”Fiți bătaia de aripă a unui fluture”

Toată săptămâna m-am străduit să pregătesc un cuvânt pentru duminica de astăzi, Vindecarea a doi orbi și un mut în Capernaum, în afară de faptul că de vreo 30 de ani cu asta mă ocup! Am cercetat tot ceea ce înseamnă duminica de astăzi, am luat-o de la picturile murale până la icoane, icoane ale duminicilor de după Pogorârea Duhului Sfânt și am văzut de fiecare dată că această duminică arată numai două personaje care s-au vindecat, cei doi orbi, Mântuitorul atingându-i pe ochi și mă întrebam unde este mutul! Unde-i mutul?! Unde-i mutul?! Dar astăzi, înainte de a ieși cu Cinstitele Daruri, am aflat că mutul eram noi! Adică, ni s-a luat sonorul, ceea ce înseamnă că trebuie neapărat să înțelegem o dată pentru totdeauna că vindecarea nu are nicio legătură nici cu starea de confort, nici cu ceea ce înseamnă lucruri pe care le-am tot dobândit!

Imaginați-vă că în ultimii ani, m-am tot străduit să implementez o tehnică vocală, eu predând și Muzică Psaltică, în care să mă las pe mâna tehnicii și tehnologiei și să cânt liniștit, așa, ca și când I-aș cânta lui Dumnezeu direct la ureche și așa am rămas și acum, când am dat piept cu duminica de astăzi, a Vindecării a doi orbi și un mut! Mi-am dat seama că atunci când ești mut, ce mai faci?! Amplificarea, pentru cei din rândul 14, bineînțeles că înseamnă muțenie, pentru mine, deci, iată-mă acum că trebuie să mă vindec de muțenie și cum o pot face?! În primul rând, să înțeleg că este normal, să înțeleg că atunci când te lași numai pe mâna tehnicii, trebuie să îți asumi că la un moment dat, tehnica spune:

– Până aici! Blackout-ul ne așteaptă!

În momentul în care creierul primește mesajul că este în regulă, este în regulă! Dumnezeu nu te-a făcut cu stație de amplificare, nu te-a făcut cu boxă să o iei la subraț! Mi-l aduc aminte pe stră-străbunicul, despre care vă imaginați că numai am auzit vorbindu-se despre el, celebrul moș Moșteanu, care nu îi suporta pe fumători și spunea că o face dintr-un singur considerent, că dacă Dumnezeu îl lăsa pe om să fumeze, îi făcea și un coș în cap! Ei, așadar, să ne întoarcem la ale noastre! Deci, Dumnezeu nu ne-a lăsat nici cu coș în cap, să fumăm, nici cu boxă la subraț, ca să avem tot timpul cu noi tot felul de cântări, era să spun manele, dar am spus că poate se ia cineva de mine! Apropo, la ora trei și jumătate am rezolvat o problemă cu manelizarea zonei în care mă aflu, nădăjduiesc ca măcar până în seară, diseară o luăm de la capăt!

Toată povestea vindecării stă în faptul că nu învățăm să ne asumăm vindecarea! Nu este nevoie să obținem o vindecare prin ea însăși. Vindecarea prin ea însăși nu aduce nicio roadă! Vindecarea prin ea însăși nu face altceva decât să ne amplifice nouă pretenția că trebuie să trăim într-o viață așa-zis frumoasă, pentru că viața este frumoasă oricum, să trăim numai comod, că asta înseamnă să fii sănătos! Nu! A fi sănătos înseamnă a trăi cu ceea ce ai, inclusiv cu o boală! În ceea ce mă privește, diabetul, de exemplu, este cea mai interesantă boală ca partener de viață, pentru că ea te face mai responsabil, și deși toți am fi datori să fim responsabili cu ceea ce mâncăm și când mâncăm și cât mâncăm, cât dormim și când dormim, și diabeticii și nediabeticii, totuși, vine Dumnezeu cu un mare dar, această boală! Orice boală este un dar, dar noi dacă nu o vedem ca pe un dar, vrem să ne luptăm cu ea și când ne luptăm cu ea, iese prost, că nu o să învingem niciodată, pentru că nimic nu este lăsat ca să învingă pe om, dacă omul nu îi dă voie! Dacă omul nu se luptă cu adversarul, adversarul nu are cum să îl bată! Înțelegeți ce vă spun!

