Timpul și spațiul când profanul devine sacru!

La început de an, Biblioteca Județeană Ioan N. Roman din Constanța ne dăruiește o frumoasă surpriză, pe data de 13 ianuarie, prin invitația de nerefuzat la cea de-a treia conferință a părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, ”Timp și Spațiu, Sacru și Profan“. Orice întâlnire cu părintele Marius, cum este cunoscut nu doar în Constanța și în România, ci în toată lumea, este o bucurie pentru suflet, o încurajare că ești mai mult decât crezi și că… limita e Cerul, doar că, veste bună, Cerul este în noi și printre noi!

Din această perspectivă privind lucrurile, prezentarea celei de-a treia conferințe prin comunicatul Bibliotecii Județene Constanța, pe care l-am preluat de pe pagina de Facebook a ziarului constănțean ”Amprenta”, https://www.facebook.com/share/12FDbhEhZx4/ este deosebit de incitantă: ”Martor al întâlnirii a două lumi, doi ani și două direcții, Părintele Marius Moșteanu ne va surprinde în cea de-a treia Conferință susținută la Biblioteca Județeană Constanța cu o nouă perspectivă în abordarea unei teme pe cât de aride la prima vedere, pe atât de ofertante prin cursivitatea dată de către emoțiile provocate de evocarea unor amintiri ce definesc Timpul și Spațiul după noi sisteme de măsură”.

De ce incitantă?! Pentru că abia aștept să aflu despre ce lumi este vorba, eu îndrăznind să mă gândesc la cea de aici și acum, și la cea de dincolo, veșnică, la văzut și nevăzut, la… terestru și extraterestru! Pentru că vreau să aflu și amintirile totdeauna încărcate de emoție ale părintelui Marius despre ”doi ani și două direcții”! Pentru că tema aleasă poate tocmai asta ne și oferă, timp și spațiu pentru a ne gândi la sacru și profan! Nu cumva tot ceea ce considerăm a fi profan este atins de însăși sacralitatea Creatorului, căci toate sunt Creația lui Dumnezeu? Cum ne raportăm la timp și spațiu, acum când putem fi în același timp și în aula Bibliotecii Județene, și în biserică prin prezența părintelui Marius Moșteanu și a subiectelor alese, dar ne putem lesne afla și acasă, așezați confortabil în fața unui computer sau a unui televizor, pentru a urmări în direct toată strădania părintelui?

Când am aflat tema celei de-a treia conferințe a părintelui Marius Moșteanu, m-am dus cu gândul la ”În Biserica Slavei Tale stând, în Cer a sta ni se pare”, citatul cu care și-a început părintele predica de acum nouă ani, la Prohodirea Domnului și pe care vă invit să o citiți aici, ca… antrenament pentru subiectele promise spre abordare pe 13 ianuarie.

Știu, nu suntem toți constănțeni, nu încăpem toți în bibliotecă, așa cum nici în biserică nu putem încăpea toți, dar există partea bună și frumoasă a internetului care ne permite să fim și acasă, și în biserică, și în bibliotecă, atunci când ne dorim a ne afla în mai multe locuri odată, în același timp! Promit doar că veți putea citi cuvintele părintelui aici și vă puteți afla și răspunsurile la întrebările pe care vreți să i le adresați pe acest subiect minunat dar și pe altele care vă preocupă. Dacă vreți să începeți anul făcând ”curățenie în memoria de lucru”, așa cum ne îndemna părintele la ”curățenia de după Crăciun”, ștergând frământarea întrebărilor și acționând prin răspunsurile primite de la părintele Marius Moșteanu, vă provoc la îndrăzneala de a-i adresa aceste întrebări pe numărul de telefon al conferinței, 0741 915 452 via WhatsApp!

Deocamdată, bucurați-vă de predica de acum nouă ani și lăsați-vă inspirați!

