”Aici este racla sufletului meu”

”Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”.

Acestea au fost cuvintele pe care o fetiță de 10 ani le-a auzit la slujbă, atunci când venea prima dată. Era cea care este cunoscută astăzi ca Sfânta Parascheva. Prin vârsta ei fragedă și printr-o biografie cu totul și cu totul deosebită față de alți sfinți, Sfânta Parascheva ne învață că o viață curată nu ține de altcineva din exterior, ține numai și numai de noi. De altminteri, câți dintre noi nu intrăm în biserică și auzim anumite versete, anumite cântări, anumite mesaje, pe care, din păcate, nu știm să le luăm ca personalizate?! Sunt răspunsuri ale lui Dumnezeu la întrebările noastre și sunt lucruri pe care noi, din păcate, nu am fost educați să le vedem așa!

Astăzi am să vă vorbesc puțin despre percepția unui mesaj liturgic, pentru că am învățat din viața Cuvioasei că deși au mai fost dintre cei care au ascultat aceste mesaje, totuși, iată că ea a primit mesajul ”Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” ca fiind unul personal. Pe noi ce ne ține să avem mesaje personale sau să le luăm ca fiind personale?! În primul rând, educația! Am fost obișnuiți să mergem la școală, să auzim o lecție, să credem că lecția aceea este predată de un profesor pe care îl constatăm foarte plictisit, pe bună dreptate, dacă este în primul sau al doilea an de învățământ vom vedea și o urmă fină de entuziasm, așa, care o să îi treacă în următoarele două, trei module și atunci, rămâne ce?! Rămâne că semnalul, mesajul nu are nicio valoare prin sine, atâta vreme cât cel care îl primește nu îl ia personal. Încercați ca orice lucru pe care îl constatați în exterior să îl luați ca fiind fix pentru dumneavoastră! Va avea cu totul și cu totul o altă turnură. Vă va ajuta să înțelegeți viața, vă va ajuta să vă răspundeți la niște întrebări pe care le aveți de multă vreme, pentru că foarte mult timp vă stăruie în minte anumite întrebări. Și fetița aceasta, la 10 ani, avea întrebări despre ce să facă cu viața ei! Da, și în ziua de astăzi sunt foarte, foarte mulți copii care nu știu ce să facă cu viața lor! De ce?! Pentru că nu ei sunt de vină, ci părinții, societatea, instituția aceasta care se numește școală nu face altceva decât să le deformeze interiorul și nu îi lasă să se dezvolte, dar putem să ne trezim noi, cei care suntem părinți, bunici, vecini ai lor și să ne apropiem de copii, altfel! Anume, un copil când vine de la școală, dacă este întrebat ce notă a luat sau dacă a fost ascultat la o materie sau la alta, este un copil care va răspunde pe limba celui care întreabă:

– Ce faci?

– Bine.

– Cum a fost?

– Bine.

Dar dacă îl vei întreba dacă are vreun coleg nou sau dacă a venit cineva cu care s-a salutat de dimineață și dacă a avut vreun sentiment mai deosebit față de salutul cuiva, pe care l-a simțit mai sincer față de zilele anterioare sau decât alți colegi, atunci copilul începe să se deschidă! Începe să înțeleagă faptul că îi pasă cuiva de el și nu îl întreabă lucruri care îl distanțează de ceea ce înseamnă sufletul lui.

Vă imaginați, când a intrat, în biserica din Epivat, fetița de 10 ani, Parascheva, ce-ar fi fost dacă ar fi simțit în spate o mână, cum simt copiii, în general, în biserică, o mână așa cum ia pisica pe motănei de guler, așa:

– Nu pe acolo!!! Ia-o pe aici, mai întâi la icoana de pe iconostas și după…

Credeți că i-ar fi fost foarte, foarte comod să depășească momentele acestea?! Vă spun eu, de la ea putem să învățăm ceva, a luat cuvintele ”Cine voiește să vină după Mine” ca și când Mântuitorul i le spunea ei! Nu le spunea altora, nu le plasa într-un chestionar, nu le așeza să le pritocească o altă minte, nu a lăsat să se deschidă o linie de parenting, ca să îi prezinte într-un fel, că are alternativă la a sta degeaba, alternativa de a avea un model în viață. Nu, ci pur și simplu același cuvânt pe care îl auziseră toți și îl auzim și noi, de altminteri, a fost receptat altfel! Ce vreau eu să vă spun astăzi este că de noi ține cum receptăm un mesaj! Nouă ni se spune acum, la sfârșitul slujbei, ”Cu pace să ieșim”! Păi, cum să ieșim cu pace, dacă nu suntem atenți că de fapt, totul ține de noi?!

Văd pe unii care au venit de dimineață, se străduiesc să citească tot canonul care îi învrednicește să se împărtășească, până la ora 10, au stat la slujbă dar nu cu mintea la slujbă, nu, ci întrebându-se ce o să facă dacă se termină la 10.30 sau la 10.45, o să o facă pe asta prima sau pe cealaltă! Nu cred că asta era atitudinea Cuvioasei, la 10 ani, când a auzit mesajul ca pentru ea, ”Cine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine”!

Noi avem multe semnale. Chiar am întrebat pe cineva și cred că are voie să mi-o ia și în nume de rău, ce îl face să nu lipsească niciodată de la biserică dar să fie întotdeauna grăbit?! Nu știu dacă îmi va răspunde vreodată sau nu știu dacă va înțelege vreodată sinceritatea cu care am întrebat, că nu am întrebat ca să completez vreun chestionar, nu am întrebat ca să fac niște analize și așa mai departe! Pur și simplu pentru mine am întrebat și întreb în continuare: Dacă tot faceți un lucru, nu vreți să îl faceți până la capăt? Dacă tot auzim Evanghelia, dacă tot am petrecut două ceasuri, trei, la biserică, nu vreți ca această petrecere împreună să fie una cu folos duhovnicesc?! Nu vreți să ne liniștim?! Nu credeți că, de fapt, atitudinea bisericii, și a slujbei, și a întregii mișcări liturgice este de a ne liniști?! Este valabil și pentru cei care au venit să facă un parastas și acum tot împart colivi și din celelalte. V-am spus ca să înțelegeți de unde îmi extrag eu adevărurile acestea! De ce am făcut un parastas?! Ca să facem gălăgie când vorbește părintele?! Asta este, o înțeleg. Dau slavă lui Dumnezeu că sunt eu și mai înțeleg câte ceva! V-am spus despre lucrul acesta ca să înțelegeți cum se vede o anumită faptă din alt punct de vedere! Din punctul de vedere al celui care tot foșnește, acesta spune:

– A, am făcut parastas, astăzi!

– Știi ce am făcut eu, astăzi, soro?! Mi-am adus aminte de Paraschiva, care era vecină cu noi și s-a dus, săraca, și i-am făcut eu parastas!

Nimeni nu știe că acel parastas a deranjat pe ceilalți o sută! Chiar credeți că lumea are nevoie neapărat de coliva pe care ați împărțit-o la ora aceasta?! Așa se întâmplă și cu noi, facem zgomot prea mult! Cu ce?! Cu pretenția noastră că dacă am făcut ceva, trebuie să vadă toată lumea! Dacă am făcut ceva, trebuie să se împărtășească toată lumea din adevărul pe care numai noi îl deținem! Întotdeauna gândiți-vă la adevărul pe care astăzi vi-l prezintă Cuvioasa Maica Noastră Parascheva! A ascultat sfatul și nu a tras de mânecă nici pe mama, nici pe tata, a plecat, s-a dus după Domnul. De ce? Pentru că a vrut, în primul rând și dacă a constatat că a vrut și s-a dus, nu a tras de mânecă pe cineva pe care nu știi dacă l-a înconjurat același sentiment că vrea!

Știți despre cel care făcuse și el singura faptă bună, ajutând o bătrânică să treacă strada! Bătrânica nu vroia să treacă strada, dar el a spus că ajută un neputincios! Vedeți că ceea ce facem noi, de multe ori facem cu o îndreptățire de sine care nu are absolut nicio legătură cu realitatea!

Hai să ne trezim măcar o dată pe an, la Cuvioasa! Sunt acum oameni care stau pe o vreme de zloată, la Iași, și știu sigur că Dumnezeu le va răsplăti această ședere acolo. Dar trebuie să mă spovedesc și eu că am fost întrebat de către cineva, dacă recomand sau dacă dau binecuvântare să se ducă la Cuvioasa cu copilașul de 2 ani și am spus:

– Dar nu ai vrea să te duci săptămâna viitoare?

– Nu, că acuma e!!!

Cuvioasa numai acum are… firul roșu către Dumnezeu și numai acum face minuni! Nicio problemă, este o zi deosebită, dar mă spovedesc dumneavoastră că nu am putut să îi interzic, Doamne ferește, dar i-am recomandat să nu expună copilul la o vreme neprielnică, să nu își expună nici familia la îngrijorare, că familia care rămâne acasă, familie înseamnă familia lărgită, se va gândi ce pățesc sau ce ar putea să pățească până se întorc acasă și este mai greu așa! De ce v-am spus lucrurile acestea?! Pelerinajul are un alt aspect, acela al intimității extraordinare! Dacă ai avut gândul acesta, gândul bun pe care eu îl apreciez foarte mult, dacă ți-a spus și ai făcut lucrul acesta, te felicit, dar dacă vrei să tragi și pe altul să fie responsabil odată cu tine, la lucrul tău, nu mai este în regulă. Fă ceea ce simți să faci și, vorba părintelui Arsenie:

– Tată, faci ce poți, de restul ne spovedim!

Dar, ca să poți da dezlegare pentru păcate pe care nu le-ai săvârșit, am intra la altă categorie de… infracțiuni care se numesc cu premeditare! Adică, eu îți iert ceva pe care tu nu l-ai făcut încă, dar cu siguranță, deja, prin binecuvântarea pe care ți-o dau, ai putea face! Mai vine câte cineva și îmi spune:

– Părinte, în Postul acesta îmi dați binecuvântare să mănânc și lapte și…

– Soro, nu am cum să îți dau binecuvântare pentru așa ceva, te spovedești la sfârșit!

Dar dacă tu o faci cu premeditare, nu am cum să mă fac părtaș la păcate străine, vedeți că situația este foarte delicată, nu e chiar așa de simplă cum credeți voi!

Astăzi, Cuvioasa ne învață și alt lucru extraordinar. Nu a luat de mânecă pe alții, așa cum v-am spus! Suntem aici exact cât trebuie să fim și meritul nostru este că am venit pentru că am vrut! Dacă noi am vrut, înseamnă că cineva ne-a respectat voința! De ce ne simțim noi datori, de fiecare dată, să mai aducem pe cineva?! Dar nu forțat, măi fraților, că asta înseamnă că voința pe care Dumnezeu ți-a respectat-o nu este respectată, la rândul său, față de altcineva! ”Cine voiește să vină după Mine, acela să se lepede de sine”. Este foarte, foarte frumos să te bucuri de ceea ce gândești, să nu crezi că bucuria ta va fi mai mare, dacă pe toți îi înveți să se bucure și ei. Nu! Asta este treaba fiecăruia. Și am să vă spun despre Cuvioasa Parascheva. Chiar acum vreo două luni de zile, pregătind întâlnirea de 40 de ani a soției de la terminarea liceului, la Curtea de Argeș, am sunat pe un coleg. Fiind un liceu agricol, vă imaginați că preocupările sunt agrare și au și tradiții foarte multe. Și colegul mi-a spus:

– Aoleu, dar cade chiar în Vinerea Mare!

Am stat și m-am gândit așa:

– Care este, măi, treaba cu Vinerea Mare?!

– Da, noi atunci avem niște tradiții care ne arată cum să probăm tractorul!

Vai de mine, lasă tractorul să meargă, după aceea se dau jos din tractor, niște obiceiuri foarte interesante pentru… stabilirea dexterității celui care se ocupă cu pământul, probabil! Da?! Și am insistat:

– Dar, nu te supăra pe mine, anul ăsta a fost Vinerea Mare prin aprilie, înainte de Paști!

– Nu, este prima vinere după Cuvioasa!!!

A, iaca învățăm lucruri noi! Geaba eu Teologie, geaba atâta carte, nu știam că vinerea de după Sfânta Parascheva este Vinerea Mare! Am învățat și eu un lucru și respect asta foarte mult! Și, încet, încet, mi-am dat seama că îmi lipsesc foarte multe vizavi de faptul că Teologia nu este numai în biserică, nu este numai la Institutul de Teologie, nu este numai în cine știe ce doctorate! Teologia este și a pământului! De ce se numește Vinerea Mare cea de după Cuvioasa?! Acum vreo 20 de ani am primit o agendă adusă de cineva din Grecia și era scrisă în grecește, bineînțeles, lunile, zilele săptămânii, tot! Și mă uit, Paraskevi! Da, în limba greacă, Paraskevi este vineri, ziua a cincea a săptămânii! Și atunci am făcut eu socoteala cu toate basmele lui Ispirescu cu Sfânta Vineri pe care nu am știut până atunci să o dezleg la o personalizare! Personificarea Sfintei Parascheva era Sfânta Vineri! De ce?! Pentru că era postitoare… Vedeți?! Ne învață și basmele despre Cuvioasa pe care noi astăzi o prăznuim! Astăzi, unii dintre noi așteaptă în ploaie să le vină rândul să sărute racla, dar Postul acesta trebuie să îl avem în vedere! Sfânta Vineri era un fel de Cuvioasa însăși, Vinerea Mare! Și acum, peste câteva zile este Vinerea Mare, când Cuvioasa se bucură de o mare, mare posibilitate de a-i încuraja pe cei care au diverse neputințe pe care ea chiar le mijlocește spre vindecare la Dumnezeu!

Toate aceste lucruri vi le-am spus ca să înțelegeți că viața noastră de multe ori nu este atât de conștient așezată într-un parcurs! Dacă v-ați gândi la zilele de miercuri ca la momentul în care s-a făcut Sfatul prin care a fost trimis la moarte Fiul lui Dumnezeu și v-ați gândi la ziua de vineri ca fiind nu doar ziua răstignirii, ci și a Cuvioasei, atunci cu siguranță că ați posti mai ușor, pentru că v-ar ajuta foarte mult legătura aceasta pe care să o facem cu ceva! Și acum în noile structuri psihologice se spune că dacă ai pentru ce, ajungi undeva mai ușor! Îți trebuie un obiectiv! Pentru ce?! Avem un obiectiv pentru vineri, iată, Cuvioasa Maică a noastră Parascheva! Sunt foarte multe moduri în care oamenii au considerat că pot să o aibă mai aproape, sunt foarte multe biserici care au hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, sunt încă destul de mulți copii care poartă acest nume, numai că și aici cu numele, sunt foarte multe tendințe în a da un nume unui copil. Până acum 20, 30 de ani erau numele din Occident, care, vezi Doamne, deschideau alte porți copiilor, ca să poată să aibă acces la societate un Robert sau Albert și așa mai departe! Încet, încet a devenit că Andrei a luat locul lui Ion și sunt aproape la egalitate, Matei nu mai spunem, Nectarie este o avalanșă întreagă, de la părintele Arsenie Boca iar s-au făcut aceste… translații de nume de dinaintea călătoriei și în călătorie, vedeți, toate aceste nume au o esență! Este exact esența despre care v-am spus: dacă un nume ne sună nouă în urechi așa cum a sunat textul de la Matei, ”Cine voiește să vină după Mine”, în urechile Cuvioasei Parascheva, să știți că toate sunt frumoase.

Aș vrea ca ziua de astăzi să nu se încheie aici, ci când ieșim din biserică să avem ecoul cuvintelor ”Cu pace să ieșim”, nu cu îngrijorarea:

– Aoleu, ce facem? Ne ajunge jumătate de zi să putem acoperi și cealaltă jumătate pe care am folosit-o pentru alte lucruri?

Dacă ieșim cu pace, să știți că tot ceea ce facem, facem într-un timp mult mai rezonabil decât dacă am face grăbindu-ne! Festina lentae, principiul latinesc de a ne grăbi încet, să știți că este o realitate. De exemplu, o croitoreasă mai la început de carieră, că la sfârșit vă spun eu cum arată, se grăbește să bage ață în ac înainte de a-și așeza ochelarii pe care nu îi mai găsește de mult, că i i-au ascuns nepoții. Dacă se grăbește, nu o să poată nimeri din prima, dar după o viață de croitorie, poate să stingă și lumina, se uită la tine și bagă în ac și gata! Dar până ajungi la așa performanță, trebuie să știi acest principiu, să nu te grăbești decât încet!

Știți că toate sunt cu grabă, în ultima vreme, cum povestea foarte frumos fratele nostru Dan Puric. O mamaie a văzut un afiș mare cu Fast Food și a întrebat:

– Maică, spune-mi și mie ce înseamnă?

– Ei, mamaie, e mai străinesc, mai…

– Dar spune-mi ce înseamnă!

– Să mănânci repede!

– Dar de ce, maică?! E păcat!

Și mâncatul acesta este la fel! Dacă mănânci numai așa ca să bifezi ceva, dacă mâncarea nu este pentru tine o bucurie de a sta cu cineva, de Cina cea de Taină, de a mai așeza un plan, de a mai transmite o informație, mai bine ții Post până seara, când te găsești cu cineva cu care să împarți nu numai bucatele, ci și un gând frumos!

De ce să te grăbești, tată?! E păcat! Vedeți? Toate aceste lucruri le învățăm astăzi, de la Cuvioasa care la 10 ani a simțit că mesajul este pentru ea! Eu vă urez ca în drum spre casă, un mesaj pe care puteți să îl citiți pe un panou publicitar, puteți să îl citiți în ochii zâmbitori sau amenințători ai altcuiva, puteți să îl citiți oriunde, dacă îl luați ca pe un răspuns al lui Dumnezeu la niște întrebări ale dumneavoastră, veți găsi că acestea sunt răspunsurile. În momentul în care cineva mi-a trimis un mesaj să îi spun ce să facă într-o anumită situație și aveam de ales, mi-am ridicat ochii și am văzut pe un colț de stradă, pe un podeț, scria ”Viața are prioritate” și imediat i-am spus că acesta este răspunsul. Sunt foarte multe situații în care răspunsul este în fața noastră, așa a fost și la Cuvioasa. La vârsta aceea fragedă, când a auzit mesajul, imediat și-a dat seama că este pentru ea și nu s-a mai dus acasă, să ceară voie să facă, să dreagă, gata, a știut că acesta este drumul și a avut, într-adevăr, un drum care nu s-a terminat, deși nu a durat decât încă 15 ani, la 25 de ani s-a săvârșit. Dar încă mai călătoresc alții spre ea și fiecare pas pe care îl face orice pelerin este pasul Cuvioasei către Dumnezeu! Așa se numără frumos ideea de pelerinaj! Nu vreau să se ducă nimeni în pelerinaj din obligație sau pentru că așa se face! Să se ducă numai cu conștiința că pașii pe care îi face sunt pașii celui pe care îl găsește acolo și de mânuță merg spre Dumnezeu!

Astăzi m-am simțit ca și când am fost la raclă. Știam că dumneavoastră spre raclă ați pornit, poate că într-un an, doi, zece, o parte veți ajunge chiar în ziua de astăzi la raclă, poate că nu, dar călătoria contează, nu destinația! Eu când am plecat dimineață de acasă, știam că voi ajunge la raclă, adică aici este racla sufletului meu și vă mulțumesc că suntem împreună și că simt că de acum înainte, Cuvioasa are un alt gen de abordare în rugăciunile fiecăruia dintre noi. Să vă dea Dumnezeu putere multă, cei pe care îi cunoașteți născuți pe 14 octombrie sau care poartă numele Cuvioasei, să îi salutați, să îi îmbrățișați și să vă simțiți privilegiați că aveți în anturajul dumneavoastră astfel de persoane!

Îi mulțumesc părintelui Marius pentru faptul că îmi îngăduie să îi redau cuvintele aici, în felul meu și în primul rând pentru mine, vă mulțumesc celor care citiți aceste rânduri pentru că vă alegeți ce vi se potrivește din ele! Îi mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii din ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, al cărei preot paroh este părintele Marius Moșteanu, predică pe care o puteți urmări pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=83TFsLkHmw4. Îi mulțumesc Nadiei Iancu pentru fotografiile care fac această poveste una și mai frumoasă. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că mi-a dat acest gând bun de a scrie cuvintele părintelui Marius dar și puterea materializării lui, aici.