Prin pânza de păianjen străvezie

Ne cernem amintiri demult trăite,

Le mai pudrăm apoi cu-n strop de poezie

Dacă nu ar fi uitarea,

Să albească amintiri,

Noi am rătăci cărarea

Eu iau decizia de cu seară să fie cea mai frumoasă zi în care mă voi trezi! Imaginați-vă că vă treziți dimineața cu gândul că v-a învățat cineva să proiectați să fie frumos. Și când te trezești și afară este vreme urâtă sau, vai de capul nostru, s-a întâmplat ieri că era aglomerație pe șosea și totuși am primit de la creier un feedback, ca să zic așa pe… românește, un ecou:

În lumea minunată a copilăriei, amintirile se nasc adesea cu ajutorul simțurilor, gust, miros, mai târziu se limpezește și văzul, apar imaginile și… imaginația. Poate și pentru că trebuie să aflăm mai întâi ce vedem mai exact și apoi, cu ochii minții, să mergem mai departe, să creăm povești, să visăm, să trăim.