Cum plecăm de acasă?
Credeți că Mântuitorul a instigat la fuga de acasă?! Cunosc și cazuri din acestea de copii care ar face orice, inclusiv să învețe, ca să plece de acasă. Cinste lor, dar trebuie să știi cum să o faci! Să știi că ceea ce ai învățat de la tata trebuie să fie desăvârșit! Nu trebuie să arunci cu noroi în spate!
”Veniți după Mine și vă voi face pe voi pescari de oameni!”
Iată-ne în duminica pe care Sfinții Părinți au rânduit-o a fi însoțită de un eveniment din viața Mântuitorului înconjurat de apostoli, la începuturile propovăduirii, atunci când urma să Își aleagă pe ucenici, dintre care să aleagă apostoli. Este o duminică pe care Biserica Ortodoxă Română o are însemnată ca fiind Duminica Tuturor Sfinților Români, pentru că duminica trecută a fost Duminica Tuturor Sfinților, în general. Dar să ne apropiem puțin de Evanghelia de astăzi, una în care Mântuitorul este prezentat de Sfântul Apostol Matei mergând pe lângă Lacul Ghenizaretului și văzând pe cei care își cârpeau mrejele, niște pescari. Dintre aceștia, a ales pe doi, pe Simon, pe care apoi l-a numit Petru, și pe Andrei, fratele său, cărora le-a spus: ”Veniți după Mine și vă voi face pe voi pescari de oameni”. Mergând mai departe, a văzut alți doi frați, pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zevedeu, și pe Zevedeu, tatăl lor, despre chiar dă niște detalii, ”își cârpeau mrejele lor”. Și Mântuitorul le-a spus ”Veniți după Mine” și aceștia au lăsat mrejele, corabia și pe tatăl lor și au mers după Iisus. Cred că aici este sensul urmării lui Hristos.
Urmarea lui Hristos este o temă a creștinismului, dar fiecare dintre noi este chemat să rezolve modul în care Îl urmăm pe Hristos. Nu se dau rețete, după cum un profesor nu poate să dea o rețetă pentru un anumit destin, ci dă o soluție pentru un gen de desfășurare a unui exercițiu. Dacă îi puneți o întrebare de Matematică sau de Științe Reale este mult mai simplu pentru că… doi și cu doi fac patru de când ne știm, probabil și nepoții și strănepoții or să învețe la fel, dar până și aici este o situație de abordare. Îmi aduc aminte că în 1979, când am intrat la liceu, nu era niciun Examen de Evaluare Națională, era Examen de Treaptă, Treapta Întâi, pentru intrare la liceu. La Matematică nu eram strălucit și nu am reușit să strălucesc niciodată, deși mă duceam pentru Informatică, unde am urmat timp de doi ani, că trebuia să mă ”adăpostesc” undeva, să fac și eu zece clase, să plec la Seminar. La partea de Geometrie ne-a dat o piramidă și toată problema nu era cum se rezolvă, ci cum să vezi piramida respectivă. Și, bineînțeles că a fost așa o inspirație, nu numai de Sus, ci și din stânga, de la sora mea, pe care am văzut-o că a culcat piramida pe partea cealaltă, ca și când pe piramida lui Keops cei care vin din Cairo o văd într-un fel, iar ceilalți care vin din Sharm El-Sheikh o văd invers. Din acel moment, lucrurile erau foarte simple, pentru că, după părerea mea, problema a fost din Agatha Christie, adică de la capăt la coadă, după ce a făcut problema respectivă cu aranjamentul așa cum se cade, a aruncat, așa, un fel de fumigenă, să nu mai vadă nimeni decât vârful, să se vadă ca Burj al-Khalifa atunci când este nor de nisip, nu de altceva! Ce vreau eu să vă spun? Contează foarte mult cum vezi în spațiu. Dacă am întors invers acea piramidă, am rezolvat problema! Așa este viața! Contează foarte mult de unde vedem viața!
Mântuitorul când spune ”Veniți după Mine și vă voi face pe voi pescari de oameni”, ne dă un sens chemării. Pe fiecare dintre noi să știți că ne-a chemat! Pe noi ne-a chemat aici, în Altar, dar să nu credeți că o chemare înseamnă neapărat să slujești Domnului în modul în care credem noi, formal, al lucrurilor. Nu. Învățătorul, profesorul, este chemat la catedră, este chemat să fie pescar de oameni, adică tot ceea ce a învățat la școală, să își pregătească mrejele, să facă, să dreagă, când îl cheamă Mântuitorul să vină să îl facă pescar de oameni, trebuie să aibă conștiința că are, în mână, un năvod altfel, niște pești altfel. Adică e vorba despre niște destine și de bunul mers al lucrurilor de la tine încolo. Întâlnirea cu un profesor să știți că schimbă destinul unui om, dar nu pot să vă spun direcția în care schimbă acest destin! Dacă un profesor de Matematică nu reușește să intre în mintea unui copil vreme de cinci minute, s-a terminat cu Matematica, chiar dacă respectivul copil ar fi un geniu și știu ce vă spun! Pe copil îl avem în mâini să îl modelăm câteva minute la dispoziția noastră, după care el revine la dispoziția lui! Dacă nu știm să folosim acele câteva minute, nu am făcut nimic!
Dar ce să vă spun despre copii, că știți foarte mulți! Eu pot să vă spun două minute și despre duhovnicie! Dacă un fiu duhovnicesc nu este tratat ca un copil care trebuie să fie îndrăgostit de materia pe care o predai, nu ai făcut nimic! Pentru mine, după ce a intrat fiul duhovnicesc în cămăruța mea, am 15 secunde să intru în mintea lui, să îl îmbrățișez, să îi transmit că sunt acolo, că nu a intrat într-o cameră goală și de acolo așteaptă pe Dumnezeu să îl întrebe:
– Aaa, când ai fumat ultima oară? Ia o pedeapsă!
Bieții oameni asta așteaptă de la un duhovnic:
– Când ai păcătuit, când ai făcut, când ai dres?
Păi, să știți că din acel moment, eu personal nu aș mai avea pretenția ca un fiu duhovnicesc să vină lângă mine! Face stânga împrejur și gata! Trebuie să îi spunem ce a făcut bine! În primul rând că a ajuns aici, în al doilea rând că s-a smerit să vină la mine, nemernicul și să îmi spună câte ceva, să mă salute! Este un lucru mare pentru el! Să știe că a făcut ceva bun! Și începe încet, încet, să aibă încredere în el. Începând să aibă încredere în el, deja vede lucrurile altfel, adică ia piramida aia din 1979 și o așează altfel ca să poată fi rezolvată! Sunt foarte multe probleme de Geometrie Duhovnicească! Dacă îi arăți omului că de fapt, piramida poate să fie întoarsă și rezolvată pentru că vor apărea mai multe unghiuri clare, atunci cel care are în față o piramidă o va rezolva mult mai ușor! Pentru că așa ne învață Mântuitorul, astăzi: ”Veniți după Mine și vă voi face pe voi pescari de oameni”! Dar de unde să veniți? Dintr-ale voastre! Și o să spună câțiva cârcotași:
– Bine, măi, l-a lăsat pe taică-su, vai de capul lui, care și așa nu avea mreje noi, că le cârpea, și îi mai pleacă și doi copii!
Credeți că Mântuitorul a instigat la fuga de acasă?! Cunosc și cazuri din acestea de copii care ar face orice, inclusiv să învețe, ca să plece de acasă. Cinste lor, dar trebuie să știi cum să o faci! Să știi că ceea ce ai învățat de la tata trebuie să fie desăvârșit! Nu trebuie să arunci cu noroi în spate! Ce făceam la tata? Dregeam mrejele și pescuiam. Aici, ce m-a chemat Mântuitorul să fac? Voi fi pescar de oameni, înseamnă că voi merge în aceeași zonă. Nu au plecat să se facă astronauți! Au plecat pur și simplu să facă ceea ce făceau ei dar desăvârșit! Așa suntem și noi chemați! Dar am spus așa, din ce să plecăm?! Dintr-ale noastre. Ce înseamnă ale noastre? Ale noastre înseamnă reflexe educaționale, înseamnă tot ceea ce am văzut și am învățat de la alții. A pleca din ele înseamnă chiar a pleca din ele, vreau să mă fac bine înțeles! A pleca dintr-un obicei înseamnă a părăsi acel obicei pentru a-l îmbunătăți. Un obicei poate să fie unul bun, de exemplu, să muncești, dar dacă este să muncești așa, să uiți de toate și să nu te ocupi decât de muncă și să te trezești la 40 de ani că nu ai nici familie, nu ai absolut nimic, atunci acest a munci nu mai este de folos, începe să te încurce. Sau cum muncești!
