Este, iată, Denia din dimineața zilei de joi, adică este miercuri seară. Înainte de a intra în tema Deniei din această seară, vă mărturisesc că am primit, în zilele acestea, foarte multe mesaje, de altfel foarte la modă, despre când se vopsesc ouăle. Poate nu știați că adevărata problemă nu este Săptămâna Patimilor, c-o fi, c-o păți, ci este când se face aia, când se face ailaltă sau de ce se face una și alta. Și după ce am răspuns, așa, ca la școală, când se fac toate cele, răspunsul meu nu a fost bine primit pentru că s-au făcut niște explicații împotriva explicațiilor mele și mi s-a spus:

– Părinte, nu se poate să fie joi, pentru că înseamnă că nu se vopsesc cele roșii!

– Păi, care se mai vopsesc?!

– Alea galbene, albastre, verzi…

Am spus:

– Stați că nu ne înțelegem. De ce vă deranjează roșul?

– Pentru că a curs sângele de la palmele Mântuitorului și de la picioare pe coșul de ouă al Femeii Mironosițe și de atunci vopsim noi ouăle roșii.

– Este foarte bine că știți și lucrul acesta. Și?!

– Păi, asta se întâmplă vineri!

Atunci trebuie să vă spun și eu care este rânduiala. Noi, acum, de exemplu, pentru încheierea slujbei avem nevoie să pomenim și sfinții zilei. Dacă vă uitați în calendar, Sfântul Simion, Episcopul Persiei, este prăznuit în ziua de joi, 17 aprilie. Ce înseamnă asta? Că este joi. Ce înseamnă că este mâine? Vineri. Când se vopsesc ouăle? Trageți concluzia. Joi, adică vineri! Aici este problema, pentru că mâine, la Evanghelia a cincea din cele douăsprezece Evanghelii, înainte de a ieși cu Sfânta Cruce sub policandru, veți auzi exact ce s-a întâmplat, a fost răstignit Mântuitorul! Acum dacă vă întreb când a fost asta, joi sau vineri, deja v-am învățat, este joi dar e vineri, exact când se vopsesc ouăle.

V-am introdus puțin în această preocupare nu numai gastronomică, o preocupare de gospodărie, de altminteri este o preocupare firească a oamenilor, când să facă ceva și când altceva și asta ne introduce într-o atmosferă de adevărată sărbătoare! Păi, fără o controversă, să știți că nu există o sărbătoare! Fără să te contrezi cu cineva când tu spui că e albă și celălalt că e neagră, nu e sărbătoare!

Săptămâna aceasta este mai ales una de provocări, la care noi ce să facem? Dacă stăm, așa, liniștiți, nu e bine. Nu e bine deloc, înseamnă că nu te interesează nimic și atunci, cum să răspunzi la asta?! Trebuie să le dai o replică, dar acum, tonul face muzica, trebuie să știi cum să dai replica, dar replica trebuie să fie dată. Dacă rămâi prea meditativ, e clar, faci pe sfântul! Dacă ridici tonul, se crede că vrei să se facă numai ca tine! Trebuie să știm că săptămâna aceasta este o săptămână de lecții, dar de lecții, așa, la foc automat, despre cum să conviețuim cu ceilalți în casă, cu ceilalți la birou și cu ceilalți în societate.

De ce vă spun lucrurile acestea? Pentru că unii confundă Săptămâna Patimilor cu o săptămână, așa, pentru unii de maximă spiritualizare, adică să nu îi mai intereseze de nimic, nici măcar să mai dea o mătură, nici măcar să mai spele o ceașcă de cafea, pentru alții să facă strict ceea ce este de făcut, pentru altă parte să se gândească mai mult la cum să facă să găsească la un preț mai bun mielul sau verdețurile pentru stufat și toți trăim în aceeași comuniune!