”În Biserica Slavei Tale stând, în Cer a sta ni se pare”

Mă pregătesc de cel puțin un an de zile pentru cuvântarea pe care am să v-o țin, dat fiind faptul că în ultimii ani, așa s-a rânduit probabil de Sus să vă vorbesc în Vinerea Mare. Și v-am tot dus, v-am întors aici, cum s-a înconjurat Ierihonul, v-am povestit tot felul de lucruri din cadrul Prohodului dar, înconjurând Sfânta Biserică, când am ajuns în dreptul Altarului, m-am uitat către cer. Eu consider că așa a rânduit Dumnezeu, să îmi scape privirea spre cer, ca să văd niște nori albi, frumoși, care mergeau purtați de vânt către mare, dar în momentul în care pe retină era biserica, acei nori stăteau și biserica mergea. Și m-am gândit să vă spun câte ceva despre Biserică, pentru că eu, uitându-mă, deja vedeam norii stând și biserica înaintând.

Chiar așa se pune problema. Biserica este un punct de reper, al credinței, al evlaviei, al demnității, al caracterului și acest reper este în continuă mișcare, cu tot sistemul de referință. Noi considerăm că un punct de reper stabil este cel care rămâne pe loc, ori în lumea în care trăim, sistemul, mișcându-se cu totul, trebuie să avem un punct de reper care se mișcă odată cu noi, astfel încât noi să nu rămânem într-o parte și sistemul să meargă într-alta.

Cine vine să meargă la biserică, cine vine în ”Biserica Slavei lui Dumnezeu” trebuie să știe că trebuie să se deplaseze odată cu biserica, astfel încât distanțele pe care le avem până la reperele respective să rămână aceleași. De ce vă spun aceasta? Pentru că în societate este altfel. În societate, stabilitatea trebuie să fie legată neapărat, cum v-am mai spus și altă dată, de fișa postului, de lucruri cuantificabile de către șefi și așa mai departe. Nu poți să o iei tu înainte sau tot sistemul să o ia cu tine odată. Dar în Biserică este altfel.

Astăzi mi-a căzut atenția pe o strofă din Prohod în care se spune ”Ca un pelican Te-ai rănit și ai hrănit puii Tăi”. Dacă vă întreabă cineva ce caută pelicanul la Prohodul Mântuitorului și de mâine încolo nu știți ce să răspundeți, înseamnă că ați uitat ce vă voi spune eu în seara aceasta. Pelicanul este singura viețuitoare care atunci când are puiul în pericol de moarte prin inaniție, adică de foame, își lovește cu ciocul în dreptul inimii, până când iese sânge cu care își hrănește puii, dar îi hrănește astfel încât ei să supraviețuiască. Le dă tot ceea ce trebuie, după care bineînțeles că el nu mai are cum să rămână în viață.

Pelicanul face lucrul acesta împotriva tuturor legilor firii noastre. Dacă ați mers cu avionul, v-a spus însoțitoarea de bord că în foarte puțin probabilul caz de depresurizare, veți primi de sus (nu putea să spună din cer că deja omul în avion este în cer) de deasupra dumneavoastră, niște măști. Și vă arată niște măști cu elastic, care se iau, se așează și apoi se respiră. Calm! Și mai este un adaos foarte interesant: cei care au copii să își așeze întâi ei masca, apoi copiilor. Unde e pelicanul? Aici este pelicanul! Ce face pelicanul? Atunci când știe că după el este mai important să rămână puiul, care va trăi bineînțeles mai mult decât el ca părinte, își lovește cu ciocul inima, ca ultimele picături de sânge să îi ducă mai departe neamul. Ei, iată cum noi suntem învățați însă să fim lucizi! Este cam același lucru, dar trebuie să fim atenți la sistemul de referință despre care v-am spus. În avion suntem ca în biserică așa cum am văzut-o eu, acum, înconjurată de nori și mi se părea că biserica este cea care se deplasează, nu norii care veneau spre mine, biserica pleca odată cu noi. În avion, acolo, suntem într-un sistem de referință care se mișcă cu totul și dacă se mișcă cu totul, suntem chemați la calm, așa cum am spus, trebuie să respirăm calm, să nu ne grăbim și la luciditate, astfel încât să știm că dacă noi suntem lucizi, putem să avem grijă și de copilul nostru, și de vecinul nostru, și de ceilalți. Dacă noi ne-am grăbi să așezăm masca copilașului din brațele nostru și între timp am cădea în inconștiență pentru că nu ni se mai irigă bine creierul, ce ar face bietul copilaș, cu mască cu tot?! Ar putea să facă vreo mișcare de unul singur? Nu. De aceea, trebuie să știm că atunci când se mișcă tot sistemul de referință, sunt niște legi clare și precise.

Ca să înțelegeți mai bine ce vreau să vă spun despre acest sistem de referință, se spune că odată, s-a dus în satul natal, după ce câștigase câteva premii, fratele Albert Einstein. Dacă tot suntem la Prohod, frații noștri evrei au și ei câțiva reprezentanți! Chiar Einstein spunea:

– Dacă peste câțiva ani se va dovedi că Teoria Relativității este bună, francezii vor spune că sunt de-al lor, școlit acolo. Dacă va ieși rău, nu pot să fiu decât ”un evreu”!

Și, în satul lui, Einstein a auzit pe cineva care a spus că Teoria Relativității merge până acolo încât, de fapt, nu trenul trece prin gară, ci gara trece pe lângă tren. Și oamenii erau așa de impresionați de acest lucru, încât Einstein când a plecat de acolo, a ajuns în America lui și, la un moment dat, în tren fiind, îl recunoaște un concetățean de-al lui și îi spune:

– Frate Albert, nu știți cumva, gara Boston oprește la trenul ăsta?

Cam așa am văzut eu biserica și mă gândeam:

– Doamne, dar dacă mergem cu toții în ea, înseamnă că deja nu ne mai interesează cum și în ce fel facem referire la sistem.

Cu siguranță că v-am mai spus și altă dată, după ce plecăm de aici, de la biserică, vom găsi tot felul de situații, care mai de care mai neplăcute, spunem noi, care mai de care niște lecții de viață și o să întrebăm, până la urmă, de ce se întâmplă așa. Și greșim întrebând, pentru că Mântuitorul, când se roagă lui Dumnezeu, Îi spune:

– Părinte, nu pentru lume mă rog, ci pentru aceia pe care i-ai ales din lume.

Nu suntem elitiști, Doamne ferește, dar am să adresez o singură întrebare: dacă și-ar pune în minte toți constănțenii să vină la biserică, credeți că ar încăpea în lăcașurile de cult? Am și răspuns la întrebare. Așadar, noi, acum când ieșim din biserică și mergem spre case, dacă vrem să trăim în sistemul de referință despre care v-am spus, care este Biserica, trebuie să știm că suntem datori a ne aștepta la cineva care ne taie fața la prima intersecție, la a se uita cineva urât la noi, care știe că ne-a obstrucționat dar avea pretenție ca noi să îl lăsăm să treacă întâi, până la faptul că vedem că nu mai este deschis la pâine și am uitat să luăm, până când vom vedea că de fapt și mâine e închis, și poimâine și nu mai avem cu ce să mâncăm mielul, până la faptul că atunci când ajungem acasă, cine știe ce vecin a parcat în fața porții și nu avem pe unde intra. Dar Mântuitorul ne-a spus clar:

– Nu pentru lume mă rog, ci pentru cei pe care i-ai ales din lume!

Așadar, dacă vrem să trăim frumos în ”Biserica Slavei lui Dumnezeu”, trebuie să ne asumăm totul. Acum, să nu credeți că este o invitație, așa, la a accepta totul, dar a trăi frumos înseamnă a accepta cu demnitate. Vizavi de smerenie, demnitate și dârzenie, părintele Arsenie avea o problemă. Spunea:

– Tată, Hristos nu vrea de la noi să fim niște yesmeni!

Să nu credeți acum că părintele Arsenie era în afara societății și nu știa despre ce este vorba! Nu, știa exact să ne răspundă la întrebări! Spunea:

– Nu, tată, dacă e vorba că spune șeful ceva și noi avem dreptate, cu smerenie îi spunem că nu are dreptate! Dârzenia aceasta înseamnă prima calitate a smereniei, că altfel ar însemna prostie!

Eu îmi aduc aminte și sunt dator să vă spun și dumneavoastră. M-am bucurat tare mult că în seara aceasta s-a creat la Prohod o atmosferă extraordinară și ieșind de aici și înconjurând biserica, am văzut un grup de tineri pe care trebuie să vă spun că i-am judecat greșit. Am crezut despre ei că sunt plecați de acasă și chiar spuneam, așa, șoptind cuiva:

– Deja, uite, grupul ăsta, părinții cred că sunt la biserică, la Denii, la Prohod.

Dar să știți că i-am urmărit și au intrat în biserică! Acum trebuie să vă spun și lucrul acesta pentru că aparențele înșeală. Uitați cum putem să judecăm pe cineva și să nu mai așteptăm până la sfârșit, pentru că dacă așteptam până la sfârșit, îi vedeam că au intrat în biserică! Și chiar i-am adus până în față, ca să îi văd și să le cer iertare în față. Ei nu știu ce am gândit eu, dar eu știu ce am gândit și niciodată să nu vă raportați numai la ceea ce știți dumneavoastră.

Vă aduceți aminte de bătrânelul acela care s-a dus la doctor că avea o rană la un deget și l-a rugat pe doctor să îl panseze mai repede?! Și doctorul i-a spus:

– Bine, bine, dar e ora 9, unde te grăbești?!

– La 9.30 iau, ca în fiecare zi, micul dejun și cafeaua cu soția mea!

– A, și de câți ani sunteți căsătoriți?

– De vreo 60!

– Păi, dacă de 60 de ani faceți lucrul acesta, nu poate să existe măcar o excepție?!

– Nu!

– De ce?!

– Pentru că ea e bolnavă!

– Adică?!

– Are Alzheimer și nu mă mai recunoaște de zece ani!

– Păi, și?!

– Ea nu mă cunoaște, dar eu o cunosc pe ea!

Așa suntem noi înaintea lui Dumnezeu! De multe ori, noi L-am uitat pe Dumnezeu, pentru că Alzheimer-ul nu înseamnă neapărat o boală care să se manifeste numai în relația noastră cu vecinul sau cu cel de aproape, din casă. Nu, poate să fie o continuare și o cronicizare a bolii până la a nu-L recunoaște nici pe Dumnezeu! Dar Dumnezeu ne cunoaște pe noi!

Trebuie de acum înainte să înțelegem că măcar în seara aceasta ni s-a deschis o altă perspectivă. Aici am aflat că Dumnezeu ne cunoaște mai mult decât știm noi despre noi și dacă vom pleca spre casele noastre în această ”după prohodire a Mântuitorului”, am câștigat ceva și atunci nu vom mai judeca pe celălalt de lângă noi, pentru că celălalt nu știe cum l-am judecat noi, dar noi știm cum l-am judecat și dacă avem posibilitatea măcar față de unul dintre cei pe care i-am judecat pe nedrept să ne cerem iertare în seara aceasta, să știți că este mare lucru! Înseamnă că Mântuitorul ne pregătește Învierea pentru noi mai mult decât pentru El! Pentru că Hristos s-a răstignit și a Înviat pentru noi! Nu Hristos avea nevoie de Înviere, ci noi aveam de Învierea Lui și de Învierea noastră! Așadar, mergem acum spre case, după ce am trecut la prânz pe sub Sfântul Epitaf, am murit și am înviat ridicându-ne, să mergem cu gândul că Dumnezeu știe de noi și ne așteaptă la întâlnirea cu El.

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a-i reda aici cuvintele predicii sale de la Prohodul Domnului din anul 2017, a cărei înregistrare o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=GriN81V1rFU, cu mulțumiri pentru Veronica Cristina Radu, autoarea înregistrării. Mulțumesc Bibliotecii Județene Constanța pentru această invitație de poveste la… poveste, dar și ziarului ”Amprenta” pentru anunțul postat despre conferința părintelui. Vă mulțumesc pentru răbdarea de a parcurge aceste rânduri și sper să vă inspire pentru a participa la conferința părintelui Marius cu un entuziasm și o curiozitate cel puțin egale cu cele ale copilului din mine!