Despre vindecare este vorba astăzi și de ce despre vindecare?! Pentru că astăzi prăznuim pe Sfântul Mucenic și doctor fără de arginți Pantelimon! Pantelimon, un medic din perioada romană, chiar născut în Nicomidia, la Roma, în 275, a început să vindece, inclusiv pe Maximilian, care era împărat al Romei, vă imaginați, și care a început o mare persecuție împotriva creștinilor, la începutul secolului al IV-lea și bineînțeles că în anul 305 a căzut și Sfântul Pantelimon în plasa aceasta a martirajului. De ce? Pentru că medicii nu numai în ziua de astăzi au colegi, aveau și pe vremea aceea, și în secolul IV și chiar și mai demult! Colegii care vedeau că Pantelimon, colegul lor cu aceleași studii, vindeca oameni altfel decât o făceau ei, neașteptând nicio remunerație după acest lucru, auzind și șușotelile oamenilor că este doctor fără de arginți, bineînțeles că s-au dus așa cum se duce vorba foarte… strecurată, către Maximilian pe care Pantelimon chiar îl trata și i-au spus:

– Vezi că ăsta te tratează, dar nici nu știi ce îi poate pielea! Ăsta este din acela care are alt împărat! Urmărește-l că nu aduce jertfă zeilor și te păcălește prin amăgirea asta a diagnosticelor pe care ți le pune și prin ameliorări așa… foarte, foarte perfide și urmărește-l că e creștin și ai grijă cu cine te înconjori!

Bineînțeles că a fost un ”război al conștiinței”, Maximilian, în primul rând în calitate de pacient, de beneficiar, dar în al doilea rând și în calitate de împărat! A trebuit să învingă funcția și a trebuit să îl dea la cazne. Au fost mai multe cazne prin care a trecut Sfântul Pantelimon, până când și-a dat duhul, la 30 de ani. Vă imaginați? La 30 de ani! După părerea mea, la 30 de ani, acum poți să fii cel mult rezidențiat, cu oarecare pornire către specializare, dar până în specialist, până în medic primar, cu siguranță! Dar ce contează asta?! Contează duhul pe care îl ai, traiectoria pe care o urmezi! De aceea am să îmi permit să vă spun câteva lucruri despre vindecare, astăzi, de Sfântul Pantelimon.

Sfântul Pantelimon ne învață că dincolo de rețeta medicală, rețeta de la farmacie, să spunem așa, există și o rețetă duhovnicească, aceea de a intra în legătură cu pacientul. Este adevărat, îmi pare rău că trebuie să intru să fac puțin o pledoarie vizavi de medici pentru că acum două săptămâni a fost examenul de admitere la Medicină, eu țin foarte mult la această tagmă. Vă imaginați acum că după 60 de ani trebuie să te pui bine cu această tagmă. Dincolo de aceasta, medicul de astăzi chiar dacă ar vrea, ar fi foarte bine intenționat, nu mai are posibilitate să stea de vorbă două minute cu pacientul pentru că trebuie să scrie o grămadă de hârtii și vă imaginați, dacă dumneavoastră erați acum într-un cabinet medical, spunea:

– Știți, nu avem curent și trebuie să așteptăm pentru că sistemul nu funcționează.

Exact ca aici, numai că eu mi-am luat inima în dinți și am spus că nu m-am născut cu boxa în cap, cum nu am nici coș de fum ca să fumez și atunci am ieșit în fața dumneavoastră ca să vă arăt că așa ne vindecăm de pretenții și mai ales de dorința de a face lucruri comode, că în primul rând, omul când vrea să se vindece, vrea să fie comod, vrea să se simtă bine și crede că această comoditate îi aduce bucurie! Ei, după ce s-a vindecat, imediat, omul uită! V-am mai spus și altă dată că un om care este sănătos are o mie de probleme, că nu are bani de facturi, că nu îi ajunge cutare, dar când are o neputință, omul acela are o singură problemă: sănătatea! Punct! Și când o obține, o ia de la capăt cu cele o mie de probleme, imediat se descarcă, imediat nu mai contează că este sănătos!

Vedeți că trebuie să fim foarte atenți la Pilda drahmei celei pierdute și a oii celei găsite! De ce?! Pentru că Mântuitorul ne spune pilda aceasta a drahmei celei pierdute, despre gospodina care pierde o drahmă și o caută până când o găsește și când o găsește, se bucură mai mult decât de cele 99 pe care nu le pierduse! Păstorul, când pierde o oaie, o caută până când o găsește și le lasă pe celelalte 99, nu îl mai interesează de ele, până când o găsește pe cea rătăcită și când o găseește, se bucură mai mult decât pentru cele 99 pe care nu a fost nevoit să le caute! Dar credeți că despre noi este vorba? Hei, treziți-vă! Nu e vorba despre noi, e vorba despre Mântuitorul, așa se comportă El cu noi, că ne caută! Pentru că cei care nu ne-am pierdut, nu o să ne pierdem, dar în viața noastră nu este așa! Dacă am învăța să ne bucurăm de cele 99, care mâine vor fi 98, poimâine vor fi 97, că tot o să se mai piardă câte ceva, dar dacă am pune accentul pe majoritate, am fi fericiți! Până să ajungem noi să prețuim 1%, trebuie să ne obișnuim cu fiecare procent din cele 99 de procente care sunt ale noastre! Ce vreau eu să vă spun este că să începem măcar de astăzi să ne bucurăm de ceea ce avem! Să spunem că am pierdut 75%, să spunem:

– O! Mai am 25%! Mai am un sfert!

Știți când devine omul cel mai periculos și pentru societate și pentru toată lumea? Când nu mai are ce pierde! Când a pierdut tot! În momentul acela, este foarte periculos, nu mai are ce pierde! Mi-aduc aminte de acum vreo doi ani și jumătate, era pe la începutul războiului dintre frați și o mamă ucraineană și-a căutat fiul care întotdeauna o suna seara să o întrebe ce mai face, de ce nu vrea să plece odată, că el e plecat foarte bine în Occident și asta e, viața merge mai departe. Ea întotdeauna spunea că nu poate să lase casa. Într-o dimineață, l-a căutat ea pe băiat:

– Puiul mamei, să îți spun ceva. A fost bombardament azi-noapte și nu mai am casă.

– Ei, gata, acum vii?!

– Nu, acum vreau să îți spun ceva, nu mai am ce pierde, rămân aici!

Trebuie să știi cum să te uiți la ceea ce ai și la ceea ce nu ai, asta înseamnă vindecare! Cum puteam noi să ne vindecăm dacă toate erau bine mersi, dacă toate erau într-un confort extraordinar?! Cum mi-aș fi putut eu imagina că mai pot să cânt ”Iubi-Te voi, Doamne” și fără tehnică?! Uite că pot! De ce pot? Acum, pe românește, se aude nașpa, dar nicio problemă, eu I-am cântat lui Dumnezeu! I-am cântat Maicii Domnului și am spus că nici nu mă interesează de ce va ajunge la urechile celorlalți! Axionul a fost într-o intimitate extraordinară între mine și Maica Domnului și asta a fost! E adevărat, veți spune că sunt egoist, că mă gândesc numai la mine și la relația dintre mine și Maica Domnului, dar nu este așa! Mă gândesc numai la dumneavoastră! Pe toți pe care îi am în rugăciune îi am cu mine și asta nu depinde nici de tehnică, nici de tehnologie și nici de nimic, depinde de vindecarea duhovnicească, la care mă rog să mă facă Dumnezeu vrednic!

Ce înseamnă să te vindeci duhovnicește?! Să nu cauți în vindecare plăcere, să nu cauți în vindecare ale tale! M-am bucurat că am făcut astăzi o excepție și am plecat la 3 dimineața de acasă, dar m-am mai spovedit de vreo câteva ori, sper să nu se mai întâmple fără vreun scop anume, dar dacă e vorba de scop, găsește Dumnezeu în fiecare zi câte un scop, și atunci am mulțumit lui Dumnezeu că m-a vindecat de a nu putea să mă mai trezesc dimineață, de a nu mai avea putere și uite că Dumnezeu m-a întărit! Ca să ce?! Ca să simt că m-am vindecat și ca să învăț ce înseamnă vindecarea! Vindecarea nu înseamnă pentru tine, vindecarea înseamnă pentru ceilalți! Dacă sunt beneficiari ai vindecării tale în jurul tău, înseamnă că te-ai vindecat, altfel nu! Vă imaginați dacă astăzi aș fi fost răgușit?! Mi-ar fi părut rău că nu pot să vorbesc așa tare, dar cred că găsea Dumnezeu de cuviință să nu ne taie curentul, așa nădăjduiesc eu!

Această frumoasă duminică dublată de prăznuirea Sfântului Pantelimon, doctor fără de arginți, Cosma și Damian, Chir și Ioan, Pantelimon și Ermolae, Samson și Diomid, Mochie și Anichit, Talaleu și Trifon, o întreagă serie de medici, acum nu știu dacă cineva din tagma medicală poate să îmi spună doctorii ceilalți, cu arginți, într-o ordine în care eu m-am străduit să îi spun pe ceilalți, fără de arginți. În această frumoasă duminică a vindecării, să plecăm de aici cu ceva, să  ne dăm seama că de fapt, vindecarea este în noi, o avem, dar noi avem un exercițiu și un reflex educațional care nu ne lasă să trăim frumos, pentru că ni se pare că ne lipsește ceva!

V-am mai rugat și altă dată dar vreau ca astăzi chiar să țineți canon, până acasă, să faceți un inventar dar nu așa cum v-am mai spus până acum, un inventar cu ceea ce aveți lucruri prin casă, ci acum să faceți un inventar cu organele pe care nu le-ați simțit că vă dor! Să vă întrebați dacă v-ați gândit înainte de următoarea inspirație că, de fapt, creierul dumneavoastră nici măcar nu v-a atenționat că inspiră și expiră, dacă v-ați făcut socoteala că bătăile inimii nu vă bat la ușă și nu vă întreabă dacă să bată ritmul de manele de pe stadion sau să bată ritmul liniștii din casă și totuși, inima bate, bate așa cum trăim! Învățați să trăiți frumos! Dacă urechile sunt prea mult afară, să știți că inima imediat ține ritmul cu ce este afară și s-ar putea să aveți chiar aritmii, pentru că aritmia îmbrățișează un ritm care nu îți aparține ție și te face să fii străin de propria persoană! Faceți un inventar în seara aceasta, așadar, cu ceea ce nu vă doare, nu cu ce vă doare și o să vă dați seama, dacă sunteți atenți, că sunt foarte multe dintre cele care nu vă dor și dumneavoastră alergați prin păduri, să găsiți oaia cea rătăcită, așa-zisă, și nu vă bucurați de cele 99 care nu au nevoie să fie căutate! Vă duceți numai să vedeți de ce aveți un junghi în spate sau de ce vă doare genunchiul drept! Știți că s-a dus cineva la un ortoped și a spus:

– Domnule doctor, știți, mă doare un genunchi.

Și s-a uitat așa, la el, domnul doctor, dacă să îi spună sau să nu îi spună:

– Da, dar știți, nu v-ați uitat în buletin, că aveți totuși o vârstă, să nu umblăm în lucruri foarte delicate!

– Domnule doctor, ce vreți să spuneți, că piciorul drept e mai bătrân ca ăla stâng?! Mă doare numai cel drept!

Adică, justificări sunt și pentru situația medicală. Dar, treziți-vă! De ce facem, în mod eronat, acest inventar al lucrurilor care ne lipsesc?! Pentru că ni s-a indus greșit ideea despre oaia cea rătăcită! Fraților, bucurați-vă de cele 99, chiar dacă v-au rămas numai două! Măi, v-au rămas alea două, bucurați-vă de ele, alea 98 să se ducă! Să spunem că din toată sănătatea dumneavoastră, mai aveți oleacă de pancreas și inima merge bine! Să spuneți:

– O! Ce minunat! Deci nu sunt cardiac, sunt numai diabetic!

Așa se pune problema, dacă vreți să trăiți frumos! Știți că lumea se împarte în două: sunt oameni care caută soluții și oameni care caută probleme! Ei, să știți că oamenii care caută probleme, inclusiv dacă stau lângă cei care au găsit soluții, găsesc problema din soluție! Ceilalți au găsit soluții la probleme, dar vine Gică Contra și spune:

– Am găsit o problemă la soluția ta!

Vedeți că lumea aceasta împărțită în două este lumea vindecării sau lumea vindecării gratuite. Un om este vindecat gratuit, ca să vă spun ceva și din acest punct de vedere, azi este vorba și despre duminica a șaptea după Rusalii, Vindecarea a doi orbi și un mut în Capernaum. După ce i-a vindecat pe cei doi orbi, Mântuitorul le-a spus un singur lucru:

– Aveți grijă să nu știe nimeni!

Adică, discreție! Ce au făcut prima dată când au ieșit de acolo? Au început să strige că au fost vindecați! Păi, credeți că Mântuitorul avea nevoie de like-uri pe Facebook sau avea nevoie de imagine?! Măi, v-a spus să țineți gura închisă, țineți gura închisă! Înseamnă că degeaba s-au vindecat de orbire, dacă nu s-au vindecat complet și de a vorbi numai ce trebuie! Deci, ei erau orbi, au fost vindecați și în loc să spună că de acum sunt vindecați, sunt oameni în regulă, ei au spus că dacă tot s-au vindecat, să caute desăvârșirea. Ce le-a spus Iisus că să nu vorbească, nu a contat, trebuie să Îl ridice în slăvi, iar Mântuitorul știa ce o să se întâmple și cei vindecați Îi grăbeau sfârșitul lăudându-L pentru vindecare! Știți că este un text foarte interesant la Luca XXIII:

– Vai, vouă, cât vă va vorbi lumea de bine!

Să țineți minte asta, când auziți că vă vorbește lumea de bine, intrați imediat și așezați-vă baricade că urmează o perioadă foarte delicată! Nu vă spun ca să vă sperii, Doamne ferește, vă spun ca să nu vă ia prin surprindere, pentru că țin foarte mult la creierașul dumneavoastră și creierașul trebuie să aibă semnalul că este în regulă! Când este în regulă?! Iar vă aduc aminte spre deliciul celor care se bucură că mă repet, doamna doctor, spre 50 de ani. E o întrebare foarte interesantă:

– Ce vârstă aveți?

– Spre 50.

Dar, bineînțeles că întreabă și din ce direcție! Ei, era direcția bună, spre 50, adică urca spre 50, că poți să spui spre 50 și când ai 57! Ați înțeles! Și, cu vârsta asta așa de frumoasă, intră doamna doctor în cabinet, de dimineață, foarte satisfăcută și foarte luminoasă:

– Fetelor! E bine!

– Ce e bine, doamna doctor?

– Când am parcat mașina, m-au fluierat doi băieți!

Vă imaginați, dacă era în varianta cealaltă, cârcotașul de serviciu care găsește probleme la soluțiile găsite de altcineva, doamna doctor ar fi putut să spună:

– Niște golani m-au fluierat, auzi! Ce nesimțire pe capul lor!

Nu, ea a văzut partea bună a lucrurilor! Ei, așa stau lucrurile și cu noi! Să vedem întotdeauna partea bună, să ne creăm un parteneriat cu creierul nostru, astfel încât la orice lucru pe care îl simțim sau îl constatăm, să îi vedem partea bună!

– M-au fluierat doi băieți! Înseamnă că e bine, sunt de fluierat!

– Păi, ce e bine?!

– E bine, m-au apreciat!

Revenind la vindecarea noastră, dacă vrem să ne vindecăm, nu cumva trebuie să învățăm ce să cerem lui Dumnezeu? Cei doi în cauză, orbii pe care v-am spus că i-am văzut în toate icoanele, nu știu ce este cu mutul că nu am văzut nicio icoană cu mutul din Capernaum dar cu orbii am văzut cum a pus Mântuitorul mâna pe capul lor, cei doi au cerut să îi vindece și Mântuitorul i-a întrebat foarte clar:

– Credeți voi că pot să fac aceasta?

– Da!

Și atunci, a pus mâna pe capul lor și a spus:

– După credința voastră fie vouă!

Dacă v-ați întâlni cu Mântuitorul, astăzi, nu mâine, ca să nu uitați, și I-ați cere ceva, ce I-ați cere? Știți că fiecare rugăciune pe care o avem e de cerere, încă nu ne-a intrat adevăratul sens al rugăciunii, știți că Dumnezeu nu ne dă niciodată ce cerem, ne dă ce suntem! Dacă Îi ceri lui Dumnezeu să fii puternic, Dumnezeu îți dă antrenorul, nu îți dă putere, îți dă antrenorul ca să te antreneze ca lumea de tot! Dacă Îi ceri lui Dumnezeu să îți dea timp, atunci Dumnezeu ți-l taie de tot ca să știi cum să folosești secunda aceea pe care nu o bagi în seamă la început! Știți, la concursurile acestea de trei ore e dolce far niente, mai stau așa, mai fac un selfie să mai trimită pe câte o rețea și în ultimele trei minute, intră în grabă mare, ultimele zece secunde le numără la nivel mondial toată lumea, zece, nouă, opt…, s-a terminat! Aceeași valoare a ultimelor zece secunde să știți că o are și prima secundă și toate celelalte secunde până la încheierea unei zile care are 86.400 de secunde, nu le-am numărat dar am citit ca să vă spun și dumneavoastră! Adică, avem niște daruri pe care noi nu le luăm în seamă, aici e problema cu vindecarea! Și vreți să fiți vindecați. Bun, și vă întâlniți cu Mântuitorul și spuneți că poate nu vedeți bine, aveți o dioptrie de 5 și vreți una de 3. Și Mântuitorul spune:

– Stai așa, ce faci tu cu dioptriile alea, dacă de la 5 vrei la 3? Ce faci cu ele? Câte lucruri interesante ai citit în ultima perioadă? Sau cât timp ai stat cu nepoții să colorezi fără să depășești chenarul? Sau la ce ți-ai folosit ochii, la croșetat sau la altceva, care să îmi demonstreze că ai nevoie? Vrei să vezi mai bine? Trebuie să fii croitor! Vrei să vezi mai bine? Trebuie să fii un bunic responsabil!

Vedeți? Ca să vă întorc puțin rugăciunea! Și atunci spune:

– Doamne, fă-mă un bunic responsabil!

Ai să vezi atunci că nu Îi trebuie lui Dumnezeu să știe că tu nu vezi bine, că îți tremură mâna, că nu ai răbdare și Dumnezeu ți le dă după cum vrei să fii, nu după cum vrei tu să îți fie comod! Spui:

– Ei, tată, dacă aș avea și eu ochii tăi, aș sta aici și am colora împreună și am face temele împreună și am coase împreună și am coace împreună! Ei, dacă aș avea eu răbdarea ta, aș juca șah până mâine dimineață!

Păi, măi, nu te ruga să îți dea Dumnezeu răbdare sau să te vindece așa! Roagă-te lui Dumnezeu să fii un bunic responsabil și atât! Și ai rezolvat problema! Vedeți că în această stare în care noi ne tot învârtim în jurul cozii, cred că jumătate din Scriptură, cel puțin a Noului Testament, este plină cu vindecări și noi ne uităm la vindecarea cutare:

– Maaamă, dacă mă întâlneam eu cu Hristos și îmi punea mâna în cap, vedeam și cu baleiaj, era taaare!

Ce era, măi?! Nu era nimic, că nu știu la ce îți putea folosi talentul acesta de a vedea! A, vedeai mai multe greșeli și vedeai mai multe probleme la soluțiile pe care le găseau alții! Sunt convins că cel care Îi cere lui Dumnezeu să vadă, vrea să vadă societatea în cele mai tenebroase desfășurări, să vadă bordura care nu e dreaptă, să vadă gazonul care nu e tăiat perfect, să vadă arbustul care are trei firicele uscate înainte de a se planta! Păi, măi tată, dacă îți pasă de un arbust, vino cu o sticlă de apă! O să spui că sunt nebun, chiar vreau să vă gândiți că sunt nebun, dar faci ceva util societății! Nu te duci să spui:

– Ah, i-au pus și pe ăștia tot uscați!

Scoate-i tu din uscăciune!

Am primit acum vreo trei săptămâni niște arbuști mititei, așa, de măslin și bineînțeles că după ce i-am adus acasă, nu că am uitat de ei dar m-am luat cu altele, a trebuit să plec la București, când m-am întors, doi dintre ei erau total duși și al treilea mi-a spus toată lumea că trebuie să îi arunc pe toți. Și am spus:

– Nu, din aștia trei, îl voi păstra pe ăsta și îl voi uda și mă voi purta frumos cu el…

– Poți să te porți tu cum te-oi purta…

– Uite, mă lași două săptămâni?

Măi, să știți că în prima săptămână nu s-a văzut nimic! Mi-a spus:

– Uzi niște lemne!

Am udat lemnele alea până când să știți că au început să înmugurească! Au căzut celelalte frunze și acum, deja, au aproape un centimetru celelalte noi!

Era odată un stareț care a dat o ascultare unui frate. I-a dat două toiege pe care le folosiseră foștii stareți, deja unul avea 125 de ani toiagul pe care îl folosise starețul de dinaintea lui și i-a spus:

– Uite, plantează-l pe ăsta în mijlocul livezii!

Și l-a plantat. L-a udat două, trei Posturi, a trecut un an și ceva și a venit la vremea merelor cu rasa jumătate cu mere și a spus:

– Uite, părinte stareț!

– Ce e cu astea?

– Era măr toiagul pe care mi l-ați dat!

– Uite roadele ascultării, a spus starețul.

Prea mult punem rațiunea înaintea tuturor! Prea mult credem că dacă mă duc cu o sticlă cu apă să ud un arbust uscat, nu o să fac nimic! Nu! Nu este așa! Dacă în Fizica Cuantică s-a stabilit că o bătaie de aripi a unui fluture din emisfera nordică are influență asupra climei din emisfera sudică, înseamnă că rugăciunea și mai mult are influență! Fiți bătaia de aripă a unui fluture într-un oraș! Să vedeți că se mișcă toate! Nu vă mai lăsați amăgiți de rațiune:

– Lasă, mă, că și astea se usucă!

Nu se usucă! Nu se usucă dacă iubești! Nu se usucă dacă este nevoie! Trebuie să înțelegem aici vindecarea. Vindecarea nu trebuie să o obținem, așa cum am mai spus, pentru a fi comozi, ci vindecarea trebuie să o obținem pentru celălalt! Ce beneficiu are celălalt?

Astăzi am simțit câteva beneficii majore pentru cei care s-au bucurat că sunt sănătos și că pot să vin așa-zis cu noaptea în cap și să pot să stau de vorbă! Așadar, vindecarea mea, dacă este în folosul altuia, unuia singur, nu am nevoie să fie mulțimi, e binevenită! Mi-a spus părintele Arsenie:

– Tată, ferește-te de gloată!

Încerc să mă feresc, dă ea peste mine, câteodată, dar asta este, să mă ierte, acum, cei care găsesc o problemă în această soluție! Soluția de a fi vizibil mai mult la un moment dat se găsește pe cale cu cârcotașii care spun că te vezi prea mult! Acum îmi asum, nu pot să fiu nici așa, nici așa, îmi asum să fiu într-o parte! Dar, revenind la vindecare, v-aș ruga să știți că sunteți vindecați, dar nu știți, sunteți sănătoși dar nu ați băgat în seamă! Aveți lucruri care merg bine dar nu le vedeți din cauza unui reflex educațional de a face inventar cu ceea ce nu merge, că așa ne învăța la școală, că să le las pe alea care funcționează, să bag exercițiile grele, pe care bineînțeles că le-am și uitat! Poate că dacă ne lăsa numai cu exercițiile acelea mai ușoare, rămânea în noi plăcerea de a face o temă! Măi copii care mai predați prin învățământul acesta care e la vale, învățați plăcerea, nu greutatea exercițiilor! Dacă un copil începe să facă ceva de plăcere, lăsați-l să facă și numai 2 cu 3 și e super-suficient, dacă îi dați prea multe ecuații, după aia o să creadă că toată viața e numai despre ecuații și vai de capul nostru!

Important e să găsim plăcerea! Chimia vindecării este plăcerea, adică este sensul Creației! Sensul Creației este fericirea creaturii! V-am mai spus de atâtea ori, nu înțeleg de ce repet, dar până la urmă de aceea am făcut 60 de ani, ca să îmi permit să dau vina pe vârstă atunci când mă repet! Împărăția Cerurilor este în voi. Spuneți acum că reiau toată banda de la capăt! Câți dintre noi pot să plece acum spre casă cu conștiința că sunt vindecați? Dacă vreți să intru și în partea cealaltă, și eu sunt cârcotaș și spun să vă gândiți peste zece ani că tot ce este acum tânăr la o anumită vârstă nu va mai fi la fel! Peste zece ani o să spuneți ce bine era când erați tineri, dar acum de ce nu spuneți că e bine când sunteți tineri?! Pentru că nu aveți antrenament! De ce?! Pentru că nu v-ați rugat la Dumnezeu cum trebuie, v-ați rugat la Dumnezeu să vă dea comoditate și Dumnezeu nu v-a mai dat nimic altceva decât să vă spună la ce medic să vă tratați sau unde să mergeți. De ce?! Pentru că găsește Dumnezeu, într-un fel sau în altul, răspuns la ceea ce îi cereți! Așadar, nu răspunsul lui Dumnezeu este cel care ne schimbă viața, ci cum cerem și ce cerem noi de la Dumnezeu! Să cerem să fim! Să fim mai buni, să fim noi înșine, să fim ceea ce este în beneficiul celorlalți și să fim pentru ceilalți!

M-ar bucura să văd, zilele următoare, pe cineva la fel de nebun ca mine, cu o sticlă de 250 de mililitri de apă, nici mai mult, nici mai puțin, să îl văd că udă un boschet care este uscat de-a gata. Vă spun cu mâna pe inimă, sunt sigur că acel boschet va fi verde în scurtă vreme! De ce? Pentru că Dumnezeu asta vrea, vrea să facem lucruri dincolo de logică, vrea să ne descotorosim de ideea de vindecare care nu este predată așa cum trebuie! Asta este vindecarea! Vrei să te vindeci de timp? Atunci, folosește acest timp, ia-o pe jos, descarcă o sticlă cu apă la rădăcina unui boschet și te-ai vindecat de toate! În primul rând te-ai vindecat de necredință, te-ai vindecat de întrebarea ce o să faci dacă o să ai sau nu bani de facturi și o să vedeți că încet, încet, toate se așează! Vă urez ca în duminica aceasta, în jumătatea aceasta de zi cât a mai rămas, să folosiți măcar o parte din canonul pe care vi l-am dat! Gândiți-vă câte organe încă nu sunt atinse de neputință! Nu v-ați gândit niciodată la asta! Gândiți-vă de câte ori inspirăm și expirăm și nu sunt aparate pe lângă dumneavoastră care să vă ajute să respirați! Atunci când faceți un pas, gândiți-vă cât de important ar fi ca un paralitic în căruțul lui să se poată ridica în picioare, nu să facă un pas! Nu v-ați gândit niciodată, dar gândiți-vă măcar acum, jumătate de zi, câte daruri aveți și vă rog eu frumos, lăsați oaia cea rătăcită să rătăcească, pentru că dacă veți avea bucurie pentru cele 99 de surate ale ei, ele pe limba lor o vor chema și ea va veni fără să o căutați! Nu vă pierdeți vremea cu căutatul oii rătăcite! Este o marotă, este un lucru pe care din păcate l-ați luat așa nemestecat și credeți că sunteți datori să faceți pacea mondială! Nu!

A venit aseară nepotul Aris și Buni l-a întrebat așa, cam cum e treaba, cu cine s-a jucat. Și i-a spus că s-a jucat cu cutare, cutare, numai băieți.

– Dar soțiile lor, că sunt băieți tineri, căsătoriți, unde erau?

– Păi, erau acasă!

– Păi, stai așa, măi Aris, trebuie să fii atent că de fapt este vorba ca acolo unde este bărbatul să fie și soția, să vă jucați împreună.

A așteptat Aris ce a așteptat și după ce a terminat Buni a lui pledoaria, i-a spus:

– Auzi, Buni?! Tu crezi că ești șefa lumii?!

Cam asta este! Fraților, dacă ne erijăm în a da sfaturi, o să spuneți că până acum tot v-am dat sfaturi, dar eu nu am dat sfaturi, constat că tot ceea ce v-am spus dumneavoastră eu am făcut înainte! Unele le-am făcut în ultima săptămână, altele în ultima lună și altele le-am făcut chiar de dimineață! Nu cu sfaturi vom trăi, eu vă spun ce este de făcut pentru că asta mă face pe mine fericit și dacă suntem fericiți, sănătatea va deveni un efect. Astăzi este ziua vindecării în calitate de cauze, nu de efecte! Noi vrem să ne vindecăm și Medicina nu repară decât efecte. Reparați cauze, raparați timpul pe care să îl folosiți cu ceilalți, reparați relațiile pe care le aveți, reparați-le, că nu sunt de unică folosință! Reparați-le și chiar dacă o să constatați că merg cam strâmb, să spuneți că e bine că merg, pentru că nu mi-ar face plăcere să văd că merg perfect dar nu mai au aceeași vârstă, nu mai au aceeași bucurie și parcă, cum spunea străbunicul, nu stă bine omului să își iasă dintr-ale sale!

Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu pentru îngăduința de a-i reda predica de astăzi aici, îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea ei pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=wS8eBD66gSk și îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru fotografiile minunate care desăvârșesc această lucrare. Vă mulțumesc celor care aveți răbdarea și curiozitatea de a citi aceste rânduri. Așa-i că sunt minunate toate aceste povești trăite și împărtășite de părintele Marius?! Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru acest dar minunat al scrisului, cititului și povestitului care ne aduce împreună!