Nu este rău pentru nimeni! Acum, de exemplu, am ieșit de la un concert al unor copii de la Liceul de Artă și chiar vreau să vă spun despre acest concert, pentru că a durat un ceas, fix cât să nu mă încurce pe mine cu programul și m-am bucurat! Dar, din păcate, m-am și întristat pentru că orașul nostru nu știe despre aceste evenimente și bieții copii, în afară de unchi și mătuși și părinți, câțiva care și-au putut rupe din timpul de piață și de altceva, nu au avut alți spectatori ca să vină să îi asculte. Sunt niște copii superbi! M-am bucurat că le-am dat și o sugestie, fiind purtătorul de cuvânt al doamnei preotese, ca la vară să îi vedem aici, lângă Cazinou, pe trepte, frumos, cu aceleași piese care sunt superbe! Dar de ce vă spun lucrul acesta?! Pentru ei era Denia din seara aceasta și chiar le-am mărturisit, că știți, nu pot să stau chiar așa, numai pe scaun, le-am spus că asta este o Denie la care și eu țintesc să ajung! O Denie înseamnă o bucurie de a ne întâlni! O Denie înseamnă de a împărtăși, fiecare, ce poate să împărtășească celuilalt. E adevărat că acum este rândul meu să vă împărtășesc câte ceva, dar este un prilej, într-adevăr, de a te întâlni cu bucurie cu cineva! Nu este, așa, o forțare:

– Of, se face ora 4 și trebuie să merg la Denie!

Nu este așa! Denia este, printre altele, și o slujbă a orașului! Am văzut iar niște omuleți verzi, cum îmi place să le spun, erau cu măturile și chiar cineva își făcea un selfie cu ei! Dar știți de ce?! Pentru că într-adevăr nu au mai văzut așa ceva până acum, chiar vă spun cu mâna pe inimă! Și erau bucuroși și ei, toți erau bucuroși! Și am spus:

– Uite, măi, Denia! Uite Denia! Datul cu mătura pe stradă este Denia pe care trebuie neapărat să o apreciem!

Bine, eu mai am ceva până când o să faceți selfie cu mine pe aici. Problema este următoarea: săptămâna aceasta este una reală, ruptă din realitate, nu e ruptă din altceva, nu este din cărți, nu e din Triod! Dacă este slujba ruptă numai din Triod, lăsați-o, că nu e toată slujba! Este poate pentru mânăstire, pentru altceva. Slujba noastră aici este una la care Triodul ne dă intrarea! Triodul este dirijorul care ne spune când să intrăm, când să ieșim, când să tăcem, când să ținem isonul, când să fim în liniște, când este strana stângă, când este strana dreaptă, când este preotul și așa mai departe! Dar, în rest, noi ce facem?! Suntem spectatori?! Nu trebuie să fim spectatori, trebuie să ne adunăm!

”Cine nu are sabie, să-și vândă haina și să-și cumpere”

Tema, de fapt, a zilei de astăzi este una mai actuală decât toate! Ați auzit că se propune și acum știu că o să am mulți prieteni, se propune să se crească procentul din PIB pentru Apărare. Adică ce? ”Luați-vă sabie”! Măi copii, am auzit azi la Evanghelie așa ceva! ”Cine nu are sabie, să-și vândă haina și să-și cumpere”! Acum să vă spun și de ce, ca să înțelegeți și care este nebunia asta mondială. Era scris despre Mântuitorul, în proroci, ”cu cei fără de lege S-a socotit”. Apoi nu ai să poți să fii socotit cu cei fără de lege, dacă nu se întâmplă vreo infracțiune sau dacă nu e vreun infractor pe lângă tine! Nu poți să fii socotit cu cei fără de lege, dacă stai numai între sfinți. Mântuitorul, când a constatat că se apropie toate, își dăduse seama că nu se… bifase din toată portretizarea Lui un aspect, ”cu cei fără de lege S-a socotit”! Și atunci a spus:

– Măi copii, avem sabie? Când v-am trimis fără traistă, fără bani, fără nimic, ați avut nevoie de ceva?

– Nu.

– Ei, acum vă spun vouă că avem nevoie.

De ce aveau nevoie să fie și două săbii?! Pentru că era definiția infracțiunii. Acum, de exemplu, dacă te oprește nenea milițianul și te întreabă de una, de alta și nu găsește nimic, spune:

– Hai la portbagaj! Ai instinctorul? Ai trusa?

Întotdeauna găsește ceva să te treacă la zapis, între cei fără de lege, nu te lasă. Te amăgești degeaba, te așteaptă să te duci de pe locul șoferului la portbagaj să cauți ce cere, fix ceea ce nu ai atunci, aia o să bifeze și te trece acolo printre cei fără de lege! Ei, astăzi, după ce Mântuitorul le-a spus, bine cu alte cuvinte, cred că v-ați prins:

– Măi fraților, e groasă treaba! Trebuie să facem rost de săbii! Vindeți ce-oți vinde, dați 7% din PIB, mai dați 2% că avem nevoie de sabie!

Ei au spus:

– Sunt aici două săbii.

În momentul în care s-a împlinit ceea ce trebuia să se împlinească, s-a împlinit posibilitatea ca Mântuitorul să fie socotit între cei fără de lege, atunci El a spus:

– E de ajuns.

Asta ce înseamnă pentru noi? Că trebuie să fim foarte atenți să bifăm tot ceea ce este în Fișa Postului, dar când am bifat, este de ajuns. Nu trebuie să aloc acum 17% din PIB, nu, am două săbii, nicio problemă, bine, nu mă mai gândesc la Mig-uri și Suhoi, nu intru în amănunte, dar două săbii înseamnă că e suficient. Dar pentru cine e suficient?! Păi, pentru făuritorul de sabie nu o să fie niciodată suficient! El cui mai vinde săbii, dacă fiecare nație se mulțumește numai cu două, ca să bifeze acolo că are?! Revenind la ale noastre, noi între noi, dacă vom fi atenți că este suficient, cum a spus Mântuitorul, foarte frumos, prin gura Evanghelistului Luca, ”Destul. E de ajuns!”, dacă noi am ști că trebuie să avem și una și alta, înseamnă că aici este cumpătarea. Și revenim la stufatul despre care v-am vorbit mai la început. Am auzit foarte multe lamentări că s-a scumpit una, s-a scumpit alta, bineînțeles, o problemă foarte, foarte existențială:

– Ceapa s-a făcut doi lei!!!

Problemă! S-a făcut mielul nu știu cât, nu mai discutăm. Și, la sfârșit, îți tragi linie și sunt nu numai familii, nu numai orașe, județe și țări, la nivel mondial, îmi permit să vă spun că mai mult de treizeci și oleacă la sută din tot ce se agonisește pe bani mulți se aruncă și trebuie să vină omuleții aceia verzi ca să facă curat! Dar nu se aruncă din prima zi! Adică, măcar dacă îți dai seama că nu ai putut să consumi atât, să te duci la vecinul și așa mai departe, spui că lasă că rămâne pe a doua zi și atunci, eu v-aș invita să vă faceți un alt fel de listă, nu neapărat că mărarul era un leu și acum e un leu jumate, o listă foarte, foarte clară.

Ce ne diferențiază între a fi cumpătați și a nu fi atenți? V-am mai spus și altă dată, în hipermarket încercați măcar o dată să nu mai luați căruț cu patru roți, că în acelea nu simțim greutatea cumpărăturilor. Ei, îți face cu ochiul ceva și fără să îți dai seama, umpli căruțul, că sunt așezate cele care te interesează pe tine exact la nivelul ochilor! Știți că se plătește 10% la fiecare marfă care este acolo, că dacă este mai jos, aia e mai ieftină, dar o ia foarte rar cineva! Mie îmi ajută și înălțimea și mai iau și mai de jos, dar așa, dacă nu ești atent, tot ceea ce îți sare în ochi, sare automat și în coș! Ei, vă dau un canon, săptămâna asta, încercați o singură piață făcută cu coșul de mână!

V-ați prins, dacă ai coșul de mână și după ce ai pus două, trei borcane de mazăre, deși pe listă scrie numai unul, după ce ai mai pus și unul de spanac și unul de gogoșari, îți dai seama că nu poți să faci față la cărat, încet, încet, te întorci și mai lași din borcanele alea de mazăre. Te uiți pe listă că scrie două, dar te gândești că poate iese salata boeuf și cu unul! Și încet, încet, salata aia pe care o aruncați jumătate din cantitate, vă spun că datorită faptului că numai o dată v-ați dus fără coș să împingeți și să nu știți ce greutate are borcanul de mazăre, s-ar putea ca să o mâncați pe toată cu mare plăcere. Știți că dacă vedeți, așa, un platou mare, deja vi se taie pofta de la prima lingură, dar când vezi că e într-un platou mai mic și sunteți zece invitați la masă, aceeași lingură parcă are alt gust! Asta înseamnă cumpătarea, asta înseamnă realismul despre care este vorba în sărbătoare!

Încercați ca gazde ceva! Dacă sunteți gazde, încercați să stați și la masă, ceea ce am constatat eu că nu prea se obișnuiește la gazde. Oaspetele care vine la masă are nevoie ca gazda să înțeleagă că a venit să stea și de vorbă, că a venit să comunice ceva, că dacă îi era foame, foame, foame, mânca acasă. Știți cum fac tinerii în Occident, înainte de a se duce la un bar, întâi mănâncă bine acasă și acolo, numai puțin, așa, atât!

Măi, nu am venit să mănânc și să beau, am venit să și comunic, am venit ca să aflu ce mai este nou pe la tine, ca să îți spun și eu ce mai este nou și să ne împrăștiem, așa, puțin, niște informații care ce să facă de fapt? Să facă din cină, taina care să revină la Cina cea de Taină. Orice întâlnire trebuie să fie după chipul și asemănarea Cinei celei de Taină. Cum să ajungem la Cina cea de Taină sau ce s-a făcut la Cina cea de Taină? Mântuitorul S-a dat pe Sine:

– ”Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu!”

Știți ce înseamnă asta, așa suntem și noi chemați, suntem chemați să dăm din noi! Suntem chemați să înțeleagă cel pe care l-am invitat la masă că eu l-am invitat ca să îi dau Lumină. Dar dacă tu ești la bucătărie și speli vase după fiecare fel de mâncare și el e în sufragerie și se uită, așa, pe pereți, doar să te invidieze că ai un tablou pictat de nu știu cine și un policandru, se alege praful de tot, nu mai e Cina cea de Taină! Acolo îl invită pe om să fie Iuda! Îl inviți să spună:

– Măi, dar uite ce pricopsit e ăsta! O are pe aia, o are și pe ailaltă!

Stai lângă el și nu o să se mai uite pe pereți! O să se uite fix în ochii tăi! Cina aceasta de Taină la care vă invit este una la care nu se consumă material, ci se arde spiritual, se arde bucuria că ești cu cineva! O să zici:

– Da, sigur că da și după aia murim de foame!

Nu, măi copii! M-a întrebat cineva cum poate să țină Post aspru, de vreme ce lui îi este foarte mult sete. Și i-am spus:

– Înseamnă că nu ai încercat niciodată Postul aspru.

– Păi, de ce?!

– Dacă îl încerci, o să îți dai seama că nu ai nevoie să bei apă.

– Aaa…

– Pardon?! Apucă-te și o să vezi!

Orice lucru despre care aveți impresia că este într-un fel, atunci când îl începeți să vedeți ce ușor iese și ce avantaje aveți! De aceea, revenind la masa noastră, încercați să ardeți mai mult, să vă hrăniți cu altceva! Atunci când Mântuitorul a stat în casa lui Lazăr, Marta și Maria se pregăteau una să facă ospăț mare, iar cealaltă vroia să Îl asculte pe Mântuitorul. Și v-am spus de fiecare dată că nu trebuie să ne uităm în ograda celuilalt, dar acum a devenit aceeași ogradă. E adevărat că le împărțim în doi, adică unul e gazdă, altul este oaspete. Încercați să înțelegeți că adevăratul sens al întâlnirii de Paști, măcar, este acela de a nu ști niciodată dacă ești în casa altuia sau dacă altul este în casa ta. Dacă aceste două calități, de gazdă și de oaspete, sunt ca 2 în 1 din toate reclamele, atunci veți înțelege care este rostul acestei săptămâni. Aici nu suntem fugiți de acasă! Aici nu am plecat din altă parte ca să fim aici! Am nădejdea că nu sunt bunicuțe care și-au lăsat încuiați nepoții pe acasă! Lui Dumnezeu nu Îi place așa ceva! Să nu credeți acum, să vă amăgiți, să spuneți:

– Auzi? Eu mă duc la Denie! N-am treabă cu tine, fă ce faci cu copiii, cum am făcut eu cu tine când erai mai mică!

Ea nu știa nici de Dumnezeu, pe atunci, dar nu asta este problema. Încercați să înțelegeți că Denia este exact unde vă permite programul să fiți la ora respectivă! Eu unul cu mare bucurie am constatat că astăzi am fost la două Denii, cea de aici și cea de la Bibliotecă, unde i-am ascultat pe copiii aceia! De ce? Pentru că Denie înseamnă bucuria de a fi împreună, bucuria de a constata că lucrurile funcționează și că nu timpul este problema, să te uiți la ceas, e adevărat că atunci când mi-a spus cât durează și când începe, m-am liniștit. Bine, am fost foarte, foarte bine drămuit timpul, chiar am ajuns cu câteva minute înainte de a începe slujba, dar asta ce înseamnă? Înseamnă că m-a preocupat să fiu și în Denia altuia! Cred că dacă preocuparea asta este cea care contează, înseamnă că deja am învățat ceva. Ce am învățat? Că Hristos ne cheamă într-o Săptămână a Patimilor nu pentru a ne plânge de milă unul altuia, nici măcar de a-L plânge pe Mântuitorul, ci de a aprecia că fără jertfă nu există răscumpărare. Fără Răstignire nu poate să fie Înviere și nu te poți bucura, dacă nu ai trecut printr-un efort de minimă dorință de transformare. Nu poți să te bucuri de nimic, fără acest efort. V-am mai spus și data trecută de beizadele și de ce unii caută să obțină ceva și nu vor reuși niciodată, dacă au totul de-a gata. Tragedia mai mare decât a nu avea nimic este să ai prea mult și să nu produci tu ceea ce ai, asta este adevărata dramă!

Dar, revenind la orașul nostru frumos, cu cât ne uităm mai frumos la el, cu atât va fi mai frumos, pentru că dacă întoarcem ecuația, știind că frumusețea stă în ochii privitorului, ochii privitorului fiind plini de frumusețe întorc spre această cetate frumusețea și ea va fi frumoasă. Mi-am cerut iertare, dimineață, bordurii mele că o să treacă Paștele nevopsită, nu e chiar așa de… șifonată cum cred alții, dar mi-am cerut iertare, am spus că nu am timp decât să mă ocup de gazon și atât, dar i-am promis în mod solemn că nu poate să mă apuce Înălțarea fără să o fac alb și roșu. Încă am conștiința că de Sus, de acolo, Dumnezeu va putea vedea un oraș mai frumos cu 15 metri de bordură vopsită alb-roșu.

Vă urez ca în săptămâna aceasta, dacă nu veți putea să faceți tot ceea ce v-ați propus, măcar să cereți iertare că nu ați putut mai mult, dar să aveți conștiința că nu ați putut, nu că v-ați lenevit, aici e diferența! Și dacă lucrurile stau așa, cu siguranță că până la Paști vom constata că toate sunt frumoase! Chiar sunt frumoase, dacă știm să le vedem!

Mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru răbdarea și îngăduința de a publica aici cuvintele sale de la Denia Sfintei și Marii Miercuri, pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=E04JNcwrF2E, pentru înregistrarea căreia îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu.

Share: