De la Irod avem ce învăța!

”Acesta este Ioan, căruia eu am poruncit să i se taie capul. El a înviat și cu puterea lui se fac minunile acestea”.

Acestea sunt cuvintele pe care Irod le-a spus ca mărturie despre Ioan, pentru că atunci când se întrebau oamenii cine este Iisus, unii spuneau că este prorocul, alții că este Ilie, dar Irod însuși dădea mărturie că poate să fie Ioan, pe care el îl decapitase.

Dacă m-ați văzut îmbrăcat așa, probabil că v-ați dat seama că există un dress code pentru ziua de astăzi. Acum să nu credeți că dress code-ul este un termen luat din mondenitățile zilei de astăzi, el există de foarte multă vreme. Dacă o luăm așa, ca veșminte ale arhieriei Vechiului Testament, am putea spune foarte multe despre fiecare culoare, dar până la noi a pătruns această putere a culorilor de a ne introduce într-o anumită atmosferă. De Paști suntem îmbrăcați în veșminte luminoase, aurii sau argintii, pentru a mărturisi lumina lui Hristos. Atunci când este o sărbătoare în cinstea Maicii Domnului, vom îmbrăca veșminte de culoare verde, pentru a ne aduce aminte de mugurii care poartă viața în sine, dacă este vorba despre Botezul Domnului, veșmintele poartă culoarea mării sau a râului Iordan! Dacă însă este prăznuit vreun sfânt martir, atunci culoarea roșie este cea pe care slujitorii bisericii o îmbracă. De ce? Pentru a mărturisi despre sângele pe care martirii l-au vărsat.

Astăzi a fost rânduită sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul și de aceea mă vedeți îmbrăcat așa, dar acest dress code a fost introdus în discuție tocmai în această zi pentru că, de fapt, astăzi este o zi a dress code-ului și nu numai, ci și a cutumelor.

Poate că vă întrebați de ce Pilat nu a putut să spună ”Gata, e nevinovat! Lăsați-mă în pace, nu pot să Îl dau la răstignire!”. Poate v-ați întrebat de ce Irod nu s-a opus decapitării prorocului Ioan, la care ținea foarte mult și chiar dă mărturie Sfântul Evanghelist Matei că ori de câte ori îl auzea, chiar și când îl mustra, Irod se bucura că îl aude pentru că îl punea pe gânduri. În acest moment ne dăm seama că există niște cutume. Atunci când se va fi trezit după ospățul acela cu o cerere atât de mare de a i se da capul lui Ioan pe care îl stima foarte mult, o să vă întrebați cum adică, nu putea să refuze?! Da, nu putea! Revenind la Pilat, nu putea pentru că pe vremuri, foarte abil, cum de altminteri este și astăzi, i-au așezat o imposibilitate, este un șah spre șah mat, i-au pus pe oameni să strige ”Acesta vrea să fie împăratul nostru, ori noi avem împărat numai pe Cezarul! Înseamnă că nu ești prieten cu Cezarul!”. În acel moment, Pilat nu a mai rezistat, cuvântul său nu mai putea să fie cuvântul unui om, cuvântul unui raționament, cuvântul pe care el ar fi putut să îl folosească era anulat!

Astăzi, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat foarte amăgitor la acel ospăț. Noi credem că dansul la bară s-a inventat aici, în barurile noastre? Nu, vedeți-vă de treabă! Salomeea și-a atins scopul de a-l face pe Irod să promită ceva, a promis că îi va da până la jumătate din împărăție! Ca la parteneriatele zilelor noastre, când dacă ai 49% din acțiuni, nu poți să desființezi compania, nu poți să faci mare lucru. Vedeți că nici măcar nu poți să câștigi alegerile din primul tur! Așa a fost și cu Irod, până la jumătate din împărăție, pentru că dacă i-ar fi dat jumătate de împărăție sau o majoritate absolută, 50+1, cu siguranță că primul lucru pe care avea să îl facă ar fi fost să renunțe la serviciile lui! Așa este statul dat la o parte de către OMV Petrol și așa mai departe, nu vă spun mai multe pentru că nu avem decât 49% ca stat, dar nu asta este problema, noi să fim sănătoși! Dar vroiam să vă spun despre Irod care a promis că îi va da până la jumătate din împărăție și atunci, dacă el s-a trezit cu o cerere care era mai mult decât emoțională, era mai mult decât destinul unui om, mai mult decât a se despărți în mod… aprobat de un prieten, el nu a mai putut să dea înapoi! Cutuma foarte bine așezată era că în momentul în care un cuvânt rostit într-o adunare nu se mai ținea, în afară de faptul că îi jignea pe cei de față, dezlega pe cei de față de orice jurământ făcut celui care nu și-a ținut promisiunea, cuvântul! Față de un împărat deja se dezlegau toate și autoritatea lui Irod devenea deodată zero prin faptul că aceasta era legea. Să știți că și în Evul Mediu, această lege a dat bătăi de cap multor dintre cei care conduceau lumea, pentru că nu puteau să nu fie atenți, de exemplu, cu șefii Bisericii! Dacă aceștia le-ar fi dat o anatema, anatema atrăgea implicit posibilitatea tuturor supușilor să nu mai asculte de împărat. De aceea, trebuie să fim foarte atenți în a judeca!

Astăzi, Irod s-a predat. S-a predat, nu că sunt avocatul lui, eu vă spun realitățile momentului, s-a predat în sensul că nu a mai putut să facă nimic. Da, nu a mai putut, pentru că în momentul în care el ar fi spus ”nu”, Irodiada ar fi devenit cea care prelua autoritatea, pentru că era soția lui și imediat, capul lui Ioan tot pe tipsie ajungea!

Fără să îl disculp neapărat pe Irod, vreau să vă explic cum stau lucrurile pentru că în general, noi suntem lesne induși în eroare de anumite lucruri și uităm că lumea este condusă după niște legi care nu prea au legătură cu logica noastră. M-a întrebat cineva, dacă se prezintă la o succesiune, fiind unul dintre cei patru copii, sfertul acela cum va fi, va fi al lui? Și i-am răspuns:

– În niciun caz, sfert îți sună ție, că sunteți patru copii, dar stai liniștit, mai este un părinte supraviețuitor, mai sunt niște situații prin care atunci când vei ajunge în fața unui notar sau a unui judecător vei înțelege că această pătrime va fi mult mai mică, pentru că lucrurile nu funcționează după logica noastră.

În momentul în care renunți la a instala pacea între părți, justiția nu mai are nicio legătură cu libertatea! V-am mai spus și altă dată, nu se numește Ministerul Dreptății, ci Ministerul Justiției! Justiția e altceva și e bine că e altceva! De ce e bine? Pentru că asta pățesc cei care nu reușesc să se împace între ei. Știu pe unii care sunt datori acum la bancă să plătească daune și cheltuieli de judecată pentru un pământ pe care îl dispută de vreo 15 ani, valoarea pământului bineînțeles că nu mai este aceeași din 2007 încoace, de dinaintea boom-ului imobiliar și au rămas să fie datori pentru ce? Pentru că au ales să fie datori, să spun așa! Adică, în momentul în care îți asumi, asumă-ți până la capăt! Așa a făcut și Irod, el a trebuit să își asume până la capăt!

A fost un moment din care noi trebuie să învățăm ceva: cum ne alegem prietenii, ce promisiuni le facem, ce se află în spatele promisiunilor! V-am punctat puțin și duminică iar astăzi voi putea să merg mai mult pe linia unor cutume. Prima greșeală pe care o fac adulții pentru un copil este că nu își țin cuvântul și adulții neținându-și cuvântul pățesc exact ce se întâmpla în Evul Mediu, când autoritatea celui care nu își ținea cuvântul era anulată. Vedeți? Autoritate pe verticală? Păi, nu mai aveți așa ceva, de vreme ce v-ați anulat-o prin minciuni! Dacă unui copil îi spui că sâmbătă o să se ducă la plajă, să se dea în gonflabile și nu îți ajută Dumnezeu să nu poți nici cu o ploaie ca astăzi, de exemplu! I-am promis nepoatei că mergem la plajă, dar cu așa o ploaie, e 1-0 pentru Dumnezeu că m-a scos din încurcătură, știu că am rămas dator dar nu îl mint pe copil că nu mergem astăzi la plajă! Nu, îi spun că în prima ocazie când e soarele pe cer, ne-am și dus! Asta ca să am autoritate pe verticală, altfel nu pot să am pretenția asta!

Irod nu mai putea să mai conducă, Irod nu mai putea să mai existe, practic, dacă nu își ținea cuvântul! Întăresc acest lucru pentru că, pentru noi, este lecția de a ne ține cuvântul, chiar dacă acel cuvânt ne face rău nouă sau altora! Aici este mult de discutat dar am să vă dau o singură direcție. Trebuie să ne alegem promisiunile și cuvintele pe care trebuie să le ținem înainte ca ele să înceapă să producă efecte! Nu mai ai ce să te mai încurci cu explicații, dacă lucrurile încep să scârțâie!

Autoritatea pe verticală de care copiii fug și pe care o dau la o parte, de fapt nu o dau ei la o parte, ci aceia care ar trebui să obțină autoritatea pe verticală, părinții, profesorii, societatea, o dau la o parte prin minciunile pe care le propagă. Unui copil dacă îi spui la școală, după ce a luat o notă cu plus, nu știu dacă se mai practică dar cred că da, un opt cu plus, că o să ții cont data viitoare, copilul știe că ești dator măcar cu jumătate de punct, adică să fii mai îngăduitor. Dacă tu, data următoare, îi dai nouă cu minus și nu îi dai zece cum ar fi trebuit, atunci, el ce măsură va lua? Una singură, te va anunța că în fața lui nu mai ai nicio autoritate.

Autoritatea nu este un lucru care se conferă, ci este un lucru care se recunoaște la celălalt! Să nu credeți că… buniceala asta vă dă vreun drept sau vreo autoritate! Nu, ea trebuie să fie recunoscută! Calitatea de părinte, chiar dacă este ascunsă în spatele unei expresii românești pur neaoșe, ”Eu te-am făcut, eu te omor”, nu este așa, pentru că nu o să lămuriți niciun copil că el trebuie să se supună! Dacă vă amăgesc aparențele că el se supune, să știți că el va contabiliza, el are un contor care se mișcă mai repede decât cel de la lumină și acolo încep să apară kilowați și mai ales kilometri, mega-distanțe între voi și el și când vreți voi să credeți că gata, el face ce vreți voi, atunci vă dați seama că nu mai este acel copil, el e departe, lângă voi e numai o hologramă, crezând că aveți autoritate! Nu aveți nicio autoritate! Autoritatea nu se impune, autoritatea se recunoaște pe moment! Știți cât de scurt este momentul în care cineva îți recunoaște autoritatea? E atât de efemer încât și acum, în ziua de astăzi, Irod a fost recunoscut ca autoritate când și-a ținut cuvântul, atât! Nu i-a mai interesat pe bețivanii ăia de la ospăț nici ce-a făcut, nici unde s-a dus, nici că să aducă tipsia cu un cap pe ea, nimic! Dar ei știau un singur lucru:

– Ne-a promis ăsta că se ține de cuvânt! Atât!

– Ce ne-a promis?

– Nu știu, știu că s-a ținut de cuvânt! Nu mă interesează! Văd că e fericită nevastă-sa! Asta e tot!

