În zori, m-am bucurat de o ploaie măruntă și deasă ce se cernea peste mare, având un răsărit minunat ca fundal. Am pornit spre mare însoțită de un curcubeu pe care, în graba mea spre Lumina răsăritului din mine, nu l-am fotografiat. Cu marea mea cea dragă a fost însă altă poveste. Ne-am răsfățat amândouă cu multe fotografii.

Bucuria trăirii unei zile cu soare e deja lămurită pentru toți, sigur, primăvara într-un fel, vara pe caniculă în alt fel, dar mă gândeam că ”ziua de după” poate fi cu ploaie, tocmai pentru a ne constata… bucuria de ploaie, după câte o zi cu soare dar plină cu de toate pentru toți!  Dacă totuși nu ne place ploaia și pace, vom ști apoi, la fiecare zi cu soare, să ne amintim să fim mai bucuroși la întâlnirea cu ”vedeta” cerului și să nu o mai luăm așa… că ni se cuvine!

Iată-ne în săptămâna a cincea din Postul Mare, o săptămână pe care eu aș numi-o a maturității. Am început Postul stângaci, deși l-am mai ținut și altă dată, totuși simțeam că nu am găsit sensul, nu am găsit un rost și încet, încet, cu fiecare săptămână, cu fiecare denie și iată, acum, după Denia Canonului cel Mare, după Praznicul Bunei Vestiri, astăzi am săvârșit rânduiala Imnului Acatist, un Imn Acatist care are, în tradiția bizantină, cel puțin, mai mult decât se știe, o bucurie de a constata că Maica Domnului poate să biruiască și oștile acestea văzute, nu numai nevăzute sau, mai bine spus, dacă vedem ce a biruit ca oști văzute, cu siguranță că putem să tragem concluzia că le-a biruit și pe celelalte.

E prima miercuri din martie și avem exercițiu de alarmare. E greu să nu te gândești că undeva, nu foarte departe, nu este exercițiu, este realitate, una în care au fost prinși și români de-ai noștri. Știi când și unde pleci în vacanță dar nu știi când și pe unde te întorci! E greu să te gândești la rău la mal de mare, unde auzi chemarea muezinului la rugăciune, tocmai când te întorci de la biserică, ca într-o permanentă exersare a stării de pace din noi.