Am observat acum vreo lună de zile că încă nu scăpasem și, Slavă Domnului, cred că am scăpat de un reflex educațional care mă deranja și începeam să fac niște confuzii. Dacă mă întreba cineva ” Ce facem astăzi?”, nu știam de ce clocotește în mine ceva. Pentru mine care astăzi înseamnă ora 4.30, 5, 6, în zilele în care îmi propun să ajung ca duhovnic, era ceva nefiresc! Mă întrebam:
– Măi omule, ce este cu tine? Ce te-a deranjat?
Cel mai greu lucru este să afli ce te-a deranjat. Ce m-a deranjat la întrebarea ”Ce facem astăzi?”. Mintea mea era la Grădiniță, când tata ne lăsa ce facem astăzi, cutare, cutare, cutare!
– Vă duceți la Grădiniță, după aceea dați apă la găini, smulgeți buruienile…
Acum, de făcut le făceam, dar pe unele le mai uitam și atunci urma partea cealaltă, de corecție! Și s-a făcut așa o simbioză în capul meu încât această întrebare scurtcircuita tot ceea ce era în reflexul meu educațional și mă deranja, că tata îmi făcea programul. Da, am o relație cu tata, de când a plecat mai departe, acolo sus și îmi mai transmite câte un gând, dar nu mi-am dat seama cât de mult mă poate afecta! Și mă pregăteam acum câteva zile pentru ziua de astăzi, că știam că mă întâlnesc cu pescarii și mi-am dat seama că înseamnă că pe mine nu mă deranjează ce îmi spune cineva, ci ce activează în mine ceea ce spune acel cineva! Și încet, încet, m-am obișnuit să iau lucrurile așa cum vin, dar fără să le mai duc în spate! Și am spus că da, mă deranjează oricine îmi face un program, deci, eu ce trebuie să fac? Trebuie să fiu omul care îmi fac singur un program, dar acest program trebuie să îl fac astfel încât să nu intervină nicio secundă în care cineva poate să mă mai întrebe ”Ce facem azi?”. Știți când te întreabă cineva ce facem astăzi, când stai degeaba! Nu te întreabă altfel. Și atunci mi-am dat seama că a pleca de lângă tatăl tău înseamnă datoria de a desăvârși ceea ce te-a învățat tata! Tata m-a învățat să am un program, dar m-a învățat să fiu atent că numai el poate să îmi facă un program, în afară de mine. Să nu mai accept alt program, ci să îmbunătățesc ceea ce simt eu că trebuie să fac.
Acum vă imaginați că altfel se vede piramida lui Keops? Se vede altfel venind din Sharm El-Sheikh față de cum s-ar vedea dacă ai veni din Cairo, unde este cea mai densă populație care se află într-un oraș! Apropo, sunt șase persoane pe metrul pătrat în Cairo, în centru, sunt niște statistici, nu am fost să îi număr dar după cum se văitau cei din Sharm El-Sheik care fugiseră de acasă din Cairo, inclusiv să învețe Engleză, numai să plece de acasă, ei plecaseră de acasă de înghesuială.
Plecatul de acasă este tema de astăzi. Cum plecăm de acasă? Dacă plecăm de acasă însă fără bagaje, să spunem că nu ne mai trebuie nimic, ăsta nu este plecat de acasă, ăsta e dor de ducă, spuneți-i cum vreți dumneavoastră! A pleca de acasă înseamnă cu tot ceea ce ai învățat acasă, inclusiv cu reflexele acelea educaționale pe care trebuie tot restul vieții să le șlefuiești, să îți dai seama de ce te deranjează, ce poți să faci ca să nu te mai deranjeze și ce poți să faci ca să nu îi mai deranjezi nici tu pe alții. Să știți că eu nu le-am spus copiilor, niciodată, că avem de făcut asta, asta sau asta și abia acum îmi dau seama de ce. Nu mai pot, copilul din mine mă trage de mânecă:
– Hop, nebunule! Păi, așa faci, ca taică-tu?!
Trebuie să faci cum făcea el și anume nu ce făcea el! Trebuie să prezint copilului că trebuie să facă ceva, și ceva util, și ceva frumos, dar nu după enunț, așa cum era piramida respectivă despre care v-am tot spus. Nu așa cum ți-am arătat-o eu, după ce am scos-o din manuale și am inversat-o tocmai ca să îți încurc viața, să văd dacă poți să faci lucruri frumoase după mintea ta sau nu. Trebuie să prezinți ce trebuie să facă neapărat copilul tău și că trebuie să facă neapărat copilul tău. Atât! Dar, din vreme în vreme, să întrebi și tu, altfel, ”Ce vrei să facem astăzi?”. Eventual împreună. Sau ce vrei să fac eu ca tu să te odihnești? Este aceeași întrebare, numai că este completată frumos, aceeași problemă este, aceeași greutate, aceleași dimensiuni are piramida problemelor, dar dacă o prezinți din partea cealaltă, ca din vacanță sau ca atunci când pleci în vacanță!
Mântuitorul astăzi Își selectează ucenicii, frați doi câte doi. De ce? Pentru că în noi întotdeauna există doi oameni, există cel pe care îl vedem și cel care se ceartă cu cel pe care îl vedem, în fiecare zi. Care te întreabă din când în când:
– Măi nebunule, ce ai?!
Așa cum m-a întrebat pe mine de ce mă deranjează când mă întreabă cineva ”Ce facem astăzi”. Uite că de aproape 60 de ani încă nu rezolvasem problema asta. De fapt, nu asta mă deranja, ci că piramida era aranjată într-un colț și nu într-un mod mai favorabil mie. Dar acest dialog între noi și noi înșine, între ceea ce am învățat formal și conștiința noastră este un dialog pe care astăzi, Mântuitorul ni-l arată pentru utilitatea lui. ”Veniți după Mine” spune și reflexelor noastre dar și nouă celor noi, care putem să ne îmbunătățim viața! Să nu lăsăm acasă ceva și să plecăm! Știu foarte multă lume care, plecând în străinătate, în ultimii ani, vin și mă întreabă de ce nu se simt ei prea bine. Și le spun:
– Păi, stați așa puțin, dacă voi când plecați de acasă lăsați aici ceva, când ajungeți dincolo, o să vi se facă dor de ce ați lăsat acasă. Trebuie să plecați cu totul! Asta înseamnă cu limba noastră, cu obiceiurile noastre, nu plecați acolo și mâncați numai spaghete că sunteți în Italia! Mai luați și rețeta de sarmale, asta înseamnă să pleci cu totul! Nu o să ți se mai facă dor de sarmale, ți se face dor dar mai moderat! Asta înseamnă să pleci ”Vino după Mine, să te fac pescar de oameni”! Aici dacă ai dat cu tesla pe doi lei, acolo ai să dai cu tesla pe două mii de euro, cu aceeași teslă și cu aceleași cuie, eventual și cu niște cuie chiar mai ruginite, îndreptate, răs-îndreptate, o să câștigi mai mult! Încerci că se poate! Aici stai degeaba, poți să dai cuie nou-nouțe de fiecare dată și tot nu o să ajungi la două mii de euro pe lună! Dar, revenim la ale noastre! Mântuitorul ne vrea să plecăm dintr-un loc în altul, să plecăm din ceea ce am învățat într-un fel la școală și la aplicarea școlii pe care am învățat-o, să nu mai fim în acel loc!
M-am bucurat tare mult că m-am întâlnit cu niște copii de clasa a VIIII-a, înainte de examen, la ultima oră de curs și și-acum îmi sună în urechi niște întrebări la care am primit răspuns, pentru că nu mi-am permis să fie o lecție clasică și am transformat-o într-una a dialogului, foarte interactivă. Când i-am întrebat ce meserii vor să facă, pentru că despre meserii este vorba și astăzi, unii mi-au spus profesori, și chiar mi-au spus cine i-a impresionat dintre profesori și era vorba despre profesorul de Educație Fizică și Sport. Dar unul dintre ei mi-a spus că el vrea să facă bani. Și atunci, ca să nu mă cert cu nimeni, i-am spus:
– Dar tu crezi că cei care vor să se facă profesori nu vor să facă bani?! Sau tu vrei să îi faci direct? Să știi că banii se fac numai în calitate de efecte, adică predai, aștepți și vine salariul și ai făcut bani!
I-am dat și niște direcții ca nu cumva ceilalți să creadă că el e mai cu moț, să îl scot din încurcătura asta, că el intrase într-o încurcătură și i-am spus:
– Poate tu vrei să faci bani din tastatură, că există și făcutul banilor din tastatură!
I-am mai descris câteva lucruri și, într-adevăr, el cam asta vroia, adică niște inginerii financiare, niște jocuri la Bursă în granițele așa-zis legale și încet, încet i-am spus că o să constate că banii nu sunt ceva material, banii nu reprezintă un schimb între noi, ci reprezintă un fel de oglindă a minții noastre! Dacă știm să așezăm lucrurile într-un fel, aranjamentul acela poate să reprezinte o sumă, de exemplu, din 0 și 1, calculatorul își face niște informații, inclusiv o fotografie o transformă în 0 și 1. Așa trebuie să faci și tu cu banii, dar trebuie să fii atent unde pui 1, că dacă îl pui mai la coadă, nu merită, nu prea ai ce număra!
A face ceva altfel decât ai învățat este sensul educației, a te prezenta în fața oamenilor, să spunem că aveți o meserie care te așează la o catedră sau te așează undeva unde te văd alții, dacă veți uita… racilele celor pe care i-ați văzut predându-vă așa ceva sau veți uita de imaginea la un ghișeu a unui funcționar care de abia așteaptă să îți lipsească o copie după o răs-copie de la un extras de cont și îți spune cu o satisfacție extraordinară să vii mâine cu copia după extrasul de cont. Adică, v-ați prins că v-am prins! Asta este peste tot, să știți! Așa este și în viața duhovnicească, începe omul și spune câte fapte bune a făcut și e întrebat:
– Dar cel pe care l-ai ajutat îți era rudă?
– Da.
– Nu se pune.
– Cei pe care i-ați invitat la parastase vă sunt rude?
– Da.
– Nu se pune.
Dacă aveți aceste lucruri în cap, puteți să știți că sunteți datori să le transformați! Să vă faceți pescari de oameni, dacă ați fost pescari până atunci. Dacă ați îndreptat la table până atunci, puteți să faceți ceva deosebit prin faptul că nu trebuie să vă mai spună nimeni să mai dați un ciocan într-un loc, că nu arată cum trebuie tabla respectivă. Nu, pentru că o să o faceți cu conștiința că ați fost chemat să deveniți maestru din ucenicul care ați fost! Și acum îmi aduc aminte de nenea Stănilă, un tinichigiu excepțional! După ce termina de îndreptat, se uita din toate unghiurile și la sfârșit lua o pânză de bomfaier și o ținea cu două degete sus și cu alte două degete o depărta de suprafață și îi dădea drumul. Trebuia să audă un anumit sunet pe care numai el îl știa și în funcție de ce sunet auzea, însemna că tabla era la poziția respectivă! Și stătea lângă aripa aia de Mercedes până când o scotea la nivelul respectiv, că la Dacie se pricepeau și alții! El era specializat în altceva.
A face din cariera pe care ai învățat-o ceva desăvârșit, înseamnă a fi pescar de oameni. Înseamnă a te extrage din zona în care te-a înfundat tot ceea ce înseamnă reflexe educaționale care te pot țintui pentru tot restul vieții! În momentul în care ai scăpat de un reflex din acesta, atunci te-ai făcut pescar de oameni! Când ai văzut în orice, ceea ce știi tu să faci mai bine! Când ai văzut în tot ceea ce se mișcă în lume pe lângă tine, tot ceea ce poți tu îmbunătăți, tot ceea ce îți e drag să apropii ca să mergi mai departe!
Suntem în mijlocul verii, este o perioadă excepțională. Știu că ne-au bubuit pe toți, până la ora 6 dimineața, de la ora 4 după-masa o să înceapă iar, de fapt, Neversea nu începe ci continuă cu ultima zi. Ultima zi, vă imaginați, după aceea se transformă în alte festivaluri și mergem mai departe, dar dincolo de acestea, vă rog ceva! Nu puneți accent pe ceea ce vă deranjează, puneți accent pe altceva, așa cum v-am mai rugat! Mergeți acasă și nu aveți loc în parcare. Gândiți-vă că parcarea este ocupată de către cineva care a venit de la distanță foarte mare să vadă marea. O să vă încurce rațiunea, pentru că vedeți numai mașini de Constanța. Nu, măi copii, pe alea de Maramureș le lasă la gazdă și vine gazda cu ei la plajă! Gândiți și iubiți frumos și veți căpăta un alt gen de abordare! În loc să aveți în sânge toxinele acelea ale dorinței de a instaura dreptatea sunând la 112 să vină că v-au ocupat locul de parcare, în loc să faceți lucrul acesta că oricum nu o să vă răspundă nimeni și vă mai faceți și… activitate toxică în jur, stați liniștit că tot acolo ajungeți dar măcar să ajungeți frumos! Eu acum nu mă aștept să îmi găsesc locul de parcare liber. O să găsesc o mașină cu un număr de telefon, am mai găsit așa și nu a răspuns unul, vreodată, la telefon, m-am ”descărcat” și atât. De exemplu, unul din fiii mei duhovnicești a trecut pe lângă mine, aseară când udam gazonul din față și se eliberase un loc de-al meu de parcare și știam că fata mea vine târziu acasă, era locul ei de parcare. Și i-am spus fiului meu duhovnicesc:
– Vino să vezi cu ce mă hrănesc eu!
Și a trecut o mașină în care am văzut doi copilași, unul era într-un scăunel, conform… graficului, celălalt era lângă el, pe bancheta din spate, iar mămica lor, la volan, printre alte mașini, căutând loc de parcare și am spus:
– Acum să vezi!
Și i-am făcut semn:
– Parchează, soro, aici!
Nu mă cunoștea, bineînțeles, că v-am spus deja ce se întâmplă, avem numere de Constanța, dar din alte… județe! Și acum, fiul meu duhovnicesc rămăsese cu gura căscată când m-a văzut pe mine cu câtă bucurie am privit cum ies doi copii din mașină, fără să mă cunoască, s-au uitat cu niște priviri că aș putea să plătesc toată parcarea din Constanța pe un an de zile pentru acele priviri care sunt neprețuite! N-au preț! Acele priviri care probabil că își dau seama că iată, cuiva îi pasă de ei și nu trebuie să se miște și să facă ture, ture de parcare până găsesc un loc. Asta înseamnă să plecați din reflexul educațional care v-a fost indus de a vrea să se instaureze dreptatea, într-o zonă a unui alt gen de dreptăți, dreptatea iubirii! Iubirea este mult mai mare decât instaurarea dreptății! Este pescarul luat de acolo de lângă părintele lui, care a plecat să fie pescar de oameni! Această smulgere a reflexului educațional de lângă tata înseamnă o îmbunătățire și pentru tata! Pentru că și el, dincolo, inclusiv de mormânt, unde este tatăl meu, acum, se bucură de ceea ce aude din gura mea, că încet, încet își dă seama că fără acest lucru, numele lui nu ar fi fost rostit astăzi în biserica în care stătea în cafas, acum aproape cinci ani.
De ce vă spun lucrurile acestea? Trebuie să știm că toate ne sunt favorabile nouă! Noi suntem însă niște pescari care dregem mreje, care am rămas în ale noastre și în fiecare zi trece Hristos și spune ”Vino după Mine și te voi face pescar de oameni”. De ce n-am plecat? Pentru că n-am auzit. De ce n-am auzit? Pentru că eram cu mintea în altă parte. De ce eram cu mintea în altă parte? Pentru că așa am fost educați, să auzim altceva decât ceea ce trebuie. Dar azi ne-a venit vremea! Măcar jumătate de zi cât ne-a mai rămas, să încercăm să Îl auzim pe Hristos: ”Veniți după Mine”. Știți când spune? Atunci când ne aplecăm să instaurăm dreptate: ”Vino după Mine și te fac pescar de oameni! Vino după Mine și te fac adevărat judecător! Nu dreptatea asta trebuie să fie instaurată, ci un alt gen de dreptate! Hai să îți arăt Eu cum se face!” Ori de câte ori simțim un impuls și nu mai lăsăm termen de reacție între impuls și răspuns, atunci să auzim, că Hristos spune mereu: ”Vino să te fac pescar de oameni! Lasă balta asta că avem în altă parte de pescuit! Lasă obiceiurile astea! Lasă, e bine că ai învățat aceste obiceiuri, pentru că te-ai antrenat cu ele dar hai mai departe! Hai să îți arăt Eu unde sunt oamenii pe care trebuie să îi pescuiești, oameni pe care trebuie să îi iubești, oameni pe care nu trebuie să îi mai judeci, nu trebuie să mai ceri de la ei să se instaureze dreptatea!”
Vă imaginați acum că Hristos ne așteaptă, ne-a lansat chemarea de nu știu câte ori și noi, acum, nu suntem în stare să spunem:
– Doamne, uite, măcar astăzi am să Te ascult!
Vă imaginați ce ar fi ca noi, acum, plecând de la biserică, să facem abstracție de Nerversea-ul care ”fierbe” că la ora 16.00 începe cu prima scenă, m-am informat și eu, la noapte dau slavă lui Dumnezeu că nu trebuie să mă mai trezesc la ora 4 ca azi dimineață. Azi-noapte la ora 1.20, a început o muzică pe care am simțit-o că venise să îmi schimbe puțin ritmul cardiac! Am spus, da, dacă eu pot să aud așa ceva, asta înseamnă că îmi permite fizicul! E mare lucru! Doamne, mulțumesc că trăiesc! Și trăiesc în patul meu, că poate cei din spital nu aud așa ceva, că spitalul e mai departe, dar eu sunt acasă, înseamnă că trebuie să dau slavă lui Dumnezeu! Vă imaginați că aceste lucruri dacă le-am conștientizat, după aceea m-a luat somnul! M-a luat somnul, m-am mai și trezit, probabil că se obișnuise organismul meu cu ritmul respectiv și inima a început să bată și să se regleze după ritmul respectiv, dar când a început să bată 2/4, în alt ritm, m-am trezit iar. Am spus:
– Doamne, mulțumesc că sunt 2/4!
M-am obișnuit, după care a venit 3/4, valsul! Când s-a făcut 4.30 am plecat! Lume de lume pe Tomis, nu știam ce caută acolo, ei vroiau la stânga spre mare, nu vroiau la dreapta, eu eram singur pe banda mea, dar nu mai era decât o bandă foarte îngustă, aia de parcări, noroc că nu erau parcate mașinile! Celelalte trei benzi se duceau într-un singur loc. Și atunci m-am gândit:
– Doamne, acum zece ani i-aș fi judecat că nu se duc la slujbă!
Acum am spus:
– Doamne, fiecare cu Liturghia lui! Ăștia sunt mai harnici ca mine, că au început de azi-noapte! Doamne, iartă-mă! Eu mă duc la Liturghia mea, liniștit.
Și, până la ora 7, toate bune și frumoase, toți care trebuia să mă aștepte la ora aia au venit și pe urmă s-a făcut o mică breșă, așa, și am primit niște mesaje că nu se mai circulă și am spus că nu e nicio problemă. Deja veniseră alții care putuseră să ajungă și nu s-a tulburat nimic. De ce nu s-a tulburat nimic? Imaginați-vă că eu aș fi stat cu grijă, dregându-mi mrejele, ce am învățat de la toți, dacă aș fi stat cu grijă:
– Aoleu! Ce fac azi? Cum mă desfășor? O veni ăla… ?
Dacă eu stăteam cu grijă și situația era tot ca acum, aș fi avut de pierdut, pentru că nu mai aveam prospețimea cu care am vorbit acum, aș fi stat necăjit, uitându-mă dacă au venit oamenii. Trebuie să știm cum să vedem lumea! De acum înainte nu mai suntem pescari care să ne dregem mrejele! Nu mai suntem în casa tatălui! Nu ne mai face nimeni programul, ne facem noi programul! Și atunci, Dumnezeu ne face un program mult mai important pentru noi, pentru o ecuație din care să facem și noi parte. Este un moment mare al vieții dar din păcate, nouă ne lipsesc niște necunoscute, ego-ul nostru și conștiința noastră nu sunt acolo, de cele mai multe ori! Dacă știm cum să le așezăm așa cum trebuie, cu siguranță că ne așteaptă o viață frumoasă și așa cum am spus, măcar jumătatea asta de zi, lăsați-i pe cei care v-au ocupat locurile și o să aveți o satisfacție, o să fiți priviți de niște ochi care o să vă răsplătească mai mult decât o pot face actele de dreptate pe care le cerem de la alții.
Îi mulțumesc părintelui Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, pentru îngăduința de a-i reda aici cuvintele predicii sale din Duminica Sfinților Români, a doua după Rusalii. Mulțumesc Veronicăi Cristina Radu pentru înregistrarea predicii, pe care o puteți urmări pe adresa
Leave a Comment