Miercurea… alarmării

E prima miercuri din martie și avem exercițiu de alarmare. E greu să nu te gândești că undeva, nu foarte departe, nu este exercițiu, este realitate, una în care au fost prinși și români de-ai noștri. Știi când și unde pleci în vacanță dar nu știi când și pe unde te întorci! E greu să te gândești la rău la mal de mare, unde auzi chemarea muezinului la rugăciune, tocmai când te întorci de la biserică, ca într-o permanentă exersare a stării de pace din noi.

Aici, toată lumea se înțelege perfect, atât de perfect încât familiile de musulmani așteaptă pe Moș Nicolae și pe Moș Crăciun, vopsesc ouă și așteaptă iepurașul, de dragul copilașilor lor care au auzit poveștile colegilor lor ortodocși sau catolici. Ne-am înțeles, am învățat unii de la alții, măcar din experiențele noastre culinare, dacă nu și din celelalte și nici nu ne-am putut imagina că drama musulmanilor și creștinilor din fosta Iugoslavie s-ar fi putut petrece și la noi. Cum ar fi fost să ne trezim de dimineață împușcându-ne vecinii, numai pentru că nu merg la aceeași biserică sau moschee cu noi?!

Și totuși, există alarmare, iar moralul colectiv o trăiește din plin. De fapt, zgomotul asurzitor al sirenelor anunțate pentru astăzi ca exercițiu îl urmează pe cel alarmant al știrilor care spun cum prețurile explodează mai ceva decât rachetele de la ucraineni și de la iranieni. Mă gândesc la ”Petrică și lupul” și la ”dacă nu era, nu se povestea” din basmele copilăriei, la toate jocurile aievea sau pe calculator ale noastre, ale copiilor și nepoților noștri, cu tot felul de războaie ca într-un permanent antrenament la alarmare. Dar, mă mai gândesc la ceva! E primăvară, început de Post și de speranța Învierii, e pace la noi în suflet și în țară și atunci când cineva te alarmează, depinde de tine, dacă te lași sau nu alarmat, dacă ești un leader sau un follower. Este întocmai cum părintele Marius spune că nimeni nu îți poate face rău, dacă nu îl lași și că este atât de frumos când nu știi ce urmează, tocmai pentru că ai toate opțiunile pe masă, ai ocazia să visezi și să realizezi, să te lași provocat și să găsești soluții care îți arată că ești viu și ai toate motivele din lume să te bucuri și să fii recunoscător! Știu că de la vorbe la fapte trecem prin tot felul de etape mai alarmiste sau nu, dar măcar merită să exersăm… atitudinea binelui!

Da, până acum nu am auzit nicio sirenă și mă gândesc la străbunicii care încă se mai află printre noi și cărora acest gen de exercițiu le-ar putea trezi amintiri din vremurile când nu se juca nimeni cu așa ceva, pentru că sunetul sirenelor le vestea un bombardament și le impunea să se adăpostească undeva. Vă imaginați ce s-ar întâmpla cu un asemenea străbunic rătăcind pe străzi, acum, speriat de bombe?!

Ca să închei această poveste într-o notă amuzantă așa cum v-am obișnuit, vă spun că ieri am cumpărat două castronele albe, frumoase foc și când mă căzneam acasă să le scot etichetele bine lipite chiar în interior, am descoperit că au fost produse în Iran și importate de ai noștri ca brazii! Vedeți? Lumea piere și… unele babe chiar se piaptănă!