Nu vreau să minimalizez destinul celui mai mare proroc al Vechiului Testament, dar vreau să vă spun că și în mâinile noastre stau lucruri egale cu ale lui Irod! Copilul nostru este cu capul pe tipsie, acum, dacă noi nu știm să fim negociatori înainte de eveniment, că dacă trebuie într-adevăr să ținem o promisiune, să știți că l-am decapitat și pe el și pe noi! De ce? Pentru că atunci când vine scadența, nu mai avem ce să facem. A venit scadența pentru un Irod care avea plăcerea aceea profundă de a asculta un om care avea curaj să îi spună ce avea de spus! Dar să nu uităm că Irod era un om al jumătății de măsură! Știți că el era căsătorit cu Irodiada, din punctul lui de vedere era acoperit, pentru că era soția fratelui său care murise, dar uitase că exista o condiție, dacă fratele care a decedat nu avea copii! De aceea soția lui era a fratelui supraviețuitor, pentru a lăsa urmași și a nu împrăștia pământul și uite că s-a împrăștiat pământul de… Hezbollah le-a făcut acolo o vraiște mare! Și totuși, ei tocmai asta au vrut să nu se întâmple dar unul ca Irod și alții ca el au luat numai partea asta:

– E soția fratelui decedat!

– Păi, bine, măi nene, dar are copil!

Și exact copilul pe care nu l-a luat în seamă, acela l-a făcut să greșească! Iar trebuie să fim noi atenți, că nu e vorba de Irod, el e cu ale lui, acum! Problema este cu noi, ce ne facem cu jumătățile astea de măsură? Așa cum s-a răzbunat copilul pe care Irod nu l-a băgat în seamă, care îi încurca și îi făcea imposibilă căsătoria, și cu noi se întâmplă la fel. Copilul acela este lângă fiecare dintre noi, este momentul pe care noi îl conștientizăm dar încercăm să ne adormim conștiința, să o dăm mai la o parte și îi spunem copilului că acum plouă, nu e chiar așa, îl manevrăm într-un loc și noi le facem pe ale noastre. Păi, nu este așa, trebuie să spunem:

– Uite, dacă s-au schimbat condițiile meteo și nu ne-am gândit, ce facem cu promisiunea pe care ți-am făcut-o? Cu ce ți-o înlocuiesc până la respectarea ei deplină? Pot să o înlocuiesc sau pur și simplu trebuie doar să așteptăm condițiile meteo favorabile să mă țin și eu de cuvânt?

Asta înseamnă o linie verticală în urma căreia se instalează, cu siguranță, autoritatea pe verticală! Altfel, copiii noștri merg pe autoritatea pe orizontală! Cine e pe orizontală? Este colegul, este egalul, este însă și teribilistul care încet, încet își face loc ca autoritate! Nu se ridică pe piedestal, piedestalul este în capul copilului, el face orizontala și verticala și atunci, din orizontala aceasta a unui coleg teribilist, copilul face deja un model! De ce? Pentru că pe acela vrea să îl urmeze! De ce? Pur și simplu pentru o singură diferență: nu îl bate la cap, nu îl pune să facă teme și nu îl obligă neapărat, el se obligă singur să facă ceea ce a văzut la X sau la Y! Vedeți? Această balansare între autoritatea noastră și modul nostru de viață trebuie să ne gândim, de acum înainte, măcar, ce trebuie să schimbăm în atitudinea noastră de astăzi, nu mai vorbim despre cea de ieri, astfel încât autoritatea să rămână acolo unde trebuie! Sunt lucruri foarte simple. În primul rând, să fim sinceri cu noi înșine! Sinceritatea cu noi înșine ne conferă o mare posibilitate, aceea de a vedea înainte, de a vedea că ceea ce promitem chiar este realizabil!

Am întrebat pe cineva care promitea în stânga și în dreapta, un mecanic, cum de a avut îndrăzneala să promită unui om că îi face mașina în trei zile, când întâi trebuie să faci un inventar ca lumea, să aduci piesele de unde trebuie, e vorba de acum 40 de ani ce vă povestesc eu. Și respectivul mi-a răspuns:

– În momentul în care eu m-am întâlnit cu omul acesta și am înțeles despre ce este vorba, eram convins că pot în trei zile.

– Și?

– Păi nu s-a supărat pe mine! Dar știi de ce nu s-a supărat pe mine? Pentru că a constatat că am făcut ce ținea de mine!

Ei, dacă apucăm să promitem și constatăm apoi că nu suntem acoperiți în această promisiune a noastră, totuși avem un mare avantaj dacă suntem sinceri până la capăt! Sinceritatea până la capăt este ca persoana care a primit promisiunea să vadă că suntem gata să facem ceea ce ține de noi! Adică, eu să merg la nepoata mea cu o umbrelă și să îi spun că au închis cei de la gonflabile dar eu sunt disponibil.

– Dacă vrei, putem merge până acolo să te convingi, dar pe drum să îmi spui ce aș putea face să mă pot ține de cuvânt, putem să amânăm, putem să facem altceva!

Asta ține de seriozitatea celui care promite! De exemplu, dacă Irod ar fi fost numărul 1, ar fi putut să negocieze, dar numai înainte! O să spuneți:

– Bine, bine, dar nu cred că îi dădea lui prin cap de ticăloșia unui dușman de moarte a lui Ioan care îl va pune în situația asta!

Ba trebuia să se gândească, pentru că în subsolul palatului în care s-a ținut cheful se afla Ioan Botezătorul! Putea să se gândească oricine că un om care nu mai are libertate și este în casa dușmanului de moarte poate să o pățească oricând! Dar e vorba de luciditate, revenind la calitățile pe care trebuie să le avem ca să putem fi oameni de cuvânt, ori Irod se va fi trezit forțat numai după ce s-a întâmplat atât promisiunea, cât și cererea și în momentul în care s-a trezit, s-a trezit degeaba, nu mai avea ce să facă! Degeaba în sensul că nu mai putea să repare nimic. Asta înseamnă că noi trebuie să fim lucizi! Lucizi tot timpul înseamnă să avem în minte efectele pe care o promisiune de-a noastră le poate face. Să fim lucizi vizavi de tot ceea ce poate răni pe celălalt. Dacă îi promiți unuia și nu ai fost atent că sunt doi nepoți lângă tine, nu ai făcut nimic, trebuie să fim foarte atenți! Luciditatea să știți că la un moment dat, dacă nu îți intră în a doua natură, riști să te doboare în câteva secunde și atunci nu mai ai autoritate pentru că părtinirea este prima ”defecțiune” a seriozității. Dacă ești părtinitor, dovedești patimă și incoerență și nu te mai poți considera apt de a mai promite ceva.

Așadar, într-o zi ca aceasta în care mă vedeți îmbrăcat așa în cinstea a ceea ce s-a întâmplat, pentru că trebuie să intrăm puțin și în temnița în care Ioan aștepta, nu se spune nimic despre vreo tânguială. S-ar fi putut consemna, erau toate informațiile acolo, nu se spune nimic despre vreo întrebare pe care Ioan ar fi adresat-o cuiva:

– Dar de ce?

– De ce acum și nu mai târziu?

Înseamnă că nu a fost un dialog de genul acesta. Iar avem de învățat! Noi, deși avem musca pe căciulă, pe românește, totuși am vrea ca celălalt să ne primească cu clemență toate neputințele noastre și întotdeauna când ni se face practic dreptate, atunci începem să ne scuzăm:

– Ce, numai eu? Uite și ăla a făcut!

– Păi stai că era vorba despre tine!

Dacă acum îl prinde pe unul la volan cu 0,41, o să spună:

– Păi da, dar știți că procurorul X care era cum era, acum e tot pe funcție!

Sfântul Ioan Botezătorul nu a cârtit, deși nu avea nici cea mai mică vină! Singura lui așa-zisă vină era că îl avertiza pe Irod că nu este în regulă cu el! Trebuie să învățăm și noi că a primi ceea ce avem de dus să știți că este o mare împlinire a noastră. De ce? Pentru că destinul nostru dacă este într-o lună sau în alta, cu siguranță că așa stau lucrurile.

Eu mai port cu drag aceste veșmite pentru că în timpul comuniștilor, Biserica nu prea avea multe posibilități de revoltă dar dacă vă aduceți aminte cei care sunteți născuți mai de mult, măcar cu mine odată, aduceți-vă aminte că 90% din veșmintele preoților erau roșii. De ce? Pentru că erau răniți. În biografia împăratului Napoleon se spune că în timpul luptei, el era îmbrăcat întotdeauna în haine roșii, pentru ca atunci când va fi rănit să nu se vadă sângele, să nu demoralizeze pe cei care luptau în urma lui! Această atitudine a Bisericii de a-și asuma răni sângerânde cu veșmântul acesta a fost o realitate, să știți! Am întrebat pe maicile de la Pasărea, ele erau singurele care confecționau hainele și mi-au spus că 90% dintre veșmintele pe care le făceau atunci erau într-adevăr de culoarea aceasta. O culoare care poate să mascheze și emoția, și nesiguranța, și vulnerabilitatea, și rănile.

Rănile să știți că sunt o realitate a noastră! Dacă nu ar exista, nu am fi oameni, am fi mașini! Să nu vă temeți de răni, să nu vă temeți de a lăsa lucrurile să intre într-o stare de nesigurață! Este firesc! Să nu credeți că neapărat trebuie să vindecați tot ceea ce este traumă în copilul din dumneavoastră! Ar fi o mare greșeală! Păstrați-i emoțiile și folosiți-le într-un sens armonios! Considerați emoțiile pe care până acum le-ați tratat ca fiind traume, ca fiind aliații voștri, să vă aducă aminte cam cum stau lucrurile. De exemplu, eu când mă vedeam acum 40 de ani, când încă eram la Seminar, când mă vedeam în veșminte roșii, că eram pregătit să slujesc comuniștii, era pușcăria pe mine mai mare decât este acum! Întotdeauna când sunt îmbrăcat așa sau când mă gândesc în ce condiții aș fi putut să slujesc, pentru care condiții am fost educat să o fac, emoția aceea din mine care ar fi putut să mă distrugă, să mă facă să simt trac, este una care este aliata mea, emoția care îmi aduce aminte cu câtă bucurie și nesiguranță așteptam momentul în care să fiu în fața cuiva, să pun mâna pe capul cuiva să îi dau dezlegare și să nu știu dacă mai ajung în seara aceea acasă, că cine știe ce vină puteam să am?! De exemplu, dacă vorbeai despre pâine și încet, încet, ca o… șopârlă, așa, mai ziceai și despre cartela la pâine, era sigur că nu ajungeai acasă! Eu cred că ajungeam în altă parte, de mult! Dar, vă imaginați, de câte ori am spus de Ștefan cel Mare și Cuza Vodă, nu din istorie, ci din biografia locului (n.a. străzi din Constanța), ce s-ar fi întâmplat cu mine?! Dar a avut Dumnezeu grijă de mine! Dacă El a avut grijă de mine, de ce să nu am grijă și eu de mesajul pe care astăzi să îl spun?

De la Irod avem ce învăța! Nu mai aruncați cu pietre în el! Nu neapărat că era neputincios de la un anumit moment, dar să aflăm și noi că înainte de a fi neputincios, a fost cel mai puternic om din Fâșia Gaza! Nici azi nu sunt oameni mai puternici ca Irod! Dar până când? Până când a acceptat să greșească! Din acel moment, puterea i-a căzut, autoritatea s-a dus și noi avem de învățat că încă mai avem putere, mai avem autoritate și suntem stăpâni pe noi înșine!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a reda aici cuvintele predicii sale, grație înregistrării făcute de Veronica Cristina Radu, căreia îi mulțumesc, de asemenea. Puteți urmări înregstrarea integrală pe adresa: