asta a făcut și nu este puțin lucru! Vă imaginați că dacă era ușor, ar fi făcut alții înainte și nu a fost așa! Nu știu, tentative or mai fi fost dar rezultatele sunt cele care vorbesc și vorbesc pe înțelesul tuturor! Credeți-mă! Lenea orientală care potopește și potolește cetatea de la malul mării în vreme de caniculă a dispărut repede când doamna Ani Cășărică ne-a chemat anul trecut la conferința cu părintele Marius și domnul profesor Dulcan! Chiar acesta din urmă a felicitat publicul că a fost atât de numeros și de… prezent!

Acum că am explicat celor care poate că ieri nu au fost pe… recepția poveștilor mele, vă spun celor care m-ați apreciat că vă mulțumesc sincer dar că în iureșul recunoștinței de ieri am uitat să vă spun că nimic din bucuria aceasta de dulce sau de Post nu ar fi existat fără admirația și recunoștința pe care i-o port părintelui Marius Moșteanu și doamnei sale, Elena Moșteanu, cea care îi este alături într-un mod absolut minunat! Am fost atât de încântată de cuvântările părintelui încât m-am grăbit să le scriu și să vi le dăruiesc spre citire, dar să știți că nu toți preoții au această deschidere de a se lăsa citați… cap, mijloc, coadă și uneori, coadă, cap și mijloc, așa cum rearanjez eu mesajele din predicile părintelui, pentru că așa le simt eu! Îi mulțumesc din suflet că îmi acceptă noul… Lego pe care eu îl transform tocmai convinsă că ar atrage și cititori noi și ulterior credincioși în Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, unde slujește cu atâta bucurie și care este deja plină până la refuz. Nu degeaba îl numesc eu pe părintele, duhovnicul românilor de pretutindeni!

Aici fac o mică paranteză… culinară, că tot am trecut cu bine și peste Post și peste mesele îmbelșugate de Paști. Asta ca să vedeți cum un lucru rău devine bun și mai apoi cum… nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită! Căutând capere și neavând ochelarii la mine, m-am trezit acasă cu un borcănaș cu… boabe de piper verde murate! Minunate și de Post, și de dulce! Le folosesc și acum, numai că au devenit tot mai greu accesibile, pentru că am răspuns curiozității casierei care nici măcar nu știa că se vând în hipermarket-ul ei cu prea mult entuziasm și am convins-o nu doar pe ea, se pare, căci de atunci nu le mai găsesc la raft, semn că au aflat și colegele ei. Cam așa fac și eu cu poveștile mele absolut minunate nu pentru că sunt scrise de mine, ci pentru că sunt minunat povestite de părintele, iar eu am ținut neapărat să se descopere asta! Ca să îl citez acum pe părintele Marius: De ce?! Pentru că întâlnirile mele cu preoții s-au lăsat cu tot felul de peripeții care m-au îndepărtat de Biserică, nu de Dumnezeu, m-au ajutat să Îl descopăr în continuare în scrierile lui Neal Donald Walsch și abia apoi am ajuns la părintele Marius care, culmea, Îl știe tot pe Dumnezeul Cel cu simțul umorului, prietenos, sfătos, plin de încurajări, de zâmbete și de îmbrățișări pe care mi-L închipuiam eu! Dacă era să merg pe mâna copilului din mine speriat de… bătăile lui Dumnezeu, nu mai scriam astăzi nimic! Iar acum, dacă tot am (re)povestit frumos poveștile părintelui, am descoperit în ultima vreme că biserica a devenit neîncăpătoare.

În încheiere, că uneori mă cam ia valul și mai ”bat câmpii cu grație”, ca să îl citez pe cel mai drag profesor al meu din liceu, domnul profesor de Limba și Literatura Română Dumitru Strungariu, vă spun că le mulțumesc părintelui Marius, soției sale și întregii familii cu nepoții în frunte, că ne suportă pe toți, acest suportă venind de la americanul ”support”, adică ne susțin, dăruindu-ne din ceea ce nu au destul, din timpul lor petrecut împreună! Poate că nu înțelegeam pe deplin acest lucru dacă nu ar fi fost conferințele organizate de doamna Ani Cășărică avându-l ca invitat pe părintele Marius și la care am constatat și implicarea atât de frumoasă a doamnei Elena Moșteanu și a nepoților mai mari, Aris și Anelis. Și vă mai spun ceva: după conferințe vezi cum toți cei prezenți ies pe stradă mai veseli și mai luminați și chiar dacă acasă sau pe stradă găsesc lucrurile tot cenușii, măcar acum le privesc și le tratează mai ușor și mai… colorat!

Uite că mi-a ieșit și această bucurie de după! Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat gândul cel bun și talantul acesta al scrisului, ”că dacă nu era, nu se povestea”! Vă mulțumesc din suflet că ați ajuns la finalul acestei povești, cu răbdare și cu curiozitate și că mi-ați dat din timpul pe care nu îl aveți, dând mai departe spre citit rândurile mele și altora, că de fapt, acesta a fost și scopul meu, de a da mărturie despre părintele Marius și despre oamenii frumoși care știam că există dar aveam nevoie de părintele ca să mi-i arate și să îi descopăr! Și ca să închei într-o notă made in USA, a la Rhonda Byrne, ”Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc pentru această soluție perfectă”!

În loc de explicații foto, îi mulțumesc părintele pentru fotografiile din timpul conferințelor care, iată, vorbesc despre echipa în care se află și familia sa, și doamna Ani Cășărică, și Nadja Iancu, cea care cu ochiul arhitectului surprinde în fotografii intensitatea momentului, și se află și subsemnata, că taare îmi mai place să transcriu conferințele, să le presar cu puțin praf magic din sufletul meu de copil și să le dau mai departe!